Revision for contradictory judgments: Clarification decision lacks res judicata authority to create contradiction.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal in its entirety, rejecting it as inadmissible regarding the claim that the lower court failed to address a specific revision ground and as unfounded regarding the claim of a violation of the res judicata authority, thereby upholding the Court of Appeal’s decision to reject the request for revision of the final judgment. The dispute involved a challenge to a civil judgment concerning damages and late payment penalties in a contractual liability case, specifically arguing that the appellate court erred by applying a different start date for penalties despite a prior first-instance judgment on the same issue having become final. The decisive legal basis comprised the distinction in Romanian Civil Procedure Code Art. 513 between the appeals available for revision judgments based on Art. 509(1)(1) (no recourse) versus Art. 509(1)(8) (recourse permitted for contradictory judgments), and the doctrine that a clarification judgment is an integral part of the original decision rather than a separate judgment capable of creating contradictory res judata.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 509 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ, art. 466 C. proc. civ, art. 446 din C. proc. civ, art. 493 alin. (3) C. proc. civ; Revision for contradictory judgments: Clarification decision lacks res judicata authority to create contradiction: The dispute involved a challenge to a civil judgment concerning damages and late payment penalties in a contractual liability case, specifically arguing that the appellate court erred by applying a different start date for penalties despite a prior first-instance judgment on the same issue having become final. The decisive legal basis comprised the distinction in Romanian Civil Procedure Code Art. 513 between the appeals available for revision judgments based on Art. 509(1)(1) (no recourse) versus Art. 509(1)(8) (recourse permitted for contradictory judgments), and the doctrine that a clarification judgment is an integral part of the original decision rather than a separate judgment capable of creating contradictory res judata.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCited in the dispositive section as the procedural basis for dismissing the appeal as unfounded.
Full text
Şedinţa publică din data de 10 iulie 2020
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1509 din data de 30 martie 2015, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis acţiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. şi cu intervenientul forţat C..
A obligat pârâta la plata către reclamant a următoarelor sume: 68.866 Euro, cu titlu de daune materiale, contravaloarea în RON la cursul BNR de la data efectuării plăţii, 50.000 Euro, cu titlu de daune morale, contravaloarea în RON la cursul BNR de la data efectuării plăţii, precum şi 0,2% pe zi, penalităţi de întârziere, de la data rămânerii definitive a hotărârii, până la data plăţii despăgubirilor datorate.
A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 14.852,41 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru).
A respins acţiunea formulată de reclamant împotriva intervenientului forţat, ca nefondată.
Prin sentinţa civilă nr. 5539 din data de 12 octombrie 2015 pronunţată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis cererea formulată de A. şi a dispus lămurirea dispozitivului sentinţei civile nr. 1509 din data de 30 martie 2015 pronunţată în dosarul nr. x/2014, în sensul că pârâta a fost obligată la plata penalităţilor de întârziere de 0,2% pe zi, de la data avizării daunei, respectiv 21 august 2013, astfel cum s-a reţinut şi în considerentele hotărârii, şi până la data plăţii efective a debitului, nu de la data rămânerii definitive a hotărârii, cum în mod eronat s-a consemnat.
Prin decizia civilă nr. 899 din data de 16 mai 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2014, definitivă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a luat act de renunţarea la judecata apelului formulat de reclamantul A..
A admis apelul formulat de pârâta B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1509 din data de 30 martie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, şi a schimbat sentinţa apelată, în sensul că: a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 23.910 Euro, cu titlu de daune materiale, precum şi suma de 40.000 Euro, cu titlu de daune morale.
Totodată, a obligat pârâta să plătească penalităţi de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, începând cu data de 16 mai 2017, până la plata efectivă.
Ulterior, prin decizia civilă nr. 1347/A din data de 20 septembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis cererea de completare a dispozitivului deciziei civile anterior menţionate, formulată de apelantul-reclamant A., şi a dispus completarea dispozitivului deciziei civile nr. 899 din data de 16 mai 2017, în sensul că, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 7962 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
Împotriva deciziei civile nr. 899 din data de 16 mai 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2014 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, reclamantul A. a formulat cerere de revizuire, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă la data de 27 iulie 2017, sub numărul x/2017.
Revizuentul a solicitat admiterea cererii de revizuire, schimbarea în parte a deciziei civile menţionate anterior, în sensul obligării apelantei-pârâte B. S.A. la plata penalităţilor de întârziere de 0,2%, de la data avizării daunei, respectiv 21 august 2013, şi până la data plăţii efective a debitului, având în vedere autoritatea de lucru judecat a sentinţei pronunţate de instanţa de fond.
În susţinerea cererii, revizuentul a invocat motivele de revizuire prevăzute de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 şi pct. 8 din C. proc. civ.
