Revision against insolvency refusal inadmissible for lack of identical contrary judgments; creditor ordered to pay costs

Şedinţa publică din data de 10 iulie 2020

Asupra cererii de revizuire,

Din actele dosarului, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia a II-a civilă sub nr. x/2019, la data de 8 mai 2019, creditoarea A. a formulat cerere de deschidere a procedurii generale de insolvenţă împotriva debitoarei B. S.R.L.

A solicitat ca, în temeiul art. 45 alin. (1) lit d din Legea nr. 85/2014 să fie desemnat, în calitate de administrator judiciar, societatea de practicieni în insolvenţă C..

La data de 30 mai 2019, creditoarea A. a depus la dosarul cauzei cerere completatoare la cererea introductivă, solicitând admiterea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a debitoarei, admiterea excepţiei nulităţii absolute a actelor de procedură şi admiterea excepţiilor tardivităţii şi decăderii debitoarei din dreptul eventualei contestări a stării de insolvenţă instalată.

Creditoarea a solicitat şi admiterea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a debitoarei, arătând că, în fapt, potrivit certificatului O.R.C. nr. 99750 din data de 29 februarie 2016 şi certificatului O.R.C. nr. 308754 din data de 23 mai 2019, mandatul persoanei împuternicite, D., administrator, a expirat, acesta fiind numit la data de 31 martie 2014, iar data expirării mandatului de 5 ani este aceea de 31 martie 2019.

A menţionat creditoarea că sunt aplicabile dispoziţiile: art. 80 alin. (1) C. proc. civ., art. 151 alin. (2) C. proc. civ., art. 72 din Legea nr. 31/1990, art. 2030 din C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 1321 C. proc. civ., art. 192 alin. (1) din Legea nr. .31/1990, art. 54 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, art. 7 din Legea nr. 359/2004 şi art. 121 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 coroborat cu prevederile art. 122 alin. (1) şi art. 1279 alin. (1) C. civ.

În temeiul art. 430 alin. (2) C. proc. civ. a invocat autoritatea de lucru judecat a considerentelor deciziei nr. 24 din data de 6 noiembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, paragrafele 28 şi 32.

A mai solicitat creditoarea admiterea excepţiei nulităţii absolute a actelor de procedură îndeplinite de debitoare, prin reprezentantul său legal, şi/sau prin reprezentantul convenţional, având în vedere lipsa calităţii de reprezentant a debitoarei, şi nulitatea absolută a contractului de asistenţă juridică încheiat de debitoare, arătând că, în drept sunt aplicabile dispoziţiile art. 176 pct. 1 şi 2 C. proc. civ.

De asemenea, a solicitat admiterea excepţiei tardivităţii şi decăderii debitoarei din dreptul eventualei contestări a stării de insolvenţă instalată, arătând că, raportat la dispoziţiile art. 72 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, cu îndestulătoare evidenţă, termenul stipulat s-a împlinit, fără ca debitoarea să formuleze o contestaţie validă la cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă.

Prin sentinţa civilă nr. 448 pronunţată la data de 25 septembrie 2019, a cărei pronunţare a fost amânată prin încheierea din data de 11 septembrie 2019, Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă a respins excepţiile invocate de creditoare. A admis excepţia prescripţiei, invocată de debitoarea B. S.R.L. şi contestaţia formulată de debitoare, şi a respins cererea creditoarei A., de deschidere a procedurii insolvenţei împotriva debitoarei B. S.R.L.

Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, judecând apelul declarat de pârâta-creditoare A. împotriva sentinţei anterior menţionate, a amânat pronunţarea, prin încheierea din data de 12 februarie 2019 dată în dosarul nr. x/2019, iar, ulterior, a pronunţat decizia nr. 54 din data de 26 februarie 2020, prin care a respins, ca nefondat, apelul declarat de creditoarea A. împotriva încheierii din data de 11 septembrie 2019 şi a sentinţei nr. 448 din data de 25 septembrie 2019 pronunţate de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata debitoare B. S.R.L.

Împotriva deciziei nr. 54 din data de 26 februarie 2019 şi a încheierii din data de 12 februarie 2019, ambele pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2019, a formulat cerere de revizuire S.C. A. S.R.L. - FOSTA A. S.R.L, cerere ce a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţieşi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2020.

