Arbitration annulment action rejected because no appeal lay from ruling on time-barred claim; appeal inadmissible.

Şedinţa publică din data de 30 iunie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 31 iulie 2013 pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României sub nr. x/2013, astfel cum a fost modificată şi precizată ulterior, reclamanta A. S.A. a solicitat:

1. obligarea pârâtei B. S.A. la plata către reclamantă a sumei de 1.886.420,41 RON, reprezentând penalităţi de întârziere, datorate în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 30 iunie 2010, ca urmare a îndeplinirii cu întârziere a obligaţiei de punere în funcţiune a echipamentelor aferente fazei I;

2. obligarea pârâtei C. S.A. la plata către reclamantă a sumei de 1.539.328,2 RON, reprezentând penalităţi de întârziere, datorate în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 23 aprilie 2010, ca urmare a îndeplinirii cu întârziere a obligaţiei de punere în funcţiune a echipamentelor aferente fazei II;

3. obligarea în solidar a pârâtelor B. S.A. şi C. S.A. la plata către reclamantă a sumei de 2.450.961 RON, reprezentând daunele-interese aferente perioadei cuprinse între 1 august 2010 şi 31 ianuarie 2011, datorate în temeiul Protocolului nr. 1023, ca urmare a îndeplinirii cu întârziere a obligaţiei de punere în funcţiune a echipamentelor aferente fazei I;

4. obligarea în solidar a pârâtelor B. S.A. şi C. S.A. la plata către reclamantă a sumei de 1.420.849 RON, reprezentând daunele-interese aferente perioadei cuprinse între 1 ianuarie 2011 şi 23 martie 2011, datorate în temeiul Protocolului nr. 1023, ca urmare a îndeplinirii cu întârziere a obligaţiei de punere în funcţiune a echipamentelor aferente fazei II.

Prin sentinţa arbitrală nr. 64 din 20 iunie 2018, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 16 iulie 2018, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României a constatat perimată cererea de arbitrare formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. şi C. S.A. şi a obligat-o pe reclamantă la plata către fiecare pârâtă a cheltuielilor arbitrale în cuantum de 5.000 RON.

Împotriva acestei sentinţe a formulat acţiune în anulare reclamanta A. S.A., prin administrator special D. şi administrator judiciar consorţiul format din E.. şi F.., prin care a solicitat admiterea acţiunii în anulare, anularea sentinţei arbitrale, astfel cum a fost îndreptată, şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată şi precizată. În drept, acţiunea în anulare a hotărârii arbitrale a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 12, art. 416, art. 608 alin. (3) lit. b) şi art. 613 C. proc. civ.. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă sub nr. x/2018.

Prin sentinţa civilă nr. 133 din 29 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca neîntemeiată acţiunea în anulare formulată de reclamanta A. S.A., prin administrator special D. şi administrator judiciar consorţiul format din E.. şi F.., împotriva încheierii de şedinţă din 6 iunie 2018 şi a sentinţei arbitrale nr. 64 din 20 iunie 2018, astfel cum aceasta din urmă a fost îndreptată, a obligat reclamanta la plata către pârâta C. S.A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 24.862,19 RON şi către pârâta B. S.A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 44.259,19 RON.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs A. S.A., prin administrator special D. şi administrator judiciar consorţiul format din E.. şi F.., prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Recurenta-reclamantă susţine că, prin sentinţa a cărei anulare se solicită, a fost încălcat regimul juridic al sancţiunii prevăzute de lege pentru neplata taxei arbitrale deoarece curtea de apel ar fi confundat sancţiunea pentru neplata taxei arbitrale (rămânerea în nelucrare a cererii arbitrale) cu sancţiunea pentru neplata taxei judiciare de timbru (anularea cererii de chemare în judecată).

Mai susţine recurenta-reclamantă că dezlegarea dată de curtea de apel criticilor aduse sentinţei arbitrale privind încălcarea regimului juridic al decăderii în materie arbitrală nu este în acord cu prevederile legale deoarece, în mod greşit, tribunalul arbitral a apreciat că termenele de plată a taxei de arbitraj sunt termene de decădere şi că, în afara achitării taxei respective, recurenta nu mai putea face alte acte de procedură.

Într-o altă critică, subsumată aceloraşi motive de recurs, se afirmă că a fost încălcat şi regimul juridic al perimării în materie arbitrală deoarece curtea de apel a considerat că nici cererile recurentei-reclamante de modificare a acţiunii arbitrale şi nici cele legate de eşalonarea taxei de timbru nu reprezintă acte de procedură apte de a întrerupe curgerea termenului de perimare şi a încălcat astfel dispoziţiile art. 417 C. proc. civ. şi ale art. 84 alin. (2), (3) şi 4 din Regulile de procedură arbitrală.

