Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1322/2020 AI generated

Dismissal of annulment complaint challenging rejection of late cassation appeal in registry office dispute

Case Number Decizia nr. 1322/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the annulment complaint as unfounded, thereby upholding the lower appellate court's decision to reject a cassation appeal for being filed out of time. The dispute involved a commercial entity challenging a registry office decision regarding company law matters; the appellant argued that the appellate court committed a material error by miscounting the 15-day legal deadline for filing the cassation appeal, claiming the statute began running only after a subsequent request for communication, and additionally raising disciplinary allegations against the judges. The Supreme Court rejected the claim of material error, confirming that the appellate judgment had been legally communicated to the appellant’s registered address via posting on January 13, 2020, which started the statutory 15-day period under Article 301 of the Code of Civil Procedure, expiring on January 30, 2020, while the appeal was filed on February 12, 2020; the court also ruled that the incidental disciplinary request was inadmissible as it fell outside the grounds for annulment and the jurisdiction of the judicial body.

Legislator headnote

AI generated

art. 301 din C. proc. civ, art. 318 din C. proc. civ, art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, art. 98 din C. proc. civ; Dismissal of annulment complaint challenging rejection of late cassation appeal in registry office dispute: În acest sens, a formulat o "cerere incidentală privind sesizarea disciplinară prevăzută de art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004", arătând că, cei trei judecători care au pronunţat decizia atacată au încălcat ordinea publică, prin constituirea nelegală a completului de judecată şi prin refuzul de a judeca cererea de recurs, magistraţii, în opinia contestatoarei, invocând propria eroare materială în privinţa numărătorii incorecte a "zilelor libere" între data confirmării primirii hotărârii atacate şi data transmiterii cererii de recurs.

Keywords

AI generated
civil annulment time of filing grounds of jurisdiction article of civil procedure civil register statutory deadline

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 1037/2012
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 10 iulie 2020 Completul compus din:

Asupra contestaţiei în anulare de faţă,

Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 850 din 21 mai 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2018, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a. admis excepţia tardivităţii recursului şi a respins, ca tardiv, recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1079 R din 11 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimatul OFICIUL NAŢIONAL AL REGISTRULUI COMERŢULUI - prin OFICIUL REGISTRULUI COMERŢULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREŞTI.

În motivarea acestei decizii s-a reţinut, în esenţă, că hotărârea ce face obiectul recursului de faţă a fost comunicată recurentei la data de 13 ianuarie

2020, iar cererea de recurs a fost formulată la data de 12 februarie 2020, dovadă fiind data inscripţionată pe memoriul de recurs aflat la dosarul nr. x/2018 al înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă. Instanţa a constatat că recursul a fost declarat cu depăşirea termenului de 15 zile de la comunicare, prevăzut de dispoziţiile art. 301 din C. proc. civ. din 1865, termenul împlinindu-se la data de 30 ianuarie 2020.

Împotriva deciziei anterior menţionate, a fomulat contestaţie în anulare S.C. A. S.R.L., calea de atac extraordinară fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 10 iunie 2020, sub numărul de dosar x/2020 Contestaţia în anulare formulată s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 318 din C. proc. civ. din 1865, contestatoarea invocând, totodată, dispoziţiile art. 105, 106 şi 108 din acelaşi act normativ.

În motivarea contestaţiei în anulare, contestatoarea a arătat, în esenţă, că cererea de recurs a fost transmisă pe data de 12 februarie 2020, în termen de 10 "zile libere" începând cu data de 29 ianuarie, când a avut loc comunicarea hotărârii către aceasta, nefiind depăşit termenul legal de 15 zile pentru depunerea căii de atac, care s-a împlinit în data de 19 februarie 2020.

A precizat că a depus la Curtea de Apel Bucureşti cererea nr. x, înregistrată la data de 29 ianuarie 2020, solicitând comunicarea hotărârii instanţei de revizuire şi că această hotărâre nu i-a fost comunicată anterior. Potrivit formularului poştal depus în dovedire, contestatoarea a precizat că data de transmitere a cererii de recurs este aceea de 12 februarie 2020.

A susţinut că decizia civilă nr. 1037/2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, irevocabilă, prin care a fost respins recursul declarat de contestatoare în primul ciclu procesual, a fost semnată şi de către doamna judecător B., aspect care susţine excepţia nulităţii absolute de ordine publică, privind alcătuirea nelegală a completului de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a pronunţat decizia civilă nr. 850 din 21 mai 2020, atacată prin contestaţia de faţă.

În acest sens, a formulat o "cerere incidentală privind sesizarea disciplinară prevăzută de art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004", arătând că, cei trei judecători care au pronunţat decizia atacată au încălcat ordinea publică, prin constituirea nelegală a completului de judecată şi prin refuzul de a judeca cererea de recurs, magistraţii, în opinia contestatoarei, invocând propria eroare materială în privinţa numărătorii incorecte a "zilelor libere" între data confirmării primirii hotărârii atacate şi data transmiterii cererii de recurs.