Cererea de revizuire a fost întemeiată pe motivul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind invocată contrarietatea deciziei civile nr. 54 din data de 26 februarie 2019 şi a încheierii de şedinţă din data de 12 februarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2019, în raport cu:

(i) considerentele deciziei civile nr. 1721 din 15 aprilie 2015 pronunţată de Tribunalul Prahova;

(ii) considerentele decizorii ale deciziei pronunţate în soluţionarea unui recurs în interesul legii nr. 24 din data de 6 noiembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, par 28 şi par. 32;

(iii) jurisprudenţa anterioară pronunţării deciziei nr. 24/2017, respectiv:

- considerentele deciziei nr. 178/C/2014-A pronunţate de Curtea de Apel Oradea şi

- considerentele deciziei nr. 1417 din data de 21 mai 2015 pronunţate în recurs de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă;

(iv) considerentele sentinţei civile nr. 14116 din data de 24 noiembrie 2016, pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul x/2016, definitivă;

(v) considerentele sentinţei civile nr. 147 din 13 martie 2017, pronunţate de Judecătoria Filiaşi în dosarul x/2016, definitivă;

În motivarea cererii, după prezentarea situaţiei de fapt, a susţinut că, prin încheierea din data de 12 februarie 2020 şi sentinţa nr. 54 din data de 26 februarie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, instanţa a încălcat autoritatea de lucru judecat, în sens pozitiv, a considerentelor unor decizii.

Referitor la nulitatea absolută a încheierii din data de 12 februarie 2020, a precizat că, potrivit sentinţei nr. 54 din data de 26 februarie 2020, instanţa a reţinut că:

"Referitor la motivele de apel privind excepţia nulităţii absolute, necondiţionate a încheierii din 11 septembrie 2019, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate. Dispoziţiile art. 233 C. proc. civ. stabilesc obligativitatea întocmirii unei încheieri de şedinţă pentru fiecare termen de judecată, instanţa fiind dispensată de această obligaţie, potrivit alin. (3) al art. 233 C. proc. civ. numai în situaţia în care hotărârea s-a pronunţat la termenul la care a avut loc şi dezbaterea cauzei în fond. Potrivit prevederilor art. 233 lit. a)-m) C. proc. civ., încheierea de şedinţă va cuprinde:

a) denumirea instanţei şi numărul dosarului;

b) data şedinţei de judecată;

c) numele, prenumele şi calitatea membrilor completului de judecată, precum şi numele şi prenumele grefierului;

d) numele şi prenumele sau, după caz, denumirea părţilor, numele şi prenumele persoanelor care le reprezintă sau le asistă, ale apărătorilor şi celorlalte persoane chemate la proces, cu arătarea calităţii lor, precum şi dacă au fost prezente ori au lipsit;

e) numele, prenumele procurorului şi parchetul de care aparţine, dacă a participat la şedinţă;

f) dacă procedura de citare a fost legal îndeplinită;

g) obiectul procesului;

h) probele care au fost administrate;

i) cererile, declaraţiile şi prezentarea pe scurt a susţinerilor părţilor, precum şi a concluziilor procurorului, dacă acesta a participat la şedinţă;

j) soluţia dată şi măsurile luate de instanţă, cu arătarea motivelor, în fapt şi în drept;

k) calea de atac şi termenul de exercitare a acesteia, atunci când, potrivit legii, încheierea poate fi atacată separat;

l) dacă judecarea a avut loc în şedinţă publică, fără prezenţa publicului ori în camera de consiliu;

m) semnătura membrilor completului şi a grefierului. La redactarea încheierii elementele structurale enumerate în conţinutul art. 233 C. proc. civ. se impun a fi adaptate în raport de obiectul cererii, dar şi de faza procesuală şi de etapele corespunzătoare judecăţii în fiecare fază procesuală. Astfel, încheierea nu va cuprinde referiri cu privire la probele administrate dacă la termenul respectiv nu s-au administrat probe. Cât priveşte proba cu înscrisuri, încheierea va menţiona înscrisurile în cuprinsul său doar în situaţia în care sunt depuse la termenul de judecată.

În speţă, apelanta creditoare a invocat faptul că nu au fost cuprinse în încheierea de şedinţă din data de 11.09.2019 probele care au fost administrate, respectiv înscrisurile depuse de creditor în susţinerea cererii şi cele depuse de debitor în susţinerea contestaţiei. Observând încheierea de şedinţă din data de 11.09.2019, Curtea constată că la termenul de judecată din 11.09.2019 au avut loc dezbaterile asupra cererii de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de creditoarea A. S.R.L. (fostă A. SRL) împotriva debitoarei B.

