Inadmissibility of revision against a revision-instance decision under the Civil Procedure Code of 1865

Şedinţa publică din data de 15 iulie 2020

Deliberând asupra cererii de revizuire, constată şi reţine următoarele:

Prin decizia nr. 821 din 15 mai 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2019, au fost respinse ca inadmisibile cererile de revizuire conexate formulate de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2011 şi împotriva sentinţei nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în dosarul nr. x/2011. A fost obligat revizuentul la plata sumei de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial redus, către intimata S.C. B. S.R.L.

Împotriva acestei decizii, A. a formulat cerere de revizuire, înregistrată sub nr. x/2020 din 17 iunie 2020 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

În susţinerea cererii, revizuentul a invocat, în esenţă, următoarele motive:

Revizuentul a arătat că, în fapt, prin acţiunea dedusă judecaţii a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanta, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi a sentinţei civile nr. 116 din data de 21 ianuarie 2015, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2011.

Prin decizia civilă nr. 124 din 11 martie 2019, Curtea de Apel Constanţa a declinat soluţionarea cererii de revizuire către Înalta Curte de Casaţie si Justiţie.

Revizuentul susţine că, prin notele de şedinţă formulate la cererea de revizuire, a înţeles să se înscrie în fals în ceea ce priveşte documentele depuse de către pretinşii apărătorii ai societăţii B. S.R.L., având în vedere că mai multe instanţe au constatat lipsa mandatului acestora, atât instanţele penale cât şi instanţele civile anulând actele formulate de aceştia.

În continuare, revizuentul a expus, pe larg, aspecte legate de mandatul apărătorilor societăţii B. S.R.L., arătând, totodată, că a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea dezlegării problemei de drept "dacă se mai poate menţine cererea de evocare a fondului - chiar dacă au fost unite excepţiile cu fondul cauzei şi a fost analizat fondul", ţinând cont de decizia Curţii Constituţionale nr. 866/2015, precum şi faptul că a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865.

Revizuentul a susţinut că, în timpul dezbaterilor din şedinţa publică de la termenul din 15 mai 2020, instanţa nu a dat cuvântul pe admisibilitatea cererii de revizuire conexate la dosarul cauzei, limitându-se să pună în discuţie numai admisibilitatea unei singure cereri de revizuire, fără nici o legătură cu a doua cerere şi fără a pune în discuţia contradictorie a părţilor excepţiile invocate de către acesta prin notele de şedinţă.

Sub un prim aspect, revizuentul a invocat faptul că înscrierea în fals este una de ordine publică, astfel că instanţa, pe lângă faptul că avea obligaţia să o pună în discuţia contradictorie a părţilor, trebuia să se pronunţe cu prioritate asupra acesteia, pe calea unei încheieri interlocutorii, acelaşi lucru fiind valabil şi în ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Revizuentul a arătat că, procedând în acest fel, instanţa a încălcat principiul contradictorialităţii, dar şi principiul respectării dreptului la apărare şi al oralităţii, iar, prin acestea, dreptul la un proces echitabil.

Revizuentul a invocat, de asemenea, că în cazul de faţă instanţa s-a pronunţat asupra admisibilităţii cererii de revizuire conexate fără ca excepţia să fi fost pusă în discuţie şi că nerespectarea principiului contradictorialităţii atrage nulitatea hotărârii pronunţate.

Revizuentul a făcut ample trimiteri la soluţiile pronunţate de instanţele de judecată în litigiile în care este parte, cu privire la mandatul apărătorilor societăţii intimate, arătând, de asemenea, că, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, condiţiile de admisibilitate erau îndeplinite.

Raportat la argumentele expuse, revizuentul a apreciat că în cauză este incident motivul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 509 pct. 1 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. [art. 322 alin (1) pct. 2 din C. proc. civ. de la 1865], din perspectiva faptului ca instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut.

În ceea ce priveşte condiţia evocării fondului, a arătat că această condiţie trebuie apreciată ca îndeplinită, în raport de dispoziţiile art. 235 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., câtă vreme instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, invocând în acest sens şi decizia nr. 866/2015, pronunţată de Curtea Constituţională.

În subsidiar, revizuentul a menţionat că înţelege să invoce excepţia de neconstituţionalitate prin prisma solicitării textului de lege referitor la evocarea fondului.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 509 pct. 1 din C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 [art. 322 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. de la 1865].

Examinând cererea de revizuire în raport de excepţia inadmisibilităţii, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară în respectarea dispoziţiilor art. 137 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte urmează să o admită pentru următoarele considerente:

Prealabil se impune precizarea că, în raport de data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul Tribunalului Constanţa, respectiv 29 noiembrie 2011 şi faţă de dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., conform cărora:

"Dispoziţiile C. proc. civ. se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare", interpretate per a contrario, în speţă sunt incidente prevederile C. proc. civ. de la 1865.

Înalta Curte apreciază că în sistemul dreptului procesual civil, căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti sunt guvernate de principiul legalităţii, regulă consacrată cu valoare constituţională de art. 129 din Constituţia României, care semnifică faptul că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Art. 322 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865 prevede că pot fi atacate cu revizuire hotărârile rămase definitive în apel sau prin neapelare, precum şi hotărârile date de o instanţă de recurs atunci când se evocă fondul, pentru motivele prevăzute expres şi limitativ la pct. 1-10 din acelaşi articol.

Textul de lege anterior evocat stabileşte condiţiile de admisibilitate a revizuirii, indicând hotărârile care pot face obiectul acestei căi extraordinare de atac de retractare.

Înalta Curte reţine că hotărârea cu privire la care revizuentul a înţeles să formuleze cererea de revizuire nu îndeplineşte cerinţele impuse de dispoziţiile legale mai sus enunţate, în condiţiile în care este pronunţată de o instanţă de revizuire, nu de o instanţă de recurs.

Aşa fiind, decizia nr. 821 din 15 mai 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2019, în soluţionarea unor cereri de revizuire conexate nu este susceptibilă de a face obiectul unei alte cereri de revizuire, nefiind o hotărâre dintre cele enumerate de art. 322 alin. (1) din vechiul C. proc. civ. întrucât este pronunţată de o instanţă de revizuire.

Prin dispoziţiile legii procesual-civile, legiuitorul a stabilit în mod expres limitele examinării unei hotărâri în căile extraordinare de atac de retractare, ceea ce presupune că, indiferent de criticile aduse în susţinerea căii de atac extraordinare, chiar şi de cele vizând încălcarea principiilor contradictorialităţii, al oralităţii, al dreptului la apărare, precum şi dreptul la un proces echitabil, expres invocate în cererea de faţă, prioritar trebuie analizat dacă hotărârea atacată se încadrează în categoria celor susceptibile de a fi atacate prin respectiva cale de atac extraordinară de retractare.

Aceasta întrucât recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru toate argumentele de fapt şi de drept care preced, constatând că nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute de 322 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 821 din 15 mai 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2019, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 iulie 2020.