Landowner's damages award quashed and remanded for well-by-well classification under Law No. 351/2004.

Şedinţa publică din data de 10 iulie 2020

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la data de 13 mai 2011, sub nr. x/2011, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta S.C. B. S.A. - SCHELA DE PETROL BERCA, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 120.000 RON, cu titlu de despăgubiri pentru perioada 11 mai 2008 - 11 mai 2011, şi a dobânzii legale aferente, de la data introducerii acţiunii.

În fapt, reclamanta a arătat că pârâta ocupă suprafaţa de 5.244 mp din terenul proprietatea reclamantei, conform titlului de proprietate nr. x/2003, unde pârâta are amplasate trei sonde de extracţie, cuprinzând drumurile de acces pietruite şi vetre de sondă.

A mai arătat că, prin sentinţa nr. 818 din data de 3 iunie 2009, pârâta a fost obligată la plata sumei de 90.321 RON, reprezentând despăgubiri pentru perioada 17 ianuarie 2004 - 17 ianuarie 2007, la care s-a adăugat 75.267 RON despăgubiri la zi, avându-se în vedere o chirie de 5,75 RON/mp, conform expertizei din dosar.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 480 C. civ. şi ale art. 1 Codul comercial.

Pârâta S.C. B. S.A. - SCHELA BERCA a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi a inadmisibilităţii acţiunii, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, pârâta a arătat că punctul de lucru Schela Berca nu are personalitate juridică, neputând sta în judecată.

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, a arătat că reclamanta nu a motivat pretenţiile, nu a prezentat temeiul şi justificarea despăgubirilor, şi nu a depus acte doveditoare.

La acelaşi termen de judecată, pârâta a formulat şi o cerere reconvenţională, având ca obiect constatare nulitate absolută parţială a titlului de proprietate nr. x/25.08.2003 emis de Comisia judeţeană Buzău pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, formulată de S.C. B. S.A., în contradictoriu cu pârâţii A., REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR- ROMSILVA, OCOLUL SILVIC TISĂU, COMISIA LOCALĂ TISĂU PENTRU APLICAREA LEGILOR FONDULUI FUNCIAR şi COMISIA JUDEŢEANĂ BUZĂU PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR.

La termenul din 28 septembrie 2011 s-a luat act de cererea reclamantei de modificare a acţiunii, în sensul că, reclamanta a precizat că înţelege să se judece cu pârâta S.C. B. S.A.

Prin încheierea din data de 23 noiembrie 2011, Tribunalul Buzău a admis excepţia de necometenţă materială, invocată din oficiu, cu privire la cererea reconvenţională, a disjuns cererea reconvenţională formulată de pârâta S.C. B. S.A. şi a îniantat-o Judecătoriei Buzău, spre competentă soluţionare, dispunând, totodată, scoaterea din cauză a pârâţilor din cererea reconvenţională: REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR- ROMSILVA, OCOLUL SILVIC TISĂU, COMISIA LOCALĂ TISĂU PENTRU APLICAREA LEGILOR FONDULUI FUNCIAR şi COMISIA JUDEŢEANĂ BUZĂU PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR.

Prin încheierea din 25 ianuarie 2012, Tribunalul Buzău a dispus suspendarea judecăţii cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. din 1865, până la soluţionarea definitivă a cererii reconvenţionale disjunse.

Reclamanta a depus, la data de 11 martie 2016, cerere de modificare a acţiunii, în sensul că a solicitat obligarea pârâtei la plata despăgubirilor în sumă de 200.000 RON şi actualizarea acestei sume, în funcţie de indicele de inflaţie .

Pârâta a depus completare la întâmpinare, prin care a menţionat că, în urma expertizei tehnice administrate în dosarul nr. x/2011, s-a reţinut că suprafaţa totală pentru care există suprapunere cu terenul reclamantei este de 2.139 mp.

A precizat că, în baza art. 90 din Legea nr. 351/2004, beneficiază de drepturile de uz şi servitute asupra proprietăţilor afectate de capacităţile din domeniul gazelor naturale cu titlu gratuit, iar reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului.

A invocat puterea lucrului judecat a sentinţei nr. 12722 din data de 11 octombrie 2012, pronunţată de Judecătoria Buzău în dosarul nr. x/2011

A fost administrată proba cu expertiza tehnică în specialitatea topografie cadastru, iar expertul a depus răspuns la obiecţiunile formulate de reclamantă.

Au fost respinse ca neîntemeiate excepţiile inadmisibilităţii şi lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de pârâtă .

A fost administrată proba cu expertiza tehnică în specialitatea silvicultură .

Au fost respinse ca inadmisibile cererile de intervenţie formulate de C. S.R.L..

A fost ataşat dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Buzău.

Pârâta a depus note scrise, prin care a arătat că reclamanta a solicitat despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a terenului de 5.944 mp pentru perioada cuprinsă între 11 mai 2008 - 11 mai 2011, însă, prin sentinţa nr. 818 din data de 3 iunie 2009 s-a dispus obligarea sa la plata despăgubirilor pentru perioada celor trei ani anteriori introducerii acţiunii, respectiv 17 ianuarie 2004 - 17 ianuarie 2007 şi până la zi, respectiv până la 3 iunie 2009, data pronunţării sentinţei, astfel că, reclamanta nu mai poate cere, încă o dată, despăgubiri pentru perioada cuprinsă între 11 mai 2008 şi 3 iunie 2009, depunând înscrisuri în acest sens.

Pârâta a depus obiecţiuni la raportul de expertiză tehnică în specialitatea silvicultură şi înscrisuri în susţinere, iar expertul a depus răspuns la obiecţiuni.

