Shareholder withdrawal redemption claim admissible under Law 151/2014; cassation appeal dismissed and costs awarded to shareholders

Şedinţa publică din data de 1 iulie 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la data de 23.01.2018 pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia civilă, sub nr. x/2018, reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. au solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună:

- obligarea pârâtei la plata către reclamanta A. a sumei de 5.379 RON, reprezentând contravaloarea estimată provizoriu a celor 7.134 acţiuni deţinute la S.C. C. S.A., pe care societatea pârâtă este ţinută să le răscumpere ca urmare a naşterii dreptului de retragere în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 151/2014 şi la plata dobânzii aferente debitului principal (dobânda legală penalizatoare standard), calculată de la data scadenţei plăţii aferente dreptului de retragere (15.08.2015) până la momentul plăţii efective, de la data scadenţei până la data redactării acţiunii (17.01.2018) dobânda acumulată fiind în cuantum de 749 RON;

- obligarea pârâtei la plata către reclamanta B. a sumei de 5.682 RON, reprezentând contravaloarea estimată provizoriu a celor 7.537 acţiuni deţinute la S.C. C. S.A., pe care societatea pârâtă este ţinută să le răscumpere ca urmare a naşterii dreptului de retragere în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 151/2014, şi la plata dobânzii aferente debitului principal (dobânda legală penalizatoare standard), calculată de la data scadenţei plăţii aferente dreptului de retragere (15.08.2015) până la momentul plăţii efective, de la data scadenţei până la data redactării acţiunii (17.01.2018) dobânda acumulată fiind în cuantum de 792 RON;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de demersul judiciar.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 151/2014 privind clarificarea statutului juridic al acţiunilor care se tranzacţionează pe piaţa RASDAQ sau pe piaţa valorilor mobiliare necotate, art. 134 din Legea nr. 31/1990 republicată, Regulamentul ASF nr. 17 din 28 noiembrie 2014 privind statutul juridic al acţiunilor care se tranzacţionează pe piaţa RASDAQ sau pe piaţa valorilor mobiliare necotate, Legea nr. 297/2004.

2. Prin sentinţa civilă nr. 1919/2018 din 21.06.2018 a Tribunalului Ilfov, secţia civilă s-a admis excepţia inadmisibilităţii şi s-a respins cererea formulată de reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A., ca inadmisibilă. Reclamantele au fost obligate la plata sumei de 2.499 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către pârâtă.

3. Împotriva acestei sentinţe reclamantele A. şi B. au formulat apel, solicitând, în principal, anularea hotărârii pronunţate în primă instanţă şi trimiterea cauzei spre rejudecare în temeiul art. 480 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ.. În subsidiar, reclamantele au solicitat anularea sentinţei instanţei de fond şi reţinerea cauzei spre rejudecare iar pe fond admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

Prin decizia civilă nr. 342 din 21.02.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a admis apelul formulat de apelantele-reclamante A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 1919 din 21.06.2018 a Tribunalului Ilfov, secţia Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. C. S.A., s-a anulat în tot sentinţa apelată şi, rejudecând, s-a respins excepţia inadmisibilităţii, cauza fiind trimisă spre rejudecare la prima instanţă.

Curtea a constatat că nu sunt întemeiate criticile formulate de apelantele-reclamante în cadrul primului motiv de apel, prin care s-a invocat încălcarea normelor procedurale de către prima instanţă, în sensul că excepţia inadmisibilităţii nu a fost pusă în discuţia părţilor şi a fost admisă fără să se reţină concluziile acestora.

Sub acest aspect, s-a reţinut că Tribunalul Bucureşti a pronunţat soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, după ce, premergător, a pus în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii, aşa cum reiese din cuprinsul încheierii din 07.06.2018 care face corp comun cu hotărârea, dată la ultimul termen de judecată. De aceea, nici nu se impunea formularea unui apel distinct împotriva acestei încheieri, contrar celor susţinute de către intimata-pârâtă.

De altfel, excepţia inadmisibilităţii a fost unită cu fondul la cererea părţilor, de aceea nu se poate reţine lipsa dezbaterilor asupra acesteia.

Din conţinutul încheierii, rezultă că pârâta a făcut referire atât la lipsa dovezii calităţii de acţionar, cât şi la dreptul rezervat de reclamante de a renunţa la cererea de retragere, aceste din urmă aspecte fiind invocate şi prin întâmpinare în susţinerea excepţiei inadmisibilităţii, iar apărătorul reclamantelor, având cuvântul în replică, a combătut aceste susţineri.