Totodată, recurenta a criticat considerentele prin care prima instanţa a reţinut că actele de procedură efectuate în cauză se circumscriu abuzului procesual, fiind făcute cu intenţia de a tergiversa soluţionarea cauzei.

De asemenea, autoarea recursului a susţinut că sentinţa recurată cuprinde considerente contradictorii. În acest sens, a arătat că prima instanţă a reţinut, pe de o parte, că actele de procedură efectuate în cauză nu întrerup termenul de perimare şi pe de altă parte, a reţinut că aceste acte sunt apte să întrerupă termenul de perimare, însă nu produc efecte, întrucât se circumscriu abuzului procesual.

În final, recurenta-reclamantă a conchis că suma la plata căreia a fost obligată cu titlu de cheltuieli de judecată este disproporţionată faţă de valoarea litigiului.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Intimatele C. S.A. şi B. S.A. au depus întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Pe baza cererii de recurs şi a întâmpinărilor, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reţinut că recursul este inadmisibil.

Prin încheierea din 24 martie 2020, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Intimatele au depus puncte de vedere cu privire la raport prin care au arătat că sunt de acord cu concluziile raportului. Recurenta a depus punct de vedere prin care a arătat că nu este de acord cu cele reţinute în raport.

Examinând cu prioritate admisibilitatea recursului declarat în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în complet de filtru, reţine următoarele:

Recursul vizează sentinţa civilă nr. 133 din 29 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin care a fost respinsă acţiunea în anulare formulată de recurenta-reclamantă împotriva sentinţei arbitrale nr. 64 din 20 iunie 2018. Acţiunea arbitrală care a fost soluţionată prin sentinţa arbitrală nr. 64 din 20 iunie 2018 a fost înregistrată pe rolul tribunalului arbitral la 31 iulie 2013.

Conform art. 27 C. proc. civ., "hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul".

În temeiul acestui text de lege, regimul căilor de atac este determinat de legea în vigoare la data începerii procesului, nefiind incidente în cauză prevederile art. 613 alin. (4) C. proc. civ., în forma modificată prin articolul unic pct. 2 din Legea nr. 17/2017 privind aprobarea O.U.G. nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi a unor acte normative conexe, modificare care este aplicabilă începând cu 24 martie 2017.

Dat fiind că acţiunea în anularea hotărârii arbitrale este o cale de atac specială reglementată de legea procesual civilă rezultă că data începerii procesului nu este determinată de data declarării acestei căi de atac, ci de data introducerii acţiunii arbitrale (în speţă 31 iulie 2013).

Conform dispoziţiilor art. 613 alin. (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acţiunii arbitrale, "hotărârile curţii de apel, pronunţate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului", iar potrivit art. 613 alin. (3) din acelaşi act normativ, "admiţând acţiunea, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală (...)".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că, înainte de data intrării în vigoare a textului de lege modificat (respectiv înainte de 24 martie 2017) sunt supuse recursului numai hotărârile curţii de apel prin care a fost admisă acţiunea în anularea unei hotărâri arbitrale.

Per a contrario, hotărârile curţii de apel prin care a fost respinsă acţiunea în anularea unei hotărâri arbitrale nu sunt supuse recursului, fiind definitive de la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., potrivit căruia, "sunt hotărâri definitive: hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului".

În aplicarea acestor dispoziţii legale, Înalta Curte reţine că sentinţa civilă nr. 133 din 29 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, criticată de recurentă, prin care s-a respins acţiunea în anularea unei hotărâri arbitrale a fost pronunţată într-un litigiu arbitral început la 31 iulie 2013, înainte de data intrării în vigoare a actului normativ modificator, astfel că această sentinţă nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Menţiunea din dispozitivul sentinţei recurate, "Cu recurs în 30 de zile de la comunicare (...)", nu poate conduce la deschiderea căii de atac a recursului, întrucât recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, statuat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ. raportat la prevederile art. 613 alin. (4) din acelaşi cod (forma în vigoare la data introducerii acţiunii arbitrale), Înalta Curte va constata inadmisibilitatea recursului declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A., prin administrator special D. şi administrator judiciar consorţiul format din E.. şi F.., împotriva sentinţei civile nr. 133 din 29 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 iunie 2020.