Recourse inadmissible: value threshold barrier under pre-2019 transitional law for housing delivery damages

Şedinţa publică din data de 14 iulie 2020

Asupra recursurilor de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la 21 martie 2014, sub nr. x/2014 reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pârâţii Agenţia Naţională pentru Locuinţe, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti, prin primar, Sectorul 1 Bucureşti, prin primar, Consiliul Judeţean Ilfov, prin preşedinte, Judeţul Ilfov, prin preşedintele Consiliului Judeţean, Oraşul Voluntari, prin primar, Consiliul Local Voluntari, prin primar, Municipiul Bucureşti, prin primar general, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, prin primar general, ENEL DISTRIBUŢIE MUNTENIA S.A. şi DISTRIGAZ SUD REŢELE S.R.L., solicitând instanţei:

I.1. În principal:

- obligarea pârâtei Agenţia Naţională pentru Locuinţe la plata sumei de 190.403,15 euro, contravaloarea a 856.814,18 RON, cu titlu de daune interese în sumă egală cu penalităţile de întârziere sau cu daunele interese descrise în Anexa 2 la cerere, ca urmare a neexecutării obligaţiilor contractuale privind urmărirea asigurării executării şi finalizării lucrărilor de construire a locuinţei situate pe lotul x din judeţul Ilfov, localitate Voluntari, cu numărul cadastral x şi înscris în CF nr. x conform încheierii nr. 16473/2004, în amplasamentul Henri Coandă, pentru ca acestea să fie realizate conform proiectului tehnic şi autorizaţiei de construire, la termen şi în conformitate cu condiţiile de calitate stabilite prin contractele de antrepriză generală şi de construire, daunele egale cu penalităţile fiind calculate conform Anexei 1 la cerere intitulată Mod de calcul al daunelor interese, precum şi daunele interese egale cu 0,15% pe zi de întârziere la valoarea contractului de 115.817 euro, sau cu daunele descrise în Anexa 2 la cerere, ce se vor acumula în continuare până la data predării efective a locuinţei.

I.2. În subsidiar, au solicitat să fie obligate toate pârâtele, în solidar sau în cote corespunzătoare culpei fiecăreia, evaluate provizoriu, la plata sumei de 190.403,15 euro, echivalentul a 856.814,18 RON, după cum urmează:

- în ceea ce o priveşte pe pârâta A.N.L., în solidar sau pentru o cotă de 90%, evaluate provizoriu, cu titlu de daune interese în sumă egală cu penalităţile de întârziere sau cu daunele interese descrise în Anexa 2 la cerere, ca urmare a neexecutării obligaţiilor contractuale privind urmărirea asigurării executării şi finalizării lucrărilor de construire a locuinţei situate pe lotul x din judeţul Ilfov, localitate Voluntari, cu numărul cadastral x şi înscrisă în CF nr. x conform încheierii nr. 16473/2004, în amplasamentul Henri Coandă, pentru ca acestea să fie realizate conform proiectului tehnic şi autorizaţiei de construire, la termen şi în conformitate cu condiţiile de calitate stabilite prin contractele de antrepriză generală şi de construire, daunele egale cu penalităţile fiind calculate conform Anexei 1 la cerere intitulată Mod de calcul al daunelor interese, precum şi daunele interese egale cu 0,15% pe zi de întârziere la valoarea contractului de 115.817 euro, sau cu daunele descrise în Anexa 2 la cerere, ce se vor acumula în continuare până la data predării efective a locuinţei;

- în ceea ce le priveşte pe celelalte pârâte, şi anume Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti, Sectorul 1 Bucureşti, Consiliul Judeţean Ilfov, Judeţul Ilfov, Oraşul Voluntari, DISTRIGAZ SUD REŢELE S.R.L., Municipiul Bucureşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, ENEL DISTRIBUŢIE MUNTENIA S.A. şi Consiliul Local Voluntari, cu titlu de daune interese în sumă egală cu penalităţile de întârziere de 0,15% pe zi de întârziere calculate la valoarea de 115,817 euro, conform Anexei nr. 1 la cerere sau egale cu daunele interese descrise în Anexa nr. 2 la cerere, în solidar sau pentru o cotă de 0,83% fiecare, evaluată provizoriu, ca urmare a neexecutării obligaţiilor privind asigurarea executării şi finalizării lucrărilor de construire a locuinţei situate pe lotul x, în judeţul Ilfov, localitate Voluntari, cu numărul cadastral x şi înscrisă în CF nr. x conform încheierii nr. 16473/2004, în amplasamentul Henri Coandă şi a execuţiei lucrărilor edilitare, pentru ca acestea să fie realizate conform proiectului tehnic şi autorizaţiei de construire, la termen şi în conformitate cu condiţiile de calitate stabilite prin contractele de antrepriză generală şi de construire, astfel încât recepţia la terminarea lucrărilor să poate fi realizată, iar locuinţa să poată fi predată la cheie reclamanţilor, precum şi daunele interese egale cu 0,15% pe zi de întârziere la valoarea de 115.817 euro sau egale cu daunele interese descrise în Anexa nr. 2 la cerere, ce se vor acumula în continuare până la data predării efective a locuinţei.