Or, procedând în acest fel, prima instanţă a soluţionat cererea cu respectarea principiului contradictorialităţii şi a dreptului părţilor la apărare, aspecte esenţiale în desfăşurarea unui proces echitabil, potrivit art. 13-14 din C. proc. civ.

Prin urmare, Curtea a constatat că tribunalul şi-a îndeplinit aceste obligaţii, soluţionând cererea în considerarea excepţiei inadmisibilităţii, aspect care a fost pus în discuţia părţilor la termenul de judecată acordat iar reclamantele au avut posibilitatea de a-şi exprima opinia şi de a se apăra, drept pe care l-au şi exercitat.

Au fost găsite întemeiate criticile referitoare la greşita soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii.

Astfel, s-a arătat că prima instanţă a fost învestită de către reclamantele A. şi B., în calitate de acţionari ai S.C. C. S.A., cu o acţiune în pretenţii îndreptată împotriva societăţii pârâte, prin care s-a solicitat obligarea acesteia la plata, către fiecare reclamantă, a sumei reprezentând contravaloarea numărului de acţiuni deţinute, ca urmare a exercitării dreptului de retragere din societate în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 151/2014, precum şi la plata dobânzilor legale aferente.

Instanţa de prim control judiciar a reţinut că potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 151/2014 privind clarificarea statului juridic al acţiunilor care se tranzacţionează pe piaţa RASDAQ sau pe piaţa valorilor mobiliare necotate, consiliile de administraţie/directoratele societăţilor ale căror acţiuni sunt tranzacţionate pe piaţa RASDAQ sau pe piaţa acţiunilor necotate aveau obligaţia să convoace şi să efectueze demersurile necesare pentru desfăşurarea adunărilor generale extraordinare ale acţionarilor, în termen de 120 de zile de la intrarea în vigoare a acestei legi, în condiţiile stabilite de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu scopul dezbaterii de către acţionari a situaţiei create de lipsa cadrului legal de funcţionare a pieţei RASDAQ, precum şi pentru ca aceştia să ia o decizie privitoare la efectuarea de către societate a demersurilor legale necesare în vederea admiterii la tranzacţionare a acţiunilor emise de societate pe o piaţă reglementată sau a tranzacţionării acestora în cadrul unui sistem alternativ de tranzacţionare, în baza prevederilor Legii nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi a reglementărilor emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.).

Conform art. 3 din aceeaşi lege, în situaţia în care adunarea generală a acţionarilor hotărăşte ca societatea să nu facă demersurile legale necesare în vederea admiterii la tranzacţionare a acţiunilor emise de societate pe o piaţă reglementată sau a tranzacţionării acestora în cadrul unui sistem alternativ de tranzacţionare, acţionarii au dreptul de a se retrage din societate în condiţiile art. 134 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Prin derogare de la prevederile art. 134 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, termenul în care acţionarii îşi puteau exercita dreptul de retragere era de 90 de zile de la publicarea hotărârii adunării generale a acţionarilor în condiţiile art. 2 alin. (3).

Legiuitorul a stabilit la art. 4 că acţionarii aveau dreptul de a se retrage din societate şi în cazurile în care adunarea generală convocată potrivit prevederilor art. 2:

a) nu se desfăşoară din cauza neîndeplinirii condiţiilor legale de cvorum;

b) nu adoptă nicio hotărâre prin neîndeplinirea condiţiilor legale de majoritate;

c) nu se desfăşoară în termenul de 120 de zile stabilit la art. 2 alin. (1).

(2) Termenul de exercitare a dreptului de retragere curgea de la data adunării generale în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b), respectiv de la expirarea termenului prevăzut la art. 2, în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c).

În speţă, prin decizia nr. 751/20.04.2015 emisă de A.S.F., administratorul unic al S.C. C. S.A. a fost sancţionat, întrucât nu a dispus măsurile necesare pentru a convoca şi a asigura desfăşurarea adunării generale extraordinare a acţionarilor, în termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a Legii nr. 151/2014, cu scopul dezbaterii de către acţionari a situaţiei create de lipsa cadrului legal de funcţionare a pieţei RASDAQ, precum şi ca aceştia să ia o decizie privitoare la efectuarea de către societate a demersurilor legale necesare în vederea admiterii la tranzacţionare a acţiunilor emise de societate pe o piaţă reglementată sau a tranzacţionării acestora în cadrul unui sistem alternativ de tranzacţionare.

