Consumer waives action on CHF loan clauses; appellate and trial rulings annulled, proceedings closed without merits ruling.

Şedinţa publică din data de 30 iunie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea la 29 septembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A. pentru C. S.A., solicitând instanţei: să constate caracterul abuziv al clauzei de risc valutar şi în consecinţă nulitatea absolută a clauzei cuprinsă la Secţiunea 2 pct. 2.4 şi Secţiunea 4 "Plăţi " pct. 4.2 din Convenţia de Credit nr. x/19.09.2008 - Condiţii Speciale ale Convenţiei şi să dispună eliminarea acesteia din contract; să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate în plus în temeiul clauzei constatate ca fiind abuzivă (respectiv diferenţele de curs valutar încasate de la data încheierii contractului şi până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti); sa dispună stabilizarea cursului de schimb CHF-LEU la valoarea de 2,28 RON/CHF, cât era la momentul încheierii convenţiei de credit (19 septembrie 2008), pe toată perioada de derulare a contractului; să dispună conversia (denominarea) plăţilor în moneda naţională; să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată, respectiv onorariul de avocat.

La 11 ianuarie 2017, reclamanta a modificat cererea principală în sensul că a înţeles să adauge noi pretenţii, respectiv constatarea caracterului abuziv al clauzei stipulate la art. 3 pct. 5.1 lit. b) din actul adiţional nr. x din 17 septembrie 2010 şi art. 2 pt. 5.1 lit. b) din actul adiţional nr. x din 25 octombrie 2010, ambele raportate la convenţia de credit nr. x din 19 septembrie 2008 privind comisionul de administrare credit de 0,22% şi respectiv 0,12% pe lună, plătibil lunar, pe toată durata creditului şi, în consecinţă, constatarea nulităţii absolute a acestor clauze şi obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de administrare pe perioada octombrie 2010 - septembrie 2015, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume, calculată până la data plăţii efective.

De asemenea, reclamanta a mai solicitat să se constate caracterul abuziv al clauzei cuprinse la pct. 5 lit. d) şi pct. 3.10 din convenţia de credit nr. x din 19 septembrie 2008 - Condiţii speciale, privind comisionul de administrare garanţii, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 200 euro încasată cu acest titlu, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume calculată de la încasare până la plata efectivă.

Prin sentinţa civilă nr. 72 din 11 ianuarie 2017, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Prin sentinţa civila nr. 1437 din 19 decembrie 2017, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă a respins acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. pentru C. S.A., astfel cum a fost modificată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A., dosarul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Prin încheierea din 15 mai 2018, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a scos cauza de pe rol şi a trimis-o spre competentă soluţionare secţiei a II-a Civile, de contencios administrativ şi fiscal a aceleiaşi instanţe. Dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2016*.

Prin decizia nr. 564/A-C din 24 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta A., împotriva sentinţei nr. 1437 din 19 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta A..

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel a încălcat şi a aplicat greşit dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 193/2000, ale art. 75-77 din Legea nr. 296/2004, dispoziţiile Normei BNR nr. 17/2003 şi ale O.U.G. nr. 50/2010 şi nu a interpretat corect Decizia Curţii Constituţionale nr. 623/2016 şi decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţată în Cauza C-186/16 Andriciuc şi alţii.

Autoarea recursului arată că instanţa de apel în mod greşit nu a reţinut caracterul abuziv al clauzelor invocate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată pe motiv că aceasta nu a dovedit că intimata-pârâtă nu a putut anticipa evoluţia pieţei financiare şi a reţinut că cele două comisioane contestate sunt detaliate în contractul de credit. Se mai arată că instanţa de apel nu a motivat decizia referitor la teoria impreviziunii.

În dezvoltarea celor de mai sus se afirmă că recurenta-reclamantă, în calitate de debitor în contractul de credit, a avut o poziţie defavorizată faţă de intimata-pârâtă deoarece contractul prevede nenumărate modalităţi de sancţionare a debitorului în caz de neîndeplinire a obligaţiilor, prevederi care au caracter abuziv. Apreciază recurenta-reclamantă că intimata-pârâtă nu a făcut dovada negocierii directe a clauzei de risc valutar, că nu a informat-o în mod corect, complet şi precis despre consecinţele economice ale acestei clauze şi că, prin această clauză, s-a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul recurentei-reclamante.

Aceeaşi parte învederează că în cauză sunt îndeplinite condiţiile impreviziunii deoarece valorizarea excesivă a francului elveţian (CHF) a determinat ruperea echilibrului contractual şi invocă considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 623/2016 şi pe cele din Cauza C-186/16 Andriciuc şi alţii. Apreciază recurenta-reclamantă că în cauză se impune revizuirea contractului de credit prin suportarea în mod egal a diferenţelor rezultate din variaţia cursului de schimb CHF-LEU, arătând că, în temeiul prevederilor art. 75-77 din Legea nr. 296/2004, contractele de credit trebuie să conţină clauze clare, corecte şi neechivoce, care, în caz de dubiu, vor fi interpretate în favoarea consumatorului.