Totodată, au solicitat şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză, în mod determinat în ceea ce priveşte suma de plată pentru fiecare pârâtă în parte.

În drept, au fost invocate prevederile art. 194 C. proc. civ., art. 969, art. 970, art. 977, art. 1073, art. 1539, art. 1540 şi următoarele din C. civ., art. 1391-1404, art. 1128-1137, art. 1143-1153 din C. civ., Legea nr. 152/1998.

Prin încheierea nr. 545 din 11 iunie 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă a dispus în temeiul art. 200 alin. (3) C. proc. civ., anularea capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtei A.N.L. la plata sumei de 190.403,15 euro reprezentând penalităţi de întârziere şi a capătului de cerere formulat în subsidiar, privind obligarea pârâţilor în solidar sau în cote corespunzătoare culpei fiecăruia la plata sumei de 190.403,15 euro reprezentând penalităţi de întârziere, reţinând că reclamanţii nu au achitat taxa judiciară de timbru pentru aceste pretenţii.

La data de 28 octombrie 2014 reclamanţii au formulat cerere adiţională prin care au solicitat:

1. în principal:

- obligarea pârâtei Agenţia Naţională pentru Locuinţe la plata sumei de 2.788 euro/lună, echivalentul sumei de 12.546 RON/lună, cu titlu de daune egale cu contravaloarea lipsei de folosinţă pentru perioada cuprinsă între data de 21.03.2011 şi data de 21.03.2014 (data depunerii cererii de chemare în judecată), în total suma de 190.403.15 euro, contravaloarea sumei de 856.814.18 RON, evaluată provizoriu până la stabilirea prin expertiză tehnică a sumei exacte şi la plata sumei de 2.500 euro/lună cu titlu de daune morale, pentru perioada cuprinsă între data de 21.03.2011 şi data de 21.03.2014 (data depunerii cererii de chemare în judecată) în total suma de 90.000 euro, echivalentul sumei de 405.000 RON, precum şi la plata daunelor interese (atât contravaloarea lipsei de folosinţă, cât şi daune morale) ce se vor acumula în continuare până la data predării efective a locuinţei tip I 26, situate pe lotul x din judeţul Ilfov, localitate Voluntari, cu numărul cadastral x şi înscris în CF nr. x conform încheierii nr. 16473/2004, în amplasamentul Henri Coandă;

2. în subsidiar:

- obligarea pârâtelor Agenţia Naţională pentru Locuinţe (A.N.L.), Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Judeţul Ilfov, Consiliul Judeţean Ilfov, Oraşul Voluntari, Consiliul Local Voluntari, DISTRIGAZ SUD REŢELE S.R.L., Municipiul Bucureşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, ENEL DISTRIBUŢIE MUNTENIA S.A., în solidar sau în cote corespunzătoare culpei fiecăreia, evaluate provizoriu la 90% A.N.L. şi câte 1,11% pentru celelalte pârâte, la plata sumei de 2.788 euro/lună, echivalentul a 12.546 RON/lună cu titlu de daune egale cu contravaloarea lipsei de folosinţă pentru perioada cuprinsă între data de 21.03.2011 şi data 21.03.2014 (data depunerii cererii de chemare în judecată) în total suma de 190.403.15 euro, contravaloarea sumei de 856.814.18 RON, evaluată provizoriu până la stabilirea expertizei tehnice a sumei exacte şi la plata sumei de 2.500 euro/lună cu titlu de daune morale, pentru perioada cuprinsă între data de 21.03.2011 şi data 21.03.2014 (data depunerii cererii de chemare în judecată), în total suma de 90.000 euro, echivalentul sumei de 405.000 RON, precum şi la plata daunelor interese (atât contravaloarea lipsei de folosinţa, cât şi daune morale) ce se vor acumula în continuare până la data predării efective a locuinţei tip I 26, situate pe lotul x din judeţul Ilfov, localitatea Voluntari, cu numărul cadastral x şi înscris în CF nr. x conform încheierii nr. 16473/2004, în amplasamentul Henri Coandă.

Prin încheierea din 22 decembrie 2014, Tribunalul a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâţilor Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti, Sectorul 1 Bucureşti, Consiliul Judeţean Ilfov, Consiliul Local al Oraşului Voluntari şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti pentru considerentele arătate în cuprinsul încheierii de şedinţă de la acel termen. Totodată, în temeiul art. 248 alin. (4) C. proc. civ., Tribunalul a unit cu fondul excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a apreciat că argumentele invocate în susţinerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active şi a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Oraşul Voluntari, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Municipiul Bucureşti, ENEL DISTRIBUŢIE MUNTENIA S.A., S.C. DISTRIGAZ SUD S.A. reprezintă apărări pe fondul cauzei.