Autoritatea de Supraveghere Financiară a decis, prin decizia nr. 3032/26.10.2015, retragerea de la tranzacţionare pe B.V.B. - piaţa RASDAQ a acţiunilor emise de S.C. C. S.A., începând cu data de 27.10.2015.

Totodată, s-a menţionat că la 14.05.2015 au fost înregistrate la societate notificările nr. x/2015 şi nr. y/2015, prin care reclamantele A. şi B. îşi exprimau intenţia de a se retrage din societate în baza dreptului conferit de Legea nr. 151/2014, solicitând contravaloarea acţiunilor deţinute, la preţul stabilit prin evaluare de către evaluatorul autorizat independent.

Societatea a demarat procedura de stabilire a preţului ce urma a fi plătit pentru acţiunile deţinute de acţionarii care şi-au exercitat dreptul de retragere, fiind desemnat de către Oficiul Registrului Comerţului expertul autorizat, potrivit art. 6 din Regulamentul A.S.F. nr. 17/2014, însă, ca urmare a neplăţii preţului serviciilor şi nepredării documentelor şi informaţiilor necesare evaluării, expertul a reziliat contractul şi expertiza nu a fost efectuată, astfel încât cererile de retragere formulate de reclamante au rămas nesoluţionate.

În aceste condiţii reclamantele au formulat acţiunea ce face obiectul acestui dosar, prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând contravaloarea numărului de acţiuni deţinute, ca urmare a exercitării dreptului de retragere din societate în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 151/2014.

Curtea a reţinut că Legea nr. 151/2014 şi Regulamentul A.S.F. nr. 17/2014 stabilesc, în mod strict, condiţiile de retragere a acţionarilor din societate şi de efectuare a plăţii contravalorii acţiunilor deţinute de aceşti acţionari, însă din analiza acestor dispoziţii legale nu rezultă că acţionarii care îşi exercită dreptul de retragere din societate trebuie să îndeplinească alte formalităţi decât aceea de depunere a declaraţiei de retragere.

Prin depunerea unei asemenea cereri, se declanşează procedura de retragere a acţionarilor din societate, în cadrul căreia toate obligaţiile revin societăţii conform dispoziţiilor legale cuprinse în capitolul III din Regulamentul A.S.F. nr. 17/2014.

Astfel, s-a constatat că reclamantelor nu le poate fi imputată nerespectarea procedurii stabilite de lege, întrucât derularea acesteia nu era obligaţia lor, ci cădea în sarcina societăţii, contrar celor reţinute de prima instanţă şi susţinerilor intimatei-pârâte.

Instanţa de apel a ajuns la concluzia că acţiunea în pretenţii a reclamantelor, prin care se tinde la valorificarea dreptului de retragere din societate, recunoscut de Legea nr. 151/2014, este admisibilă, chiar şi în condiţiile existenţei dreptului acestora de a renunţa la cererea de retragere.

S-a arătat că acest drept poate fi exercitat, eventual, în cadrul procesului civil prin exprimarea disponibilităţii reclamantelor de a continua sau nu acţiunea în funcţie de concluziile expertului desemnat pentru a stabili preţul acţiunilor.

De asemenea, Curtea a constatat că acţiunea nu este inadmisibilă nici în raport de dispoziţiile art. 134 din Legea nr. 31/1990, la care fac trimitere prevederile art. 3 din Legea nr. 151/2014.

Potrivit art. 134 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, acţionarii trebuie să depună la sediul societăţii, alături de declaraţia scrisă de retragere, acţiunile pe care le posedă sau, după caz, certificatele de acţionar emise potrivit art. 97 din lege.

Aceasta este o dispoziţie care nu instituie un fine de neprimire a acţiunii în pretenţii, existenţa sau inexistenţa calităţii de acţionar fiind un aspect care priveşte temeinicia acţiunii, aşa cum, de altfel, pârâta l-a şi invocat prin întâmpinarea depusă în primă instanţă.

Şi oricum, scopul acestei dispoziţii legale nu este acela de a se face dovada calităţii de acţionar, întrucât societatea este în măsură să-şi cunoască acţionarii, ci se urmăreşte blocarea acţiunilor aparţinând unui acţionar care şi-a exercitat dreptul de a se retrage din societate.

