Excluded shareholder awarded share value in cash; claim for restitutio in kind, inflation, and interest rejected as untimely.

Şedinţa publică din data de 10 iulie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 15.10.2007, sub nr. x/2003, pe rolul Tribunalului Maramureş, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la restituirea sumei de 700.000 RON, reprezentând cota sa de participare de 49% din patrimoniul social al pârâtei, ca urmare a excluderii din societate, în temeiul art. 224 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

Prin încheierea nr. 3582/12.11.2007, pronunţată în dosarul nr. x/2003, cererea formulată de reclamant la data de 15.10.2007 a fost disjunsă din acest dosar şi înregistrată sub nr. x/2007 pe rolul Tribunalului Maramureş.

Prin încheierea nr. 288/22.02.2008, pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. x/2007 s-a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată de pârâta S.C. B. S.R.L. Galaţi şi, pe cale de consecinţă, s-a declinat în favoarea Tribunalului Galaţi competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L..

La Tribunalul Galaţi, cauza s-a înregistrat sub nr. x/2008.

Prin sentinţa comercială nr. 2849/17.10.2008 a Tribunalului Galaţi s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Galaţi şi s-a dispus declinarea competenţei teritoriale în favoarea Tribunalului Maramureş. S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus trimiterea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.

Prin decizia nr. 2133/17.09.2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi, instanţă la care dosarul s-a înregistrat sub nr. x/2008*.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin decizia comercială nr. 547/30.11.2004 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă şi irevocabilă, a fost exclus din societatea S.C. B. S.R.L., fiind nevoit să solicite cota sa de participare la capitalul la capitalul social de 49%, în natură sau contravaloarea acesteia ca urmare a unei expertize tehnice contabile.

În drept, a invocat dispoziţiile Legii nr. 31/1990 modificată şi republicată.

Pârâta S.C. B. S.R.L. Galaţi a depus, la data de 11.08.2008, un punct de vedere, solicitând a se pune în discuţia părţilor excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, precizând că nu cunoaşte dacă cota solicitată de 49% este din capitalul social sau din patrimoniul societăţii.

Prin sentinţa comercială nr. 323/28.11.2011 a Tribunalului Galaţi s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. B. S.R.L. Galaţi, ca nefondată, şi s-a admis acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. Galaţi. Astfel, s-a dispus obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la restituirea a 49% din capitalul social către reclamant, respectiv restituirea în natură a imobilului situat în oraşul Vişeul de Sus înscris în C.F. nr. x, conform contractului nr. x/1998 şi a procesului-verbal de punere în posesie nr. x/1998 sau a contravalorii acestuia în sumă de 1.065.440 RON.

Prin decizia nr. 45/10.05.2012, Curtea de Apel Galaţi a anulat sentinţa nr. 323/28.11.2011 a Tribunalului Galaţi şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Galaţi, unde cauza s-a înregistrat la data de 02.08.2012 sub nr. x/2008* rejudecare.

Prin sentinţa civilă nr. 214 din 4 octombrie 2016, pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia a II-a civilă a fost admisă în parte acţiunea privind litigii cu profesioniştii formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L..

A fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 187.116 RON, sumă deja impozitată potrivit Ordinului nr. 879/2015 al Ministerului Finanţelor Publice, Anexa 2, pct. 5 din subcapitolul Excluderea unor asociaţi, sumă ce reprezintă valoarea cotei de participare a reclamantului de 49% din patrimoniul social al societăţii pârâte.

A fost respinsă ca tardivă cererea reclamantului formulată la data de 01.04.2016, de completare a acţiunii, prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale conform O.G. nr. 9/2000 şi actualizarea cu indicele de inflaţie.

S-a dispus compensarea cheltuielile de judecată efectuate de reclamant şi pârâtă atât în prima judecată a fondului, cât şi în rejudecarea fondului.

A fost respinsă cererea pârâtei de obligare a reclamantului la plata onorariilor de avocat ale apelantei din apel şi din cererea de suspendare a executării silite în dosarul nr. x/2012 ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin decizia civilă nr. 45/10.05.2012 Curţii de Apel Galaţi, care a anulat sentinţa civilă nr. 323/28.11.2011 a Tribunalului Galaţi, s-a dezlegat problema de drept a prematurităţii acţiunii şi a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, precum şi a modificării acţiunii în data de 15.12.2010, fiind aplicabile dispoziţiile art. 2972 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că dezlegarea dată problemelor de drept de către instanţa de apel, ca şi necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

În plus, instanţa de fond a constatat că reclamantul a renunţat, ulterior pronunţării acestei decizii a Curţii de Apel, la acest capăt de cerere formulat tardiv privind restituirea imobilului, iar instanţa Tribunalul Galaţi a luat act de această renunţare prin încheierea de şedinţă din data de 19.09.2012 .

Referitor la modificarea acţiunii în şedinţa publică din data de 01.04.2016, prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale conform O.G. nr. 9/2000 şi actualizarea cu indicele de inflaţie, s-a apreciat că aceasta reprezintă o completare a obiectului acţiunii, formulată cu depăşirea termenului stabilit de dispoziţiile art. 132 alin. (1) C. proc. civ.. Întrucât orice modificare sau completare a acţiunii trebuia solicitată cel târziu la prima zi de înfăţişare, termen depăşit cu mulţi ani, instanţa de fond a respins ca tardivă cererea de modificare a acţiunii din data de 01.04.2016.

S-a reţinut că obiectul acţiunii este cel ce priveşte obligarea societăţii pârâte la plata unei sume de bani care să reprezinte valoarea cotei de participare a reclamantului de 49% din patrimoniul social al pârâtei, prin raportare la prevederile art. 224 din Legea nr. 31/1990 republicată.

Data excluderii reclamantului din cadrul societăţii pârâte a fost stabilită de Curtea de Apel Bucureşti prin decizia nr. 547/30.11.2004, irevocabilă prin decizia nr. 3105/25.05.2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aceasta fiind 30.11.2004.

Potrivit raportului de expertiză contabilă, răspunsului la obiecţiuni şi suplimentului la raportul de expertiză contabilă, întocmite de expert C., s-a constatat că valoarea activului net al societăţii, la data de 30.11.2004, era de 454.606 RON, astfel că valoarea ce se cuvine reclamantului, aferentă cotei sale de participare la capitalul social de 49%, este de 222.756,94 RON. Din această sumă, s-a dispus ca societatea pârâtă să reţină impozitul în sumă de 35.641 RON şi să vireze acest impozit organului fiscal cu menţiunea a ceea ce reprezintă. Astfel, s-a dispus ca pârâta să plătească reclamantului A. suma de 187.116 RON, sumă deja impozitată potrivit Ordinului nr. 879/2015 al Ministerului Finanţelor Publice, Anexa 2, pct. 5 din subcapitolul Excluderea unor asociaţi.