Pe baza probatoriilor administrate în cauză, prin sentinţa civilă nr. 412 din data de 4 iunie 2019, Tribunalul Buzău a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A, şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 12.834 RON cu titlu de despăgubiri, sumă actualizată cu rata inflaţiei, calculată pentru perioada cuprinsă între data introducerii acţiunii, 13 mai 2011, şi data plăţii efective, precum şi la plata sumei de 2.300 RON, reprezentând cheltuieli de judecată

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată - pretenţii (despăgubiri pentru lipsa de folosinţă), că în cauză nu operează prezumţia legală de lucru judecat a sentinţei nr. 818 din data de 3 iunie 2009 a Tribunalului Buzău, invocată de reclamantă, cererea de chemare în judecată urmând a fi soluţionată prin raportare la perioada pentru care se solicită plata despăgubirilor (11 mai 2008 - 11 mai 2011).

A apreciat că, în cauză, efectul pozitiv al puterii lucrului judecat se manifestă ca prezumţie, mijloc de probă apt să demonstreze aspecte legate de raporturile juridice dintre părţi, cum ar fi: calitatea de proprietar a reclamantei, suprafaţa terenului pentru care se cer despăgubirile sau preţul chiriei în baza căruia se calculează acestea.

A stabilit că este neîntemeiată susţinerea pârâtei privind exercitarea cu titlu gratuit a drepturilor de uz şi servitute asupra proprietăţilor afectate de capacităţile din domeniul gazelor naturale, astfel cum este şi cea a reclamantei, deoarece, conform art. 90 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 351/2004, în vigoare în perioada pentru care se solicită despăgubirile, drepturile de uz şi de servitute legală, prevăzute la art. 86, asupra terenurilor şi altor bunuri proprietate publică sau proprietate privată a persoanelor fizice ori juridice au ca obiect utilitatea publică, au caracter legal şi se exercită pe toată durata de viaţă a capacităţii respective sau temporar, cu ocazia retehnologizării unei capacităţi în funcţiune, reparaţiei, reviziei, lucrărilor de intervenţie în caz de avarie. Exercitarea drepturilor de uz şi servitute asupra proprietăţilor afectate de capacităţile din domeniul gazelor naturale se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existenţei acestora. Dacă, cu ocazia intervenţiilor pentru retehnologizări, reparaţii, revizii, avarii, se produc pagube proprietarilor din vecinătatea capacităţilor din domeniul gazelor naturale, concesionarii au obligaţia să plătească despăgubiri în condiţiile legii.

În acelaşi timp, art. 86 lit. a) - e) din lege defineşte drepturile de uz şi servitute asupra proprietăţilor afectate de capacităţile din domeniul gazelor naturale, respectiv: dreptul de uz pentru executarea lucrărilor necesare în vederea realizării, reabilitării sau retehnologizării capacităţii; dreptul de uz pentru asigurarea funcţionării normale a capacităţii prin efectuarea reviziilor, reparaţiilor şi a intervenţiilor necesare; dreptul de servitute legală de trecere subterană, de suprafaţă sau aeriană pentru instalarea de reţele, conducte, linii sau de alte echipamente aferente capacităţii şi pentru accesul la locul de amplasare a acestora; dreptul de a obţine restrângerea sau încetarea unor activităţi care ar putea pune în pericol persoane şi bunuri; dreptul de acces la utilităţile publice,

Instanţa de fond a avut în vedere că niciuna dintre aceste împrejurările anterior redate nu este incidentă în cauză, reclamanta solicitând plata despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă a terenului, ca urmare a ocupării acestuia de instalaţiile pârâtei.

Apărarea pârâtei, potrivit căreia, reclamanta nu mai poate cere încă o dată despăgubiri pentru perioada cuprinsă între 11 mai 2008 şi 3 iunie 2009 a fost considerată ca neîntemeiată, deoarece, prin sentinţa nr. 818 din data de 3 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia comercială şi de contencios administrativ în dosarul nr. x/2008, s-a dispus obligarea pârâtei la plata despăgubirilor pentru perioada celor trei ani anteriori introducerii acţiunii, respectiv 17 ianuarie 2004 - 17 ianuarie 2007, doar numai dobânzile, stabilite în cuantum de 75.267 RON şi incluse în suma totală de 165.588 RON, au fost calculate până la data 3 iunie 2009, data pronunţării sentinţei.

Autorului reclamantei A., respectiv, defunctului D., i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafaţă totală de 9 ha, teren vegetaţie forestieră, emiţându-se în acest sens titlul de proprietate nr. x/2003. Ulterior, moştenitorii acestuia, înscrişi în titlul de proprietate menţionat, au înţeles să iasă din indiviziune în ceea ce priveşte suprafaţa de 9 ha. teren vegetaţie forestieră, iar reclamantei, i-a fost reconstituit dreptul de proprietate, fiind pusă în posesie pentru o suprafaţă de teren - vegetaţie forestieră - pe care se află amplasate trei sonde aparţinând pârâtei.

Conform art. 480 C. civ. 1864, proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege.

Potrivit art. 12 alin. (10) din Legea nr. 123/2012, proprietarii terenurilor şi titularii activităţilor afectaţi de exercitarea de către titularii de licenţă şi autorizaţii a drepturilor prevăzute la alin. (2) vor fi despăgubiţi pentru prejudiciile cauzate acestora. La calculul despăgubirilor vor fi avute în vedere următoarele criterii: suprafaţa de teren afectată cu ocazia efectuării lucrărilor; tipurile de culturi şi plantaţii, precum şi amenajările afectate de lucrări; activităţile restrânse cu ocazia lucrărilor. Cuantumul despăgubirii se stabileşte prin acordul părţilor sau, în cazul în care părţile nu se înţeleg, prin hotărâre judecătorească.