Or, în cazul specific al Legii nr. 151/2014, acest scop este atins prin instituirea obligaţiei societăţii ca, în termen de 24 de ore de la primirea unei cereri de retragere din societate a unui acţionar, să solicite depozitarului central efectuarea demersurilor pentru blocarea acţiunilor respectivului acţionar [art. 7 alin. (2) din Regulamentul A.S.F. nr. 17/2014].

Pentru aceste considerente, apreciind că excepţia inadmisibilităţii acţiunii nu este întemeiată, în baza art. 480 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., Curtea a admis apelul, a anulat în tot sentinţa apelată, a respins excepţia inadmisibilităţii şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, faţă de solicitarea expresă a apelantelor-reclamante din cuprinsul cererii de apel.

În raport de soluţia pronunţată, Curtea a reţinut că apare de prisos în acest cadru procesual analiza celorlalte susţineri din cuprinsul cererii de apel şi a apărărilor corelative care privesc fondul cauzei, urmând ca prima instanţă să reevalueze şi cererea de probatorii în contextul rejudecării cauzei pe fond.

4. La data de 05.07.2019 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 342/21.02.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti, apreciind că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. De asemenea, a cerut obligarea intimatelor-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Subsumat acestui motiv de recurs recurenta a susţinut, în primul rând, că instanţa de apel a încălcat prevederile Legii nr. 151/2014 şi ale Regulamentului A.S.F. nr. 17/2014.

S-a arătat că este eronată aprecierea instanţei de apel, conform căreia "este adevărat că Legea nr. 151/2014 şi Regulamentul A.S.F. nr. 17/2014 stabilesc, în mod strict, condiţiile de retragere a acţionarilor din societate şi de efectuare a plăţii contravalorii acţiunilor deţinute de aceşti acţionari, însă din analiza acestor dispoziţii legale nu rezultă că acţionarii care îşi exercită dreptul de retragere din societate trebuie să îndeplinească alte formalităţi decât aceea de depunere a declaraţiei de retragere".

În opinia recurentei, dacă doreau să se retragă din societate, reclamantele aveau obligaţia de a depune la sediul acesteia nu numai declaraţia scrisă de retragere, ci şi acţiunile pe care le posedă sau, după caz, certificatele de acţionar, aşa cum prevede art. 134 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, dispoziţie legală pe care instanţa de apel a ales să o ignore.

S-a arătat că Legea nr. 151/2014 prevede că procedura de delistare pe care o reglementează împreună cu Regulamentul A.S.F. nr. 17/2014 se completează cu dispoziţiile Legii nr. 31/1990.

Aşadar, instanţa de apel ar fi trebuit să ţină cont de prevederile imperative ale art. 134 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 şi să constate că reclamantele nu au efectuat toate demersurile pentru a se retrage din societate, respectiv nu au depus la sediul societăţii certificatele de acţionar.

Printr-o altă critică recurenta a susţinut că instanţa de apel a considerat greşit că "tinzând la valorificarea dreptului de retragere din societate recunoscut de Legea nr. 151/2014, prezenta acţiune în pretenţii este admisibilă, chiar în condiţiile existenţei dreptului reclamantelor de a renunţa la cererea de retragere, acest drept putând fi exercitat eventual în cadrul procesului civil prin exprimarea disponibilităţii reclamantelor de a continua sau nu acţiunea în funcţie de concluziile expertului desemnat pentru a stabili preţul acţiunilor", avându-se în vedere că reclamantele, nu numai că nu au precizat care este suma exactă pe care o solicită, dar nici măcar nu s-au decis dacă doresc sau nu contravaloarea acţiunilor.

Prin urmare, dacă s-ar accepta acest raţionament, s-ar ajunge la situaţia în care Tribunalul Ilfov ar fi obligat la încuviinţarea probei cu expertiza, indiferent dacă o consideră utilă, pertinentă şi concludentă.

Aceasta deoarece, în lipsa expertizei, instanţa nu ar avea o cerere de soluţionat, atâta timp cât reclamantele au arătat, în mod expres, că nu s-au decis dacă solicită sau nu admiterea cererii de chemare în judecată.

În acest context, corect ar fi fost ca instanţa de apel să constate că reclamantele ar fi trebuit să solicite, în prealabil, efectuarea unei expertize extrajudiciare pentru a cunoaşte preţul acţiunilor, în condiţiile în care expertul desemnat de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului a reziliat contractul încheiat cu societatea.

Recurenta a apreciat că dacă ar fi procedat în acest mod reclamantele ar fi putut să solicite, în mod irevocabil, retragerea din S.C. C. S.A. şi nu ar mai fi fost nevoite să îşi rezerve dreptul de a renunţa la cererea de retragere.