A arătat că instanţa de apel a pronunţat decizia civilă nr. 899 din 16 mai 2017 cu nesocotirea faptului că Tribunalul Bucureşti a pronunţat două sentinţe civile distincte privind momentul acordării penalităţilor de întârziere, fiecare dintre acestea fiind supuse apelului.
În condiţiile în care, sentinţa civilă nr. 5539 din data de 12 octombrie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti (care a stabilit momentul începerii curgerii penalităţilor datorate de la data avizării daunei, respectiv 21 august 2013) a rămas definitivă prin neapelare, revizuentul a susţinut că această hotărâre a intrat în puterea de lucru judecat, iar instanţa de apel ar fi trebuit să evite pronunţarea unei hotărâri potrivnice, prin care să dispună asupra aceluiaşi capăt de cerere.
Prin decizia civilă nr. 116 din 21 ianuarie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuentul-reclamant A., împotriva deciziei civile nr. 899 din data de 16 mai 2017, pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A. şi intimatul-intervenient forţat C..
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, la data de 20 martie 2019, recurentul-revizuent A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 5 aprilie 2020.
Recurentul-revizuent a solicitat admiterea recursului, casarea, în tot, a deciziei civile nr. 116 din 21 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2017, trimiterea spre rejudecare a cererii de revizuire formulate, şi obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
A invocat, în motivarea recursului, cazurile de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 7 C. proc. civ.
Cu referire la motivul de recurs reglementat de textul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a susţinut că instanţa învestită cu soluţionarea cererii de revizuire a refuzat să se pronunţe asupra incidenţei cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. l C. proc. civ., în condiţiile în care, în cererea de revizuire, recurentul a formulat critici întemeiate pe aceste dispoziţii legale.
În susţinerea acestui motiv de recurs, recurentul a făcut trimitere la argumentele invocate în dezvoltarea cazului de revizuire circumscris punctului 1 al alin. (1) al art. 509 din C. proc. civ., argumente redate în paginile 8, 9 şi 10 din cererea de revizuire.
În privinţa motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurentul a arătat că hotărârea instanţei de revizuire a fost pronunţată cu nesocotirea împrejurării că instanţa de fond, respectiv Tribunalul Bucureşti, a pronunţat două sentinţe civile distincte privind momentul acordării penalităţilor de întârziere, fiecare dintre aceste sentinţe fiind supuse, în mod individual apelului, potrivit unor prevederi legale diferite (art. 466 C. proc. civ., text aplicabil sentinţei civile nr. 1509 din data de 30 martie 2015, şi art. 446 din C. proc. civ., prevederi aplicabile sentinţei civile nr. 5539 din data de 12 octombrie 2015).
A mai arătat că termenele de formulare a căilor de atac împotriva celor două sentinţe curg de la momente diferite, menţionând că sentinţa civilă nr. 1509 din data de 30 martie 2015 putea fi atacată cu apel, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Prin această sentinţă, s-a stabilit, sub aspectul penalităţilor de întârziere, că:
"pârâta va fi obligată la plata penalităţilor de întârziere de 0,2% pe zi de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri până la data plăţii despăgubirii datorate.". Întrucât, în ceea ce priveşte momentul începerii curgerii penalităţilor de întârziere, această sentinţă conţinea dispoziţii contradictorii între considerente şi dispozitiv, recurentul a arătat că a formulat o cerere de lămurire a dispozitivului, fiind pronunţată, astfel, sentinţa civilă nr. 5539 din data de 12 octombrie 2015, a Tribunalului Bucureşti, definitivă, prin neapelare, care a stabilit momentul începerii curgerii penalităţilor de întârziere, ca fiind data avizării daunei, respectiv 21 august 2013.
A considerat recurentul că această sentinţă a dobândit, prin rămânerea definitivă, autoritate de lucru judecat, sens în care a susţinut că sunt eronate statuările instanţei de revizuire, potrivit cărora:
"împrejurarea că, într-adevăr, apelanta pârâtă nu a formulat apel împotriva sentinţei civile nr. 5539/12.10.2015 prin care a fost admisă cererea formulată de reclamant şi s-a dispus lămurirea dispozitivului sentinţei civile 1509/30.03.2015, nu are nicio relevanţă, în condiţiile în care, astfel cum s-a reţinut, prin această sentinţă s-a admis cererea de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 1509/30.03.2015, apelată în cauză de pârâtă chiar sub aspectul penalităţilor de întârziere.".
Intimata B. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, ca inadmisibilă, netemeinică, şi nelegală.
În cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, magistratul-asistent raportor concluzionând că recursul este admisibil, iar criticile formulate permit, parţial, examinarea acestora din perspectiva art. 488 C. proc. civ.
