Recurso de superficie and servitude denied; extraordinary appeal dismissed for lack of illegality and res judicata

Şedinţa publică din data de 10 iulie 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu sub nr. x/2015, la data de 25 septembrie 2015, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând, în principal, să se constate că reclamantul a dobândit un drept de superficie, constând în dreptul de proprietate asupra construcţiei casă de locuit cu nr. 4 de tip S+P+M, edificată pe terenul înscris în CF xN, localitatea Călugareni (Jud. Giurgiu), nr. cadastral x, proprietatea S.C. B. S.R.L., şi dreptul de folosinţă asupra terenului de sub construcţia respectivă (aferent construcţiei), ambele imobile (casă şi teren) fiind situate în comuna Călugareni, str. x, (Jud. Giurgiu).

A mai solicitat să se constate că reclamantul are un drept de servitute de trecere asupra căilor de acces şi să se dispună înscrierea în cartea funciară a drepturilor mai sus constatate, în favoarea reclamantului.

În subsidiar, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la despăgubirea cuvenită reclamantului, în suma de 450.000 RON (valoarea de circulaţie) pentru edificarea cu bună-credinţă a construcţiei casă de locuit cu nr. 4 de tip S+P+M pe terenul înscris în CF xN, localitatea Călugareni (Jud. Giurgiu), nr. cadastral x, proprietatea S.C. B. S.R.L.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 492 şi următoarele din C. civ. din 1864.

Prin sentinţa civilă nr. 52 din data de 3 octombrie 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Giurgiu, secţia Civilă a admis acţiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtei S.C. B. S.R.L.

A omologat rapoartele de expertiză întocmite de experţii tehnici specialitatea construcţii şi topocadastrală C. şi D..

A constatat că reclamantul A. a dobândit un drept de superficie, constând în dreptul de proprietate asupra unei case de locuit situată în comuna Călugăreni, judeţul Giurgiu, tip S+P+1E, cu o suprafaţă utilă totală de 216,62 m.p. (identificată prin raportul de expertiză întocmit de expert tehnic C.), precum şi dreptul de folosinţă gratuită asupra terenului aferent construcţiei în suprafaţă de 565 m.p., identificată prin raportul de expertiză tehnică topocadastrală D. ca fiind S3 şi delimitată prin punctele 19,13,6,20,19.

A constatat că reclamantul are un drept de servitute de trecere de la imobilele menţionate în alineatul precedent spre drumul public (DN5), prin terenul proprietatea pârâtei, în suprafaţă de 366 m.p., identificat de expertul tehnic topo D. ca fiind S6, şi delimitat prin punctele 7,8,42-44,13,7.

A dispus înscrierea în cartea funciară nr. x/N a localităţii Călugăreni, judeţul Giurgiu, nr. cadastral x, a drepturilor de superficie şi servitute de trecere menţionate în alineatele precedente, în beneficiul reclamantului A., după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, sens în care un exemplar al acesteia se va comunica OCPI Giurgiu -Biroul de Carte Funciară.

A respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, ca rămasă fără obiect.

A obligat pe reclamantul A. să plătească expertului tehnic topo D. suma de 400 RON reprezentând onorariu de expertiză majorat.

A obligat pe pârâta S.C. B. S.R.L. să plătească reclamantului suma de 7027,50 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă civilă nr. 2192/A din 16 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 52 din data de 3 octombrie 2017, pronunţate de Tribunalul Giurgiu, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A..

A schimbat, în parte, sentinţa atacată, în sensul că a respins cererea principală, ca neîntemeiată.

A admis excepţia prescripţiei şi a constatat prescris dreptul la acţiune al reclamantului, cu privire la capătul subsidiar de cerere.

A respins cererea subsidiară, ca urmare a intervenirii prescripţiei.

A respins cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

A obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 2000 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

A obligat intimatul reclamant la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 4127,5 RON, cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă judiciară de timbru.