Prin sentinţa civilă nr. 6649 din 25 noiembrie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată împotriva pârâţilor Consiliul Local Sector 1, prin Primar, Sectorul 1 Bucureşti, prin Primar, Consiliul Judeţean Ilfov, prin preşedinte, Consiliul Local Voluntari, prin Primar, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, prin Primar General, pentru lipsa capacităţii procesuale de folosinţă.

A respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune ca neîntemeiată.

A respins acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională pentru Locuinţe, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Judeţul Ilfov, prin preşedinte, Oraşul Voluntari, prin Primar, Municipiul Bucureşti, prin Primar General, ENEL DISTRIBUŢIE MUNTENIA S.A. şi DISTRIGAZ SUD REŢELE S.R.L., ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe, atât reclamanţii A. şi B., cât şi pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe au declarat apeluri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Împotriva acestei sentinţe şi a încheierii din 10 decembrie 2014 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2014, Municipiul Bucureşti - prin Primar General, a declarat apel, solicitând admiterea apelului şi schimbarea în parte a sentinţei şi a încheierii atacate, în sensul, admiterii excepţiei prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune al intimaţilor-reclamanţi, înlăturarea din sentinţa civilă atacată a considerentelor prin care s-a reţinut de către prima instanţă răspunderea civilă contractuală a Municipiului Bucureşti faţă de intimaţii-reclamanţi şi neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin convenţiile încheiate, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor şi admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Bucureşti şi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Împotriva considerentelor sentinţei civile nr. 6649 din 25 noiembrie 2015 precum şi a încheierii din 22 decembrie 2014 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2014, DISTRIGAZ SUD REŢELE S.R.L. a declarat apel, solicitând admiterea apelului şi, în principal, admiterea excepţiilor prescripţiei dreptului material la acţiune, a lipsei calităţii procesuale pasive a apelantei şi a lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, iar, în subsidiar, menţinerea soluţiei de respingere ca neîntemeiată a acţiunii, cu modificarea considerentelor conform argumentelor aduse în dezvoltarea pe larg a motivelor de apel.

Împotriva aceleiaşi sentinţe a formulat apel şi Ministerul Dezvoltării Generale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene - succesor al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, solicitând modificarea în parte a hotărârii apelate, iar, în urma rejudecării fondului, solicită respingerea ca inadmisibilă a acţiunii formulate în contradictoriu cu apelanta M.D.R.A.P.F.E., întrucât este formulată împotriva unei persoane juridice lipsite de calitate procesuală pasivă.

Prin decizia civilă nr. 683/A din 10 aprilie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins apelurile formulate de apelanţii-reclamanţi A. şi B. şi de apelanta-pârâtă Agenţia Naţională pentru Locuinţe împotriva sentinţei civile nr. 6649 din 25 noiembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2014, de apelantul-pârât Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, împotriva sentinţei civile nr. 6649 din 25 noiembrie 2015 şi a încheierii din 10 decembrie 2014 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2014, precum şi de către apelanţii - pârâţi DISTRIGAZ SUD REŢELE S.R.L. şi Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Finanţelor Europene - succesor al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, împotriva sentinţei civile nr. 6649 din 25 noiembrie 2015 şi a încheierii din 22 decembrie 2014 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi ENEL DISTRIBUŢIE MUNTENIA S.A., Oraşul Voluntari, prin Primar şi Judeţul Ilfov, ca nefondate.

Împotriva deciziei de apel reclamanţii au declarat recurs, invocând motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., cu solicitarea de casare în parte a deciziei atacate, menţinerea soluţiei de respingere a apelurilor declarate de părţile adverse şi trimiterea spre rejudecare a apelului propriu la aceeaşi curte de apel.

În motivarea recursului, reclamanţii au formulat mai multe critici, care vor fi expuse în cele ce urmează.

Prima critică se întemeiază pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi susţinând că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 969, art. 977, art. 978, art. 979, art. 981, art. 982 C. civ., art. 1-6 din Legea nr. 152/1998, art. 22 din Legea nr. 10/1995, art. 1-5 din Regulamentul de recepţie a lucrărilor de construire şi a instalaţiilor aferente, aprobat prin H.G. nr. 273/1994, coroborat cu art. 6 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe din 27 iunie 2001.

Recurenţii-reclamanţi au susţinut că este nelegală şi chiar abuzivă motivarea curţii de apel în sensul că A.N.L. are doar o obligaţie de diligenţă şi nu poate fi ţinută a răspunde singură pentru nerespectarea termenului de predare a locuinţei, precum şi faptul că această motivare este în contradicţie cu argumentele referitoare la scopul ansamblului de contracte, care ar duce la ideea unei obligaţii de rezultat, aceasta în condiţiile în care instanţa de apel nu califică obligaţiile codebitorilor.

