Cassation inadmissible for disputing judicial stamp tax calculation instead of using mandatory re-examination procedure

Şedinţa publică din data de 15 iulie 2020

Asupra recursului de faţă, constată şi reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia a II-a civilă şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal la 30 septembrie 2015 sub nr. x/2015, reclamanta A. i-a chemat în judecată pe pârâţii Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Vâlcea şi S.C. B. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se declare nulitatea societăţii pârâte.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 56 lit. g), coroborat cu art. 16 alin. (1) şi cu art. 204 din Legea 31/1990 republicată, cu modificările ulterioare.

La 02 noiembrie 2015 reclamanta a depus cerere de completare a acţiunii, prin care a arătat că solicită şi anularea actului constitutiv al S.C. B. S.R.L., că îl cheamă în judecată pe fostul administrator statutar C. şi că solicită şi citarea lichidatorului judiciar BNP D.. în numele S.C. B. S.R.L.

Tribunalul Vâlcea, secţia a II-a civilă, prin sentinţa nr. 453 din 23 martie 2013, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Vâlcea. Totodată, a respins capătul de cerere privind obligarea celor doi pârâţi la plata despăgubirilor ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. A respins capetele de cerere privind constatarea nulităţii societăţii şi anularea actului constitutiv fără număr şi dată, aprobat prin încheierea nr. 15100 din 24 iunie 2008 ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 680/A-C din 17 noiembrie 2016, a admis apelul declarat de reclamantă, a anulat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Prin sentinţa nr. 69/F- C. civ. din 06 martie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017 Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de strămutare formulată de petenta A., a dispus scoaterea cauzei de pe rolul Tribunalului Vâlcea şi trimiterea dosarului Tribunalului Specializat Argeş spre soluţionare.

Prin sentinţa civilă nr. 899 din 21 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Specializat Argeş în dosarul nr. x/2015 s-a respins acţiunea aşa cum a fost completată şi precizată de către reclamantă, care a fost obligată să plătească pârâtului C. suma de 6.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, A. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 673/A-C din 22 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Prin încheierea din 15 noiembrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II -a civilă a admis cererea formulată de petenta A., a strămutat dosarul de la Curtea de Apel Piteşti la Curtea de Apel Craiova şi a constatat că, potrivit art. 145 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea pronunţată în dosarul strămutat este desfiinţată de drept ca efect al admiterii cererii de strămutare.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă sub nr. Unic 3429/90/2015*, instanţă care, prin decizia nr. 464 din 20 iunie 2019, a anulat apelul ca insuficient timbrat şi a obligat-o pe apelantă la plata către intimatul C. a sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Curtea de apel a reţinut că măsurile de ajutor public judiciar, vizând reducerea taxei judiciare de timbru aferente cererii de chemare în judecată de la 9.233,04 RON la 4.616,5 RON şi scutirea de plata sumei de 4.616,5 RON (acordate prin încheierea nr. 40 din 01 martie 2016, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia a II-a civilă, respectiv în reexaminare de Tribunalul Specializat Argeş prin încheierea din 19 octombrie 2017) au fost adoptate numai în ceea ce priveşte etapa soluţionării cauzei în primă instanţă.

În consecinţă, s-a pus în vedere apelantei, prin adresa emisă pentru termenul din 09 mai 2019, precum şi prin citaţia emisă pentru termenul de judecată din 06 iunie 2019 (conform dovezilor existente la filele nr. x şi 278 din dosar), să achite diferenţa de taxă judiciară de timbru în valoare de 4.616,5 RON şi, totodată, i s-a comunicat faptul că, potrivit prevederilor art. 13 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008, ajutorul public pentru exercitarea căii de atac se poate acorda în urma unei noi cereri.

Împotriva deciziei pronunţate în apel a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

În motivare, a evocat dispoziţiile art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, a prezentat evoluţia litigiului în etapele procesuale anterioare şi a susţinut că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 28 din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora este scutită de la plata taxei judiciare de timbru orice cerere pentru exercitarea unei căi de atac, ordinare şi extraordinare, împotriva hotărârii judecătoreşti prin care a fost soluţionată o acţiune sau cerere scutită, potrivit legii, de taxă judiciară de timbru.

