Moral damages quantum challenge failing cassation requirements for specific illegality in insurance coverage case

Şedinţa publică din data de 15 iulie 2020

Asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 13 februarie 2018 pe rolul Tribunalului Timiş, sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Societate de Asigurare-Reasigurare B. S.A. şi pe intervenientul forţat C., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 euro cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune morale, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de şedinţă din 20 februarie 2018, Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale funcţionale a secţiei a II-a Civile şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea secţiei I Civile a Tribunalului Timiş.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul secţiei I Civile a Tribunalului Timiş sub nr. x/2018*.

Prin încheierea de şedinţă din 6 martie 2018, Tribunalul Timiş, secţia I civilă a admis excepţia de necompetenţă funcţională şi a declinat competenţa în favoarea secţiei a II-a Civile a Tribunalului Timiş, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Prin sentinţa civilă nr. 163 din 29 martie 2018, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II-a Civile a Tribunalului Timiş.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul secţiei a II-a Civile a Tribunalului Timiş sub nr. x/2018.

Intervenientul forţat C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea acţiunii reclamantei, cu obligarea pârâtei la plata despăgubirilor în favoarea acesteia şi obligarea pârâtei la plata către intervenientul forţat a cheltuielilor de judecată ocazionate.

Prin sentinţa civilă nr. 1074/PI din 20 decembrie 2018, Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 100.000 euro, echivalentul în RON la data plăţii, cu titlu de daune morale şi la plata către reclamantă a sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Tribunalul a respins cererea intervenientului forţat de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta Societate de Asigurare-Reasigurare B. S.A.

Prin decizia civilă nr. 619A din 12 septembrie 2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâtă.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta, solicitând instanţei să îl admită şi să constate că suma acordată cu titlu de daune morale este excesivă în raport de legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

După prezentarea situaţiei de fapt şi a soluţiilor pronunţate de instanţele de fond şi apel, recurenta-pârâtă susţine că daunele morale se acordă în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România. Recurenta-pârâtă consideră că aceste prevederi legale au fost încălcate deoarece instanţa de apel nu a aplicat în mod corect criteriile de evaluare a cuantumului daunelor morale, criterii care sunt în principal de natură jurisprudenţială, în lipsa unor prevederi legale exprese. Mai arată recurenta-pârâtă că instanţa trebuie să aibă în vedere toate circumstanţele concrete ale speţei şi contextul social-economic.

În opinia recurentei-pârâte, societatea de asigurare trebuie să răspundă în limita prejudiciului produs, iar compensaţia acordată victimei trebuie să fie justă şi echitabilă în raport de durerea provocată de vătămarea corporală. Despăgubirea trebuie să aibă caracter rezonabil şi să nu reprezinte în realitate o îmbogăţire fără justă cauză a victimei. Se mai susţine că instanţa de apel nu a avut în vedere prejudiciul, ci pe cel care urmează a fi obligat la plată, încălcând astfel legislaţia din domeniul asigurărilor.

Recurenta-pârâtă invocă şi aplicarea greşită a normelor de drept material deoarece instanţa de apel nu a luat în considerare şi soluţia de clasare din dosarul penal atunci când a stabilit cuantumul daunelor morale.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Niciuna din celelalte părţi nu a depus întâmpinare.

Pe baza cererii de recurs, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reţinut că recursul declarat în prezenta cauză este nul.

Prin încheierea din 29 aprilie 2020, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului formulat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Recurenta-pârâtă a depus punct de vedere cu privire la raport prin care a arătat că nu este de acord cu concluziile raportorului.

Analizând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în completul de filtru, reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate, pentru următoarele argumente:

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanţa care a pronunţat hotărârea atacată şi-a fundamentat soluţia pronunţată.

Aşadar, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ. se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţa nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

În speţă, din memoriul de recurs rezultă că, deşi a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu au fost formulate critici concrete de nelegalitate împotriva deciziei din apel şi nu s-a arătat pentru care motive este greşit raţionamentul instanţei de apel.

În ceea ce priveşte criticile formulate de recurenta-pârâtă referitoare la nerespectarea de către instanţa de apel a jurisprudenţei privind stabilirea cuantumului daunelor morale, instanţa supremă reţine că acestea nu se încadrează în cazul de casare pe care a fost întemeiat recursul deoarece se face referire la prevederile legale din materia asigurărilor în temeiul cărora daunele morale se acordă în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România, dar nu se menţionează concret care este norma legală încălcată sau aplicată greşit. Indicarea, în finalul memoriului de recurs, a Ordinului ASF nr. 23/2014, nu justifică încadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de lege.

Menţionarea, cu titlu general, a jurisprudenţei naţionale şi europene şi trimiterea la soluţia de clasare din dosarul penal denotă că recurenta-pârâtă este nemulţumită de soluţia instanţei de apel sub aspectul cuantumului daunelor morale astfel cum a fost stabilit, susţinând că acest cuantum este prea mare faţă de nevoile intimatei-reclamante şi că acordarea acestei sumei ar putea duce la o îmbogăţire fără just temei. Prin aceste critici se face trimitere la aspecte de fapt, recurenta-pârâtă ignorând astfel caracterul de cale extraordinară de atac a recursului, prin intermediul căreia pot fi invocate şi analizate numai aspecte de nelegalitate, nu şi cele de netemeinicie.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, constatând inexistenţa motivelor de nelegalitate, va da eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi, în temeiul art. 493 alin. (5) din acelaşi cod, va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă Societatea de Asigurare Reasigurare B. S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă SOCIETATEA DE ASIGURARE REASIGURARE B. S.A împotriva deciziei civile nr. 619A din 12 septembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 iulie 2020.