În aceeaşi ordine de idei, recurenţii-reclamanţi au arătat că este vorba despre o greşeală vădită în a reduce poziţia A.N.L. la aceea de instituţie răspunzătoare de logistica proiectului, terminologie străină de rigoarea juridică, cu nesocotirea categoriilor şi instituţiilor juridice incidente în cauză, reglementate de Legea nr. 152/1998, de Legea nr. 620/2001, de Legea nr. 114/1996, de Legea nr. 215/2001, curtea de apel construind ipoteze factuale, fără a indica temeiurile de drept pe care se bazează.

În continuarea argumentaţiei, s-a arătat că, în realitate, A.N.L. are calitatea de instituţie de interes public cu atribuţii în dezvoltarea construcţiilor de locuinţe şi de coordonator al programului de construire de locuinţe la nivel naţional, de garant al statului pentru realizarea proiectelor guvernamentale şi de mandatar oneros al reclamantului.

În sprijinul acestor susţineri au fost invocate dispoziţiile considerate relevante din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale pentru locuinţe din 27 iunie 2001.

A doua critică se întemeiază pe încălcarea dispoziţiilor art. 969 din C. civ. de la 1864 privind drepturile recurenţilor-reclamanţi izvorâte din ansamblul de contracte, sens în care autorii căii de atac au susţinut că instanţa de apel, dincolo de modificarea pretenţiei deduse judecăţii, constând în protecţia unui drept real de proprietate (pretenţie care nu a fost cerută), a calificat efectele contractelor ca fiind speranţa legitimă a reclamanţilor de a obţine dreptul de proprietate, în condiţiile în care această speranţă legitimă nu are valoare juridică, decizia atacată fiind şi din această perspectivă fără temei legal.

A treia critică vizează încălcarea dispoziţiilor art. 1039 şi pe cele ale art. 1042 - 1043 din C. civ. de la 1864 cu privire la efectele solidarităţii pasive în ceea ce priveşte raporturile codebitorilor cu creditorul.

Definind la modul teoretic obligaţia solidară pasivă şi efectele juridice care decurg din aceasta din perspectiva dispoziţiilor art. 1039 C. civ., recurenţii-reclamanţi au subliniat, în esenţă, că instanţa de apel, deşi a reţinut solidaritatea pasivă a codebitorilor obligaţi la realizarea rezultatului, a stabilit că statuarea asupra vinovăţiei fiecărui codebitor în parte în considerarea obligaţiei asumate rămâne o problemă a codebitorilor.

Plecând de la aceste considerente, recurenţii-reclamanţi au afirmat că raţionamentul instanţei de apel este contradictoriu şi goleşte de conţinut teoria solidarităţii pasive în esenţa ei, anihilând dreptul conferit creditorului de art. 1043 C. civ. (de la 1864) de a-i urmări pe toţi codebitorii, autorii căii de atac considerând că existenţa clauzei penale în contractul încheiat cu constructorul nu poate constitui un obstacol în repararea prejudiciului faţă de ceilalţi codebitori, întrucât nu există un temei legal pentru o astfel de soluţie juridică.

Prin cea de a patra critică, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au susţinut că au fost încălcate dispoziţiile art. 1066 C. civ. (de la 1864) privind natura juridică şi efectele clauzei penale şi principiul răspunderii pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudicii (art. 998-999, coroborat cu art. 970 şi art. 973 C. civ. de la 1864).

În susţinerea acestei critici s-au reluat argumentele relative la efectele clauzei penale asupra solidarităţii pasive, expuse în cadrul celui de al treilea motiv de recurs, arătându-se în plus că, în cauză, nu putea fi activată clauza penală întrucât nu erau îndeplinite trei dintre condiţiile răspunderii civile contractuale, anume cele referitoare la fapta ilicită, la culpă şi la legătura de cauzalitate dintre fapta culpabilă şi prejudiciu.

A cincea critică se întemeiază tot pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (impropriu indicat ca "vechiul C. civ.."), recurenţii-reclamanţi susţinând că s-a încălcat principiul reparării integrale a prejudiciului, prevăzut de art. 1073, art. 1075 şi art. 1673, coroborate cu art. 1021 şi cu art. 1081 - 1085 din C. civ. de la 1864.

În esenţă, recurenţii-reclamanţi au arătat că nu au suport legal considerentele instanţei de apel referitoare la dificultatea dovedirii prejudiciului în absenţa unei clauze penale, întrucât această statuare încalcă principiul reparării integrale a prejudiciului şi duce în derizoriu principiul răspunderii în caz de solidaritate pasivă, confundă prejudiciul cu paguba, instituie regula lipsită de fundament legal a posibilităţii de acordare de despăgubiri doar în cazul în care există în contract o clauză penală şi ignoră faptul că prejudiciul decurgând din încălcarea unui drept de creanţă poate fi reparat în acelaşi mod ca şi cel decurgând din încălcarea unui drept real.

