Decizia nr. 1366/2020 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia a II-a civilă

Şedinţa publică din data de 15 iulie 2020

Asupra recursului de faţă constată şi reţine următoarele:

Prin încheierea din 1 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2018 a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de intervenţie formulată de numitul A.. Împotriva acestei încheieri, A. a declarat recurs, arătând că interesul de a susţine apărările părinţilor săi în cauză constă în contracararea considerentelor Tribunalului Bucureşti, deoarece printre motivele de reţinute de instanţă s-a numărat şi efectuarea de studii în străinătate de către recurent, fapt ce denotă un buget mare, satisfăcător al părinţilor.

A invocat recurentul că, pentru a beneficia de educaţie, sunt făcute multe sacrificii materiale, inclusiv închirierea imobilului din Bucureşti, strada x nr. 15, astfel cum reiese din contractul depus la dosar.

Recurentul a menţionat că cererea de recurs a fost depusă în luna decembrie, întrucât la 12 decembrie 2019 a luat la cunoştinţă de încheiere, venind în vacanţă la părinţi.

O altă critică vizează soluţionarea cererii de intervenţie fără a fi timbrată.

Prin încheierea din 8 aprilie 2020 s-a constatat suspendarea de plin drept a judecăţii recursului, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 la Decretul nr. 195 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 248 alin. (1), coroborat cu art. 485 alin. (1) şi art. 64 alin. (4) teza I din C. proc. civ., excepţia tardivităţii declarării recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

Instanţa supremă constată că obiectul prezentului recurs îl reprezintă încheierea din 1 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2018, prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie formulată de A..

Potrivit art. 64 alin. (4) teza I din C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acţiunii - 12 martie 2018-, aplicabilă potrivit art. 24 C. proc. civ., "încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie poate fi atacată în termen de 5 zile, care curge de la pronunţare pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru partea lipsă".

Textul de lege anterior menţionat instituie o excepţie de la termenul de recurs de drept comun reglementat de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., atât în privinţa duratei, cât şi a momentului de la care începe să curgă.

Astfel, în cazul încheierilor de respingere a cererii de intervenţie, durata termenului de recurs este de 5 zile, care curge de la pronunţare pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru partea lipsă.

De asemenea, art. 181 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. prevede că, atunci când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte.

Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Ca atare, rezultă că o cale de atac îndreptată împotriva unei hotărâri judecătoreşti poate fi exercitată numai în condiţiile prevăzute de lege, cu respectarea termenelor stabilite de către legiuitor.

Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.

Cu privire la data declarării căii de atac de către recurentul din prezenta cauză, Înalta Curte constată preliminar că intervenientul nu a fost prezent la termenul din 1 noiembrie 2019, când s-a soluţionat cererea sa de intervenţie, aşadar termenul de 5 zile pentru declararea recursului curge în privinţa sa de la comunicarea încheierii.

Constată, de asemenea, că recurentul-intervenient a transmis cererea de recurs prin poşta electronică la 13 decembrie 2019, astfel cum reiese din înscrisul aflat la fila x, încheierea fiind comunicată recurentului la 12 noiembrie 2019, astfel cum reiese din dovada aflată la dosarul instanţei de apel, cu depăşirea termenului imperativ de 5 zile prevăzut de art. 64 alin. (4) teza I C. proc. civ., termen care, calculat potrivit art. 181 C. proc. civ., s-a împlinit la 18 noiembrie 2019.

În acest caz, se reţine că devine incident art. 185 alin. (1) teza I din C. proc. civ., potrivit căruia "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel".

În sistemul procesual român, conform art. 7 şi 10 C. proc. civ., litigiul civil este guvernat de principiul legalităţii, iar părţile au obligaţia îndeplinirii actelor de procedură în condiţiile stabilite de lege.

Pe cale de consecinţă, instanţa supremă constată că a intervenit decăderea părţii din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac a recursului împotriva încheierii de respingere a cererii de intervenţie, cu consecinţa pierderii de către recurent a dreptului de a-i fi examinate pe fond motivele invocate prin cererea de recurs.

În acest context, Înalta Curte apreciază că nu poate da eficienţă susţinerilor formulate de către recurentul-intervenient în memoriul de recurs referitoare la data la care a declarat calea extraordinară de atac, având în vedere că încheierea atacată i-a fost comunicată recurentului la adresa indicată în cererea de intervenţie, iar împrejurarea că recurentul a fost plecat la studii nu a fost invocată ca motiv de repunere în termen, în condiţiile art. 186 C. proc. civ., cererea de repunere în termen fiind unicul remediu procedural care ar fi putut fi opus sancţiunii decăderii, dar nefiind formulată în cauză.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 185 alin. (1) teza I, raportat la art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. Înalta Curte va admite excepţia tardivităţii şi va respinge ca tardiv recursul declarat de recurentul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardiv recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 1 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 iulie 2020.