Totodată, recurenta a arătat că soluţia instanţei de apel contravine dispoziţiilor deciziei nr. 55 din 03 iulie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în dosarul nr. x/2017, în care s-a stabilit că de scutirea de la plata taxei judiciare de timbru în calea de atac beneficiază numai reclamantul care a fost scutit în primă instanţă de obligaţia timbrajului.

În acest sens, a arătat că, într-adevăr, pentru soluţionarea acţiunii a fost stabilită în sarcina sa obligaţia de plată a unei taxe judiciare de timbru în sumă de 9.233,04 RON, însă prima instanţă i-a acordat ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru.

Aşa fiind, potrivit dispoziţiilor art. 28 din O.U.G. nr. 80/2013 şi apelul declarat împotriva sentinţei primei instanţe este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.

În opinia recurentei, în mod nelegal a reţinut curtea de apel că acordarea ajutorului public judiciar a vizat doar etapa soluţionării cauzei în primă instanţă, încălcând astfel dispoziţiile art. 6 din C.E.D.O.

În drept, recurenta a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 18 septembrie 2019, intimatul C. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, în susţinerea căreia a arătat că recurenta avea deschisă calea reexaminării taxei judiciare de timbru, iar nu a recursului; în subsidiar, a solicitat respingerea ca nefondată a căii de atac.

La 27 septembrie 2019, intimatul Oficiul Naţional al Registrului Comerţului a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

La 30 octombrie 2019, recurenta a răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul C..

S-a întocmit în cauză raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 19 februarie 2020 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus comunicarea raportului către părţi, pentru ca acestea să depună puncte de vedere.

Recurenta a depus punct de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Prin încheierea din 8 aprilie 2020 a fost admis în principiu recursul, constatându-se suspendarea de plin drept a judecăţii, în temeiul art. 42 alin. (6) Capitolul V al Anexei nr. 1 la Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 195/16.03.2020.

Judecarea cauzei a fost reluată, stabilindu-se termen pentru dezbateri în şedinţă publică pentru termenul din 15 iulie 2020.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte urmează să îl respingă pentru considerentele care vor fi dezvoltate în cele ce urmează.

Înalta Curte reiterează faptul că excepţia inadmisibilităţii a fost calificată la termenul din 15 iulie 2020 drept apărare de fond, astfel cum s-a consemnat în practicaua prezentei decizii, întrucât admisibilitatea căii de atac se cenzurează din perspectiva recunoaşterii prin lege a respectivei căi de atac, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 129 din Constituţia României şi dispoziţiile art. 457 C. proc. civ. or, în speţă s-a apreciat că recurenta-reclamantă are deschisă calea de atac a recursului.

Apărarea invocată de către intimat vizează posibilitatea pe care o are recurenta-reclamantă de a critica modul de aplicare de către instanţa de apel a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013 pe calea recursului în condiţiile în care avea deschisă în apel calea de atac specifică a reexaminării modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, de care recurenta-reclamantă nu a uzat.

Pentru dezlegarea acestei probleme de drept, Înalta Curte reţine că recurenta a invocat, în susţinerea motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., greşita aplicare a dispoziţiilor art. 28 din O.U.G. nr. 80/2013.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează încălcarea legii de drept material, ce poate consta, cu titlu de exemplu, în aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normelor peste ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării acestora, interpretarea greşită a normei corespunzătoare situaţiei de fapt, încălcarea unor principii generale de drept.

Prealabil, instanţa supremă face menţiunea că dispoziţiile O.U.G. nr. 80/2013 nu sunt norme de drept material, ci de drept procesual, întrucât reglementează o condiţie de formă extrinsecă pe care trebuie să o îndeplinească cererile de chemare în judecată şi cele pentru exercitarea căilor de atac, astfel că toate criticile încadrate în acest motiv de recurs vor fi analizate nu subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cum a solicitat recurenta-reclamantă, ci din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., aşa cum s-a propus şi prin raport.