A şasea critică se întemeiază pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi arătând că, în cauză, s-a încălcat principiul disponibilităţii, consacrat de art. 9 C. proc. civ., întrucât instanţa de apel avea obligaţia să se pronunţe pe capetele de cerere principal şi subsidiar în ordinea impusă de reclamanţi, principiul disponibilităţii prevalând asupra principiului rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului.

A şaptea critică şi ultima se întemeiază tot pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi susţinând că decizia atacată este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ. privind puterea de lucru judecat.

Au arătat autorii căii de atac că s-a invocat direct în apel, ca motiv de apel, excepţia puterii de lucru judecat prin raportare la decizia nr. 5197 din 25 aprilie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2011, decizie la care se face referire şi în decizia nr. 1065 din 21 aprilie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2013.

În legătură cu această decizie, s-a arătat că ea se impune cu putere de lucru judecat, nemaifiind necesar a fi întrunită cerinţa triplei identităţi, întrucât litigiul pendinte are o legătură directă cu cel soluţionat prin decizia de referinţă, iar în acest context instanţa de apel, reţinând că nu este respectată condiţia triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, a modificat motivul de apel fundamentat pe art. 431 alin. (2) C. proc. civ., motivând că nu se reţine o astfel de ipoteză, cu toate că nu a fost învestită cu o excepţie a autorităţii de lucru judecat din perspectiva art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

În drept, recursul principal a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

La 28 noiembrie 2017, Agenţia Naţională pentru Locuinţe a transmis, prin poştă, întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului pentru inexistenţa căii de atac, în raport de dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. şi de câtimea obiectului cererii, care este sub valoarea de 500.000 RON. Totodată, a formulat apărări şi pe fondul cererii de recurs, solicitând respingerea căii de atac ca neîntemeiată şi menţinerea deciziei atacate ca temeinică şi legală.

La 4 decembrie 2017, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a transmis, prin fax, întâmpinare, solicitând respingerea ca nefondat a recursului declarat de recurenţii-reclamanţi şi menţinerea deciziei recurate.

La 5 decembrie 2017, DISTRIGAZ SUD REŢELE S.R.L. a transmis, prin poştă, întâmpinare, invocând excepţia inadmisibilităţii recursului, raportat la dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. şi la câtimea obiectului cererii de chemare în judecată, care este sub pragul valoric de 1.000.000 RON, subliniind că Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 369/2017 nu are efecte în prezenta cauză întrucât, faţă de dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţia României, deciziile Curţii Constituţionale devin obligatorii de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României şi au putere numai pentru viitor, or, în cauză, atât hotărârea primei instanţe, cât şi hotărârea instanţei de apel au fost pronunţate anterior publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 în data de 20 iulie 2017.

Intimata a invocat şi excepţia nulităţii parţiale a recursului, motivată, în esenţă, de faptul că nu s-a dovedit incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Pe fondul recursului s-a solicitat respingerea căii de atac, cu motivarea, în sinteză, că argumentele expuse de recurenţi sunt rezultatul unei interpretări eronate a considerentelor instanţei de apel şi a dispoziţiilor legale incidente.

Oraşul Voluntari, în întâmpinarea depusă la 7 decembrie 2017, a susţinut că recursul nu este admisibil în principiu, deoarece criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Intimatul a susţinut şi că recursul este nefondat sub aspectul tuturor criticilor formulate, solicitând respingerea căii de atac.

Prin întâmpinarea transmisă, prin poştă, la 7 decembrie 2017, Municipiul Bucureşti a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, raportat la art. 483 alin. (1) C. proc. civ., intimatul făcând referire la câtimea obiectului cererii şi la faptul că nu sunt supuse recursului cererii evaluabile în bani de până la 500.000 RON.

Intimatul a făcut apărări punctuale pe criticile formulate şi a arătat că recursul este parţial nefondat, cu excepţia primului şi ultimului motiv de recurs, a căror admitere a solicitat-o, pe considerentul că, în speţă, poate fi atrasă exclusiv răspunderea contractuală a mandatarului ANL.

Faţă de acelaşi recurs, la 7 decembrie 2017, a formulat întâmpinare şi intimatul Judeţul Ilfov, care a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac, în raport de dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. şi de obiectul cererii de chemare în judecată, care se situează sub pragul de 1.000.000 RON, fără a formula apărări pe fondul criticilor dezvoltate.

La 29 decembrie 2017, recurenţii-reclamanţi au transmis, prin poştă, un răspuns unic la întâmpinările formulate, solicitând admiterea în principiu a recursului formulat, respingerea excepţiilor inadmisibilităţii recursului şi soluţionarea pe fond a căii extraordinare de atac formulate.