Prin raportul de expertiză tehnică în specialitatea topografie cadastru şi prin răspunsul la obiecţiunile formulate de reclamantă s-a reţinut că suprafaţa de teren ocupată de pârâtă ce se suprapune cu terenul reclamantei este de 2.139 mp, din care 1.344 mp accesul şi facilităţile sondei 351 şi 785 mp terenul sondei 485.

Aceeaşi situaţie a fost reţinută şi prin expertiza întocmită în dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Buzău.

Printr-un prim raport de expertiză tehnică în specialitatea silvicultură, expertul desemnat a propus o chirie anuală de 5,75 RON/mp.

Ca urmare a obiecţiunilor formulate de pârâtă, expertul a depus un alt raport de expertiză prin care a propus şi alte două preţuri pentru chiria anuală a terenului, 1,14 RON/mp, respectiv, 2 RON/mp, având în vedere contractele de închiriere depuse de pârâtă pentru terenuri similare.

Prima instanţa nu a luat în vedere, la stabilirea cuantumului despăgubirilor, preţul chiriei de 5,75 RON/mp/an, în condiţiile în care expertul nu a prezentat în niciun fel modalitatea de calcul, mulţumindu-se doar să preia preţul stabilit prin raportul întocmit în dosarul nr. x/2008, iar ordinele nr. 401/2006 şi nr. 416/2006, avute în vedere la întocmirea raportului, nu mai sunt în vigoare.

Pârâta a depus contracte de închiriere pentru terenuri similare, iar părţile nu au formulat obiecţiuni la raportul de expertiză depus astfel că s-a avut în vedere un preţ de 2 RON/mp/an, preţ stabilit pentru un teren situat în aceeaşi localitate şi pe un amplasament similar şi categorie de folosinţă.

Având în vedere suprafaţa ocupată din terenul reclamantei de 2.139 mp, preţul chiriei de 2 RON/mp/an şi perioada de 3 ani, instanţa de fond a reţinut un cuantum al despăgubirilor datorate de pârâtă reclamantei pentru lipsa de folosinţă a terenului de 12.834 RON.

A stabilit că reclamanta are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit prin faptul neplăţii chiriei de către pârâtă, iar actualizarea despăgubirilor stabilite cu rata inflaţiei reprezintă valoarea reală a acestuia la data efectuării plăţii (daune cominatorii).

II. Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta B. S.A, criticând-o ca nelegală şi netemeinică, şi a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei atacate, în sensul diminuării sumei reprezentând despăgubiri, respectiv de la suma de 12.834 RON stabilită de instanţă, la suma de 5.152 RON, iar, în măsura admiterii recursului a cerut recalcularea contravalorii cheltuielilor de judecată la care a fost obligată, proporţional cu partea din acţiunea principală admisă.

Sub un prim aspect, a arătat că prezenta cauza este supusă dispoziţiilor C. proc. civ. din 1865, cu modificările aduse până la data de 13 mai 2011, respectiv data formulării acţiunii.

Conform dispoziţiilor art. 282 C. proc. civ. din 1865, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă, în cererile introduse pe cale principală, în litigiile al căror obiect are o valoare de pana la 100.000 RON, inclusiv, atât în materie civilă, cât şi comercială. Acţiunea intimatei a fost apreciată la valoarea de 200.000 RON, prin urmare era supusa atât apelului cât şi recursului.

Potrivit dispoziţiilor art. 284 C. proc. civ. din 1865, termenul de apel este de 15 zile, nu 10 zile cât a stabilit instanţa, astfel că, pârâta a solicitat recalificarea căii de atac ca fiind apel şi nu recurs.

Prin dezvoltarea motivelor de recurs, după prezentarea obiectului şi a soluţiei primei instanţe, recurenta a precizat că nu aduce critici cu privire la preţul stabilit de instanţă privind despăgubirile solicitate, aceasta a apreciat în mod corect preţul de 2 RON/mp/an, preţ stabilit prin comparaţie cu contracte pentru terenuri situate în aceeaşi localitate, pe un amplasament şi categorie de folosinţa similare.

A susţinut că instanţa a constatat, în mod greşit, că dispoziţiile Legii nr. 351/2004 nu ar fi incidente în cauză, prin raportare la solicitarea intimatei-reclamante privind plata despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă a terenului ocupat cu instalaţii petroliere.

Prin raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză s-a constatat că terenul destinat sondei 483 ocupa o suprafaţă de 795 mp., din terenul de 22000 mp. cu nr. cadastral x ce aparţine reclamantei A..

Conform dovezilor depuse la dosarul cauzei - extras SAP status sonde, rezultă că sonda 483 a fost edificată în anul 1997 şi reprezintă o sondă de producţie gaze naturale.

În contradicţie cu opinia instanţei de fond, recurenta a precizat că reglementarea activităţii din domeniul gazelor naturale se circumscrie dispoziţiilor legii speciale, în vigoare la momentul edificării obiectivului petrolier, care impunea caracterul gratuit al ocupării terenului.