S.R.L. şi asupra contestaţiei debitoarei şi că în încheiere au fost cuprinse toate menţiunile prevăzute de art. 233 alin. (1) corespunzător obiectului cererii, etapei şi fazei procesuale a cauzei. Din lecturarea încheierii rezultă că aceasta cuprinde elementele enumerate la lit. a)-d), f-j, l-m şi prezintă susţinerile părţilor, inclusiv discuţiile purtate cu privire la înscrisurile depuse în scop probator de debitoare (paginile 1 şi 2 ale încheierii). Susţinerile apelantei creditoare potrivit cărora încheierea ar trebui să menţioneze înscrisurile depuse de creditoare în susţinerea cererii de deschidere a procedurii şi înscrisurile depuse de debitoare în susţinerea contestaţiei nu pot fi primite în condiţiile în care aceste înscrisuri nu au fost depuse la termenul din 11.09.2019, ci anterior.".

A arătat că, la termenul de judecată din data de 19 iunie 2019, astfel cum rezulta din încheierea de şedinţă din data de 19 iunie 2019, Tribunalul Dolj a dispus:

"Se va proroga discutarea încuviinţării probei cu înscrisuri până la termenul de judecată ce se va acorda în cauză."

Totodată, a menţionat că, în practicaua încheierii din data de 11 septembrie 2019, se reţine:

"Creditoarea A., prin administrator E., ca şi chestiune prealabilă, învederează faptul că instanţa a rămas să se pronunţe cu privire la înscrisuri cu privire la probe."

Precizând că, la termenul de judecată din data de 11 septembrie 2019, intimata-debitoare a depus noi înscrisuri, a susţinut că, unul dintre petitele cererii revizuentei-creditoare din dosarul nr. x/2019, şi, implicit, din apel, l-a reprezentat solicitarea ca instanţa să aplice intimatei-debitoare sancţiunea de a nu se ţine seama de înscrisurile depuse şi comunicate în şedinţa de judecată din data de 11 septembrie 2019, respectiv: sentinţa nr. 407 din data de 13 august 2019, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul x/2019, cererea de înregistrare menţiuni nr. 74199 din data de 10 septembrie 2019 şi hotărârea F. S.R.L. nr. 1 din data de 30 august 2019.

A considerat că a fost încălcată autoritatea de lucru judecat în sens pozitiv, în privinţa considerentelor deciziei civile nr. 1721 din 15 aprilie 2015, pronunţată de Tribunalul Prahova:

"amânarea de pronunţare trebuia sa se concretizeze într~o încheiere de şedinţă care să respecte condiţiile impuse de art. 233 din C. proc. civ., care cuprinde norme imperative, de ordine publică, potrivit căreia hotărârea, şi, implicit, încheierea, ca varietate a acesteia, se dă în numele legii şi trebuie să cuprindă (...); probele care au fost administrate; cererile, declaraţiile şi prezentarea pe scurt a susţinerilor părţilor (. . . . . . . . . .). Totodată încheierea trebuie să arate cum s-a desfăşurat şedinţa.".

A menţionat că, tribunalul a reţinut că, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 174 şi următoarele din C. proc. civ., potrivit cărora actele de procedură efectuate cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă, sunt sancţionate cu nulitatea, vătămarea produsă neputând fi înlăturată, decât prin anularea lor.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii de reprezentant a intimatei debitoare, revizuenta a arătat că, în considerentele decizorii ale sentinţei nr. 54 din data de 26 februarie 2020, s-a reţinut:

"Chiar în contextul în care pentru perioada 31.03.2019 şi 31.08.2019 mandatul administratorului firmei B. S.R.L., D., apare ca expirat, acesta are calitatea de reprezentant legal al societăţii. Existenţa calităţii de reprezentant a fost statuată de ICCJ prin Decizia nr. 24/2017 pronunţată în recurs în interesul legii care stabileşte că administratorul societăţii pe acţiuni al cărui mandat a expirat fără a exista un act de numire a unui nou administrator şi o acceptare expresă din partea acestuia deţine prerogativele reprezentării atâta timp cât încetarea funcţiei nu a fost publicată în conformitate cu legea", în acest mod fiind încălcată autoritatea de lucru judecat, în sens pozitiv, a considerentelor decizorii, general obligatorii, ale deciziei pronunţate în interesul legii nr. 24/2017, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

A precizat că, în paragraful 28 al deciziei s-a reţinut că:

"încetarea funcţiei de administrator are loc prin încetarea contractului de mandat", iar în paragraful 32, instanţa a arătat că:

"potrivit actualei reglementări civile, cât şi celei anterioare, împlinirea termenului (expirarea sa) constituie un caz de încetare a mandatului, deoarece ea reprezintă o cauză generală de încetare a obligaţiilor contractuale".