La 7 decembrie 2017, odată cu întâmpinarea depusă la recursul formulat de recurenţii-reclamanţi A. şi B., intimatul-pârât Municipiul Bucureşti, prin Primar General, a depus recurs incident împotriva deciziei civile nr. 683/A din 10 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a Civilă şi a încheierii de şedinţă din 10 decembrie 2014, solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârilor recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, Curţii de Apel Bucureşti.

În motivarea recursului incident, recurentul-pârât Municipiul Bucureşti, prin Primar General, a formulat mai multe critici, detaliate în cele ce urmează.

Prima critică se întemeiază pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul susţinând că instanţa de apel a soluţionat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune cu încălcarea dispoziţiilor Decretului nr. 167/1958.

În susţinerea acestei critici s-a arătat că dreptul principal al reclamanţilor îl reprezintă predarea locuinţei şi că dreptul de a pretinde dezdăunări pentru neexecutare curge de la data la care s-a născut dreptul de a cere executarea obligaţiei, respectiv data la care păgubiţii au cunoscut sau trebuiau să cunoască paguba şi pe cel care răspunde de ea, context în care recurentul a arătat că dreptul s-a prescris la 25 august 2011.

În cadrul acestei prime critici, recurentul a mai susţinut că, în privinţa sa, niciun act din cele invocate de recurenţii-reclamanţi nu constituie o recunoaştere a dreptului dedus judecăţii şi că, de altfel, instanţa de apel nici nu a invocat vreun act al Municipiului Bucureşti cu efect întreruptiv al prescripţiei care a început să curgă de la 25 mai 2007.

A doua critică se întemeiază pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul susţinând că decizia atacată este nelegală în raport de faptul că, în speţă, poate fi atrasă exclusiv răspunderea contractuală a A.N.L.

În cadrul acestei critici s-a invocat nelegalitatea deciziei recurate şi în raport de constatarea de către instanţă a solidarităţii pasive a tuturor debitorilor, faţă de dispoziţiile art. 1443 şi art. 1445 C. civ.

În acest sens, s-a arătat că, pentru atragerea răspunderii solidare a pârâţilor, era necesar ca reclamanţii să invoce o clauză contractuală sau o dispoziţie legală care să reglementeze expres răspunderea solidară, în contextul în care, potrivit dispoziţiilor art. 1445 C. civ., solidaritatea dintre debitori nu se prezumă.

Legat de acelaşi aspect, s-a arătat că recurenţii-reclamanţi au invocat obligaţii diferite faţă de fiecare pârât chemat în judecată, ceea ce face ca solicitarea ca aceştia să răspundă solidar să fie nelegală.

Recurentul a evocat mai multe soluţii jurisprudenţiale pronunţate în speţe similare şi a subliniat că, în măsura în care nu a făcut dovada existenţei unor cauze exoneratoare, A.N.L. este singura care trebuie să răspundă faţă de reclamanţi, în calitatea ei de mandatar, aşa cum s-a reţinut, de altfel, şi în decizia nr. 966 din 27 martie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

A treia critică se întemeiază tot pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul susţinând că soluţia curţii de apel în sensul că Municipiul Bucureşti răspunde în solidar cu ceilalţi debitori pentru întârzierea în executare încalcă dispoziţiile art. 969 C. civ.

În argumentarea acestei critici, s-a arătat că Municipiul Bucureşti nu este semnatar al convenţiei MM 1909 din 6 mai 2004, că nu a preluat sarcinile asumate prin convenţie de către Sectorul 1 Bucureşti, Judeţul Ilfov şi Oraşul Voluntari, că nu a încheiat cu A.N.L. nicio convenţie de viabilizare a terenului aferent ansamblului rezidenţial Henri Coandă, că orice modificare a convenţiei de referinţă trebuia să fie făcută în conformitate cu dispoziţiile legale speciale incidente în cauză şi că, în acest context, faţă de excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, invocată de Municipiul Bucureşti, pe considerentul că, raportat la convenţie, reclamanţii nu au calitate procesuală, aceştia fiind terţi faţă de convenţia MM 1909/2004 încheiată între autorităţi, excepţia lipsei calităţii procesuale active a fost greşit respinsă de către prima instanţă prin încheierea de şedinţă de la 10 decembrie 2014.

În drept, recursul incident a fost întemeiat pe dispoziţiile invocate în cuprinsul acestuia.

La recursul incident s-au depus următoarele întâmpinări:

La 30 ianuarie 2018, Agenţia Naţională pentru Locuinţe a transmis, prin poştă, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, susţinând inexistenţa căii de atac, în raport de dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. şi de câtimea obiectului cererii, care este sub valoarea de 500.000 RON. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat în ceea ce priveşte susţinerile referitoare la răspunderea contractuală a ANL.