A arătat că, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 123/2012, cadrul juridic prin care s-au stabilit drepturile şi obligaţiile în sfera capacităţilor de gaze naturale este stabilit strict prin dispoziţiile legii organice, respectiv Legea nr. 351/2004 de reglementare în domeniul gazelor naturale, cu modificările ulterioare, care a prevăzut că exercitarea drepturilor de uz şi servitute asupra proprietăţilor afectate de capacităţile din domeniul gazelor naturale se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existenţei acestora:

Potrivit dispoziţiilor art. 90 din Legea nr. 351/2004, drepturile de uz şi de servitute legală prevăzute la art. 86 asupra terenurilor şi altor bunuri proprietate publică sau proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice au ca obiect utilitatea publică au caracter legal şi se exercită pe toată durata de viaţă a capacităţii respective sau temporar cu ocazia retehnologizării unei capacităţi în funcţiune, reparaţiei, reviziei, lucrărilor de intervenţie în caz de avarie. Exercitarea drepturilor de uz şi servitute asupra proprietăţilor afectate de capacităţile din domeniul gazelor naturale se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existentei acestora. Dacă cu ocazia unei intervenţii pentru retehnologizări, reparaţii, revizii, avarii se produc pagube proprietari din vecinătatea capacităţilor din domeniul gazelor naturale, concesionarii au obligaţia să plătească despăgubiri în condiţiile legii.

A menţionat că prevederile Legii nr. 351/2004 au fost abrogate prin apariţia Legii nr. 123/20012, care prevede încheierea unor convenţii cu proprietarii de terenuri afectate de capacităţi în domeniul gazelor naturale, însă numai pentru obiectivele edificate/amplasate/realizate după intrarea în vigoare a legii.

Or, aşa cum a arătat recurenta, sonda de gaze naturale care face obiectul prezentei cauze a fost edificată în anul 1997 şi prin urmare, situaţia de fapt dedusă judecăţii nu se circumscrie dispoziţiilor art. 113 din Legea nr. 123/2012.

În consecinţă, potrivit prevederilor legale menţionate mai sus, recurenta S.C. B. S.A. nu poate fi obligată să plătească lipsa de folosinţă în baza Legii nr. 351/2004 şi, nici în prezent, nu subzistă o asemenea obligaţie în baza Legii nr. 123/2012, întrucât legea nu prevede această obligaţie pentru obiectivele amplasate/executate anterior intrării în vigoare a acestei legi, cum este cazul în speţă.

În cazul sondei de gaze naturale, despăgubirile se întemeiază pe dispoziţiile legii speciale, respectiv art. 91 din Legea gazelor, astfel că o eventuală despăgubire nu se poate raporta decât la valoarea pentru suprafaţa afectată de obiectivul petrolier şi numai dacă se dovedeşte ipoteza stabilită de legiuitor prin art. 91 din Legea nr. 351/2004 şi art. 16 alin. (8) din Legea 13/2007, constând în dovedirea unui prejudiciu produs cu ocazia intervenţiei pârâtei pentru retehnologizarea unei capacităţi în funcţiune, reparaţii, revizii sau avarii produse la capacităţile din domeniul gazelor naturale.

Astfel, aplicând raţionamentul de mai sus, recurenta a susţinut că, pentru suprafaţa identificată de expertul specialitatea topografie, respectiv 795 mp., nu datorează despăgubiri, calculul despăgubirilor fiind următorul:

Despăgubirea recalculată la suprafaţa de 1344 mp.: 2139 (suprafaţa identificata de expert) - 795 suprafaţa sondei 483 de gaze naturale = 1344mp; 1344 mp x 2 RON/mp/an (preţul stabilit de instanţa) x 3 ani = 8064 RON, iar pentru perioada cuprinsă între 11 mai 2008 - 3 iunie 2009, recurenta nu datorează despăgubiri - deoarece s-a încălca efectelor autorităţii lucrului judecat.

A precizat că în mod greşit a apreciat instanţa că, pentru perioada 17 ianuarie 2007- 3 iunie 2009, Tribunalul Buzău ar fi luat în considerare doar dobânzi, şi nu despăgubiri, înlăturând, fără temei, apărarea sa, potrivit căreia, pentru perioada cuprinsă între 11 mai 2008 - 3 iunie 2009, recurenta nu datorează despăgubiri.

A arătat că, prin sentinţa Tribunalului Buzău numărul 818 din 3 iunie 2009, rămasă definitivă prin respingerea apelului şi recursului formulate de recurenta-pârâtă, s-a dispus obligarea recurentei la plata despăgubirilor pentru perioada celor trei ani anteriori introducerii acţiunii, respectiv perioada cuprinsă între 17 ianuarie 2004 şi 17 ianuarie 2007, şi până la zi. respectiv până la 3 iunie 2009 - data pronunţării sentinţei.

Faptul că s-au acordat despăgubiri pentru perioada 17 ianuarie 2007 - 3 iunie 2009 rezultă cu claritate din considerentele sentinţei menţionate mai sus, în care se precizează, pe de o parte, că instanţa a acordat despăgubiri pentru perioada de la 17 ianuarie 2007 până la zi, respectiv data pronunţării sentinţei, 3 iunie 2009, iar, pe de altă parte, că instanţa nu a calculat dobânzi legale, acestea urmând a fi stabilite pe cale separată ori pe calea executării silite.

Sintetizând, a susţinut că Tribunalul Buzău, prin sentinţa nr. 818 din 3 iunie 2009, rămasă definitivă prin respingerea apelului şi recursului formulate de recurenta-pârâtă, a obligat recurenta la plata despăgubirilor pentru perioadele: 17 ianuarie 2004 -17 ianuarie 2007 (data introducerii acţiunii), 17 ianuarie 2007 - 3 iunie 2009 (data pronunţării sentinţei nr. 818/3 iunie 2009).

Prin urmare, reclamanta nu mai poate cere, încă o dată, obligarea recurentei la plata despăgubirilor pentru perioada cuprinsă între 11 mai 2008 - 3 iunie 2009, întrucât acesta s-a făcut deja în puterea sentinţei anterioare, care se bucură de autoritate de lucru judecat, iar plata a fost efectuată.