A susţinut, în legătură cu excepţia lipsei calităţii de reprezentant legal a intimatei-debitoare, că, prin decizia nr. 54 din data de 26 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, instanţa a încălcat autoritatea de lucru judecat, în sens pozitiv, a considerentelor deciziei nr. 178/C/2014-A pronunţată de Curtea de Apel Oradea, în care s-a reţinut:

"conditia acceptării exprese a numirii în funcţia de adminstrator înlătură teoria mandatului aparent sau a mandatului de fapt, întrucât acceptarea expresă presupune un act explicit prin care mandatarul exprimă acceptarea mandatului şi presupune o numire anterioară a sa în funcţie, având un caracter la fel de explicit, acceptarea sau continuarea tacită a mandatului fiind astfel exclusă. Faţă de cele de mai sus, instanţa de apel apreciază ca fiind corecte susţinerile apelantei potrivit căreia la data formulării cererii de chemare în judecată (...) nu mai deţinea calitatea de administrator al reclamantei, prin expirarea termenului pentru care a fost numită.

Prin urmare, revizuenta a considerat că, în mod greşit, prima instanţă a apreciat că, până la desemnarea unui nou administrator, societatea trebuie administrată de către ultimul administrator, fiind de neconceput abandonarea unei activităţi în curs de desfăşurare şi lăsarea societăţii fără organe de conducere, deoarece nu există nici o dispoziţie legală care să le permită acest lucru.";

În legătură cu sentinţa nr. 54 din data de 26 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, revizuenta a considerat că instanţa a încălcat autoritatea de lucru judecat, în sens pozitiv, a considerentelor deciziei nr. 1417 din data de 21 mai 2015 pronunţate în recurs de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, prin care a fost menţinută decizia nr. 178/C/2014-A pronunţată de Curtea de Apel Oradea, în care s-a reţinut:

"este corect raţionamentul instanţei de apel cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 72 şi 15312alin. (1) din Legea nr. 31/1990, în sensul că, odată expirat mandatul administratorului, era necesară acceptarea expresă a numirii în funcţia de administrator (...) Ca atare, nu se pune problema depăşirii limitelor mandatului de reprezentare, ci problema inexistentei mandatului, deci a lipsei calităţii de reprezentant legal (...). Faptul neînregistrării unui alt administrator la Registrul comerţului nu îi conferă calitate de reprezentant legal vechiului administrator".

A arătat că, prin decizia nr. 54 din data de 26 februarie 2020 s-a reţinut:

"Deşi plata accesoriilor poate reprezenta o recunoaştere a debitului principal, plata debitului principal nu poate reprezenta o recunoaştere a accesoriilor, care trebuie recunoscute distinct".

Referitor la susţinerea revizuentei privind recunoaşterea implicită de către intimată a accesoriilor - penalităţi de întârziere - determinată de recunoaşterea debitului principal şi de recunoaşterea expresă a nerespectării termenelor de plată asumate prin contracte şi convenţii civile (prin solicitarea unor noi termene de plată) de către intimată, conform principiului accesorium sequitur principale, a considerat că s-a înfrânt autoritatea de lucru judecat, în sens pozitiv, a considerentelor decizorii ale deciziei nr. 2/2014 pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii formulat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind interpretarea si aplicarea dispoziţiilor art. 1082 şi art. 1088 din C. civ. din 1864, cu referire la acordarea daunelor interese moratorii sub forma dobânzii legale, considerente în care s-a reţinut că, pentru a se angaja răspunderea civilă contractuală, se impune preexistenţa unui contract, iar, ori de câte ori nu sunt întrunite condiţiile răspunderii contractuale, sunt aplicabile regulile privind răspunderea civilă delictuală, care reprezintă dreptul comun în materia răspunderii civile.

Prin decizia nr. 2/2014 s-a precizat că, în cazul executării cu întârziere a obligaţiei de plată a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual ori delictual al obligaţiei, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada unui prejudiciu şi fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit, întrucât, principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eşalonate a titlurilor executorii, impune şi remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale".