Prin întâmpinarea formulată la 5 februarie 2018, DISTRIGAZ SUD REŢELE S.R.L. a solicitat respingerea ca inadmisibil a recursului incident, fiind formulat împotriva unei hotărâri judecătoreşti ce nu poate fi atacată cu recurs, raportat la dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. şi la câtimea obiectului cererii de chemare în judecată, care este sub pragul valoric de 1.000.000 RON.

Pentru ipoteza respingerii excepţiei invocate, intimata a solicitat admiterea recursului incident şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel, apreciind întemeiate criticile referitoare la modul de soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, precum şi cele referitoare la inexistenţa răspunderii solidare a pârâţilor.

Faţă de acelaşi recurs, la 5 februarie 2018, a formulat întâmpinare şi intimatul Judeţul Ilfov, care a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac, în raport de dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. şi de obiectul cererii de chemare în judecată, care se situează sub pragul de 1.000.000 RON, nefiind formulate apărări pe fondul criticilor dezvoltate.

La 5 februarie 2020, prin întâmpinarea depusă, reclamanţii au formulat apărări pe fondul recursului incident, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

Faţă de întâmpinările depuse la recursul incident, la 7 martie 2018, Municipiul Bucureşti a depus un răspuns comun la întâmpinări, solicitând respingerea, ca nefondate, a apărărilor formulate de intimaţii-reclamanţi şi de intimatul-pârât A.N.L., cu consecinţa admiterii recursului incident formulat de Municipiul Bucureşti în eventualitatea în care instanţa va aprecia că decizia atacată este recurabilă.

Prin rezoluţia completului din 19 aprilie 2018, s-a dispus, în baza art. XVII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 coroborat cu art. 493 alin. (2) C. proc. civ., întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului formulat de recurenţii-reclamanţi, iar, ulterior, printr-o altă rezoluţie, întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului incident.

Constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., prin încheierea din 17 decembrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a Civilă a dispus comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) din Cod.

Raportul a fost comunicat părţilor la 24 şi 30 decembrie 2019, respectiv, la 6 ianuarie 2020, conform dovezilor de înmânare aflate la filele x din volumul III al dosarului de recurs.

La 10 ianuarie 2020, recurenţii-reclamanţi şi-au exprimat poziţia procesuală cu privire la raport, depunând un punct de vedere, prin care au solicitat respingerea concluziilor privind inadmisiblitatea căii extraordinare de atac a recursului şi, pe cale de consecinţă, admiterea în principiu a recursului.

Prin rezoluţia din 13 ianuarie 2020, Completul de filtru nr. 5 a stabilit termen pentru analiza admisibilităţii în principiu a recursurilor la 18 februarie 2020, în complet de filtru, fără citarea părţilor.

Prin încheierea din 18 februarie 2020, completul de filtru a admis în principiu recursurile, stabilind termen de judecată la 7 aprilie 2020, în vederea soluţionării recursurilor în şedinţă publică, cu citarea părţilor şi a prorogat atât discutarea excepţiei inadmisibilităţii şi nulităţii recursului principal şi a inadmisibilităţii recursului incident, cât şi discutarea cererii de renunţare la judecată formulată de recurenţii-reclamanţi faţă de anumite părţi.

La 7 aprilie 2020, fiind sub incidenţa dispoziţiilor art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 la Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, judecata cauzei a fost suspendată de plin drept.

Prin rezoluţia din 18 mai 2020, cauza a fost repusă pe rol, părţile fiind citate pentru termenul din 2 iunie 2020, dată la care cauza a fost amânată pentru legala îndeplinire a procedurii de citare cu recurentul-pârât Municipiul Bucureşti, prin Primar General, la 14 iulie 2020, ora 1200 când instanţa a rămas în pronunţare.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), excepţia inadmisibilităţii recursurilor declarate în cauză, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:

Cu titlu prealabil, se impune precizarea că, în situaţia în care devine incidentă excepţia inadmisibilităţii recursurilor, instanţa nu se va mai pronunţa asupra celorlalte aspecte incidente cauzei, respectiv, asupra cererii de renunţare la judecată formulată de recurenţii-reclamanţi faţă de anumite părţi şi asupra excepţiei nulităţii recursului principal, invocată, prin întâmpinare, de intimatul Oraşul Voluntari.

Potrivit prevederilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Legalitatea căilor de atac presupune că o hotărâre judecătorească este supusă căilor de atac prevăzute de lege, neputând fi folosite alte mijloace procedurale în scopul obţinerii reformării sau retractării unei hotărâri judecătoreşti.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţia României, republicată, stipulând în sensul că mijloacele procesuale de atac ale hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de normele legale, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Analizând obiectul acţiunii deduse judecăţii, Înalta Curte reţine că acesta este unul patrimonial, constând în pretenţii băneşti solicitate pentru neexecutarea la termen a unei obligaţii contractuale, pretenţii evaluate de reclamanţi la un anumit cuantum, dar pretinse pe temeiul unor cauze juridice diferite, alternative, în principal, pe temeiul răspunderii contractuale, iar, în subsidiar, pe temeiul răspunderii civile delictuale.