Referitor la cheltuielile de judecată de la fond, instanţa a făcut aplicarea disp. art. 274 şi ale art. 276 C. proc. civ., în sensul a compensat cheltuielile de judecată efectuate de ambele părţi atât în prima judecată a fondului, cât şi în rejudecarea fondului.

Referitor la cheltuielile de judecată ocazionate de judecarea apelului, instanţa de fond a constatat că acest capăt de cerere este de competenţa Curţii de Apel Galaţi, ca instanţă ce a judecat apelul, astfel încât a respins cererea pârâtei de obligare a reclamantului la plata onorariilor de avocat ale apelantei din apel şi din cererea de suspendare a executării silite în dosarul nr. x/2012 ca neîntemeiată.

Prin cererea înregistrată la data de 31.10.2016 în acelaşi dosar, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., să se dispună completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 214/04.10.2016, în sensul că instanţa trebuia să dispună şi asupra cererii reclamantului de "reactualizare la zi" a sumei ce reprezintă valoarea cotei de participare a reclamantului de 49% din patrimoniul social al pârâtei.

Prin sentinţa civilă nr. 279 din 20 decembrie 2016, Tribunalul Galaţi, secţia a II-a civilă a respins cererea formulată de reclamantul A., de completare a sentinţei civile nr. 214/2016, pronunţată în dosarul nr. x/2000, ca nefondată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că această cerere a fost calificată de instanţă, prin încheierea din data de 08.04.2016, drept completare a obiectului acţiunii conform art. 132 C. proc. civ., şi asupra căreia instanţa s-a pronunţat prin sentinţa nr. 214/04.10.2016, respingând-o ca tardivă.

Împotriva sentinţelor civile nr. 214/4.10.2016 şi nr. 279/20.12.2016 a declarat apel reclamantul A..

În ceea ce priveşte apelul formulat împotriva sentinţei civile nr. 214/4.10.2016, apelantul-reclamant A. a solicitat admiterea acestuia şi schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii în tot a acţiunii şi în principal obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la restituirea în natură a imobilului situat în oraşul Vişeu de Sus, str. x (inclusiv terenul aferent acestuia), imobil care reprezintă aportul său în natură la capitalul societăţii S.c. B. S.R.L. (respectiv 49% din întregul capital), iar în subsidiar obligarea S.C. B. S.R.L. la plata sumei reprezentând valoarea a 49% din patrimoniul social al S.c. B. S.R.L., sumă ce constituie contravaloarea părţii ce i se cuvine din patrimoniul acestei din urmă societăţi, actualizată. A solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în fond şi apel.

În esenţă, în motivarea apelului a arătat că îşi menţine în întregime toate obiecţiunile formulate în faţa instanţei de fond. A apreciat că ar fi intervenit erori grave la momentul efectuării expertizelor care au condus la obţinerea unor valori derizorii pentru bunurile expertizate, la neexpertizarea unor bunuri de valoare, precum şi la înregistrarea în mod nejustificat a unor datorii fictive ale pârâtei al căror caracter evident era acela de prejudiciere a intereselor reclamantului.

Au fost reiterate criticile faţă de rapoartele de expertiză efectuate în prezenta cauză; referitor la raportul de expertiză contabilă, a solicitat refacerea acestuia ţinând cont de obiectivele indicate şi în faţa primei instanţe, sub forma obiecţiunilor la raport.

Având în vedere că nu a avut loc o evaluare a elementelor de activ (teren, clădiri, mijloace de transport utilaj tehnologic etc.) anterior determinării activului net a precizat că activul net stabilit de expertul desemnat de instanţă nu poate sta la baza efectuării partajului, nici cel stabilit la 30.11.2004 şi nici cel stabilit Ia 25.05.2005. A mai arătat că o expertiză tehnică a bunurilor mobile nici măcar nu a mai fost efectuată în prezenta cauză, instanţa renunţând în mod justificat la acest mijloc de probă.

În ceea ce privesc datoriile S.C. B. S.R.L. luate în calcul la stabilirea activului net la data de 30.11.2004 cât si la data de 25.05.2005, s-a apreciat că suma de 547.882.377 ROL (RON vechi) înregistrată in contul 404 "Furnizori de imobilizări" nu se justifică a fi luată în calcul deoarece pârâta nu a prezentat o situaţie analitică a acestor datorii pentru a putea fi verificată realitatea acesteia.

Cu privire la Obiectivul nr. 2 al expertizei privind stabilirea obligaţiilor societăţii în curs de executare şi dacă acestea au fost onorate în totalitate (inclusiv penalităţile) şi la ce dată, s-a apreciat că răspunsul formulat de către expertul desemnat este unul eronat deoarece a luat în calcul datele din balanţa de verificare analitică la 30.12.2004 şi nu din cea întocmită la 30.11.2004.

Astfel, obligaţiile societăţii în curs de executare ce nu au fost reflectate în evidenţa contabilă a S.C. B. S.R.L. la data de 30.11.2004 sunt de 30.880 RON, mai puţin cu 33.148 RON faţă de cele stabilite în raportul de expertiză, acesta ar fi trebuind să fie şi răspunsul pentru obiectivul 3.

În ceea ce priveşte obiectul nr. 4 al expertizei, s-a invocat faptul că înainte de finalizarea expertizei contabile era necesară evaluarea activului S.C. B. S.R.L..

Referitor la obiectul nr. 5, s-a apreciat că în raportul de expertiză contabilă trebuiau cuprinse si bunurile înregistrate în evidenta contabilă în conturile 2131 ..Echipamente tehnologice:, 2132 "aparate si instalaţii de măsură şi 2133 .. mijloace de transport" a căror valoare totala a fost de 81.162 RON la 30.11.2004 şi de 77,771 RON la 25.05.2005.

Datoria de 79.000 de dolari invocată de S.C. B. S.R.L. reprezintă, în fapt, 40.000 de dolari aport la capital, iar sub acest aspect s-a considerat că nu se poate vorbi de o datorie a societăţii, iar 39.000 de dolari reprezintă finanţare pentru S.C. B. S.R.L. Începând cu anul 2002, S.C. B. S.R.L. a efectuat plăţi în contul datoriei anterior menţionate, ceea ce însemna că expertiza contabilă ar fi trebuit să ţină cont de plăţile deja efectuate.

A apreciat că modificarea raportului de expertiză contabilă a fost realizată cu nerespectarea prevederilor legale referitoare la procedura efectuării expertizelor, astfel încât se impunea refacerea acestuia împreună cu experţii parte numiţi în prezenta cauză.

