Cassation annulled for failure to develop legal grounds: factual re-argumentation and generic statutory citations insufficient to establish error of law in abusive assignment clauses case

Şedinţa publică din data de 15 iulie 2020

Asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 13 mai 2016, sub nr. x/2016, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD. şi EE., au solicitat în contradictoriu cu pârâtele FF. S.A., GG. şi cu celelalte instituţii menţionate în Anexa 1 a cererii de chemare în judecată, prin FF. S.A., constatarea caracterului abuziv al clauzelor privind cesionarea creditelor către entităţi din străinătate şi obligarea pârâtelor la restituirea sumelor încasate în baza clauzelor abuzive, de la momentul cesionării contractului, cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea depusă la 19 ianuarie 2017, reclamanţii au arătat că acţiunea vizează constatarea caracterului abuziv al clauzelor referitoare la cesiune, nefiind întemeiată pe dreptul comun.

Prin încheierea de şedinţă din 14 septembrie 2017, instanţa a disjuns judecata cererilor privind pe reclamanţii A., B., G., L., M., R., S., V., W., X., Y., Z., DD. şi EE. în contradictoriu cu pârâtele FF. S.A., GG., prin FF. S.A., HH., prin FF. S.A. şi II., prin JJ. S.R.L., dispunând formarea unui dosar separat.

Prin sentinţa civilă nr. 3967 din 26 octombrie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins acţiunea privind pe reclamanţii C., D., E., F., H., I., J., K., N., O., P., Q., T., U., AA., BB. şi CC. ca nefondată şi i-a obligat pe aceştia la plata către pârâta FF. S.A. a sumei totale de 27.674,44 RON cheltuieli de judecată, suma de plată aferentă fiecărui contract de credit fiind de 2.128,80 RON.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii E., F., H., I., J., K., N., O., P., Q., T., U., AA. şi BB..

Prin decizia civilă nr. 2519A din 13 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost respins apelul formulat de reclamanţi ca nefondat şi a fost respinsă cererea pârâtei FF. S.A. de acordare a cheltuielilor de judecată ca nefondată.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamanţii F., J., N., Q., U., E., I., H., P., T., BB., K., O. şi AA., solicitând casarea hotărârii instanţei de apel şi trimiterea cauzei către aceeaşi instanţă pentru o nouă judecată.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Recurenţii-reclamanţi susţin că decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea normelor materiale prevăzute de Legea nr. 193/2000 şi de Directiva 93/13 având în vedere că între pârâte au fost încheiate contracte de cesiune prin care creanţele deţinute faţă de reclamanţi au fost cesionate unor persoane juridice străine. Se mai arată că nu a fost lămurit aspectul caracterului oneros sau gratuit al cesiunii de creanţă şi că majoritatea reclamanţilor debitori nu au fost notificaţi privind schimbarea creditorilor, fapt ce, în opinia recurenţilor-reclamanţi, duce la inopozabilitatea actelor si condiţiilor impuse de către noii creditori. Operaţiunile de cesiune de creanţă au fost încheiate cu încălcarea prevederilor art. 1578 C. civ.

Într-o altă critică subsumată aceluiaşi motiv de recurs, se susţine că instanţa de fond a reţinut a fi îndeplinită o condiţie esenţiala, aceea a lipsei negocierii clauzei contestate astfel cum prevede Legea 193/2000 în art. 4 (lipsa caracterului negociat denotă a fi o clauza abuziva), soluţia de respingere a apelului fiind eronată şi în contradicţie cu cele expuse în interiorul considerentelor.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin cererea de recurs a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate a art. 521 alin. (3) şi art. 4 raportat la art. 518, dar şi la art. 27 C. proc. civ. raportat la Decizia nr. 52/2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, excepţia care a fost respinsă ca inadmisibilă prin încheierea din 15 iulie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2016.

Intimatele-pârâte HH., GG. şi FF. S.A. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului în principal ca inadmisibil şi, în subisidiar, ca nefondat.

Pe baza cererii de recurs şi a întâmpinării depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reţinut că recursul declarat în prezenta cauză este nul.