Obligarea recurentei la plata, de două ori, a aceleiaşi sume semnifică, în primul rând, o încălcare a efectelor autorităţii lucrului judecat şi, în acelaşi timp, o îmbogăţire fără justă cauză a reclamantei, motiv pentru care a prezentat această situaţie instanţei de judecată pentru a dispune o decizie corectă în speţă, în situaţia în care se considera că ar urma să plătească despăgubiri pentru lipsa de folosinţă.

Despăgubirea recalculată la suprafaţa de 2139 mp. stabilită prin expertiza topo a fost prezentată astfel:

- Perioada între 11 mai 2008 - 3 iunie 2009 pentru care recurenta nu datorează despăgubiri: 2 RON/mp/an x 2139 mp x 1 an = 4278 RON

• 12.834 RON (despăgubire stabilita de instanţa) - 2.688 RON

- Perioada între 11 mai 2008 - 3 iunie 2009 pentru care recurenta nu datorează despăgubiri) = 10.146 RON.

Despăgubirea recalculată în funcţie de punctele 1 şi 2 din prezentul recurs:

Conform punctul 1 din prezentul recurs: total suprafaţa de 2139 mp. - 795 mp. = 1344 mp.

Conform punctul 2 din prezentul recurs: perioada de timp refăcută: 3 iunie 2009 -13 mai 2011 =709 zile = 23 luni.

224 RON/lună (2688 RON/an la preţul de 2 RON mp/an) x 23 luni = 5152 RON.

Legal citată, intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare cu privire la recursul declarat în cauză.

La termenul de judecată din data de 22 octombrie 2019 a fost recalificată calea de atac din recurs în apel.

Prin decizia nr. 543 din 12 noiembrie 2019, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a admis apelul declarat pârâta B. S.A. împotriva sentinţei nr. 412 din data de 4 iunie 2019 pronunţată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A., şi, în consecinţă:

A schimbat, în parte, sentinţa.

A admis excepţia autorităţii de lucru judecat pentru pretenţiile aferente perioadei 11 mai 2008 - 3 iunie 2009 invocată de apelantă şi a respins acţiunea pentru această perioadă.

A obligat apelanta să plătească intimatei suma de 8274,71 RON cu titlu de despăgubiri, redusă de la 12834 RON, aferentă perioadei 04.06.2009-11.05.2011.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei în ceea ce priveşte actualizarea sumei cu rata inflaţiei.

A obligat pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în fond, în sumă de 2200 RON.

A obligat intimata să plătească apelantei cheltuieli de judecată în apel, în sumă de 188 RON.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Ploieşti a reţinut, sub un prim aspect, că apelanta a precizat, în mod expres, în calea de atac promovată, faptul că nu formulează critici cu privire la preţul stabilit, de 2 RON/mp/an.

În legătură cu susţinerea apelantei legată de neaplicarea, de către instanţa de fond, a dispoziţiilor Legii nr. 351/2004, instanţa de apel a constatat că instanţa de fond a făcut trimitere la prevederile acestei legi, în vigoare în perioada pentru care se solicită despăgubiri, şi a reţinut că dispoziţiile art. 90 alin. (1) şi (2) şi art. 86 din Legea nr. 351/2004 nu sunt incidente în speţă.

Instanţa de apel a apreciat că, faţă de obiectul pretenţiilor deduse judecăţii, despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a terenului, temeiul legal invocat nu este aplicabil, reclamantei cuvenindu-i-se despăgubiri pentru afectarea dreptului său de proprietate, aşa cum corect a stabilit prima instanţă.

A precizat că, prin acordarea unor despăgubiri echitabile, ca echivalent al îngrădirii dreptului de proprietate al reclamantei, se păstrează justul echilibru care trebuie să existe între interesul particular al acesteia şi interesul general.

Arătând că, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 12 alin. (10) din Legea nr. 123/2012, care reglementează dreptul la despăgubire al proprietarilor terenurilor afectaţi de exercitarea de către titularii de licenţă şi autorizaţii a drepturilor prevăzute la alin. (2), instanţa de apel a observat că textul art. 113 alin. (2) din acelaşi act normativ a fost inexact redat în cuprinsul motivelor de apel de către apelantă, prin raportare la data introducerii acţiunii.

În egală măsură, a considerat că prevederile art. 91 din Legea nr. 351/2004 reglementează criteriile de acordare despăgubiri, şi nu valorile la care trebuie să se raporteze instanţa.

S-a subliniat faptul că, prin sentinţa nr. 818 din 3.06.2009 a Tribunalului Buzău, irevocabilă, s-a soluţionat cu putere de lucru judecat faptul că pârâta datorează despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a suprafeţei de 5244 mp proprietatea reclamantei, iar potrivit raportului de expertiză specialitate topografie, suprafaţa de teren ocupată de pârâtă este de 2139 mp şi nu de 1344 mp, cum susţine pârâta.

În ce priveşte perioada pentru care reclamantei i-a fost acordate despăgubiri, Curtea a reţinut că, într-adevăr, prin sentinţa nr. 818 din 3.06.2009 a Tribunalului Buzău, irevocabilă s-a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 165.588 RON cu titlu de despăgubiri, la care se adaugă dobânda legală aferentă calculată de la data introducerii acţiunii - 17 ianuarie 2007, şi până la efectuarea plăţii.

S-a reţinut că, în sentinţa civilă anterior menţionată, se precizează că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata de despăgubiri pentru ultimii trei ani (acţiunea fiind înregistrată la data de 17 ianuarie2007), iar la fila x din sentinţă sumele sunt detaliate astfel: 90.321 RON, reprezentând despăgubiri pentru perioada 17 ianuarie 2004 - 17 ianuarie 2007, respectiv 75.267 RON despăgubiri la zi, adică până la data pronunţării sentinţei - 3 iunie 2009.