În fine, recurenta-pârâtă a considerat că decizia instanţei de apel este nelegală, deoarece s-a reţinut greşit că "acţiunea nu este inadmisibilă nici în raport de dispoziţiile art. 134 din Legea nr. 31/1990, la care fac trimitere prevederile art. 3 din Legea nr. 151/2014 (...)", apreciindu-se că "scopul acestei dispoziţii nu este acela de a se face dovada calităţii de acţionar, întrucât societatea este în măsură a-şi cunoaşte acţionarii, ci se urmăreşte blocarea acţiunilor aparţinând unui acţionar care şi-a exercitat dreptul de a se retrage din societate".

Or, în măsura în care s-ar primi raţionamentul Curţii de Apel Bucureşti cu privire la acest aspect, ar însemna că neparcurgerea întregii proceduri de retragere din societate ar fi lipsită de sancţiune iar acţionarii ar putea decide, în mod discreţionar, care sunt documentele pe care sunt dispuşi să le depună pentru a se retrage din societate.

Cu alte cuvinte, cererea de retragere ar produce efecte chiar şi în lipsa parcurgerii procedurii legale obligatorii, ceea ce este absurd şi nelegal.

Faţă de aceste argumente, recurenta-pârâtă a solicitat să se constate că instanţa de apel, în mod greşit şi nelegal, a dispus respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii.

Intimatele-reclamante au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că hotărârea instanţei de apel este temeinică şi legală. Totodată, au solicitat obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar.

Prin răspunsul la întâmpinare recurenta a cerut să se constate că sunt neîntemeiate apărările intimatelor şi obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

5. Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 27.11.2019 Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu menţiunea că părţile pot depune un punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurenta-pârâtă a depus punct de vedere la raport, arătând că este de acord cu concluziile acestuia.

Prin încheierea din 05.02.2020 s-a admis, în principiu, recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 342/21.02.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi s-a fixat termen în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în vederea soluţionării acestuia.

6. Examinând recursul formulat în cauză prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte urmează să îl respingă pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs invocat de recurenta-pârâtă este cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi se referă la situaţia în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Ipoteza normativă are în vedere situaţiile în care instanţa recurge la textele de lege aplicabile speţei, dar fie le încalcă, în litera sau spiritul lor, fie le aplică greşit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă ori cu totul eronată.

Din perspectiva acestui motiv de nelegalitate recurenta din prezenta cauză a susţinut că au fost ignorate prevederile imperative ale Legii nr. 31/1990 şi ale Legii nr. 151/2014, arătându-se că reclamantele nu şi-au îndeplinit obligaţia de depunere a acţiunilor concomitent cu cererea de retragere din societate.

Această susţinere este însă neîntemeiată, întrucât cererile de retragere şi-au produs efectul prevăzut de lege, în sensul că societatea a demarat procedura dispunând efectuarea expertizei. Este, deci, contradictorie poziţia recurentei care arată că în lipsa depunerii certificatului de acţionar, cererea de retragere nu are niciun efect.

Nedepunerea acţiunilor sau, după caz, a certificatului de acţionar nu poate conduce la concluzia că acţionarul nu şi-a manifestat voinţa de a se retrage din societate.

Legiuitorul a prevăzut, în cuprinsul art. 134 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, că "acţionarii vor depune la sediul societăţii, alături de declaraţia scrisă de retragere, acţiunile pe care le posedă sau, după caz, certificatele de acţionar" cu scopul de a se calcula dreptul de răscumpărare a acţiunilor deţinute la societate de către acţionarul care se retrage.

Prin urmare, nedepunerea certificatului de acţionar nu poate avea efectul prefigurat de recurentă.

Acţiunile sunt emise de societatea în cauză, societate care eliberează certificatul de acţionar conform evidenţelor proprii sau deţinute de Depozitarul Central. Prin urmare, nedepunerea acţiunilor sau a certificatului de acţionar nu poate fi opusă de societate în condiţiile în care aceasta este însăşi depozitara acestor dovezi. Aşa cum a explicat instanţa de apel, scopul depunerii acţiunilor sau a certificatului de acţionar nu face dovada, faţă de societatea care a emis acţiunile, a calităţii de acţionar a titularului cererii de retragere, ci urmăreşte blocarea de la tranzacţionare a acelor acţiuni în legătură cu care dreptul de retragere s-a manifestat.