Prin încheierea din data de 22 noiembrie 2019, Înalta Curte, analizând raportul, a dispus comunicarea acestuia, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Ulterior, prin încheierea pronunţată la data de 20 martie 2020, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de recurentul-revizuent A. şi a constatat suspendarea judecăţii de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1, cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020.
Urmare repunerii pe rol a cauzei şi reluării judecăţii, dispuse la prezentul termen de judecată, instanţa de recurs a procedat la judecarea recursului.
Analizând recursul declarat de recurent, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:
Calea de atac ce constituie obiectul prezentului dosar vizează decizia civilă nr. 116 din 21 ianuarie 2019, prin care, analizând cererea de revizuire formulată de recurent împotriva deciziei civile nr. 899 din data de 16 mai 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins, ca nefondată, cererea, reţinând, pe de o parte, neîncadrarea criticilor formulate de recurent în cazul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., iar, pe de altă parte, neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte criticile formulate în recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea nu pot fi analizate, fiind inadmisibile.
Recurentul a susţinut că decizia recurată este criticabilă, din perspectiva cazului de recurs menţionat, pentru aceea că instanţa de revizuire nu s-a aplecat asupra motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. l C. proc. civ., deşi, în cererea sa, recurentul a formulat critici întemeiate pe aceste dispoziţii legale.
În speţă sunt incidente prevederile art. 513 alin. (5) din C. proc. civ., potrivit cărora:
"Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.", excepţie făcând situaţia în care revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice (motiv de revizuire prevăzut de textul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.), caz în care, în conformitate cu alin. (6) al art. 513 din din C. proc. civ., hotărârea pronunţată asupra revizuirii poate fi atacată cu recurs.
Din istoricul cauzei, reiese că recurentul a exercitat prezenta cale de atac împotriva unei decizii definitive, pronunţată în soluţionarea unei cereri de revizuire, invocând dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 şi 8 din C. proc. civ.
Critica analizată se referă la neanalizarea argumentelor formulate de recurent în temeiul motivului de revizuire întemeiat pe textul art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., astfel că, în această situaţie, recurentul nu are deschisă calea de atac a recursului.
Reţinând caracterul inadmisibil al prezentei căi de atac, în ceea ce priveşte dezlegarea dată de instanţa de revizuire asupra criticilor subsumate de recurent cazului de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, şi criticile recurentului întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, alineatul al doilea al aceluiaşi articol statuând asupra situaţiilor în care sunt supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul.
Astfel, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă numai dacă sunt întrunite cumulativ mai multe condiţii, prima din acestea constând în existenţa unor hotărâri potrivnice. Raţiunea reglementării menţionate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea puterii lucrului judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având aceeaşi cauză, obiect şi aceleaşi părţi.
Instanţa de revizuire, lecturând motivele cererii deduse judecăţii, a apreciat că argumentele circumscrise de către recurent cazului de revizuire prevăzut de textul art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. se încadrează, în realitate, în situaţia avută în vedere de motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În lumina acestui din urmă menţionat temei juridic, prima instanţă a procedat la analiza aspectelor învederate de recurent, reţinând, în mod just, că în speţă nu este îndeplinită condiţia existenţei unor hotărâri potrivnice, una dintre cerinţele esenţiale pentru admisibilitatea revizuirii întemeiate pe situaţia contrarietăţii de hotărâri.
În acest sens, este corect argumentul primei instanţe, care a reţinut că sentinţa civilă nr. 5539 din data de 12 octombrie 2015 nu conţine dispoziţii potrivnice faţă de cele din sentinţa civilă nr. 1509 din data de 30 martie 2015, ci face parte integrantă din această ultimă sentinţă, lămurindu-i dispozitivul.
În raport cu această constatare, Înalta Curte consideră justificată concluzia instanţei de revizuire, care a stabilit, în esenţă, că sentinţa prin care s-a lămurit dispozitivul nu poate avea caracter de lucru judecat în raport cu sentinţa lămurită, deoarece nu reprezintă rezultatul unei noi judecăţi, fiind pronunţată în acelaşi dosar, nu în dosare diferite.
Prin urmare, instanţa de revizuire a dezlegat în mod corect problema de drept dedusă judecăţii, constatând că, în speţă, nu este îndeplinită condiţia esenţială a existenţei unor hotărâri judecătoreşti potrivnice, impusă de cazul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În raport cu argumentele anterior expuse, în speţă nu se confirmă motivul de nelegalitate invocat de recurent, prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul dispoziţiilor art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat, în ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra cazului de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 116 din 21 ianuarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra cazului de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva aceleiaşi decizii, în ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra cazului de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iulie 2020.