CHF loan adaptation appeal fails; procedural suspension upheld

Şedinţa publică din data de 30 iunie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti la 2 martie 2016, sub nr. x/2016, reclamanţii A., B. şi C. au chemat în judecată pe pârâtele D. S.A. şi E., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa: (i) să dispună adaptarea contractului de credit nr. x din 14 august 2008, în sensul stabilizării cursului de schimb CHF/LEU la cursul de la data încheierii contractului, pe toată perioada contractuală; (ii) să constate caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei stipulate la art. 5.1 lit. b) din acelaşi contract şi să dispună restituirea sumelor percepute cu titlu de comision de administrare, iar, în subsidiar, reducerea acestui comision; (iii) să constate caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor stipulate la art. 8.14 şi art. 8.15 din acelaşi contract; (iv) să le oblige pe pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 6878 din 13 septembrie 2016, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. x/2016.

La termenul de la 17 noiembrie 2016, instanţa a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâtă a F. S.A.

Prin sentinţa civilă nr. 845 din 14 martie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâtele D. S.A. şi E. şi i-a obligat pe reclamanţi la plata către pârâta D. S.A. a cheltuielilor de judecată reduse în cuantum de 2.500 RON.

Împotriva sentinţei primei instanţe, A., B. şi C. au declarat apel. Prin încheierea din 18 septembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a suspendat judecata apelului, în temeiul art. 242 C. proc. civ.

Împotriva încheierii din 18 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, A., B. şi C. au declarat recurs, prin care au solicitat admiterea căii de atac, casarea încheierii atacate şi trimiterea cauzei în vederea continuării judecăţii.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Recurenţii-reclamanţi au susţinut că instanţa de apel le-a pus în vedere să indice valoarea capătului de cerere având ca obiect adaptarea contractului. Or, această valoare trebuia stabilită de un specialist, prin efectuarea unei expertize contabile având ca obiectiv diferenţa dintre valoarea ratelor ce trebuie achitate în temeiul contractului de credit şi valoarea pretinsă de reclamanţi, prin raportare la cursul valutar de la data încheierii contractului.

Autorii recursului au subliniat că nu au cerut restituirea diferenţei dintre valoarea sumelor ce trebuie achitate conform contractului şi valoarea pretinsă de aceştia, ci să se dispună plata pe viitor a ratelor de credit la cursul valutar de la data încheierii contractului.

În drept, nu au fost indicate motivele de casare pe care se întemeiază calea de atac.

Intimata-reclamantă D. S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, precum şi obligarea recurenţilor-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată

Pe baza cererii de recurs şi a întâmpinării depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reţinut că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 8 octombrie 2019, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 4 februarie 2020, a fost respinsă excepţia nulităţii recursului, care a fost admis în principiu, stabilindu-se termen de judecată în sedinţă publică la 24 martie 2020.

Prin încheierea din 24 martie 2020, Înalta Curte a constatat suspendarea judecăţii cauzei de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 din Decretul nr. 195/2020. Ulterior, în temeiul art. 63 alin. (13) din Decretul nr. 240/2020, s-a fixat termen la 30 iunie 2020, cu citarea părţilor.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Cu titlu prealabil, instanţa supremă observă că recurenţii-reclamanţi nu au indicat temeiul de drept al cererii de recurs, dar din susţinerile acestora referitoare la greşita aplicare a măsurii suspendării de către instanţa de apel pentru nerespectarea unei obligaţii procedurale se desprind critici de nelegalitate care pot fi analizate prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Acest motiv de recurs este incident atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat normele de procedură a căror încălcare atrage sancţiunea nulităţii.

În cauza de faţă, autorii căii de atac au invocat încălcarea dispoziţiilor art. 242 C. proc. civ. care dau posibilitatea judecătorului de a suspenda judecata cauzei atunci când constată că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligaţiilor stabilite în cursul judecăţii.

Criticile sunt nefondate.

Analizând încheierea atacată, Înalta Curte constată că în cuprinsul acesteia se menţionează obligaţiile pentru a căror nerespectare s-a dispus suspendarea judecăţii, şi anume recurenţii-reclamanţi nu au indicat valoarea obiectului cererii având ca obiect adaptarea contractului, respectiv diferenţa între valoarea sumelor ce trebuie achitate conform contractului şi valoarea pretinsă de apelanţi, calcul având în vedere cursul CHF de la data încheierii contractului, deşi acest lucru le-a fost pus în vedere de curtea de apel prin rezoluţia de primire a dosarului din 9 mai 2018 şi adus la cunoştinţa părţilor, conform dovezilor aflate la dosarul de apel.

Instanţa de apel a stabilit aceste obligaţii în sarcina reclamanţilor cu respectarea prevederilor art. 194 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 482 din acelaşi cod, în conformitate cu care cererea de chemare în judecată va cuprinde, inter alia, valoarea obiectului cererii, după preţuirea reclamantului. În măsura în care această valoare ar fi fost contestată de partea adversă, instanţa (la solicitarea reclamanţilor) ar fi avut la dispoziţie mijloacele procedurale necesare de a determina aceste sume, inclusiv prin intermediul unei expertize contabile, cu respectarea principiului dreptului la apărare, al rolului activ şi al contradictorialităţii.

Având în vedere că recurenţii-reclamanţi nu au răspuns în niciun fel solicitărilor instanţei şi că argumenetele indicate în recurs nu sunt de natură a dovedi încălcarea vreunei norme de procedură, Înalta Curte reţine că în mod corect, instanţa de apel, constatând că judecata cauzei nu poate continua din vina recurenţilor-reclamanţi, a dispus suspendarea acesteia.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., B. şi C. împotriva încheierii din 18 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., B. şi C. împotriva încheierii din 18 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 iunie 2020.