La data de 8 aprilie 2019, reclamantul A. a formulat recurs împotriva deciziei anterior menţionate, solicitând admiterea recursului, casarea, în tot, a hotărârii atacate şi, în consecinţă, respingerea apelului formulat de către S.C. B. S.R.L., ca nefondat.

A solicitat obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată

Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A precizat că motivele reţinute de către instanţa de apel în considerentele hotărârii atacate fac referire, în esenţă, la faptul că actul încheiat la data de 12 februarie 2009 nu întruneşte condiţia ad validitatem a actului autentic pentru transmiterea valabilă a unui drept de superficie şi, de asemenea, asupra împrejurării că recurentul-reclamant nu a dovedit, în condiţiile art. 249 din C. proc. civ., că imobilul a fost construit pe cheltuiala sa exclusivă.

Din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul - reclamant a susţinut, referitor la cerinţele de formă ale actului prin care s-a constituit dreptul de superficie, că, deşi dispoziţiile exprese ale art. 2 alin. (2) din Titlul X al Legii nr. 247/2005 impun, în privinţa convenţiei de constituire a dreptului de superficie, cerinţa ad validitatem a formei autentice, potrivit doctrinei, în situaţia unei imposibilităţi morale de preconstituire a unui astfel de înscris, nerespectarea acestei cerinţe nu afectează valabilitatea convenţiei de constituire a dreptului de superficie, în acest caz, dovada convenţiei de superficie putând fi realizată prin orice mijloc de probă.

A precizat că, în cauză, natura relaţiilor dintre recurentul-reclamant şi asociatul unic al intimatei-pârâte, domnul E., a fost corect evidenţiată şi reţinută de către instanţa de apel, care a menţionat în considerentele hotărârii atacate că recurentul a demarat, în cursul anului 2009, edificarea construcţiei, "pe fondul unei relaţii de prietenie cu asociatul unic administrator al societăţii" (pag. 5 din hotărâre, penultimul paragraf).

A precizat că analiza instanţei nu a avut în vedere şi împrejurarea că relaţia de prietenie şi conlucrare dintre recurentul-reclamant şi asociatul unic al intimatei-pârâte a avut drept consecinţă manifestarea unei imposibilităţi morale de încheiere a convenţiei de constituire a dreptului de superficie, aspect pe care instanţa de apel nu l-a analizat.

În al doilea rând, a arătat că, din analiza ansamblului probator existent la dosarul cauzei, rezultă că recurentul-reclamant a dovedit împrejurarea că imobilul construcţie a fost edificat pe cheltuiala sa exclusivă.

Deşi acesta a achiziţionat materialele de construcţii din venituri proprii, a evidenţiat aceste achiziţii pe numele societăţii intimate, cu acordul reprezentantului legal al intimatei-pârâte, dată fiind relaţia de prietenie şi încredere reciprocă care se manifesta între aceştia la momentul respectiv, pentru a facilita societăţii intimate recuperarea sumelor provenite din taxa pe valoare adăugată.

Instanţa de apel a reţinut că, în cursul anului 2009, recurentul-reclamant şi fiica sa, F., în calitate de împuterniciţi ai intimatei-pârâte, au retras sume semnificative de Euro şi RON din conturile societăţii (pag. 8, penultimul paragraf), cu acceptul domnului E., însă aceste cheltuieli au fost efectuate de către recurent nu în numele societăţii, ci pentru realizarea unei construcţii proprii, astfel cum rezultă din depoziţiile martorilor audiaţi în cauză.

În consecinţă, a menţionat că argumentele instanţei de apel nu susţin concluzia că recurentul-reclamant nu ar fi dovedit, în condiţiile art. 249 din C. proc. civ., că imobilul-construcţie a fost construit pe cheltuiala sa exclusivă.

A solicitat obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 20 mai 2019, prin fax, intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. a transmis la dosar întâmpinare, prin care a solicitat instanţei, în principal, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din C. proc. civ., coroborate cu dispoziţiile art. 493 alin. (5) din acelaşi act normativ, să dispună anularea recursului formulat, faţă de împrejurarea că susţinerile conţinute de cererea de recurs nu se încadrează în motivele de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

În subsidiar, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

A precizat că va solicita obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea litigiului, pe cale separată.

În cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, magistratul-asistent raportor concluzionând că recursul este admisibil în principiu, este legal timbrat şi a fost declarat în termenul legal.

Totodată, a considerat că susţinerile formulate în motivarea căii de atac se încadrează, parţial, în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în cauză nefiind identificate motive de casare de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 22 noiembrie 2019, Înalta Curte, analizând raportul, a dispus comunicarea acestuia, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

De asemenea, prin încheierea din data de 20 martie 2020, Înalta Curte a admis în principiu recursul şi a constatat suspendată de plin drept judecata cauzei, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020.

Prin rezoluţia preşedintelui completului de judecată din data de 13 mai 2020, a fost fixat termen în şedinţă publică la această dată, 10 iulie 2020, în vederea repunerii pe rol a cauzei, reluării judecăţii şi soluţionării recursului.

Analizând recursul formulat, în conformitate cu dispoziţiile art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îl va respinge, ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs referitor la presupusa încălcare sau aplicare necorespunzătoare a dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Titlul X al Legii nr. 247/2005, este greşit circumscris, de către recurentul-reclamant, dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., această critică încadrându-se într-un alt motiv de casare, respectiv cel prevăzut de pct. 6 al textului art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., deoarece în esenţă, critica recurentului-reclamant se referă la neanalizarea de către instanţa de apel a unei posibile imposibilităţi morale a recurentului de încheiere a convenţiei de constituire a dreptului de superficie, în forma ad validitatem.

Pe de altă parte, din examinarea considerentelor hotărârilor pronunţate de instanţele de fond, a cererii de chemare în judecată şi a întâmpinării formulate de reclamant în apel, se constată că acesta nu a invocat, nici pe cale principală, nici pe cale incidentală aspectul existenţei unei imposibilităţii morale de preconstituire a actului autentic pentru stabilirea dreptului de superficie, aceasta chestiune fiind ridicată, pentru prima dată, în faţa instanţei de recurs.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că motivul de recurs privind neanalizarea efectului dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Titlul X al Legii nr. 247/2005 nu a fost supus dezbaterii instanţei de apel, astfel încât, în lipsa unei dezlegării proprii a acestei instanţe, Înalta Curte nu poate realiza, la rândul său, pentru prima dată în cadrul procesului, controlul judiciar asupra argumentelor invocate.

Judecata căii de atac extraordinare a recursului are în vedere, exclusiv, aspecte de nelegalitate ale deciziei atacate, care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii şi dezlegării instanţei de apel, nefiind permisă invocarea omisso medio a motivelor nepropuse în apel.

Tot din perspectiva motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a formulat o serie de critici referitoare, în esenţă, la faptul că, în contradicţie cu interpretarea instanţei de apel, ansamblul probator administrat în cauză susţine concluzia că recurentul-reclamant a dovedit, în condiţiile art. 249 din C. proc. civ., că imobilul-construcţie a fost construit pe cheltuiala sa exclusivă.

În raport cu conţinutul susţinerilor recurentului-reclamant, referitoare la modul pretins eronat în care instanţa de apel a apreciat probatoriul administrat în faţa ambelor instanţe de fond, Înalta Curte constată că acestea au în vedere o presupusă stabilire greşită a situaţiei de fapt, aspectul reclamant fiind unul de netemeinicie, şi nu de nelegalitate a deciziei recurate.

În consecinţă, în considerarea specificului căii de atac a recursului, dedicată exclusiv analizării elementelor de nelegalitate a judecăţii din apel, Înalta Curte nu poate repune în discuţie modul în care au fost stabilite elementele de fapt în cauză, aceste aspecte aflându-se în afara domeniului de analiză a legalităţii, prescris de textul art. 488 din C. proc. civ.

În baza considerentelor anterior expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 2192/A din 6 noiembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 2192/A din 6 noiembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iulie 2020.