Extraordinary Appeal Annulled for Lacking Statutory Grounds of Illegality in State Asset Dispute Over Illicit Land Sale

Şedinţa publică din data de 15 iulie 2020

Asupra recursului de faţă, constată şi reţine următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea şi înregistrată sub nr. x/2018 din 23 martie 2018, reclamanta AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI (A.A.A.S) a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. A. S.A. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată pârâta la plata de despăgubiri în valoare de 1.160.145 RON, reprezentând contravaloarea terenului pentru care a fost emis certificatul de proprietate seria x nr. x din 20 decembrie 2001 şi care ulterior a fost înstrăinat de societate fără ca aceasta să procedeze la majorarea capitalului social cu un număr de acţiuni corespunzător, care revin de drept A.A.A.S. în temeiul art. 12 din Legea nr. 137/2002.

Prin sentinţa civilă nr. 1612 din 22 noiembrie 2018, Tribunalul Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins acţiunea promovată de reclamantă ca fiind prescrisă.

Prin decizia civilă nr. 213 din 22 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă, care a fost obligată la plata către intimată a sumei de 1.785 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (A.A.A.S.), întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, modificarea deciziei atacate şi admiterea cererii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de fond a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune fără a ţine seama de argumentele sale.

A arătat recurenta-reclamantă că nu a avut cunoştinţă despre operaţiunile vizând majorarea capitalului social al societăţii A. S.A. cu valoarea terenurilor din cauza relei-credinţe a conducerii societăţii.

Recurenta-reclamantă a expus situaţia de fapt cu privire la certificatul de atestare a dreptului de proprietate pentru o suprafaţa de teren de 1.175,72 mp, seria x nr. x din 20 decembrie 2001 şi a arătat că, din informaţiile existente pe website-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, A.A.A.S. nu este acţionar cu pachetul de acţiuni aferent contravalorii acestei suprafeţe de teren, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 12 alin. (1) - (3) din Legea nr. 137/2002.

Recurenta-reclamantă a susţinut că prin adresele nr. x din 22 februarie 2013 şi P/37.385 din 02 octombrie 2013 a solicitat conducerii societăţii pârâte să procedeze la aplicarea prevederilor legale cu privire la majorarea capitalului social, în favoarea sa, cu valoarea aferentă terenului pentru care societatea a obţinut certificatul de atestare a dreptului de proprietate şi că această solicitare a rămas fără efect.

În această situaţie, recurenta-reclamantă a susţinut că a demarat operaţiunea de majorare a capitalului social al S.C. A. S.A. în favoarea sa, în temeiul prevederilor art. 12 alin. (4) din Legea nr. 137/2002 modificată şi completată, fiind necesară stabilirea valorii juste a terenului în condiţiile legii şi că prin adresa din 26 iunie 2013 Consiliul Judeţean Tulcea a transmis o copie certificată pentru conformitate cu originalul a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x din 20 decembrie 2001, însă evaluatorul desemnat în vederea întocmirii raportului de evaluare a terenului a comunicat că terenul supus evaluării a fost înstrăinat în perioada 2003 - 2004 şi că este în imposibilitate de a evalua acest teren.

A menţionat recurenta-reclamantă că instanţa de fond a trecut peste netemeinicia vânzării terenului, evocând dispoziţiile art. 12 alin. (1) - (3) din Legea nr. 137/2002 şi prevederile Legii nr. 31/1990: art. 7 lit. (d), art. 16 alin. (2), art. 204 alin. (2) lit. a), art. 221.

Recurenta-reclamantă a arătat că prin acţiunea de vânzare a terenului pentru care a fost obţinut certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x din 20 decembrie 2001, statul român, prin A.A.A.S., a fost prejudiciat prin nerespectarea dispoziţiilor legale arătate şi că intimata datorează despăgubiri, natura juridică a răspunderii fiind răspunderea civilă delictuală, ca o sancţiune aplicată pentru săvârşirea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii.

Totodată, recurenta-reclamantă a menţionat că în prezent terenul care trebuia să fie adus aport la capitalul social nu mai există în patrimoniul societăţii pârâte, astfel că se află în imposibilitate obiectivă de a determina societatea să procedeze la majorarea corespunzătoare a capitalului social.

În opinia recurentei-reclamante, fapta ilicită a pârâtei constă în faptul că a procedat la vânzarea terenului, deşi, conform reglementărilor legale mai sus arătate, avea obligaţia să majoreze capitalul social, de aici rezultând raportul de cauzalitate între fapta ilicită a pârâtei (vânzarea terenului) şi prejudiciul pretins de A.A.A.S. în numele statului român.

În ceea ce priveşte existenţa unei forme de vinovăţie a pârâtei, constând fie în intenţie, fie în neglijenţă, fie în imprudenţă, potrivit recurentei-reclamante aceasta este de netăgăduit, pârâta recunoscând înstrăinarea terenului.

Intimata-pârâtă, prin întâmpinarea depusă la dosar, a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, în temeiul dispoziţiilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., pentru lipsa motivelor de recurs.

A arătat că, raportat la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, sunt aplicabile dispoziţiile noului C. proc. civ.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 6 mai 2020, în baza art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, comunicându-li-se părţilor că pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurenta-reclamantă a depus la dosar punct de vedere asupra raportului.

Ulterior, s-a fixat termen pentru examinarea recursului la 15 iulie 2020.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, în conformitate cu dispoziţiile art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 248 C. proc. civ., a luat în examinare cu prioritate excepţia nulităţii recursului, invocată de intimată prin întâmpinare, asupra căreia reţine următoarele:

Cu titlu prealabil, se reţine că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. (...)".

Înalta Curte stabileşte că, raportat la momentul introducerii acţiunii, respectiv 23 martie 2018 şi la dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., interpretate per a contrario, sunt incidente dispoziţiile noului C. proc. civ., urmând ca recursul să fie analizat din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 din acest cod, corespondente ale art. 304 pct. 9 din vechiul C. proc. civ., anume invocate de parte.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate să facă posibilă încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancţiunea nulităţii pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din cod.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă se aduc critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi se arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menţionat mai sus.

Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, astfel că autorii acestuia trebuie să îşi exprime nemulţumirea în tiparele fixate de lege.

În speţă, Înalta Curte constată că prin memoriul de recurs recurenta, deşi a indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinerile pe care le-a dezvoltat nu se încadrează în niciunul dintre motivele de recurs de la art. 488.

Recurenta-reclamantă nu invocă nicio critică de nelegalitate cu privire la decizia recurată, expunând situaţia de fapt, astfel încât normele de drept material la care aceasta face trimitere apar ca invocate formal, câtă vreme nu se precizează în ce constă nesocotirea sau greşita aplicare a acestora.

Argumentele expuse de către recurentă cu privire la situaţia de fapt, la înscrisurile depuse la dosarul cauzei, la modul în care mijloacele de probă au fost interpretate de către instanţa de apel reprezintă aspecte de netemeinicie.

Se tinde, aşadar, la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3), coroborate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., în temeiul art. 493 alin. (5), raportat la art. 496 alin. (1) teza a III-a din acelaşi Cod va anula recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (A.A.A.S.) împotriva deciziei civile nr. 213 din 22 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 iulie 2020.