Instanţa de apel a constatat, astfel cum corect a învederat şi apelanta, că în sentinţa nr. 818 din 3 iunie 2009, se precizează, în mod expres, faptul că dobânzile legale urmează a fi stabilite pe cale separată ori pe calea executării silite, reclamanta neprecizând, la momentul formulării concluziilor scrise, modalitatea de calcul a acestora.

Prin urmare, instanţa de apel a apreciat că, pentru perioada 11 mai 2008-3 iunie 2009, operează autoritatea de lucru judecat, astfel că, a respins cererea de despăgubiri pentru această perioadă, văzând sentinţa nr. 818 din 3 iunie 2009 a Tribunalului Buzău, irevocabilă.

Raportat la suprafaţa de 2139 mp şi la preţul de 2 RON/mp/an, pentru perioada rămasă de plată, respectiv 4 iunie 2009 -11 mai 2011, instanţa de apel a stabilit că suma datorată cu titlu de despăgubiri este de 8.274,71 RON, sumă actualizată cu indicele de inflaţie, astfel cum intimata-reclamantă a solicitat.

III. Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel a formulat recurs pârâta S.C. B. S.A., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 3 februarie 2020.

Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea, în parte, a deciziei civile nr. 543 din 12 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, cu consecinţa admiterii apelului formulat de recurentă şi schimbării sentinţei pronunţate de instanţa de fond, în sensul diminuării sumei reprezentând despăgubiri, de la suma de 8.274,71 RON, stabilita de instanţa de apel, la suma de 5.152 RON.

A mai solicitat recalcularea contravalorii cheltuielilor de judecată la care a fost obligata recurenta, proporţional cu partea din acţiunea principală admisă.

Prin memoriul de recurs, recurenta-pârâtă a criticat decizia recurată doar în ceea ce priveşte greşita aplicare, de către instanţa de apel, a dispoziţiilor Legii nr. 351/2004, prin aceea că instanţa a acordat despăgubiri şi pentru suprafaţa de 795 mp., reprezentând teren aferent sondei de gaze naturale nr. 433, deşi, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 351/2004, drepturile de uz şi servitute, în acest caz, se exercită cu titlu gratuit.

A considerat greşit raţionamentul instanţei, referitor la faptul că, faţă de obiectul pretenţiilor deduse judecăţii, despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a terenului, temeiul reprezentat de dispoziţiile Legii nr. 351/2004 nu este aplicabil, apreciind instanţa de apel că reclamanta are dreptul la despăgubiri pentru afectarea dreptului său de proprietate.

A arătat că, înlăturând aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 351/2004, instanţele de fond şi apel şi-au întemeiat hotărârile pronunţate pe dispoziţiile art. 12 alin. (10) din Legea nr. 123/2012:

"Proprietarii terenurilor şi titularii activităţilor afectaţi de exercitarea de către titularii de licenţă şi autorizaţii a drepturilor prevăzute la alin. (2) vor fi despăgubiţi pentru prejudiciile cauzate acestora. La calculul despăgubirilor vor fi avute în vedere următoarele criterii:

- suprafaţa de teren afectată cu ocazia efectuării lucrărilor;

- tipurile de culturi şi plantaţii, precum şi amenajările afectate de lucrări;

- activităţile restrânse cu ocazia lucrărilor.

Cuantumul despăgubirii se stabileşte prin acordul părţilor sau, în cazul în care părţile nu se înţeleg, prin hotărâre judecătorească.".

A susţinut recurenta că ambele instanţe greşesc cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor Legii nr. 123/2012, respectiv inaplicabilitatea dispoziţiilor Legii nr. 351/2004, deoarece, în raport cu momentul introducerii acţiunii, data de 13 mai 2011, Legea nr. 123/2012 nu este aplicabilă speţei, fiind încălcat principiului neretroactivităţii legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi de art. 69 C. civ.

Recurenta a arătat că Legea nr. 123/2012 se aplică numai obiectivelor construite după apariţia legii, astfel cum se menţionează în textul art. 113 alin. (2) al actului normativ.

Contrazicând propriul raţionament, instanţa de apel a constatat că sunt aplicabile dispoziţiile Legii speciale nr. 123/2012, şi că nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 351/2004, deşi acest act normativ viza acelaşi domeniu de reglementare, respectiv domeniul gazelor naturale, Legea nr. 123/2012 înlocuind dispoziţiile Legii nr. 351/2004.

Prin urmare, recurenta a susţinut că, întrucât instanţa de apel a stabilit că în speţă este aplicabilă legea specială care reglementeaza domeniul gazelor naturale, derogatorie de la dreptul comun, ar fi trebuit aplicată legea specială în vigoare la data introducerii acţiunii, respectiv Legea nr. 351/2004.

A mai arătat că despăgubirile la care se referă dispoziţiile art. 12 alin. (10) din Legea nr. 123/2012 se circumscriu, în mod strict, situaţiei în care au fost necesare intervenţii pentru retehnologizări, reparaţii, revizii sau avarii, ocazie cu care s-ar fi produs pagube proprietarilor din vecinătatea capacităţilor energetice, titularii de licenţă fiind obligaţi să plătească despăgubiri, în condiţiile legii.

Aceasta rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 12 alin. (9) şi 10 din Legea nr. 123/2012, coroborat cu textul alin. (11) al acestui articol şi cu dispoziţiile art. 113 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 123/2012.

