Moral damages appeal annulled as inadmissible for raising factual assessment, not legality

Şedinţa publică din data de 15 iulie 2020

Asupra recursului de faţă, constată şi reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la 13 decembrie 2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2017, reclamantele A., B. şi C. au chemat-o în judecată pe pârâta S.C. ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ - D. S.A., cu citarea intervenientului forţat E. şi au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată pârâta societate de asigurare la plata pentru A. a daunelor morale în cuantum de 800.000 RON şi în cuantum de 800 RON daune materiale, 800.000 RON pentru B., cu titlu de daune morale şi 600.000 RON pentru C., cu titlu de daune morale, precum şi la plata de penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2% pentru fiecare zi, începând cu 23 noiembrie 2017, conform art. 38 din Norma A.S.F. nr. 23/2014.

Prin sentinţa civilă nr. 1853 din 18 iunie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantele A., B. şi C., prin mama B., în contradictoriu cu pârâta S.C. ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ - D. S.A. şi cu intervenientul forţat E.; a fost obligată pârâta la plata către reclamante a următoarelor sume, cu titlu de daune morale: către reclamanta A. - suma de 250.000 de RON, către reclamanta B. - suma de 250.000 de RON, către reclamanta C. - suma de 50.000 de RON; a fost obligată pârâta la plata penalităţilor de întârziere de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere începând cu 23 noiembrie 2017, până la data achitării efective a despăgubirilor morale; s-a luat act de faptul că s-au solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată.

Prin decizia civilă nr. 986 din 5 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 1853 din 18 iunie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

A fost schimbată în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamante.

A fost obligată pârâta la plata către reclamanta A. a sumei de 100.000 de RON, reprezentând despăgubiri pentru daune morale, precum şi a penalităţilor de întârziere de 0,2% pe zi aferente acestei sume, începând cu a 11-a zi de la data comunicării către pârâtă a hotărârii definitive şi până la data plăţii efective a debitului principal.

A fost obligată pârâta la plata către reclamanta B. a sumei de 110.000 de RON, reprezentând despăgubiri pentru daune morale, precum şi a penalităţilor de întârziere de 0,2% pe zi aferente acestei sumei, începând cu a 11-a zi de la data comunicării către pârâtă a hotărârii definitive şi până la data plăţii efective a debitului principal.

A fost obligată pârâta la plata către reclamanta C. a sumei de 20.000 de RON, reprezentând despăgubiri pentru daune morale, precum şi a penalităţilor de întârziere de 0,2% pe zi aferente acestei sume, începând cu a 11-a zi de la data comunicării către pârâtă a hotărârii definitive şi până la data plăţii efective a debitului principal.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei civile apelate.

A fost respinsă cererea apelantei-pârâte de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei instanţei de apel spre o nouă judecată.

În susţinerea motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentele-reclamante au arătat că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, în considerentele sale, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi cele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor.

În opinia recurentelor-reclamante, instanţa de control judiciar trebuia să procedeze la un examen propriu al pricinii, fiind obligată să verifice şi să dea o apreciere proprie materialului probator administrat în faţa primei instanţe, dar şi în faţa instanţei de fond.

Recurentele-reclamante au susţinut că, în ceea ce priveşte diminuarea cuantumului daunelor morale, motivarea este lacunară, arătându-se că daunele acordate de prima instanţă ar duce, în opinia curţii de apel, la o îmbogăţire fără just temei, fără a se fi făcut dovada în acest sens.

Potrivit recurentelor, daunele morale nu trebuie stabilite în funcţie de posibilităţile financiare ale reclamanţilor (victimelor indirecte), nici ale persoanei vinovate de producerea accidentului şi în niciun caz ale asigurătorului, ci trebuie să reprezinte o compensare morală efectivă, care să dea substanţă şi să valideze dreptul constituţional la viaţă.

Recurentele-reclamante au învederat că, în ceea ce priveşte consecinţele pe care accidentul le-a avut în viaţa victimelor indirecte, au solicitat, pe lângă probele administrate la instanţă de fond, şi administrarea de noi probe pentru dovedirea acestora şi că instanţa de apel, la termenul din 20 martie 2019, a respins proba testimonială solicitată, considerând-o neutilă cauzei.

În ceea ce priveşte motivarea instanţei de apel, deşi a admis prejudiciul suferit de către victime, aceasta nu a apreciat asupra tuturor solicitărilor făcute de către recurentele-reclamante, încălcând prevederile art. 476 C. proc. civ.

Astfel, recurentele-reclamante au apreciat că probatoriul administrat în cauză şi particularităţile speţei ar fi trebuit să primeze în analiza soluţiei pronunţate, însă instanţa de apel a considerat ca principalul criteriu obiectiv care ar putea fi apreciat, în stabilirea sumelor cu titlu de despăgubiri, ar fi ipoteza unei îmbogăţiri fără just temei.

Cât priveşte caracterul contradictoriu al motivării, recurentele-reclamante au invocat că acesta rezultă chiar din considerentele instanţei de apel, care, prin cele arătate în motivarea hotărârii, preia aprecierile instanţei de fond cu privire la gravitatea atingerii drepturilor lor, însă fără a da o explicaţie logico-juridică a motivului pentru care a apreciat că se impune diminuarea "drastică" a sumelor acordate reclamanţilor victimei decedate, cu nerespectarea principiului echităţii, invocat chiar de către instanţă, dar şi a principiilor caracterului rezonabil şi al proporţionalităţii faţă de prejudiciul încercat.