Nu este întemeiată nici susţinerea recurentei, potrivit căreia reclamantele ar fi trebuit să solicite, în prealabil, efectuarea unei expertize extrajudiciare pentru a cunoaşte preţul acţiunilor şi pentru a solicita, în mod irevocabil, retragerea din S.C. C. S.A.

Sub acest aspect, se cuvine menţionat faptul că poziţia procesuală a reclamantelor, care pot renunţa la cererea de răscumpărare, nu afectează admisibilitatea acţiunii, aşa cum corect a stabilit instanţa de apel, ci ţine de principiul disponibilităţii procesului civil care se conturează pe toată durata litigiului, în condiţiile Legii nr. 151/2014 şi Legii nr. 31/1990.

Va fi înlăturată şi cea de-a treia critică adusă deciziei recurate, întrucât instanţa de apel nu a ignorat procedura legală a retragerii acţionarilor din societate, ci a analizat strict condiţiile de admisibilitate ale acţiunii judiciare, din perspectiva efectului pe care poate să îl producă, în plan procesual, nedepunerea certificatului de acţionar.

Această împrejurare nu afectează admisibilitatea procedurii judiciare atunci când procedura amiabilă eşuează sau nu se finalizează, ci poate reprezenta, cel mult, o componentă de temeinicie a acesteia.

Înalta Curte reţine că faţă de specificul pieţei de capital acţiunile tranzacţionate nu se regăsesc în formă materială, evidenţa acestora fiind ţinută de către Depozitarul Central.

La solicitarea Consiliului de Administraţie al unei societăţi, care a încheiat un contract de prestări servicii cu Depozitarul Central, acesta transmite societăţii registrul acţionarilor, ce conţine informaţii cu privire la toţi acţionarii societăţii şi deţinerile acestora.

Depozitarul Central S.A. este instituţia care furnizează servicii de depozitare, registru, compensare şi decontare a tranzacţiilor cu instrumente financiare, precum şi alte operaţiuni în legătură cu acestea, astfel cum sunt definite în Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital.

Conform prevederilor art. 147 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital toate clasele de instrumente financiare (...) tranzacţionate pe o piaţă reglementată sau în cadrul unui sistem alternativ de tranzacţionare vor fi depozitate, în mod obligatoriu, la depozitarul central autorizat, în vederea efectuării în mod centralizat a operaţiunilor cu instrumente financiare şi asigurării unei evidenţe unitare a acestor operaţiuni.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Codul Depozitarului Central (Titlul 6, capitolul 1, secţiunea 1) toate instrumentele financiare admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată sau în cadrul unui sistem alternativ de tranzacţionare vor fi înregistrate în sistemul Depozitarului Central. Instrumentele financiare sunt (...) evidenţiate în conturi electronice. Alineatul 13 al aceluiaşi articol menţionează că Depozitarul Central furnizează emitentului (societăţii), la solicitarea acestuia, liste ale deţinătorilor de instrumente financiare emise de către emitent (...).

Depozitarul Central are obligaţia de a furniza emitenţilor (societăţilor) informaţiile necesare pentru exercitarea drepturilor aferente instrumentelor financiare depozitate (acţiuni), putând presta servicii pentru îndeplinirea obligaţiilor emitentului faţă de deţinătorii de instrumente financiare.

Certificatul de acţionar, în cazul societăţilor listate, poate fi eliberat doar de către societate, aceasta deţinând informaţii cu privire la acţionarii societăţii din registrul acţionarilor, pus la dispoziţie de către Depozitarul Central.

Depozitarul Central nu eliberează acţionarilor certificate de acţionari, ci doar extrase de cont, acţionarii făcând dovada deţinerilor cu acestea.

În speţă, contrar susţinerilor recurentei, se reţine că reclamantele A. şi B. au făcut dovada calităţii de acţionar prin extrasele de cont nr. x şi nr. x emise de către Depozitarul Central.

Prin urmare, se constată că soluţia instanţei de prim control judiciar reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, argumentele recurentei-pârâte neavând pertinenţa de a susţine nelegalitatea hotărârii atacate prin prisma motivului de casare invocat.

Faţă de cele arătate, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

Totodată, reţinând culpa procesuală a recurentei-pârâte, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., o va obliga pe aceasta la plata sumei de 2.882,06 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimatele-reclamante A. şi B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 342/21.02.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă la plata sumei de 2.882,06 RON către intimatele-reclamante A. şi B., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 iulie 2020.