Referitor la raportul de expertiză tehnică imobiliară, a apreciat, de asemenea, că se impune refacerea acestuia ţinând cont de aspectele indicate în faţa primei instanţe sub forma obiecţiunilor la raport, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

A considerat necesar a se efectua şi o evaluare a bunurilor mobile, deoarece la instanţa de fond, în mod eronat, au fost evaluate doar o parte a bunurilor mobile de către expertul contabil.

Precizările referitoare la plata dobânzii legale şi actualizarea cu indicele de inflaţie au realizate de către reclamant urmare a solicitării instanţei de judecată de a lămuriri cu privire la capătul de cerere referitor la suma solicitată, respectiv reactualizarea la zi" a respectivei sume. Prin urmare, ceea ce instanţa a considerat ca fiind o "modificare a acţiunii în şedinţa publică din data de 01.04.2016", constituie, în fapt, explicaţii oferite cu privire la reactualizarea la zi" a sumelor solicitate de către reclamant.

Cu privire la cheltuielile de judecată si compensarea acestora s-a apreciat că hotărârea este lapidară sub acest aspect, în pofida cuantumului semnificativ al acestora - care depăşeşte 50.000 RON.

Mai mult, în privinţa cheltuielilor aferente expertizelor efectuate în prezenta cauză, acestea au fost puse pe parcursul judecării cauzei şi în sarcina apelantului reclamant, deşi în conformitate cu prevederile art. 226 alin. (3) Legea 31/1990 costurile de evaluare vor fi suportate de către societate, astfel încât a solicitat obligarea S.C. B. S.R.L. la restituirea plăţilor deja efectuate de către reclamant.

Întrucât hotărârea atacată nu menţionează în niciun fel modalitatea în care s-a dispus compensarea cheltuielilor de judecată, s-a considerat că sub acest aspect hotărârea dată este nemotivată. Cu privire la cheltuielile de judecată s-a arătat că soluţia instanţei contravine chiar solicitărilor celor doi avocaţi reprezentanţi ai pârâtei care se referă doar la diminuarea cheltuielilor de judecată şi nicidecum o compensare totală a acestora, cum s-a decis prin hotărârea apelată. În acest sens, s-a menţionat şi poziţia pârâtei, prin reprezentant avocat D., care a recunoscut parţial pretenţiile reclamantului, aspect consemnat în încheierea de şedinţă din data de 13.09.2016.

În drept, au fost invocate art. 284 alin. (1), art. 292 alin. (1) teza a II-a, art. 294 alin. (2). art. 295, art. 297 C. proc. civ., L. 31/1990.

În probaţiune au fost solicitate: proba cu expertiză tehnică de specialitate, proba cu înscrisuri, precum şi orice probă utilă, pertinentă şi concludentă soluţionării cauzei sau care ar rezulta din dezbateri.

În ceea ce priveşte apelul formulat împotriva sentinţei civile nr. 279/20.12.2016, apelantul-reclamant A. a solicitat admiterea acestuia şi schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii în tot a acţiunii şi în principal obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. şi pe cale de consecinţă să fie obligată S.C. B. S.R.L. la plata sumei actualizată la zi ce constituie contravaloarea părţii ce i se cuvine din patrimoniul societăţii. A solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în fond şi apel.

Cu privire la capătul de cerere referitor la suma solicitată, respectiv "reactualizarea la zi" a susţinut că ceea ce instanţa a considerat ca fiind o "modificare a acţiunii în şedinţa publică din data de 01.04.2016", erau, de fapt, explicaţii oferite cu privire la "reactualizarea la zi" a sumelor solicitate de către reclamant în hotărârea pronunţată, instanţa nefăcând însă nicio referire la acest aspect, ceea ce ridică următoarea problemă:

A susţinut că în situaţia în care precizările din 01 aprilie 2016 au fost considerate ca fiind cereri noi, diferite de solicitarea privitoare la "reactualizarea la zi" a sumelor solicitate, atunci înseamnă că instanţa a omis să se pronunţe asupra unei părţi a unui petit, respectiv cel referitor la "reactualizarea la zi" a sumelor solicitate.

Deşi precizările formulate în scris înaintea termenului din 08 aprilie 2016 au fost considerate cereri noi, instanţa de fond nu a pus în vedere reclamantului să achite vreo taxă de timbru corespunzătoare "noilor cereri".

A mai arătat că pentru respectivele completări/explicaţii reclamantul nu a fost obligat la plata vreunei taxe de timbru pentru că nu au avut statutul unei noi cereri.

A susţinut că abia prin sentinţa civilă nr. 214/04.10.2016 instanţa a recalificat explicaţiile respective ca fiind o cerere nouă, fără a pune in discuţia părţilor aceasta recalificare.

În drept, au fost invocate art. 2812, art. 2811, art. 282 si urm. vechiul C. proc. civ.

La data de 16.02.2017, pârâta S.C. B. S.R.L. Galaţi a formulat apel incident, în baza art. 293 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia şi, în rejudecare, desfiinţarea în parte a sentinţei civile nr. 214/04.10.2016, în sensul înlăturării dispoziţiilor privitoare la obligaţia societăţii pârâte de a reţine şi vira impozitul in suma de 35.641 RON, aferent sumei de 222.756,94 RON ce reprezintă cota de 49% de participare a reclamantului la capitalul social, având în vedere că obligaţia virării acestui impozit revine, conform noilor reglementari fiscale, reclamantului, in calitate de beneficiar al sumelor dobândite cu titlu de restituire contravaloare părţi sociale.

Astfel, conform prevederilor contabile aplicabile în cazul unui asociat exclus, conform Anexei 2 - pct. 5 din subcapitolul "Excluderea unor asociat din OMFP 897/2015, în momentul achitării cotei-parţi din capitalul social propriu, cuvenite asociatului exclus, diminuată cu impozitele calculate potrivit legislaţiei fiscale, calculul, reţinerea si virarea impozitelor revin societăţii plătitoare.

Prin urmare, potrivit punctului 1443 din Norma metodologica de aplicare a Legii 571/2003, in vigoare in anul 2015, in cazul operaţiunilor de excludere, reţinerea si virarea impozitului se efectua de către persoana juridica la care persoana fizica a deţinut părţile sociale.

În urma intrării în vigoare a noului Codul fiscal prin Legea 227/2015, începând din 01.01.2016, acest impozit nu se mai reţine la sursă, fiind incidente prevederile art. 94 alin. (8) si art. 98, conform cărora, impozitul de 16% aferent câştigului obţinut va fi suportat de beneficiarul de venit.