În susţinerea motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele-reclamante au invocat neaplicarea art. 50 pct. 2 lit. d) din Anexa la Ordinul C.S.A. nr. 23/2014, care statuează asupra obligaţiei acordării daunelor morale, în caz de deces şi vătămări corporale, în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Recurentele-reclamante au arătat că, în ceea ce priveşte evaluarea daunelor morale, instanţa de apel nu a ţinut seama de jurisprudenţa similară din România.

Au învederat, totodată, recurentele-reclamante că daunele trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu prejudiciul suferit, în sensul asigurării unei juste compensaţii a suferinţelor care au determinat o veritabilă modificare a coordonatelor vieţii cotidiene cauzate de menţinerea unei traume psihice cu caracter de permanenţă, astfel că sumele de bani acordate trebuie să ofere satisfacţii compensatorii în măsură a uşura reala condiţie morală, mai ales că situaţia anterioară este imposibil de restabilit.

Recurentele-reclamante au menţionat că instanţa de apel nu a făcut nicio referire la solicitarea de a se avea în vedere practica judiciară în materie conform dispoziţiilor legale mai sus enunţate şi au exemplificat cu o serie de hotărâri apreciate ca fiind relevante în cauză.

Totodată, în opinia recurentelor-reclamante decizia instanţei de apel este criticabilă şi faţă de faptul că nu s-au avut în vedere dispoziţiile art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011.

Recurentele-reclamante au arătat, de asemenea, că, în absenţa unor criterii clare şi obiective prevăzute de legislaţia naţională, care să contureze un sistem de referinţă la care să se raporteze atât justiţiabilii, cât şi instanţele de judecată, practica judiciară în materie trebuie să fie un reper, iar instanţa de apel avea obligaţia să procedeze la examinarea jurisprudenţei Curţilor de Apel din România, precum şi a jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi a C.E.D.O.

Jurisprudenţa constituie unul din criteriile legale prevăzute de legislaţia în vigoare şi anume art. 50 din Norma C.S.A. nr. 23/2014, articol pe care instanţa de apel nu l-a avut în vedere la acordarea daunelor.

Intimatul-intervenient, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului.

Intimata-pârâtă, prin întâmpinarea depusă la dosar, a invocat excepţia nulităţii recursului, în temeiul dispoziţiilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea cererii şi menţinerea deciziei ca fiind legală şi temeinică.

A arătat, în ceea ce priveşte excepţia nulităţii, că argumentele expuse de către recurente vizează aspecte de netemeinicie şi nu de nelegalitate, iar pe fond a susţinut că hotărârea recurată este temeinic motivată, nu cuprinde motive contradictorii, iar instanţa de apel a făcut o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept material.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 6 mai 2020, în baza art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, comunicându-li-se părţilor că pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurentele-reclamante au depus la dosar punct de vedere asupra raportului.

S-a fixat termen pentru examinarea recursului la 15 iulie 2020.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, în conformitate cu dispoziţiile art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 248 C. proc. civ., a luat în examinare cu prioritate excepţia nulităţii recursului, invocată de intimată prin întâmpinare, asupra căreia reţine următoarele:

Cu titlu prealabil, se reţine că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. (...)".

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ. "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate să facă posibilă încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancţiunea nulităţii pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din cod.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă se aduc critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi se arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menţionat mai sus.

Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, astfel că autorii acestuia trebuie să îşi exprime nemulţumirea în tiparele fixate de lege.

În speţă, Înalta Curte constată că, deşi prin memoriul de recurs recurentele-reclamante au indicat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., susţinerile pe care le-au dezvoltat nu se încadrează în niciunul dintre motivele de recurs de la art. 488 din acelaşi cod.

Criticile recurentelor-reclamante referitoare la cuantificarea efectivă a daunelor morale, chiar dacă în susţinerea acestora a fost invocată motivarea lapidară şi contradictorie a hotărârii recurate şi neaplicarea art. 50 pct. 2 lit. d) din Anexa la Ordinul C.S.A. nr. 23/2014, nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului, întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie ale hotărârii atacate şi excedează cazurile de nelegalitate înscrise strict şi limitativ în art. 488 C. proc. civ., situându-se în afara competenţelor instanţei de recurs, atâta timp cât se raportează în mod explicit la modul de interpretare şi evaluare a probelor administrate şi la cuantificarea despăgubirilor pretinse pentru acoperirea prejudiciului creat, toate fiind elemente de apreciere, nu de legalitate.

De asemenea, critica referitoare la necercetarea jurisprudenţei naţionale, conumitare şi a C.E.D.O. este lipsită de substanţă pentru că nu este circumstanţiată, recurentele-reclamante nearătând în concret care era jurisprudenţa la care instanţa de apel trebuia să se raporteze sub aspectul daunelor, în ce măsură această jurisprudenţă viza situaţii identice sau similare cu cea care a generat prezentul litigiu, demersul de faţă urmărind să supună instanţei supreme, în mod nepermis şi cu depăşirea cadrului fixat de art. 488 C. proc. civ., o nouă evaluarea a prejudiciului printr-o nouă apreciere a probelor.

Se tinde, aşadar, la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3), coroborate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., în temeiul art. 493 alin. (5) şi a art. 496 alin. (1) teza a III-a din acelaşi cod va anula recursul declarat de reclamante.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentele-reclamante A., B. şi C. împotriva deciziei civile nr. 986 din 5 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 iulie 2020.