Inadmissibility of appeal against dismissal of arbitration annulment action under pre-amendment procedural law

Şedinţa publică din data de 30 iunie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 12 ianuarie 2017 pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României sub nr. x/2017, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A., solicitând instanţei ca, prin hotârărea ce o va pronunţa, să oblige pârâta să plătească fiecărui reclamant (i) suma de 78.258 euro, cu titlu de daune-interese în cuantumul remuneraţiei nete lunare pentru perioada rămasă până la expirarea contractelor de mandat încheiate între reclamanţi şi pârâtă, la care se adăugau impozitele, taxele şi contribuţiile aferente acestei sume, actualizate cu dobânda legală şi rata inflaţiei, (ii) contravaloarea indemnizaţiei de performanţă aferentă anului 2013, calculată conform prevederilor contractului de mandat nr. x/3161 din 29 mai 2013, estimată provizoriu la 10.000 RON, la care se adăugau impozitele, taxele şi contribuţiile aferente acestei sume, actualizate cu dobânda legală şi rata inflaţiei, precum şi (iii) cheltuielile de judecată.

Pârâta a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat desfiinţarea clauzelor stipulate la art. 5.1.3, 8.4, 9.2.2 şi 9.2.6 din contractele de mandat.

La termenele de la 6 februarie 2017 şi 1 februarie 2018, reclamanţii au precizat valoarea capătului de cerere având ca obiect dobânda legală aferentă sumei de 78.258 euro la suma de 87.531,93 RON şi actualizarea cu rata inflaţiei aferentă aceleiaşi sume la 6.271,80 RON, au stabilit provizoriu valoarea pretenţiilor având ca obiect dobânda legală aferenă sumei de 10.000 RON la suma de 1.871,35 RON şi au actualizat sumele cerute cu titlu de dobânzi şi devalorizare ca efect al inflaţiei.

Prin sentinţa arbitrală nr. 36 din 12 aprilie 2018, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României a admis în parte cererea de arbitrare, a obligat pârâta la plata către fiecare reclamant a (i) sumei de 78.258 euro, cu titlu de daune-interese în cuantumul remuneraţiei nete lunare pentru perioada rămasă până la expirarea contractului de mandat, (ii) sumei de 87.531,93 RON reprezentând dobânda legală, precum şi a (iii) sumei de 6.271,80 RON, cu titlu de actualizare cu rata inflaţiei, a respins ca neîntemeiate capătul doi de cerere şi cererea reconvenţională şi a obligat pârâta să plătească fiecărui reclamant suma de 19.410 RON cu titlu de cheltuieli de arbitrare.

Împotriva acestei sentinţe, a formulat acţiune în anulare pârâta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A., prin care a solicitat anularea în parte a sentinţei arbitrale şi, ca urmare a rejudecării, respingerea cererii de arbitrare şi admiterea cererii reconvenţionale. În drept, acţiunea în anulare a hotărârii arbitrale a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 608 lit. g)-h) şi art. 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ.. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2018.

Prin sentinţa civilă nr. 101/2018 din 7 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată acţiunea în anulare formulată de pârâta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. împotriva sentinţei arbitrale.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Recurenta susţine că sentinţa civilă recurată a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1371 alin. (4), art. 1441 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 1235-1238, art. 1247 alin. (1), art. 1353, art. 2032 alin. (1) C. civ. şi ale art. 2 pct. 3 şi 4 raportat la art. 3 pct. 2 lit. c) şi art. 55 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare. Arată că, prin acţiunea în anulare, a susţinut încălcarea acestor dispoziţii legale şi că în răspunsul la întâmpinare depus în dosarul arbitral a dezvoltat argumentele având la bază aceste temeiuri legale şi nu a invocat încălcarea altor norme imperative, astfel cum greşit a reţinut curtea de apel.

Mai arată autoarea recursului că, în mod greşit, a reţinut curtea de apel că actele juridice invocate de recurentă nu se subsumează noţiunii de "lege" şi afirmă că nu au fost analizate criticile formulate prin acţiunea în anulare în sensul că sentinţa arbitrală a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 1371 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 şi a reglementărilor speciale conţinute în O.U.G. nr. 109/2011.

