Cassation annulment for failure to formulate legal grounds: mere reiteration of factual arguments in appeal against waste disposal compensation

Şedinţa publică din data de 15 iulie 2020

Asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la 25 mai 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să fie obligată aceasta la plata sumei de 252.410,66 RON, reprezentând contravaloarea facturilor pe care le-a achitat în baza contractului de prestări servicii nr. x din 1 martie 2017 pentru neutralizarea mărfii expirate proprietatea pârâtei, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta a depus întâmpinare şi note scrise prin care a invocat excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi a inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 337 din 26 februarie 2019, Tribunalul Constanţa, secţia a II - a civilă a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi a inadmisibilităţii acţiunii reclamantei şi a respins acţiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtei.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta.

Prin decizia civilă nr. 284 din 29 mai 2019, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantă.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., solicitând casarea hotărârii instanţei de apel şi trimiterea cauzei către aceeaşi instanţă pentru o nouă judecată.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

După prezentarea situaţiei de fapt şi a soluţiei curţii de apel, recurenta-reclamantă susţine că ambele instanţe devolutive au pronunţat hotărâri cu aplicarea greşită a normelor de drept material întrucât din textele legale invocate în cererea de chemare în judecată şi în cererea de apel rezulta obligaţia legală a pârâtei de a neutraliza marfa expirată a cărei proprietară era şi pe care o lăsase fără nicio bază legală în depozitul reclamantei.

Mai arată recurenta-reclamantă că au fost încălcate dispoziţiile art. 555, art. 1357 alin. (1), art. 1381 şi art. 1385 C. civ. şi cele ale art. 19 din Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor şi că între părţi nu a fost încheiat un contract de depozitare, ci un contract de închiriere. În urma rezilierii acestui contract, pârâta a refuzat să ridice marfa. Recurenta-reclamantă a angajat costuri pentru a neutraliza această marfă, ca urmare apreciază că are dreptul la repararea prejudiciului suportat.

Într-o altă critică subsumată aceluiaşi motiv de recurs, se afirmă, cu referire la considerentul în care curtea de apel reţine că pârâta nu are calitatea de deţinător de deşeuri şi nici pe aceea de producător de deşeuri, că instanţa a încălcat principiul disponibilităţii.

Autoarea căii de atac arată că din înscrisurile depuse la dosar rezultă că marfa care a fost abandonată de intimata-pârâtă în depozitul recurentei-reclamante este aceeaşi cu marfa care a fost neutralizată.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea ca neîntemeiate a apărărilor invocate de intimata-pârâtă prin întâmpinare şi admiterea recursului său.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinării depuse şi a răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reţinut că recursul declarat în prezenta cauză este nul.

Prin încheierea din 4 martie 2020, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului formulat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Recurenta-reclamantă depus punct de vedere cu privire la raport prin care a solicitat admiterea în principiu a recursului.

Analizând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în completul de filtru, reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate, pentru următoarele argumente:

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanţa care a pronunţat hotărârea atacată şi-a fundamentat soluţia pronunţată.

Aşadar, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ. se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţa nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

În speţă, din memoriul de recurs rezultă că autoarea căii de atac reiterează argumentele susţinute în faţa instanţei de apel, readucând în discuţie situaţia de fapt. Invocarea cu titlu formal a încălcării sau aplicării greşite a dispoziţiilor art. 555, art. 1357 alin. (1), art. 1381 şi art. 1385 C. civ. şi ale art. 19 din Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor nu se înscrie în ipoteza cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (indicat în cererea de recurs) deoarece partea nu formulează critici de nelegalitate. Prezentarea istoricului cauzei, a concluziilor expertizei dispuse în faza de fond, afirmaţiile referitoare la natura contractului dintre părţi, cele legate de obligaţiile acestora de a neutraliza sau nu marfa aflată în depozitul recurentei-reclamante şi de valoarea probatorie a notei de control emise de autorităţi exprimă nemulţumirea recurentei-reclamante faţă de modul în care curtea de apel a soluţionat cauza. Aceste aspecte de netemeinicie nu mai pot fi analizate în stadiul procesual al recursului. Rolul instanţei de recurs este acela de a se pronunţa strict asupra legalităţii deciziei atacate şi nu de a reinterpreta probele sau de a reanaliza situaţia de fapt.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, constatând inexistenţa motivelor de nelegalitate, va da eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi, în temeiul art. 493 alin. (5) din acelaşi cod, va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 284 din 29 mai 2019, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 iulie 2020.