În aceste condiţii, deşi pârâta a reţinut suma calculată şi datorată cu titlu de impozit, ulterior pronunţării sentinţei 214/2016, nu a putut sa o vireze organului fiscal, nemaiexistând cadrul legal pentru acest fel de operaţiune.

Pentru a pune în acord prevederile legale fiscale cu dispozitivul hotărârii judecătoreşti, a solicitat modificarea hotărârii în sensul obligării societăţii parate la virarea sumei de 35.641 RON in contul reclamantului şi nu către organul fiscal, pentru ca acesta, la rândul sau, să îşi poată achita obligaţiile fiscale în urma depunerii propriei declaraţii de venit.

De asemenea, soluţia instanţei de fond a fost criticată şi în privinţa cererii de acordare a cheltuielilor de judecată în apel, în primul ciclu procesual.

Astfel, a arătat că instanţa a motivat respingerea cererii de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată în apel prin faptul că asupra acestei cereri ar fi. trebuit să se pronunţe instanţa de apel.

Însă, având în vedere că soluţia instanţei de apel a fost aceea de admitere a apelului, casare şi trimiterea cauzei spre rejudecare, a solicitat a se aprecia că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra fondului dedus judecăţii, inclusiv asupra cererii privitoare la cheltuielile de judecată.

A solicitat obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată în apel în primul ciclu procesual.

Prin decizia nr. 9/2020 din 22 ianuarie 2020, Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă a respins, ca neîntemeiat, apelul formulat de A. împotriva sentinţei civile nr. 214/04.10.2016 pronunţată de Tribunalul Galaţi.

A admis apelul formulat de societatea B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 214/04.10.2016 pronunţată de Tribunalul Galaţi, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 207.118,59 RON, în loc de 187.116 RON, sumă deja impozitată.

A fost obligat apelantul - intimat A. la plata către apelanta - intimată B. S.R.L. a sumei de 21.000 de RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

A admis decontul formulat de expert E. şi a fost obligat apelantul - intimat A. la plata către acest expert a sumei de 1100 de RON.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu contravin prezentei.

În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Referitor la apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 214 din 4 octombrie 2016, pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia a II-a civilă, curtea de apel a avut în vedere concluziile cuprinse în rapoartele întocmite la efectuarea noilor expertize din apel, critica reclamantului neavând valoarea unui veritabil motiv de apel, readministrarea probatoriului ţinând chiar de rejudecarea cauzei impusă prin art. 295 C. proc. civ. din 1865.

Astfel, s-a reţinut că prin raportul de expertiză imobiliară întocmit de expert F. în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Maramureş s-au stabilit valorile celor trei imobile ale societăţii B. S.R.L. şi prin raportul de expertiză contabilă întocmit de experţii E. (desemnat de instanţă), G. (desemnat de apelant) şi H. (desemnat de apelantă), luând în calcul şi valoarea imobilelor indicată anterior, s-a stabilit că suma ce i se cuvine apelantului pentru partea sa de 49% din patrimoniul societăţii la data excluderii (30.11.2004) este de 207.118,59 RON.

Referitor la modificarea acţiunii în şedinţa publică din 01.04.2016, astfel cum a fost explicată în scris prin notele de şedinţă depuse la 08.04.2016, apelantul a susţinut că operaţiunea a fost o explicitare a capătului de cerere iniţial de "reactualizare la zi" a sumei solicitate, deci nu o modificare propriu-zisă, astfel că solicitarea sa nu este tardivă.

Instanţa de apel a apreciat că prin cererea din 01.04.2016, formulată în scris la 08.04.2016, s-au arătat, pentru prima dată, elemente noi care se circumscriu noţiunilor de obiect şi cauză ale cererii de chemare în judecată (actualizarea sumei cu indicele de inflaţie şi acordarea dobânzii legale, în temeiul art. 1084 C. civ. din 1864 şi O.G. nr. 9/2000).

Pentru a aprecia dacă acestea sunt ori nu modificări în raport cu acţiunea iniţială, instanţa de apel a avut în vedere dispoziţiile art. 132 alin. (2) C. proc. civ., constatând că elementele precizate în speţă nu se încadrează în cele patru categorii exceptate de norma legală evocată, concluzionând faptul că ele reprezintă modificări.

S-a reţinut că art. 132 C. proc. civ. din 1865 stabileşte şi faptul că modificarea acţiunii se poate face doar la prima zi de înfăţişare, termen depăşit în cauză cu mai mulţi ani. Deci, s-a constatat că în mod corect a reţinut prima instanţă că modificarea este tardivă. În continuare, art. 103 alin. (2) C. proc. civ. din 1865 stabileşte că neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, deci actul făcut peste termen este nul. În concluzie, cererea din 01.04.2016 este nulă, instanţa de apel constatând că în mod corect a fost respinsă de prima instanţă.

Din aceeaşi perspectivă - a modificării cererii de chemare în judecată - instanţa de apel a constatat că, prin decizia civilă nr. 45/2012 s-a stabilit - cu putere de lucru judecat - că prin notele scrise din 15.12.2010 apelantul a încercat modificarea acţiunii sale cu adăugarea unui nou capăt de cerere principal, în sensul obligării apelantei-pârâte la a-i restitui în natură imobilul din oraşul Vişeul de Sus, str. x, imobil ce reprezintă aportul său în natură la capitalul social al societăţii B. S.R.L. Or, această modificare a fost făcută peste termen, deci, cum corect a reţinut şi Tribunalul Galaţi, ea nu poate primi efecte juridice. Mai mult, apelantul a renunţat, ulterior pronunţării deciziei nr. 45/2012, la acest capăt de cerere tardiv, iar Tribunalul Galaţi a luat act de această renunţare prin încheierea din 19.09.2012. Nu în ultimul rând, art. 224 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 nici nu permite acordarea unei părţi proporţionale din patrimoniul social, ci doar a unei sume de bani care să reprezinte valoarea acesteia. Rezultă că solicitarea, reiterată în apel, de acordare a imobilului în natură s-a apreciat ca nefiind întemeiată.

Cu privire la apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 279 din 20 decembrie 2016 a aceleiaşi instanţe, apelantul A. a arătat că, dacă se admite că cererea din 01.04.2016 este modificatoare, atunci prima instanţă nu s-a pronunţat pe capătul de cerere iniţial, referitor la "reactualizarea la zi" a sumei cuvenite. Curtea de apel a arătat că instanţa este datoare să se pronunţe asupra tuturor cererilor formulate în cauză, numai că o astfel de obligaţie poate fi îndeplinită numai dacă cererile sunt corect formulate sub aspect juridic. Or, acest lucru este evident că nu s-a îndeplinit în cauză. Din această perspectivă, modificarea din 01.04.2016 era necesară, numai că ea nu poate fi admisă, aşa cum s-a reţinut anterior. A admite un alt raţionament ar însemna ca părţii să i se permită se încalce termenul expres impus de art. 132 C. proc. civ. din 1865, în detrimentul adversarului, lucru inadmisibil, având în vedere că instanţa este datoare să fie imparţială. Prin urmare, s-a reţinut că nu este întemeiată critica privind nepronunţarea Tribunalului Galaţi asupra cererii de acordare a sumei reactualizate la zi.