Or, în cadrul probelor administrate în cauză, nu s-a stabilit existenta unor pretinse prejudicii (dealtfel, nici prin acţiune nu s-a formulat o astfel de cerere), iar expertiza în silvicultură efectuată a prezentat concluzii privind lipsa de folosinţă, în raport cu anumite contracte de închiriere similare, încheiate pentru aceeaşi categorie de terenuri.

A susţinut că, pentru suprafaţa de teren aferenta sondei de gaze naturale este aplicabilă Legea 351/2004, care prevede, în textul art. 90 alin. (2) (forma în vigoare la data introducerii acţiunii) că:

""Exercitarea drepturilor de uz şi servitute asupra proprietăţilor afectate de capacităţile din domeniul gazelor naturale se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existenţei acestora. Dacă, cu ocazia intervenţiilor pentru retehnologizări, reparaţii, revizii, avarii, se produc pagube proprietarilor din vecinătatea capacităţilor din domeniul gazelor naturale, concesionarii au obligaţia să plătească despăgubiri în condiţiile legii.".

A făcut referire la decizia nr. 27/2019, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2019, prin care s-a stabilit că, pentru capacităţile energetice realizate anterior Legii nr. 13/2007 privind energia electrică, exercitarea de către titular a drepturilor de uz şi servitute se face cu titlu gratuit, potrivit dispoziţiilor speciale în vigoare la data punerii în funcţiune.

Pentru identitate de raţiune, a susţinut că acelaşi principiu se poate aplica, şi în privinţa dispoziţiilor legii privind capacităţile energetice în domeniul gazelor naturale, concluzia fiind că exercitarea de către titularii autorizaţiilor de înfiinţare a drepturilor de uz de servitute se face, potrivit dispoziţiilor speciale în vigoare la data punerii lor în funcţiune, Legea nr. 351/2004, cu titlu gratuit.

Dispoziţiile art. 35 alin. (3) şi art. 41 alin. (4) din Legea nr. 13/2007, respectiv cele ale art. 30 alin. (4) şi art. 44 din Legea nr. 123/2012 se opun ca titularii dreptului de proprietate privată, afectaţi de reţelele electrice de transport ori de distribuţie existente la data intrării în vigoare a legii, să obţină indemnizare pentru lipsa de folosinţă a terenurilor pe care se situează respectivele capacităţi energetice.

În acelaşi timp, recurenta a invocat dispoziţiile art. 90 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 351/2004:

"(l)Drepturile de uz şi de servitute legală, prevăzute la art. 86, asupra terenurilor şi altor bunuri proprietate publică sau proprietate privată a persoanelor fizice ori juridice au ca obiect utilitatea publică, au caracter legal şi se exercită pe toată durata de viaţă a capacităţii respective sau temporar, cu ocazia retehnologizării unei capacităţi în funcţiune, reparaţiei, reviziei, lucrărilor de intervenţie în caz de avarie. (2) Exercitarea drepturilor de uz şi servitute asupra proprietăţilor afectate de capacităţile din domeniul gazelor naturale se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existenţei acestora. Dacă, cu ocazia intervenţiilor pentru retehnologizări, reparaţii, revizii, avarii, se produc pagube proprietarilor din vecinătatea capacităţilor din domeniul gazelor naturale, concesionarii au obligaţia să plătească despăgubiri în condiţiile legii."

A susţinut recurenta că, aplicând situaţiei de fapt dispoziţiile legale anterior menţionate, în ipoteza în care s-ar constata existenţa unei obligaţii de plată, suma totală de plată ar fi de maxim 5.152 RON, deoarece, prin raportul de expertiză tehnică efectuată în cauză, s-a constatat că terenul destinat sondei 483 ocupă o suprafaţă de 795 mp. (din terenul de 22.000 mp. cu nr. cadastral x ce aparţine reclamantei), iar despăgubirea trebuie recalculată la suprafaţa de 1344 mp (2139 mp - suprafaţa identificata de expert minus 795 mp - suprafaţa sondei 483 de gaze naturale), scăzându-se perioada de timp pentru care nu se datorează despăgubiri, conform dispoziţiei instanţei de apel.

Recurenta nu a indicat temeiul de drept al motivelor de casare invocate.

IV. Analizând recursul formulat prin prisma criticilor de nelegalitate formulate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îl va admite, ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:

Prin acţiunea de faţă, aflată în faza procesuală a recursului, intimata-reclamantă a solicitat recurentei-pârâte despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a terenului aflat în proprietatea sa, pe care se află amplasate trei sonde de extracţie, cuprinzând drumurile de acces pietruite şi vetre de sondă.

Acţiunea a fost întemeiată, în drept, pe dispoziţiile art. 480 din C. civ. din 1864.

În raport cu criticile menţionate în memoriul conţinând motivele de recurs, se apreciază că acestea se circumscriu motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 teza a II-a din C. proc. civ. din 1865, referitor la încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Concret, recurenta-pârâtă susţine că instanţa de apel a aplicat în mod greşit dispoziţiile Legii nr. 123/2012 elementelor de fapt conturate în speţă, întrucât, în raport cu momentul introducerii acţiunii, 13 mai 2011, sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 351/2004.

Din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că, atât recurenta-pârâtă, cât şi instanţele de fond, au făcut referire la o serie de acte normative cu caracter special, cărora le-au acordat prevalenţă faţă de temeiul juridic de drept comun invocat de intimata-reclamantă în acţiune, în virtutea principiului specialia generalibus derogant.