Privitor la posibilitatea de a critica pe calea apelului sau a recursului caracterul timbrabil sau nu al cererii ori modalitatea de stabilire a taxei judiciare de timbru impuse în sarcina părţii trebuie evocată decizia nr. 7/2014, publicată în Monitorul Oficial ala României - Partea I nr. 137 din 24 februarie 2015, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a decis că "în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, partea în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului".

S-a reţinut în argumentarea acestei soluţii că " prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, conferă părţii în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de timbrare o procedură clară, precisă şi previzibilă de contestare a modului de stabilire a taxei de timbru sub aspectul caracterului timbrabil al cererii de chemare în judecată.

Reexaminarea priveşte, potrivit textului legal menţionat, «modul de stabilire a taxei judiciare de timbru», ca operaţiune de ansamblu, ce se constituie din mai multe etape, începând cu încadrarea acţiunii sau a cererii deduse judecăţii în categoriile prevăzute de Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, în scopul stabilirii caracterului timbrabil sau netimbrabil al cererii, cu observarea eventualei incidenţe a normelor legale care instituie scutiri legale de la plata taxei de timbru, iar în situaţia în care se stabileşte că acţiunea sau cererea este supusă taxei judiciare de timbru, următoarea etapă constă în determinarea cuantumului acestei taxe, procedeu care poate presupune, în cazul acţiunilor evaluabile în bani, un calcul matematic de aplicare a cotelor procentuale prevăzute de lege asupra valorii obiectului cererii.

În lipsa unei dispoziţii legale exprese, care să limiteze obiectul controlului în calea de atac a reexaminării doar la etapa de determinare prin calcul matematic a cuantumului taxei judiciare de timbru şi având în vedere ipoteza cuprinzătoare a normei, ce vizează «modul de stabilire a taxei judiciare de timbru», nu se poate identifica niciun temei legal care să justifice excluderea problemei caracterului timbrabil al cererii de chemare în judecată din sfera obiectului reexaminării."

Privitor la posibilitatea ca partea să aducă, în calea de atac, critici referitoare la modul de stabilire a taxei judiciare de timbru, s-a reţinut expres în decizia evocată că "limitarea posibilităţii părţii în sarcina căreia s-a stabilit taxa judiciară de timbru de a contesta caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv prin intermediul cererii de reexaminare nu încalcă dreptul de acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. Această cale de atac permite părţii în sarcina căreia s-a impus obligaţia de timbrare să supună contestaţia sa unei instanţe imparţiale şi independente, care nu trebuie să funcţioneze neapărat la nivelul unei jurisdicţii superioare celei care a stabilit taxa de timbru contestată, având în vedere că art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu garantează dreptul la un dublu grad de jurisdicţie."

Înalta Curte apreciază că decizia nr. 7/2014, dată în interesul legii, deşi face referire la dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 146/1997, continuă să îşi producă efectele, întrucât O.U.G. nr. 80/2013 reia vechea reglementare în art. 39 privind cererea de reexaminare, fiind pe deplin incidente dispoziţiile art. 518 C. proc. civ.

Conchizând, instanţa supremă apreciază apărarea formulată de către intimatul-pârât ca întemeiată, reţinând că toate argumentele referitoare la aplicarea dispoziţiilor art. 28 din O.U.G. nr. 80/2013, în acord cu art. 6 din C.E.D.O. puteau fi deduse judecăţii instanţei de apel pe calea reexaminării prevăzute de art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, acestea neputând fi primite pe calea recursului de faţă.

Având în vedere considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A..

Faţă de prevederile art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-reclamantă va fi obligată, ca parte care a pierdut procesul, la plata către intimatul-pârât C. a sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocaţial, potrivit dovezii de la dosarului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 464 din 20 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă A. la plata către intimatul-pârât C. a sumei de 1.000 RON, cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 iulie 2020.