De asemenea, apelantul-reclamant a arătat că, dacă se admite că cererea din 01.04.2016 este modificatoare, atunci prima instanţă nu i-a pus în vedere să achite vreo taxă corespunzătoare acesteia. Potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, valoarea la care se calculează taxa de timbru este cea declarată în acţiune sau în cerere; dacă această valoare este contestată sau apreciată de instanţă ca derizorie, evaluarea se va face potrivit normelor metodologice prevăzute de lege. Or, în speţă, "reactualizarea" la zi nu a presupus indicare vreunei valori (pentru a se face calculul), iar lipsa acesteia nu a fost contestată, astfel că nu au fost încălcate dispoziţiile indicate, motiv pentru care s-a reţinut că nici acest argument nu este întemeiat.

În ceea ce priveşte apelul incident declarat de pârâta B. S.R.L., prin care a solicitat schimbarea în parte a sentinţei nr. 214/2016, numai sub aspectul obligării sale la plata impozitului aferent sumei cuvenite părţii adverse, în temeiul art. 84 C. proc. civ. din 1865, instanţa de apel a recalificat, la termenul de judecată din 15.01.2020, calea de atac drept aderare la apel, întemeiată pe art. 293 C. proc. civ. din 1865, având în vedere că instituţia apelului incident a fost introdusă abia prin C. proc. civ. din 2010, inaplicabil în prezenta cauză.

Curtea de apel a reţinut că, pe parcursul judecării cauzei s-a modificat legislaţia fiscală, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, act normativ care, prin art. 94 alin. (8), art. 98 şi art. 123, stabileşte că au datoria calculării şi virării impozitului chiar contribuabilii care l-au realizat. Aşadar, reclamantul A. are această obligaţie, iar apelanta-pârâtă trebuie doar să îi plătească suma brută (neimpozitată), respectiv 207.118,59 RON.

S-a subliniat şi faptul că, prin apelul său, A. a solicitat rejudecarea în întregime a cauzei. De asemenea, suma netă cuvenită (calculată prin aplicarea impozitului specific la suma arătată anterior) este sensibil aceeaşi cu suma stabilită prin sentinţa civilă nr. 214/2016. Rezultă de aici că, pe de o parte, practic, schimbarea sentinţei apelate are loc numai sub aspectul valorii impozitului datorat (în sensul includerii în suma ce va fi plătită), iar, pe de altă parte, Curtea nu a încălcat dispoziţiile art. 296 teza a II-a C. proc. civ. din 1865.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, s-a arătat că ambele părţi au cerut acordarea şi recalcularea lor. Din această perspectivă, instanţa de apel a reţinut că apelanta-pârâtă a avansat, până acum, suma totală de 38.147 RON, iar apelantul-reclamant 50.452 RON, că acţiunea reclamantului a fost admisă, dar nu în cuantumul solicitat de acesta, ci într-unul mai mic, că apelul reclamantului nu este întemeiat, în schimb cel al pârâtei da, că sumele datorate reciproc de părţi se compensează până la concurenţa celei mai mici dintre ele, iar onorariile de avocat plătite de apelantă sunt exagerate în raport cu însuşi obiectul pricinii.

Prin urmare, s-a concluzionat că urmează ca A. să achite societăţii B. S.R.L. suma de 21.000 RON cu titlul de cheltuieli de judecată, fiind admis şi decontul întocmit de experta E. şi obligat apelantul la plata către aceasta a diferenţei de onorariu de 1.100 RON.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul-reclamant A., solicitând admiterea recursului, casarea/modificarea deciziei civile nr. 9/2020, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, la data de 22 ianuarie 2020 în Dosar nr. x/2017 şi, pe cale de consecinţă, admiterea apelurilor formulate de reclamant împotriva sentinţelor civile nr. 214/04.10.2016 şi 279/20.12.2016, pronunţate de Tribunalul Galaţi.

În subsidiar faţă de pct. 2, admiterea recursului, casarea deciziei civile nr. 9/2020, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, la data de 22 ianuarie 2020 în dosar nr. x/2017 şi, pe cale de consecinţă, retrimiterea dosarului la Curtea de Apel Galaţi pentru rejudecare; obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în în primă instanţă, apel şi recurs.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 1, 5, 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ. de la 1865.

Recurentul susţine că decizia civilă recurată a fost pronunţată de către un judecător incompatibil, având în vedere faptul că doamna judecător I. a mai fost judecător în aceeaşi cauză în perioada în care activa în cadrul Tribunalului Galaţi, pronunţându-se, prin încheieri, inclusiv asupra unor aspecte privind efectuarea expertizei în prezenta cauză, aspect esenţial în soluţionarea cererii de chemare în judecată.

Având în vedere faptul că, în conformitate cu prevederile art. 255 alin. (2) C. proc. civ., toate celelalte hotărâri date de instanţa în cursul judecaţii se numesc "încheieri", recurentul consideră că în cauză sunt incidente prevederile art. 24 alin. (1), art. 25 şi art. 27 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865.

Menţionează că situaţia de incompatibilitate semnalată acum a fost identificată abia la momentul redactării cererii de recurs, astfel încât, din acest motiv nu s-a putut solicita recuzarea la momentul la care motivul invocat a devenit incident.

În analiza acestei situaţii consideră că trebuie avută în vedere şi situaţia specifică dosarului, astfel că nu se poate reţine în sarcina sa obligaţia de a fi identificat la un moment anterior situaţia de incompatibilitate semnalată, având în vedere durata judecării cauzei, complexitatea acesteia, volumul dosarului/dosarelor şi numărul de judecători şi instanţe implicate.

În considerarea celor arătate, recurentul-reclamant apreciază că se impune casare deciziei recurate şi trimiterea dosarului la Curtea de Apel Galaţi pentru rejudecare, fiind incidente prevederile art. 304 pct. 1 şi 5 C. proc. civ.

De asemenea, prin respingerea superficială a obiecţiunilor formulate de recurent la expertiza tehnică imobiliară, s-a ajuns la situaţia în care soluţia a fost pronunţată fără judecarea fondului cauzei, fiind lipsită de temei legal şi cu aplicarea greşită a legii, find incidente în cauză prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.