A arătat că, prin considerentele deciziei nr. 917 din data de 25 martie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a reţinut că:

"În primul rând, trebuie amintit de modul cum se interpretează contractele/convenţiile în lumina C. civ. din 1864, a interpreta înseamnă a determina conţinutul contractului, care nu este altceva decât voinţa părţilor. în alte cuvinte, interpretarea contractului constă în decelarea şi cercetarea voinţei sau intenţiei comune a părţilor contractante. Art. 977 C. civ. prevede că interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor, iar nu după sensul literal al termenilor, text în funcţie de care se interpretează clauzele obscure sau ambigue din contracte, pentru a evita căderea în arbitrar, adică trebuie depăşită litera contractului şi descoperită voinţa reală, internă a părţilor contractante. Regula formulată în art. 977 C. civ. este completată şi prelungită de unele reguli şi criterii care îşi au sediul în articolele următoare.(...).Astfel, art. 984 C. civ., este o trimitere la art. 977 din acelaşi cod dispunând: "Convenţia nu cuprinde decât lucrurile asupra cărora se pare că părţile şi-au propus a contracta, oricât de generali ar fi termenii cu care s-a încheiat. Art. 985 C. civ. enunţă, de asemenea, un criteriu de inspiraţie subiectivă în formularea potrivit căreia:

"Când într-un contract s-a pus anume un caz pentru a se explica obligaţia, nu se poate susţine că printr-acesta s-a restrâns întinderea ce angajamentul ar avea de drept cazurile neexprese.". În considerarea dispoziţiilor art. 970 alin. (2) C. civ.: "Ele obligă nu numai la ceea ce este expres într- însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei, după natura sa", şi are următorul înţeles: echitatea constituie o simplă trimitere la buna-credinţă, adică nu semnifică alt lucru decât necesitatea respectării scrupuloase a ceea ce părţile au vrut. în schimb, legea şi obiceiul sau uzanţele sunt considerate ca reprezentând voinţa tacită a părţilor contractante. Concluzionând, buna-credinţă, echitatea şi obiceiurile sau uzanţele, în această concepţie, constituie simple prelungiri ale voinţei contractanţilor, la care se presupune că se referă în mod tacit. Aşadar, umplerea lacunelor contractului se face cu urmările care sunt ataşate legii, obiceiului şi echităţii."

Revizuenta a amintit şi considerentele sentinţei civile nr. 79 din data de 8 ianuarie 2016, pronunţată de Judecătoria Piteşti, în care instanţa a reţinut:

"În drept, în ceea ce priveşte legea aplicabilă fondului cauzei, instanţa constată că, potrivit art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, contractul este supus dispoziţiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce priveşte încheierea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea sa, astfel încât, prin raportare la data încheierii acestuia, în cauză sunt incidente dispoziţiile C. civ. anterior. Potrivit art. 969 alin. (1) C. civ. 1865, convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, astfel încât părţile sunt ţinute să-şi execute obligaţiile asumate prin contract De asemenea, instanţa reţine că, potrivit art. 1073 C. civ. 1865, creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă şi la timp a obligaţiei, în caz contrar acesta având dreptul la despăgubiri. În plus, aşa cum rezultă din art. 1082 C .civ. 1865, în materia răspunderii civile contractuale, în măsura în care creditorul face dovada existenţei creanţei, respectiv a obligaţiei de plată, debitorul este prezumat în culpă cu privire la neexecutarea obligaţiei, atâta vreme cât nu dovedeşte executarea sau imposibilitatea de executare datorată cazului fortuit sau forţei majore.".

De asemenea, revizuenta a menţionat considerentele sentinţei civile nr. 14116 din data de 24 noiembrie 2016, pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x/2016, definitivă, în care instanţa a reţinut:

"Cu toate acestea, instanţa apreciază că, în analiza caracterului cert al creanţei rezultate din factura nr. x/21.04.2016 (dobânda legală), se impune o analiză asupra debitului principal din contractul nr. x/03.06.2013, dat fiind caracterul său de accesorialitate în raport cu creanţa principală.".

Referitor la întreruperea cursului prescripţiei extinctive a creanţei, datorată acceptării tacite de către intimată a facturii nr. x din data de 17 mai 2016, revizuenta a redat considerentele instanţei din decizia nr. 54 din data de 26 februarie 2020:

