Tardiness of cassation appeal against suspension of civil action in insurer bankruptcy

Şedinţa publică din data de 30 iunie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la 19 aprilie 2016, sub nr. x/2016, reclamanţii A., B. şi C., au solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să o oblige pe pârâtă D. S.A. la plata daunelor morale în cuantum de 1.320.000 RON către reclamantul A., a daunelor morale în cuantum de 132.000 RON către reclamanta B., a daunelor materiale în cuantum de 5.000 RON şi a daunelor morale în cuantum de 132.000 RON către reclamantul C.. S-a solicitat introducerea în cauză, în calitate de intervenient forţat, a lui E..

Prin sentinţa civilă nr. 383 din 6 martie 2017, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A., B. şi C.; a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantul A. a daunelor morale în cuantum de 20.000 euro, echivalent în RON la cursul B.N.R. din ziua plăţii şi a daunelor materiale în cuantum de 5.000 RON către reclamanta B.; a respins ca nefondate restul pretenţiilor; a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamanţi a cheltuielilor de judecată în cuantum de 455 RON.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamantul A. şi pârâta D. S.A. prin lichidator judiciar F.. Prin apelul formulat, pârâta D. S.A. a solicitat, între altele, suspendarea de drept a judecării cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, coroborate cu cele ale art. 414 alin. (1) C. proc. civ.

La termenul de la 23 octombrie 2017, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a invocat din oficiu excepţia netimbrării apelului declarat de reclamantul A..

Prin decizia civilă nr. 671 din 30 octombrie 2017, instanţa a admis excepţia netimbrării apelului şi a anulat ca netimbrat apelul reclamantului A., a admis apelul declarat de pârâta D. S.A. prin lichidator judiciar şi a schimbat în tot hotărârea apelată în sensul că potrivit art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 a constatat suspendată de drept acţiunea reclamantului.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamantul A..

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Recurentul-reclamant susţine că soluţia suspendării de drept a acţiunii formulate este greşită deoarece suspendarea este un incident procedural asupra căruia instanţa se pronunţă prin încheiere şi nu prin decizia prin care se soluţionează fondul cauzei.

Mai susţine autorul recursului că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 262 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, deoarece nu a avut în vedere ansamblul normelor speciale privitoare la insolvenţa unei societăţi de asigurare şi nu a observat că acţiunea formulată de reclamant nu urmăreşte "realizarea" unei creanţe asupra averii debitorului .

Potrivit recurentului-reclamant, practica instanţelor nu este unitară în sensul că au existat instanţe care au dispus suspendarea de drept a soluţionării unor acţiuni civile îndreptate împotriva unei societăţi de asigurare aflate în procedura falimentului. Recurentul-reclamant invocă şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 36/2018, subliniind că instanţa de judecată are obligaţia de a analiza, în temeiul art. 262 alin. (1)-(3), art. 242 şi art. 75 din Legea nr. 85/2014, în ce măsură acţiunile aflate pe rol tind la realizarea unor creanţe şi urmează a fi suspendate, cu observarea excepţiilor prevăzute de art. 75 alin. (3) din Legea nr. 85/2014.

Se mai susţine că acţiunea ce face obiectul judecăţii este o acţiune în "determinarea" unei creanţe, iar judecata sa trebuie continuată în paralel cu desfăşurarea procedurii de faliment a societăţii de asigurare pârâte, cu atât mai mult cu cât reclamantul nu are o altă cale de recuperare a prejudiciului, neputându-se îndrepta nici împotriva persoanei fizice vinovate de producerea accidentului (conform Deciziei nr. 1/2016 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii) şi nici împotriva Fondului de Garantare a Asiguraţilor (conform Deciziei nr. 26/2017 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii).

Recurentul-reclamant nu a indicat motivele de casare pe care îşi întemeiază recursul.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Pe baza cererii de recurs şi a întâmpinării depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reţinut că recursul a fost declarat şi motivat cu nerespectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 485 alin. (1) teza I C. proc. civ., opinia raportorului fiind în sensul că recursul este tardiv.

Prin încheierea din 8 octombrie 2019, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 4 februarie 2020, a fost admis în principiu recursul declarat de recurentul - reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 671 din 30 octombrie 2017 şi s-a fixat termen de judecată la 24 martie 2020, în vederea soluţionării acestuia în şedinţă publică. A fost prorogată discutarea excepţiei tardivităţii recursului. La acest termen, Înalta Curte a constatat suspendarea judecăţii cauzei de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 din Decretul nr. 195/2020. Ulterior, în temeiul art. 63 alin. (13) din Decretul nr. 240/2020, s-a fixat termen la 30 iunie 2020, cu citarea părţilor.

Analizând cu prioritate excepţia tardivităţii declarării recursului,invocată de instanţă din oficiu, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Recursul declarat în cauză vizează o decizie pronunţată în calea de atac a apelului. Termenul în care poate fi declarat recursul este 30 de zile de la comunicarea hotărârii atacate, astfel cum prevede art. 485 alin. (1) teza I C. proc. civ.. Fiind un termen legal peremptoriu, nerespectarea sa atrage sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a mai exercita calea de atac, concluzie ce rezultă din interpretarea prevederilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., care statuează:

"când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Înalta Curte reţine că decizia atacată a fost comunicată recurentului-reclamant la 10 ianuarie 2018, iar cererea de recurs a fost depusă la 18 octombrie 2018, cu depăşirea termenului de 30 de zile prevăzut de lege.

Având în vedere cele de mai sus, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 185 din acelaşi cod, Înalta Curte va admite excepţia tardivităţii şi va respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 671 din 30 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia tardivităţii recursului.

Respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 671 din 30 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 iunie 2020.