Totodată, arată că, deşi a atacat cu apel două sentinţe ale Tribunalului Galaţi, respectiv sentinţa civilă nr. 214 pronunţată de Tribunalul Galaţi la data de 04.10.2016, cât şi sentinţa civilă nr. 279 pronunţată de Tribunalul Galaţi la data de 20.12.2016 a fost înregistrat un singur dosar de apel şi nu două. Din această perspectivă, consideră că nu s-a respectat distribuirea aleatorie a dosarelor, completul desemnat pentru judecarea prezentei cauze nefiind legal constituit.

Mai mult, instanţa nici măcar nu a pus în discuţia părţilor această contopire a cererilor de apel, instanţa precizându-şi punctul de vedere cu privire la raportul dintre apeluri abia prin hotărârea recurată.

De aceea, recurentul consideră că sunt incidente prevederile art. 304 pct. 1, 5, 6, 8 şi 9 C. proc. civ.

Printr-o altă critică, recurentul-reclamant susţine că hotărârea pronunţată cu privire la "aderarea la apel" depăşeşte limitele în care poate avea loc o astfel de aderare.

Arată că, în cazul de faţă, ne aflăm în al doilea ciclu procesual, în primul nefiind formulată o aderare la apel, fiind incidente prevederile Deciziei nr. 2025 din 2 octombrie 2015 pronunţată în recurs de secţia I Civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Mai mult, prin aderarea la apel, aşa cum aceasta a fost formulată de către intimata B. S.R.L. se ajunge practic la încălcarea principiului non reformatio in pejus, recurentul fiind pus în situaţia ca, după punerea în executare a hotărârii primei instanţe, să ajungă în situaţia de a plăti penalităţi pentru sumele acordate, dat fiind că se anula obligaţia de plată a impozitului pusă în seama intimatei B. S.R.L..

Fiind vorba de o aderare la apel şi nu de un apel principal, obiectul cererii, aşa cum aceasta a fost formulată, respectiv - cheltuieli de judecată şi impozit datorat, excede obiectului apelului principal, prin urmare a admite aderarea la apel ar însemna, pe de o parte, o recalificare ca apel principal, iar, pe de altă parte, de a crea, practic, o situaţie mai grea pentru apelantul-reclamant în propria cale de atac.

Sub acest aspect, în considerarea faptului că însăşi societatea pârâtă B. S.R.L. a solicitat la ultimul termen de judecată în primă instanţă (Tribunalul Galaţi) să plătească ea însăşi impozitul, deşi la acel moment (septembrie 2016) erau deja în vigoare prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Arată că, deşi instanţa de judecată i-a admis această cerere, ulterior, prin apelul incident formulat la data de 16.02.2017 se atacă faptul că i s-a admis cererea. În hotărârea recurată se reţine doar că Legea nr. 227/2015 a intrat în vigoare pe parcursul judecării cauzei, nu şi că a fost solicitarea intimatei de a efectua plata acelui impozit, sens în care consideră că este incident art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.

Recurentul subliniază şi faptul că nemulţumirile pârâtei B. S.R.L. faţă de neacordarea de cheltuieli de judecată în apel trebuiau exprimate pe calea unui recurs decizia Curţii de Apel Galaţi în primul ciclu procesual şi nu printr-o aderare la apel; pârâta, însă, nu a formulat un astfel de recurs, astfel încât hotărârea instanţei de apel a rămas definitivă.

Totodată, consideră că obiectul apelului incident aşa cum a fost formulat de către intimată ţinea, mai degrabă, de o problemă ce viza punerea în executare a hotărârii şi nu un veritabil motiv de apel, motiv pentru care apreciază că este incident art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ. de la 1865.

Cu privire la susţinerile pârâtei potrivit cărora reclamantul este în culpă sub aspectul modalităţii de plată a impozitului, deoarece a pus în executare sentinţa apelată, recurentul susţine că nu corespund adevărului.

Astfel, arată că nu a pus în executare respectiva sentinţă, pârâta realizând o executare benevolă, stimulată de faptul că suma care i-a fost acordată drept despăgubire era extrem de mică, motiv pentru care pârâta s-a grăbit să vândă imobilul situat în strada 22 decembrie, nr. 10, oraş Vişeu de Sus, jud. Maramureş şi a radiat înscrierile referitoare la imobilul situat în str. x, oraş Vişeu de Sus, jud. Maramureş (dosar x/2017, B. S.R.L. vs. A., având ca obiect cerere de radiere din cartea funciară).

Recurentul susţine că este criticabilă şi modalitatea de soluţionare a solicitării de "reactualizare la zi" a sumelor datorate de către intimată. Astfel, în decizia recurată (pag. 13 alin. (3) se arată că "instanţa este datoare să se pronunţe asupra tuturor cererilor formulate în cauză, numai că o astfel de obligaţie poate fi îndeplinită numai dacă cererile sunt corect formulate sub aspect juridic". Consideră că instanţa nu a arătat de ce nu ar fi formulată corect juridic cererea, din moment ce prima instanţă a constatat doar că este o cerere nouă, nu una incorectă şi niciuna dintre părţi nu a invocat ne-corectitudinea unei astfel de cereri; instanţa de apel nu a pus niciun moment în discuţie un astfel de argument, fiind aruncat pur şi simplu în hotărârea recurată.

Prin urmare, apreciază că, într-un mod total neinteligibil, instanţa de apel a considerat că explicaţiile oferite de către reclamant cu privire la expresia "reactualizare la zi" pot constitui fie o cerere de chemare în judecată, fie o modificare a cererii. Niciun moment nu pare a se înţelege că explicaţiile sunt oferite referitor la o cerere formulată deja la momentul 2007, deci explicaţii privind o cerere formulată în termenul legal şi care până în 2016, după 9 ani şi două cicluri procesuale nu a fost contestată niciun moment. Astfel, consideră că este incident art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ. de la 1865.

Recurentul-reclamant susţine că hotărârea recurată este criticabilă chiar şi sub aspectul cheltuielilor de judecată, deoarece deşi se compensează reciproc la suma cea mai mică, care în speţă este 38.147 RON, se reduc cheltuielile avocaţiale şi, totuşi, apelantul-reclamant a fost obligat să plătească 21.000 RON. Subliniază că nu sunt corelate în vreun fel sumele stabilite ca şi cheltuieli de judecată cu acte de la dosar sau cu ciclul procesual pentru care au fost alocate.

Mai mult, arată că pe finalul hotărârii i s-a pus în vedere că are şi o obligaţie de plată de 1100 RON către experta E., care nu a fost pusă în discuţie la vreun termen de judecată, deşi conform documentelor de la dosarul cauzei toate obligaţiile de plată au fost îndeplinite. Or, arată faptul că plata se datorează Biroului Local de Expertize pe numele expertei şi nu direct expertei. Practic, instanţa oferă aici ceva ce nu s-a cerut, fără nicio motivare acest sens, fiind incident art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.