A mai susţinut, în cadrul cererii incidentale, că prezenta cauză a fost tergiversată peste 8 ani, aspect care intră sub incidenţa art. 99 lit. b), i), ş) şi ţ) din Legea nr. 303/2004.

Examinând contestaţia în anulare, în conformitate cu dispoziţiile art. 318 din C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte o va respinge, ca nefondată, pentru următoarele considerente:

Prezenta contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 318 din C. proc. civ. din 1865, este formulată împotriva unei decizii prin care Înalta Curte a respins, ca tardiv formulat, recursul declarat de către contestatoare împotriva deciziei civile nr. 1079 R din 11 noiembrie 2019, pronunţată în revizuire de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Art. 318 din C. proc. civ. din 1865, invocat de către contestatoare, prevede că hotărârile instanţelor de recurs "mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale, sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-1 numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare".

În speţă, din cuprinsul cererii formulate de contestatoare, rezultă că aceasta a invocat în susţinerea contestaţiei, motivul unei greşeli materiale a instanţei de recurs, constând într-un calcul eronat al termenului de depunere a căii de atac, cu consecinţa unei greşite respingeri a recursului, ca fiind tardiv introdus, motiv ce se încadrează în prima teză prevăzută de textul art. 318 din C. proc. civ. din 1865.

Sub un prim aspect, înalta Curte apreciază ca fiind admisibilă cererea de faţă, întrucât, pe de o parte, contestatoarea invocă greşeli materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, despre care se pretinde că au avut drept consecinţă darea unei soluţii greşite, iar pe de altă parte, contestaţia vizează o hotărâre pronunţată de o instanţă de recurs.

Sub un al doilea aspect, verificând susţinerile formulate, înalta Curte constată, contrar argumentelor contestatoarei, că se confirmă împrejurarea menţionată de instanţa de recurs în decizia contestată, aceea că hotărârea pronunţată în apel a fost comunicată contestatoarei la data de 13 ianuarie 2020, aceasta fiind data de la care începe să curgă termenul de declarare a recursului, prevăzut de textul art. 301 din C. proc. civ. din 1865.

Acest lucru rezultă din dovada de primire şi procesul-verbal de predare al hotărârii recurate, aflat la dosarul de revizuire, în care se menţionează că hotărârea a fost afişată la adresa indicată de contestatoare, întrucât niciun reprezentant al contestatoarei nu a fost găsit la adresă.

Adresa la care a fost îndeplinită, prin afişare, procedura de comunicare a deciziei recurate, cea din str. x, Bucureşti, este aceeaşi cu cea a sediului social indicat de contestatoare în toate cererile adresate instanţelor, inclusiv în antetul prezentei contestaţii în anulare.

Se mai constată faptul că, în cuprinsul contestaţiei, nu a fost invocată o eventuală schimbare a sediului social al contestatoarei în cursul procesului având ca obiect cererea de revizuire, situaţie care ar fi impus, oricum, îndeplinirea de către contestatoare a formalităţii de înştiinţare a instanţei, prevăzute de textul art. 98 din C. proc. civ. din 1865.

În acest context, apare ca lipsit de relevanţă, sub aspectul datei de la care a început să curgă termenul de recurs, demersul contestatoarei de a solicita, la data de 29 ianuarie 2020, comunicarea deciziei pronunţate în revizuire, întrucât termenul de formulare a recursului a început să curgă, aşa cum arată şi instanţa de recurs, de la data de 13 ianuarie 2020, şi s-a împlinit la data de 30 ianuarie 2020, recursul fiind depus după împlinirea termenului, la data de 12 februarie 2020.

În raport cu elementele anterior expuse, Înalta Curte constată, contrar argumentelor contestatoarei, că nu se confirmă ipoteza existenţei unei greşeli materiale a instanţei de recurs, constând într-un calcul eronat al termenului de depunere a căii de atac, astfel că, în mod corect a procedat instanţa de recurs respingând, ca tardiv, recursul declarat de contestatoare cu depăşirea termenului legal prescris de lege.

Înalta Curte nu va proceda la analiza sesizării disciplinare formulate de contestatoare, deoarece, o astfel de sesizare nu se încadrează în vreunul din motivele de contestaţie în anulare reglementate de textele legale aplicabile şi, în plus, rezolvarea unei asemenea sesizări excedează sfera atribuţiilor instanţelor de judecată.

Aşa fiind, pentru toate argumentele de fapt şi de drept care preced, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 850 din 21 mai 2020 pronunţate de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 850 din 21 mai 2020 pronunţate de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iulie 2020.