"Susţinerile apelantei creditoare în sensul existenţei unei creanţe certe în condiţiile încheierii valabile a unor contracte civile confirmate de părţi cu extrase de cont semnate de reprezentanţii legali şi ştampilate, executării integrale de către debitor a obligaţiei de plată a debitului principal şi întreruperii termenului de prescripţie prin recunoaşterea tacită a facturii fiscale nr. x/17.05.2017 (directorul economic al debitoarei a primit documentul fiscal fără a formula obiecţii) nu pot fi reţinute. Recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie realizată de persoana în folosul căreia curge prescripţia expresă sau chiar tacită trebuie să fie neîndoielnică şi să rezulte fără echivoc din manifestări care să ateste existenţa dreptului persoanei împotriva căreia curge prescripţia. Or, în speţă, nu există un act sau o manifestare de voinţă din partea debitorului din care să rezulte fără echivoc recunoaşterea creanţei invocate prin cererea de deschidere a procedurii. (...) Cât priveşte factura nr. x/17.05.2016, pe lângă faptul că nu este clar regimul juridic al sumei consemnate în cuprinsul facturii, penalităţi de întârziere sau dobândă legală (factura le menţionează ca fiind unul şi acelaşi lucru dosar fond), această factură nu a fost semnata şi ştampilată de debitoarea B. S.R.L. la rubrica corespunzătoare, astfel încât nu a fost recunoscută la plată. Simpla primire a documentului nu constituie recunoaştere la plată.".

A arătat că, astfel, a fost înfrântă autoritatea de lucru judecat, în sens pozitiv a:

(i) considerentelor sentinţei civile nr. 14116 din data de 24 noiembrie 2016, pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x/2016, definitivă, în cadrul cărora s-a menţionat că:

"obligaţiile comerciale se probează cu facturi acceptate. Factura reprezintă un înscris care cuprinde elementele esenţiale ale unei operaţiuni comerciale, identitatea părţilor, cantitatea de marfa, calitatea, condiţii de livrare, preţul, etc. În privinţa forţei probante, factura face dovada deplină împotriva emitentului şi în favoarea aceluia care o deţine, adică destinatarului. Factura poate face însă dovada şi în favoarea emitentului, dacă este acceptată de către destinatar. (...) factura fiscală depusă la dosar de reclamantă are natura juridică a unor înscrisuri sub semnătură privată, apte a face dovada pretenţiilor băneşti deduse judecăţii, cu toate că aceasta nu poartă semnătura si stampila societăţii pârâte. Potrivit art. 272 C. proc. civ. «înscrisul sub semnătură privată este acela care poartă semnătura părţilor, indiferent de suportul său material». Deci, în mod uzual, încheierea contractului dintre părţi necesită semnătura fiecăreia, de natură să ateste consimţământul la naşterea raporturilor juridice. Art. 277 C. proc. civ. prevede însă că «înscrisul nesemnat, dar utilizat în mod obişnuit în exerciţiul activităţii unei întreprinderi pentru a constata un act juridic, face dovada cuprinsului său, cu excepţia cazului în care legea impune forma scrisă pentru însăşi dovedirea actului juridic».".

În considerente, instanţa a apreciat că, fiind emise în temeiul contractului încheiat intre părţi, facturile împreună cu contractul fac dovada unei creanţe certe împotriva debitoarei, şi, deşi factura dedusa judecăţii nu poartă semnătura debitoarei, aceasta a fost comunicata prin fax, dar şi prin servicii de curierat cu conţinut declarat, aceste mijloace făcând exclusiv dovada transmiterii efective a facturii, iar nu a acceptării, în sens juridic, a creanţei cuprinse în factură.

Cu toate acestea, instanţa a apreciat că:

"în analiza caracterului cert al creanţei rezultate din factura nr. x/21.04.2016 (dobânda legala), se impune o analiză asupra debitului principal din contractul nr. x/03.06.2013, dat fiind caracterul sau de accesorialitate in raport cu creanţa principală. Astfel, instanţa reţine că prin semnarea contractului de cesiune de creanţă nr. x, debitoarea şi-a asumat plata unei creanţe de 66877,90 euro, plătibilă în RON la cursul oficial BNR din ziua plăţii. (...) De asemenea, potrivit art. 1516 C. civ. din 2009 creditorul are dreptul la îndeplinirea exactă şi la timp a obligaţiei".