În continuare, cu privire la situaţia de fapt, recurentul-reclamant reiterează cele arătate în faţa instanţelor de fond şi apel, solicitând în final admiterea cererii de recurs aşa cum a fost formulată.

Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 304 pct. 1 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere "când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale."

Acest motiv vizează mai multe situaţii şi anume: când completul de judecată nu este format din numărul de judecători prevăzut de lege, când în completul de judecată s-au aflat judecători incompatibili şi când la judecată nu a participat procurorul deşi legea prevedea obligativitatea concluziilor sale.

În speţă, hotărârea primei instanţe este supusă căii de atac a apelului, iar faptul că în rejudecarea apelului, în al doilea ciclu procesual, din completul de judecată a făcut parte un judecător care a pronunţat în speţă încheieri premergătoare în calitate de judecător al fondului, în perioada când a funcţionat în cadrul Tribunalului Galaţi, nu înseamnă că hotărârea a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 304 (1) C. proc. civ., care sancţionează nerespectarea căilor de atac cărora le este supusă hotărârea primei instanţe, precum şi nerespectarea dispoziţiilor legale privind alcătuirea completului de judecată.

Recuzarea însă, este o facultate procesuală pentru partea interesată, de a solicita îndepărtarea unui judecător din completul de judecată.

Criticile recurentului vizează nelegalitatea deciziei recurate, ca fiind dată cu încălcarea art. 24 (1) (invocându-se incompatibilitatea d-nei judecător I.), art. 25 şi art. 27 pct. 7 C. proc. civ., ceea ce se circumscrie art. 304 pct. 5 C. proc. civ., şi sunt nefondate, pentru cele ce urmează:

Potrivit art. 24 C. proc. civ., "Judecătorul care a pronunţat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecata aceleiaşi pricini în apel sau în recurs şi nici în caz de rejudecare după casare".

În sensul acestei dispoziţii legale există incompatibilitate pentru un judecător, în caz de rejudecare după casare, dacă s-a pronunţat pe fondul cauzei într-unul din ciclurile procesuale anterioare.

Nu subzistă însă, situaţia de incompatibilitate, atunci când judecătorul s-a pronunţat pe probe sau pe excepţii, fără antamarea şi rezolvarea raporturilor litigioase.

Astfel, incidenţa art. 24 C. proc. civ. nu poate fi luată în considerare, având în vedere premisele normei - participarea judecătorului la pronunţarea soluţiei într-o etapă procesuală anterioară, legea interzicând judecătorului de a face parte din completul învestit cu soluţionarea căii de atac împotriva acelei hotărâri sau în cazul rejudecării după casare, ceea ce în cauză nu s-a dovedit.

Pe de altă parte, invocarea dispoziţiilor art. 27 pct. 7 C. proc. civ. referitor la unul dintre membri completului învestit cu soluţionarea apelului nu poate fi invocată direct în recurs, remediul procesual pentru o atare susţinere fiind acela al unei cereri de recuzare ce se formulează în faţa completului din care face parte judecătorul recuzat; de asemenea, sunt lipsite de relevanţă susţinerile recurentului privind identificarea situaţiei de incompatibilitate abia la momentul redactării cererii de recurs, date fiind obligaţiile sale procesuale înscrise imperativ în dispoziţiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ.:

"Părţile au îndatorirea ca, în condiţiile legii, să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului: De asemenea, ele au obligaţia să îndeplinească acele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător, să-şi exercite drepturile procedurale conform dispoziţiilor art. 723 alin. (1), precum şi să îşi probeze pretenţiile şi apărările."

Criticile privind modalitatea de efectuare a expertizei tehnice imobiliare, înscrisurile care au fundamentat concluziile experţilor, admiterea sau respingerea obiecţiunilor la raportul de expertiză reprezintă chestiuni de apreciere şi interpretare a probatoriilor administrate, ce nu pot fi analizate în calea de atac a recursului, întrucât sunt aspecte de netemeinicie iar nu de nelegalitate, care exced cadrului verificărilor pe care le presupune soluţionarea recursului, în raport de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.

Este nefondat şi motivul de recurs referitor la nerespectarea distribuirii aleatorii a dosarelor, recurentul invocând faptul că a fost înregistrat un singur dosar de apel în loc de două dosare, deşi a formulat două cereri de apel, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 1 şi 5 C. proc. civ.

Contrar acestor susţineri, ambele cereri de apel au fost formulate de către reclamant în cadrul aceluiaşi dosar, primul apel fiind făcut împotriva hotărârii ce a soluţionat fondul cauzei (sentinţa civilă nr. 214 din 04 octombrie 2016 pronunţată de Tribunalul Galaţi, în dosarul nr. x/2000), iar cel de-al doilea apel fiind îndreptat împotriva hotărârii prin care s-a soluţionat cererea de completare a dispozitivului primei hotărâri (sentinţa civilă nr. 279 din 20 decembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Galaţi, în dosarul nr. x/2000).

Prin urmare, în mod corect căile de atac împotriva celor două hotărâri au fost soluţionate în cadrul aceluiaşi dosar, curtea de apel respectând dispoziţiile art. 98 şi următoarele din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor, în ceea ce priveşte repartizarea aleatorie şi compunerea completului de judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor privind cererea de aderare la apel a intimatei B. S.R.L., considerând că susţinerile din cadrul acestei cereri depuse în al doilea ciclu procesual puteau fi invocate doar pe calea unui apel principal, conform deciziei nr. 2025/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, precum şi faptul că i s-a creat o situaţie mai grea în propria cale de atac, încălcându-se principiul non reformatio in prejus.

Contrar susţinerilor recurentului, în prezenta cauză nu este incidentă situaţia premisă în care s-a pronunţat decizia nr. 2025/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în care s-a pronunţat deja o casare a primei decizii date în apel, în cadrul deciziei de casare fiind trasate obligaţii specifice pentru rejudecarea după casare a apelului, astfel încât partea a decăzut din dreptul de a mai învesti instanţa cu o cerere de aderare la apel, acest drept neputând fi reactivat în rejudecarea apelului, după casarea cu trimitere.

În speţă, nu a existat o casare a deciziei din apel în primul ciclu procesual, astfel încât decizia nr. 45 din 10 mai 2012 a Curţii de Apel Galaţi, prin care s-a trimis cauza spre rejudecarea fondului a rămas definitivă prin nerecurare.

Instanţa de apel a făcut aplicarea corectă a prevederilor art. 293 alin. (1) C. proc. civ. care prevăd că "intimatul este în drept, chiar după împlinirea termenului de apel, să adere la apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie, care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanţe. Cererea se poate face până la prima zi de înfăţişare".