În cuprinsul acţiunii, în raport cu solicitarea intimatei-reclamante pentru obţinerea despăgubirilor aferente lipsei de folosinţă a terenului ocupat de sondele nr. 351, 450 şi 483 aparţinând recurentei-pârâte, recurenta a formulat apărări, prin întâmpinare, referindu-se la aceste sonde de extracţie ca fiind obiective petroliere şi, totodată, caracterizând terenul aferent acestora ca fiind teren pe care se desfăşoară operaţiuni petroliere.

În raport cu aceste apărări, recurenta-pârâtă a susţinut, la fond, că sunt aplicabile dispoziţiile Legii petrolului nr. 238 din 7 iunie 2004, act normativ în vigoare.

După reluarea judecăţii în primă instanţă, urmare suspendării dispuse de instanţă până la soluţionarea dosarului nr. x/2011 al Tribunalului Buzău, având ca obiect cererea reconvenţională formulată în acest dosar de către recurenta-pârâtă, aceasta din urmă, printr-o completare la întâmpinare depusă în prezenta cauză, a invocat, pe de o parte, concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară efectuate în cauza ce a pricinuit suspendarea judecăţii, arătând că acest raport a stabilit că suprapunerea există doar în ceea ce priveşte terenul aferent sondelor nr. 483 şi 351, şi, pe de altă parte, a menţionat că sonda nr. 483 este o sondă de extracţie a gazelor naturale, sens în care a făcut referire la prevederile Legii gazelor nr. 351/2004, legea specială în vigoare la data introducerii acţiunii.

În sentinţa pronunţată, instanţa de fond a reţinut că, potrivit raportului de expertiză tehnică în specialitatea topografie cadastru, precum şi răspunsului expertului la obiecţiunile formulate de reclamantă, suprafaţa de teren ocupată de pârâtă ce se suprapune cu terenul reclamantei este de 2.139 mp, din care 1.344 mp constituie accesul şi facilităţile sondei nr. 351, iar suprafaţa de de 785 mp reprezintă terenul aferent sondei nr. 483.

Aceeaşi situaţie este reţinută, cu autoritate de lucru judecat, şi în decizia civilă nr. 241/2015 pronunţată la data de 26 octombrie 2015 de Tribunalul Buzău, secţia I civilă în dosarul nr. x/2011, în care s-a judecat cererea reconvenţională formulată de recurenta-pârâtă în prezenta cauză .

Înalta Curte apreciază că, pentru a se da un răspuns criticilor recurentei-pârâte vizând greşita determinare a legii speciale aplicabile, este necesară o completă stabilire a situaţiei de fapt existente în cauză, care ar trebui să clarifice tipul ambelor sondelor de extracţie deţinute de recurenta-pârâtă pe terenul intimatei-pârâte.

Aceasta întrucât, pe de o parte, Legea nr. 351/2004 se aplică, potrivit prevederilor art. 1, desfăşurării activităţilor specifice sectorului gazelor naturale, iar, pe de altă parte, Legea nr. 238/2004 reglementează operaţiunile petroliere realizate de către persoane juridice, române sau străine, în condiţiile legii.

Or, din analiza coroborată a deciziei recurate şi a sentinţei pronunţate de prima instanţă, rezultă că instanţele de fond au reţinut că sonda nr. 483 este o sondă de extracţie gaze naturale, nefăcându-se, însă, vorbire despre sonda nr. 351, despre care recurenta-pârâtă susţinea, în întâmpinarea formulată la fond, că reprezintă sondă petrolieră, după cum, în completarea la întâmpinare depusă la dosarul de fond, aceeaşi recurentă-pârâtă a precizat că este o sondă de ţiţei.

Tipul sondelor aflate pe terenul intimatei-reclamante, respectiv materiile prime extrase prin exploatarea acestora, determină aplicarea, pentru cele două obiective ale recurentei-pârâte sau numai pentru unul dintre ele, după caz, fie a legislaţiei speciale din domeniul gazelor naturale (care, contrar celor reţinute de instanţa de apel, nu poate fi decât Legea nr. 351/2004, în raport cu data introducerii acţiunii), fie a reglementărilor speciale aplicabile obiectivelor petroliere (Legea nr. 238/2004, încă în vigoare).

Însă aceste determinări sunt caracteristice circumstanţelor de fapt ale cauzei, presupunând verificări de fapt inadmisibile în recurs, cale de atac limitată la examinarea criticilor de nelegalitate, conform dispoziţiilor art. 304 din C. proc. civ. (forma în vigoare la data introducerii acţiunii).

Pentru aceste motive, instanţa de recurs va admite apelul şi va trimite cauza instanţei de apel, urmând ca, în temeiul dispoziţiilor art. 315 alin. (1) din C. proc. civ., această din urmă instanţă să stabilească, prin administrarea oricăror probe necesare, regimul de exploatare a ambelor sonde (nr. 351 şi nr. 483) exploatate de recurenta-pârâtă, aflate pe terenul intimatei-reclamante, în sensul de a se stabili dacă acestea - sau numai una dintre ele - sunt destinate extracţiei de gaz sau extracţiei de ţiţei.

În rejudecare, instanţa de recurs va avea în vedere dezlegarea dată prin prezenta hotărâre, în sensul că, în cazul sondelor destinate extracţiei de gaze naturale, în raport cu data introducerii acţiunii, este aplicabilă legislaţia specială din domeniul gazelor naturale în vigoare la acel moment, reprezentată de Legea nr. 351/2004.

În consecinţă, în raport cu considerentele anterior expuse, se constată întemeiată critica formulată de recurenta-pârâtă, din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. din 1865, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (3) teza a doua din C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei nr. 543 din 12 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta - pârâtă B. S.A. împotriva împotriva deciziei nr. 543 din 12 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

Casează decizia recurată.

Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iulie 2020.