(ii) dispozitivului sentinţei civile nr. 147 din data de 13 martie 2017 pronunţate de Judecătoria Filiaşi în dosarul nr. x/2019, având ca obiect cerere emitere ordonanţă de plată pentru obligarea intimatei debitoare la plata de dobânda legală (penalităţi de întârziere), pentru achitarea cu întârziere a creanţei ce a făcut obiectul Contractului de cesiune nr. x din data de 3 iunie 2013, în care instanţa a dispus:

"Admite cererea în anulare formulată de reclamanta creditoare S.C G. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta debitoare S.C. B. S.R.L. şi debitoarea fidejusoare S.C. H. S.A.., împotriva încheierii nr. 896/05.10.2016 pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x/2016. Anulează încheierea atacată şi în consecinţă: Admite cererea astfel cum a fost formulată pe calea ordonanţei de plată de creditoarea S.C. G. S.R.L. în contradictoriu cu debitoarea S.C. B. S.R.L. şi debitoarea fidejusoare S.C H. S.A. Ordonă debitoarei S.C. B. S.R.L. şi debitoarei fidejusoare S.C. H. S.A.. să plătească creditoarei S.C. G. SR.L. în solidar, în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei ordonanţe, suma de 27.258,62 RON, reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. x/02.03.2016. Dispune obligarea debitoarei S.C B. S.R.L. şi debitoarei fidejusoare S.C H. S.A. la plata sumei de 400 RON reprezentând cheltuieli de judecată - taxa de timbru. Definitivă şi executorie.".

(iii) considerentelor deciziei nr. 160 din data de 8 februarie 2017, pronunţate de Tribunalul Maramureş, în care instanţa a reţinut:

"Art. 319 alin. (29) din Codul fiscal actualizat prevede că semnătura şi ştampila nu sunt elemente obligatorii pe care să le conţină o factură. Facturile au atribute de documente justificative, atâta timp cât ele conţin elementele obligatorii, chiar dacă nu poartă semnătura şi ştampila participanţilor la tranzacţie. (...) semnarea şi stampilarea facturii de către destinatar nu este necesară şi mai mult, nesemnarea acestora nu echivalează cu neacceptarea la plată. Astfel, nesemnarea facturii (...) nu echivalează cu o creanţa incertă. Facturile emise puteau fi contestate de debitor în temeiul dreptului său (...) dar nu s-a depus o astfel de contestaţie, ceea ce echivalează cu acceptarea acestora.".

În legătură cu admisibilitatea cererii de revizuire, revizuenta a invocat dispoziţiile art. 509 alin. (2) din C. proc. civ., arătând că revizuirea poate privi, în cazul motivelor de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3 al aceluiaşi articol, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4 şi pct. 7-11, şi hotărârile care nu evocă fondul, precizând că, potrivit textului art. 513 alin. (4) teza a II-a din C. proc. civ., în cazul hotărârilor potrivnice, instanţa va anula cea din urmă hotărâre şi, după caz, va trimite cauza spre rejudecare, atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

Examinând cererea de revizuire dedusă judecăţii, Înalta Curte reţine următoarele:

În speţă, pretinsa contrarietate de hotărâri este invocată, sub aspectul încălcării efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, ca existând între încheierea din data de 12 februarie 2020 şi decizia nr. 54/din data de 26 februarie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2019, având ca obiect procedura insolvenţei (hotărâri a căror revizuire se solicită), pe de o parte, şi, pe de altă parte, considerentele deciziilor nr. 2/1014 şi nr. 24/2017 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unor recursuri în interesul legii, ale deciziilor nr. 917 din data de 25 martie 2015 şi nr. 1417 din data de 21.05.2015, pronunţate, în recurs, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, ale sentinţelor civile nr. 14116 din data de 24 noiembrie 2016, pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x/2016, nr. 147 din data de 13 martie 2017, pronunţată de Judecătoria Filiaşi în dosarul nr. x/2019 şi nr. 79 din data de 8 ianuarie 2016, pronunţată de Judecătoria Piteşti, precum şi ale deciziilor nr. 160 din data de 8 august 2017, pronunţată de Tribunalul Maramureş, nr. 1721 din 15 aprilie 2015, pronunţată de Tribunalul Prahova şi nr. 178/C/2014-A, pronunţată de Curtea de Apel Oradea.

Potrivit dispoziţiilor art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acţiunii (8 mai 2019), dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre şi, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Se observă că, în noua sa formulă, textul alin. (4) al art. 513 din C. proc. civ. a extins motivul de revizuire referitor la existenţa unor hotărâri potrivnice, în sensul că acesta vizează şi încălcarea autorităţii de lucru judecat sub aspectul efectului pozitiv al acesteia, concretizat în nesocotirea considerentelor prin care s-a tranşat o chestiune litigioasă.

Prin intermediul efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, reglementat de dispoziţiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., se valorifică aspecte dezlegate anterior de instanţă, care au legătură cu ceea ce se deduce judecăţii în litigiul în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere, fără ca o asemenea operaţiune juridică să presupună tripla identitate, de obiect, cauză şi părţi.