Recurenta subliniază că, prin sentinţa civilă atacată, instanţa de apel nu a analizat criticile referitoare la clauzele inserate în contractele de mandat cu fraudarea legii.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimaţii au depus întâmpinare prin care au invocat excepţia inadmisibilităţii recursului faţă de dispoziţiile art. 613 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., în forma aplicabilă la momentul sesizării tribunalului arbitral, şi au solicitat respingerea recursului.

Recurenta a formulat răspuns la întâmpinare.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinării depuse şi a răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reţinut că recursul este inadmsibil.

Prin încheierea din 26 noiembrie 2019, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Recurenta a depus punct de vedere cu privire la raport prin care a arătat ca nu mai insistă în soluţionarea pe fond a recursului.

Prin încheierea din 4 februarie 2020, a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. împotriva sentinţei civile nr. 101/2018 din 7 noiembrie 2018 şi s-a fixat termen de judecată la 24 martie 2020, în vederea soluţionării acestuia în şedinţă publică. A fost prorogată discutarea excepţiei inadmisibilităţii recursului. La acest termen, Înalta Curte a constatat suspendarea judecăţii cauzei de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 din Decretul nr. 195/2020. Ulterior, în temeiul art. 63 alin. (13) din Decretul nr. 240/2020, s-a fixat termen la 30 iunie 2020, cu citarea părţilor.

Analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimaţi, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Recursul vizează sentinţa civilă nr. 101/2018 din 7 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin care a fost respinsă acţiunea în anulare formulată de recurentă împotriva sentinţei arbitrale nr. 36 din 12 aprilie 2018. Acţiunea arbitrală care a fost soluţionată prin sentinţa arbitrală nr. 36 din 12 aprilie 2018 a fost înregistrată pe rolul tribunalului arbitral la 12 ianuarie 2017.

Conform art. 27 C. proc. civ., "hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul".

În temeiul acestui text de lege, regimul căilor de atac este determinat de legea în vigoare la data începerii procesului, nefiind incidente în cauză prevederile art. 613 alin. (4) C. proc. civ., în forma modificată prin articolul unic pct. 2 din Legea nr. 17/2017 privind aprobarea O.U.G. nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi a unor acte normative conexe, modificare care este aplicabilă începând cu 24 martie 2017.

Dat fiind că acţiunea în anularea hotărârii arbitrale este o cale de atac specială reglementată de legea procesual civilă rezultă că data începerii procesului nu este determinată de data declarării acestei căi de atac, ci de data introducerii acţiunii arbitrale (în speţă 12 ianuarie 2017).

Conform dispoziţiilor art. 613 alin. (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acţiunii arbitrale, "hotărârile curţii de apel, pronunţate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului", iar potrivit art. 613 alin. (3) din acelaşi act normativ, "admiţând acţiunea, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală (...)".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că, înainte de data intrării în vigoare a textului de lege modificat (respectiv înainte de 24 martie 2017) sunt supuse recursului numai hotărârile curţii de apel prin care a fost admisă acţiunea în anularea unei hotărâri arbitrale.

Per a contrario, hotărârile curţii de apel prin care a fost respinsă acţiunea în anularea unei hotărâri arbitrale nu sunt supuse recursului, fiind definitive de la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., potrivit căruia, "sunt hotărâri definitive: hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului".

În aplicarea acestor dispoziţii legale, Înalta Curte reţine că sentinţa civilă nr. 101/2018 din 7 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, criticată de recurentă, prin care s-a respins acţiunea în anularea unei hotărâri arbitrale a fost pronunţată într-un litigiu arbitral început la 12 ianuarie 2017, înainte de data intrării în vigoare a actului normativ modificator, astfel că această sentinţă nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Menţiunea din dispozitivul sentinţei recurate, "Cu recurs în 30 de zile de la comunicare (...)", nu poate conduce la deschiderea căii de atac a recursului, întrucât recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, statuat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ.

Având în vedere cele de mai sus, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 613 alin. (4) din acelaşi cod (forma în vigoare la data introducerii acţiunii arbitrale), Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii şi va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-reclamantă Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. împotriva sentinţei civile nr. 101/2018 din 7 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimaţi.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-reclamantă Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. împotriva sentinţei civile nr. 101/2018 din 7 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 iunie 2020.