Într-o altă critică se afirmă că soluţia instanţei de apel este greşită şi pe aspectul denominării plăţilor în moneda naţională, invocându-se dispoziţiile Directivei Parlamentului European 0541/2013.

Recurenta-reclamantă nu a indicat motivele de casare pe care îşi întemeiază recursul.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului faţă de dispoziţiile art. XVIII din Legea nr. 2/2013 în forma anterioară publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017 şi excepţia nulităţii recursului şi a solicitat respingerea căii de atac.

Prin înscrisul sub semnătură privată depus la 12 aprilie 2019, recurenta-reclamantă a menţionat că renunţă la judecata cererii de recurs.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinării depuse şi a cererii de renunţare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reţinut că instanţa urmează să se pronunţe cu prioritate asupra cererii de renunţare formulate de autoarea recursului şi în subsidiar să se pronunţe asupra excepţiilor inadmisibilităţii şi nulităţii. S-a apreciat că recursul declarat nu este inadmisibil, în cauză nefiind indicent pragul valoric prevăzut de art. XVIII din Legea nr. 2/2013, şi că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 26 noiembrie 2019, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 4 februarie 2020, s-a stabilit termen la 24 martie 2020, recurenta-reclamantă urmând a fi citată cu menţiunea de a se prezenta personal sau de a preciza în scris dacă renunţă la judecata cererii de chemare în judecată sau la judecata recursului. La acest termen, Înalta Curte a constatat suspendarea judecăţii cauzei de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 din Decretul nr. 195/2020. Ulterior, în temeiul art. 63 alin. (13) din Decretul nr. 240/2020, s-a fixat termen la 30 iunie 2020, cu citarea părţilor.

La 29 iunie 2020, recurenta-reclamantă a depus la dosar cerere de renunţare la judecata cererii de chemare în judecată, în formă autentică, iar la 30 iunie 2020, intimata-pârâtă a solicitat instanţei, prin concluziile scrise, să ia act de cererea de renunţare depusă de recurenta-reclamantă.

Examinând cererea formulată de recurenta-reclamantă, în raport de dispoziţiile art. 406 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Art. 406 C. proc. civ. reglementează condiţiile în care poate opera renunţarea reclamantului la judecată. Potrivit dispoziţiilor art. 406 alin. (1) C. proc. civ., "Reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă"; alin. (2) al aceluiaşi articol stipulează că "Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială", iar alin. (4) prevede că "Dacă reclamantul renunţă la judecată la primul termen la care părţile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunţarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părţi."

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 406 alin. (5) C. proc. civ. "Când renunţarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanţa va lua act de renunţare şi va dispune şi anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunţate în cauză.".

Renunţarea la judecată reprezintă actul procesual de dispoziţie al reclamantului, în calitatea sa de iniţiator al demersului judiciar, de a renunţa la soluţionarea unei cauze, fără a avea obligaţia de a-şi justifica manifestarea de voinţă şi fără a fi constrâns din punct de vedere temporal, în privinţa acesteia.

Din înscrisul intitulat "Declaraţie", depus la dosar şi autentificat de Societatea Profesională Notarială "D. şi E." prin încheierea de autentificare nr. 1736 din 26 iunie 2020, rezultă că reclamanta A. a declarat că "renunţă în mod expres şi irevocabil la judecata cererii de chemare în judecată şi, respectiv, căile de atac ce formează obiectul dosarului nr. x/2016 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie", motiv pentru care solicită instanţei să ia act de această renunţare.

Totodată, se constată că intimata-pârâtă B. S.A., prin cererea depusă la dosar, şi-a exprimat în mod clar acordul expres de a se lua act de cererea de renunţare la judecata cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A..

Prin urmare, Înalta Curte reţine că manifestarea de dispoziţie este neîndoielnică şi neechivocă în sensul renunţării recurentei-reclamante la judecata cererii de chemare în judecată şi, respectiv, căile de atac ce formează obiectul dosarului nr. x/2016, iar această manifestare de voinţă a părţii se circumscrie principiului disponibilităţii ce guvernează procesul civil şi întruneşte condiţiile de formă şi fond, pentru a produce efectul juridic prevăzut de dispoziţiile art. 406 C. proc. civ.

Înalta Curte, în temeiul art. 406 C. proc. civ., va lua act de renunţarea reclamantei A. la judecata cererii de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului nr. x/2016, va admite recursul declarat în cauză, va anula decizia civilă nr. 564/A-C din 24 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016, precum şi sentinţa civilă nr. 1437 din 19 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2016.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunţarea la judecata cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A., şi în consecinţă:

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 564/A-C din 24 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Anulează decizia civilă nr. 564/A-C din 24 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Anulează sentinţa nr. 1437 din 19 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 iunie 2020.