Textul art. 431 din C. proc. civ. are ca finalitate înlăturarea unor contradicţii ce pot apărea între dispozitivele hotărârilor judecătoreşti, dar şi între dispozitivul şi considerentele unei hotărâri ce au rezolvat un aspect litigios având legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecăţii, şi hotărârea pronunţată în această a doua judecată. De asemenea, textul urmăreşte evitarea contradicţiilor între considerentele decizorii ale hotărârilor.

Deşi, în privinţa efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, între cele două procese nu trebuie să fie întrunită tripla identitate de elemente (părţi, obiect şi cauză), trebuie, însă, să existe o identitate de chestiune litigioasă între aceleaşi părţi (indiferent dacă, de această dată, figurează sau nu şi alături de alte părţi), fapt care obligă instanţa sesizată cu un al doilea litigiu să ţină seama de ceea ce s-a decis deja în prima hotărâre şi să-şi sprijine propriul raţionament pe dezlegările jurisdicţionale anterioare, în măsura în care acestea au legătură şi influenţează chestiunea litigioasă dedusă judecăţii.

Pentru a deveni incidente dispoziţiile art. 509 pct. 8 din C. proc. civ., în ceea ce priveşte efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, este necesară îndeplinirea unor condiţii cumulative: hotărârea supusă revizuirii (cea din urmă) să fie pronunţată într-un litigiu început după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018, considerentele apreciate a fi contrare să susţină şi să conducă, sub aspectul raţionamentului logico-juridic, spre soluţia pronunţată şi, de asemenea, aceste considerente să tranşeze irevocabil asupra unei chestiuni litigioase identice cu problema dedusă judecăţii.

În speţă, ultima cerinţă nu este îndeplinită.

Pe de o parte, deciziile pronunţate de de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unor recursuri în interesul legii, deşi general obligatorii, nu vizează chestiuni litigioase, ci teoretice, şi, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (2) din C. proc. civ., aceste decizii se pronunţă numai în interesul legii şi nu au efecte asupra hotărârilor judecătoreşti examinate, nici cu privire la situaţia părţilor din acele procese.

Pe de altă parte, celelalte hotărâri judecătoreşti invocate de revizuentă nu conţin considerente decisive (ce susţin sau explicitează dispozitivul), care să fi avut legătură cu litigiul finalizat cu hotărârile suspuse revizuirii, nici considerente prin care s-a dezlegat o chestiune litigioasă incidentală, care să fi fost pusă în discuţie, din nou, în litigiul intervenit între părţile din prezenta cauză.

Cu alte cuvinte, prin hotărârile la care face referire revizuenta nu s-au rezolvat aspecte litigioase ce au legătură cu ceea ce s-a dedus judecăţii în cauză, ci acestea sunt pronunţate în alte cauze, desfăşurate între alte părţi, şi conţin soluţii diferite (în opinia revizuentei), pronunţate de către alte instanţe, asupra unor probleme de drept ce au fost puse în discuţie şi în cauză, însă în raport cu un context factual diferit.

Dezlegările date prin hotărârile judecătoreşti atacate cu revizuire nu sunt influenţate, în mod concret, de soluţiile indicate de revizuentă, ci acestea din urmă puteau fi invocate, exclusiv cu titlu de practică judiciară, în cursul judecării fondului litigiului de faţă.

În aceste condiţii, instanţa reţine că, în speţă, nu este întrunită condiţia cumulativă a identităţii chestiunilor litigioase rezolvate în hotărârile indicate de revizuentă cu acelea din cauza dedusă judecăţii, astfel că, împrejurarea că alte instanţe au soluţionat litigii similare celui de faţă, dar în care părţile sunt diferite, nu semnifică existenţa puterii de lucru judecat, soluţiile pronunţate de către aceste instanţe neputând să lege instanţa care a pronunţat hotărârile supuse revizuirii.

În consecinţă, constatând că în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele prescrise de lege pentru ca revizuirea încheierii din 12 februarie 2020 şi a deciziei nr. 54 din 26 februarie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în dosarul x/2019, întemeiată pe argumentul contrarietăţii de hotărâri, să poată fi primită, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. împotriva încheierii din 12 februarie 2020 şi a deciziei nr. 54 din 26 februarie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în dosarul x/2019

Obligă revizuenta la plata către intimata S.C. B. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în sumă de 4165 RON, reprezentând onorariu de avocat.

Cu recurs, care va fi depus la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iulie 2020.