Prin încheierea din 4 martie 2020, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului formulat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Recurenţii-reclamanţi au depus punct de vedere cu privire la raport, prin care au susţinut că recursul declarat nu este nul.

Analizând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în completul de filtru, reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate, pentru următoarele argumente:

Cu titlu prealabil, instanţa supremă reţine că excepţia inadmisibilităţii invocată de intimatele-pârâte prin întâmpinare se referă la imposibilitatea încadrării criticilor invocate prin memoriul de recurs în unul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., această excepţie fiind în realitate o excepţie de nulitate a căii extraordinare de atac.

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanţa care a pronunţat hotărârea atacată şi-a fundamentat soluţia pronunţată.

Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textelor legale, condiţia dezvoltării motivelor de nelegalitate implicând obligaţia de a arăta argumentele prin care se tinde a se demonstra pentru care motive este eronat şi nelegal raţionamentul instanţei care a pronunţat hotărârea atacată.

În speţă, din memoriul de recurs rezultă că, deşi a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile la adresa deciziei recurate aduc în discuţie elemente de fapt şi tind la interpretarea probatoriului de către instanţa de apel, în condiţiile în care calea de atac a recursului nu este una devolutivă care să permită instanţei de recurs reaprecierea probelor.

Recurenţii-reclamanţi au solicitat instanţelor să constate caracterul abuziv al unor clauze din contractele de credit referitoare la cesionarea de către creditor a creanţelor sale către terţi, iar pe calea recursului îşi exprimă nemulţumirea faţă de modul în care instanţa de apel a soluţionat solicitările formulate. Invocarea cu titlu generic a prevederilor Legii nr. 193/2000 şi ale Directivei 93/13, fără indicarea concretă a articolului încălcat sau aplicat greşit nu se poate circumscrie ipotezei definite de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Instanţa supremă constată că prin memoriul de recurs se reiau, în esenţă, argumentele prezentate în faţa instanţei de apel (aspectele legate de cesiune, de circulaţia capitalului, de caracterul oneros sau gratuit al contractelor de cesiune şi de preţul acestora), fără a se aduce critici noi, astfel că instanţa de recurs nu poate avea în vedere aceste argumente ce reprezintă aspecte de netemeinicie, pe care instanţa de apel deja s-a pronunţat.

În soluţionarea prezentei căi de atac, Înalta Curte are în vedere şi decizia CJUE pronunţată în cauza C-621/17 Kiss la 3 octombrie 2019, prin care instanţa europeană a statuat că "aprecierea caracterului abuziv al unei clauze contractuale se efectuează luând în considerare natura bunurilor sau a serviciilor pentru care s-a încheiat contractul şi raportându-se, în momentul încheierii contractului, la toate circumstanţele care însoţesc încheierea contractului şi la toate clauzele contractului sau ale unui alt contract de care acesta depinde".

Or, din perspectiva menţionatei decizii se constată că întreaga argumentare a recurenţilor-reclamanţi vizează aspecte teoretice privind circulaţia capitalului şi aspecte de fapt privind cesiunea creanţelor, notificarea debitorilor, încheierea unor acte adiţionale, toate acestea necesitând o reevaluare a situaţiei de fapt existente la momentul încheierii contractului de creditare, demers pe care instanţa de recurs nu îl poate întreprinde, nefiind o instanţă devolutivă. Ignorând specificitatea căii de atac formulate, recurenţii-reclamanţi reiterează aceleaşi cereri pe care le-au adresat instanţei de fond şi de apel legate de prezentarea contractelor de cesiune, solicitând practic instanţei de recurs să se pronunţe din nou asupra probatoriului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, constatând inexistenţa motivelor de nelegalitate, va da eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi, în temeiul art. 493 alin. (5) din acelaşi cod, va anula recursul declarat de recurenţii-reclamanţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenţii-reclamanţi F., J., N., Q., U., E., I., H., P., T., BB., K., O. şi AA. împotriva deciziei civile nr. 2519A din 13 decembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 iulie 2020.