De altfel, în maniera în care a fost structurat obiectul pretenţiilor deduse judecăţii, reiese faptul că reclamanţii nu au solicitat ambele sume menţionate în petitul cererii de chemare în judecată, respectiv, atât suma menţionată în capătul de cerere principal, cât şi suma indicată în capătul de cerere subsidiar, ci, doar una din sume, admiterea uneia din cereri excluzând-o, în mod firesc, pe cealaltă.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că cererea de chemare în judecată a avut un singur obiect a cărui valoare s-a situat sub pragul valoric de 1.000.000 de RON.

În contextul dat, în vederea stabilirii admisibilităţii recursurilor declarate în cauză, se cuvine evocată atât Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, prin care Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., cât şi Decizia nr. 874 din 18 decembrie 2018 a Curţii Constituţionale a României, prin care s-a statuat că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate după publicarea deciziei nr. 369/2017 în Monitorul Oficial al României, Partea I, (20 iulie 2017) în cererile evaluabile în bani, mai puţin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Totodată, în considerentele Deciziei nr. 369/2017 (paragraful 32) s-a reţinut că, "efectul constatării neconstituţionalităţii sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condiţiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., este acela că, de la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puţin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013".

În consecinţă, în litigiile patrimoniale, indiferent de data sesizării instanţei şi de valoarea obiectului cererii, calea de atac a recursului este deschisă împotriva tuturor deciziilor pronunţate în apel, cu condiţia ca acestea să fie pronunţate după data de 20 iulie 2017.

Astfel, hotărârilor pronunţate în apel anterior publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, li se aplică pragul valoric de 1.000.000 RON inclusiv, reglementat de prevederile art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013. Or, această ipoteză este aplicabilă şi în prezenta cauză, în condiţiile în care decizia ce face obiectul prezentului recurs a fost pronunţată la 10 aprilie 2017, iar decizia nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale a fost publicată în Monitorul Oficial la 20 iulie 2017.

Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că valoarea litigiului, determinată conform art. 99 alin. (2) C. proc. civ., este inferioară pragului valoric de 1.000.000 RON inclusiv, prevăzut de dispoziţiile art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013.

Cum, în cauză, decizia atacată a fost pronunţată anterior acestei date, anume la 10 aprilie 2017, reiese că părţile nu au deschisă calea recursului, în raport de dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., pretenţiile deduse judecăţii situându-se sub pragul valoric de 1.000.000 RON.

În condiţiile în care dreptul la recurs este suprimat, rezultă că decizia civilă nr. 683/A din 10 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind definitivă de la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I raportat la art. 634 alin. (2) C. proc. civ.

Or, recunoaşterea unei căi extraordinare de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual civilă ar constitui o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac prevăzut de art. 457 C. proc. civ., precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii consacrat de art. 16 din Constituţia României, motiv pentru care apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste motive, în temeiul art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013 raportat la art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil atât recursul principal declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 683/A din 10 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, cât şi recursul incident declarat de intimatul-pârât Municipiul Bucureşti, prin Primar General, împotriva aceleiaşi decizii, cât şi împotriva încheierii din 10 decembrie 2014.

Cu privire la cererea intimatului-pârât Oraşul Voluntari privind obligarea recurenţilor-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată, cerere formulată prin acelaşi înscris în care se solicita instanţei supreme a se lua act de cererea de renunţare la judecată formulată de recurenţii-reclamanţi în contradictoriu cu intimatul-pârât mai sus amintit, Înalta Curte constată că înscrisul aflat la fila x din volumul III al dosarului de recurs atestă efectuarea de către intimatul-pârât a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.190 RON.

Faţă de soluţia de respingere, ca inadmisibil, a recursului recurenţilor-reclamanţi, în temeiul art. 494 C. proc. civ., raportat la art. 453 alin. (1) din acelaşi act normativ, Înalta Curte va obliga pe recurenţii-reclamanţi A. şi B., ca părţi căzute în pretenţii, la plata către intimatul-pârât Oraşul Voluntari a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în sumă de 1.190 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul principal declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 683/A din 10 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Respinge, ca inadmisibil, recursul incident declarat de intimatul-pârât Municipiul Bucureşti, prin Primar General, împotriva aceleiaşi decizii şi împotriva încheierii din 10 decembrie 2014, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Obligă pe recurenţii-reclamanţi A. şi B. la plata către intimatul-pârât Oraşul Voluntari a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în sumă de 1.190 RON.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 iulie 2020.