Astfel, aderarea la apel este admisibilă numai în măsura existenţei riscului schimbării soluţiei date la fond într-un sens favorabil apelantului principal, prin aderarea la apel urmărindu-se împiedicarea adoptării unei asemenea soluţii în calea de atac.

Aşadar, condiţia de admisibilitate a cererii de aderare la apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 214/2014 a Tribunalului Galaţi s-a raportat în mod corect la soluţia pronunţată de prima instanţă, intimata-pârâtă B. S.R.L. urmărind să schimbe hotărârea primei instanţe atât în ceea ce priveşte considerentele referitoare la reţinerea şi virarea de către pârâtă a impozitului aferent sumei cuvenite reclamantului, cât şi dispoziţia privind cheltuielile de judecată.

În acest context este nefondată şi critica ce vizează încălcarea principiului de drept non reformatio in pejus, având în vedere că schimbarea hotărârii instanţei de fond dispusă în calea de atac s-a făcut ca urmare a admiterii apelului pârâtei, şi nu în judecarea apelului reclamantului, care a fost respins.

Principiul non reformatio in pejus presupune că părţii care a declarat apel nu i se poate crea o situaţie mai grea decât cea din hotărârea atacată. Raţiunea acestui principiu este aceea de a nu descuraja partea nemulţumită de o hotărâre judecătorească să exercite căile de atac prevăzute de lege, prin crearea perspectivei obţinerii unei soluţii mai puţin favorabile decât cea care o nemulţumeşte.

Prin urmare, nu se poate reţine agravarea situaţiei reclamantului în propria cale de atac şi, de aici, incidenţa motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., astfel cum susţine recurentul-reclamant, în condiţiile în care, prima instanţă a admis acţiunea reclamantului, iar instanţa de apel a respins apelul reclamantului, astfel încât situaţia reclamantului a rămas neschimbată şi, deci, acesta nu a suferit nicio vătămare procesuală, prin admiterea apelului pârâtei stabilindu-se doar persoana responsabilă pentru plata impozitului asupra sumei de bani ce i se cuvenea reclamantului, în acord cu noile prevederile fiscale (Legea nr. 227/2015).

În privinţa criticilor privitoare la modul în care instanţa de apel a soluţionat apelul pârâtei sub aspectul cheltuielilor de judecată, Înalta Curte precizează că acestea nu se încadrează în niciunul din motivele de nelegalitate ce pot fi invocate pe calea recursului, fiind critici de netemeinicie a hotărârii atacate.

Totodată, contrar susţinerilor recurentului, potrivit art. 22 alin. (2) şi (3) din O.G. nr. 2/2000, este în sarcina instanţei care a dispus efectuarea expertizei să se pronunţe asupra sumei definitive solicitate de către expert, înştiinţând biroul local pentru expertize tehnice judiciare despre suma definitivă aprobată la plată expertului, precum şi partea despre suma rămasă de plată, punând în vedere acesteia să efectueze plata în contul biroului local pentru expertize tehnice judiciare în termen de 5 zile de la înştiinţare.

În plus, instanţa de recurs remarcă faptul că cheltuielile cu diferenţa de onorariu cuvenit expertului E., pe care reclamantul le-a suportat în apel, au fost necesare pentru întocmirea unei noi expertize contabile ce a căzut în sarcina părţilor în cote egale.

Nefondat este şi motivul de recurs referitor la respingerea cererii reclamantului de reactualizare la zi a sumelor datorate de către intimata-pârâtă, nefiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.

În mod corect, atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au apreciat că cererea de obligare a pârâtei la plata sumei datorate în cuantum actualizat la zi cu dobânda legală reprezintă o completare a obiectului acţiunii formulată cu depăşirea termenului stabilit de art. 132 alin. (1) C. proc. civ.

Deşi recurentul susţine că a formulat această cerere încă din momentul formulării cererii principale ("precizare"-15.10.2007), instanţele fondului au reţinut corect că reclamantul a solicitat doar "obligarea pârâtei la plata sumei de 700.000 RON RON reprezentând cota de participare de 49% a reclamantului raportat la prevederile art. 224 alin. (2) din Legea nr. 31/1990", modificând această cerere în data de 15.12.2010, prin solicitarea de restituire în natură a imobilului situat în Vişeul de Sus, cerere la care ulterior a şi renunţat.

Astfel, în ceea ce priveşte cererea formulată la 01.04.2016 (explicată în scris prin notele de şedinţă depuse la 08.04.2016), de completare a acţiunii în sensul actualizării sumei cu indicele de inflaţie şi obligării pârâtei la plata dobânzii legale, în mod legal instanţa de apel a examinat cauza în limitele învestirii şi a principiului disponibilităţii, constatând că o astfel de cerere nu s-a formulat la prima zi de înfăţişare în faţa tribunalului, fiind formulată tardiv, cu încălcarea dispoziţiilor art. 132 C. proc. civ.

Prin urmare, în mod judicios instanţa de apel a apreciat că această cerere nu reprezintă o precizare de acţiune, având caracterul unei modificări a acţiunii iniţiale întrucât a fost invocată după prima zi de înfăţişare şi s-a urmărit o modificare a obiectului cererii de chemare în judecată şi nu o explicitare a acestuia.

Deşi recurentul a invocat cu referire la criticile analizate şi dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acestea au fost invocate formal, nefiind incidente ipotezele prevăzute de aceste motive de nelegalitate, criticile recurentului subsumându-se motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., care au fost deja analizate.

Având în vedere aceste considerente, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 9/2020 din 22 ianuarie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.

Conform art. 316 cu referire la art. 274 C. proc. civ., îl va obliga pe recurent, ca parte căzută în pretenţii, la plata sumei de 8.000 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L., reduse în condiţiile art. 274 alin. (3) din acelaşi cod, reprezentând onorariu de avocat potrivit înscrisurilor de la dosar recurs.

Prezenta instanţă a procedat la reducerea onorariului de avocat, de la suma de 12.000 RON la suma de 8.000 RON, în condiţiile textului de lege sus-menţionat, deoarece a apreciat că suma iniţială este nejustificat de mare faţă de activitatea desfăşurată de apărătorul intimatei, constând în depunerea întâmpinării, precum şi în participarea la un singur termen de judecată, cel din 26 iunie 2020, la care s-au consemnat dezbaterile şi cauza a rămas în pronunţare, fiind amânată pronunţarea deciziei la 3 iulie 2020 şi ulterior la 10 iulie 2020.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 9/2020 din 22 ianuarie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.

Obligă recurentul-reclamant A. la plata către intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. a sumei de 8.000 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat redus.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iulie 2020.