Exclusion of cassation for oppositions to share transfers under Companies Law

Şedinţa publică din data de 30 iunie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare la 7 decembrie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii B. S.R.L., C. şi D., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa, în principal, să desfiinţeze actul adiţional din 9 octombrie 2015, iar în subsidiar să oblige societatea B. S.R.L. şi pe pârâta C. la suportarea prejudiciului cauzat reclamantei, în cuantum total de 59.771,33 euro şi 9.947,58 RON, cu cheltuieli de judecată.

Pârâţii au depus întâmpinare prin care au invocat excepţia tardivităţii şi au susţinut că cererea formulată de reclamantă este inadmisibilă. Prin încheierea din 6 iunie 2016, instanţa a respins excepţia tardivităţii.

Prin sentinţa civilă nr. 58/LC/2016 din 17 iunie 2016, Tribunalul Satu Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată în principal de reclamantă, a desfiinţat cesiunea de părţi sociale realizată prin actul adiţional nr. x din 9 octombrie 2015 şi a respins cererea formulată în subsidiar ca rămasă fără obiect.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul D. prin care a solicitat admiterea căii de atac, modificarea în tot a sentinţei apelate şi respingerea cererii de desfiinţare a actului adiţional de cesiune a părţilor sociale din 9 octombrie 2015.

Prin decizia nr. 285/C/2018-A din 1 noiembrie 2018, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis apelul declarat de pârâtul D., a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că a respins şi cererea formulată, în principal, de reclamanta A. şi în consecinţă, a respins cererea de desfiinţare a cesiunii de părţi sociale realizată prin actul adiţional nr. x din 9 octombrie 2015 şi a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate. A respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate în apel de reclamanta A. şi a constatat că celelalte părţi nu au solicitat cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta A., solicitând casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Oradea.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Recurenta-reclamantă arată că instanţa de apel a interpretat şi a aplicat greşit normele de drept material, respectiv dispoziţiile art. 202 alin. (2)3 din Legea nr. 31/1990 şi ale art. 1562 şi urm. C. civ. în sensul că a reţinut că acţiunea înregistrată în prezentul dosar are natura unei opoziţii prin care persoana prejudiciată prin cesiunea părţilor sociale poate solicita obligarea societăţii sau asociaţilor la repararea prejudiciului, precum şi atragerea răspunderii civile a asociatului care intenţionează să îşi cedeze părţile sociale. Această acţiune are un caracter special, având ca finalitate repararea prejudiciului produs prin realizarea cesiunii. Autoarea recursului susţine că, prin această interpretare, instanţa de apel a lipsit partea prejudiciată de un mijloc de protecţie în faţa unui comportament fraudulos.

Aceeaşi parte învederează că din dispoziţiile art. 202 alin. (2)3 şi4 din Legea nr. 31/1990 nu rezultă caracterul special, exclusiv, al acţiunii formulate şi prin care să fie interzisă desfiinţarea actului juridic fraudulos sau considerarea acestuia ca inopozabil şi că în situaţia în care opoziţia formulată în temeiul art. 62 din Legea nr. 31/1990 ar fi admisă de instanţa de judecată, transmisiunea părţilor sociale nu ar mai avea loc şi actul de cesiune ar fi lipsit de efecte, fiind desfiinţat sau declarat inopozabil.

Într-o altă critică subsumată aceluiaşi motiv de recurs, se menţionează că actul de transmitere a părţilor sociale este nul întrucât se fundamentează pe o cauză ilicită şi imorală, având drept scop sustragerea de bunuri din patrimoniul intimatului-pârât D. şi accentuarea stării de insolvabilitate a acestuia. Intimata-pârâtă C., ce a avut calitatea de cesionar al părţilor sociale în discuţie, cunoştea situaţia patrimonială a cedentului D. şi faptul că era în curs o executare silită împotriva acestuia, aceste aspecte fiind, în opinia recurentei-reclamante, dovada complicităţii intimatei-pârâte la fraudă.

În drept, recurenta-pârâtă a invocat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimaţii-pârâţi au depus întâmpinare prin care au invocat excepţia inadmisibilităţii recursului raportat la obiectul cererii de chemare în judecată şi la dispoziţiile art. 62 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, iar pe fond au solicitat respingerea recursului.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinării şi a notelor de şedinţă depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care recursul a fost considerat inadmisibil deoarece a fost promovat împotriva unei hotărâri definitive care nu se înscrie în ipoteza reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ.

Prin încheierea din 8 octombrie 2019, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 4 februarie 2020, a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 285/C/2018-A din 1 noiembrie 2018, s-a fixat termen de judecată la 24 martie 2020, în vederea soluţionării acestuia în şedinţă publică, şi s-a prorogat discutarea excepţiei inadmisibilităţii recursului. La acest termen, Înalta Curte a constatat suspendarea judecăţii cauzei de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 din Decretul nr. 195/2020. Ulterior, în temeiul art. 63 alin. (13) din Decretul nr. 240/2020, s-a fixat termen la 30 iunie 2020, cu citarea părţilor.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 494 coroborate cu cele ale art. 482 şi ale art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va analiza cu prioritate excepţia inadmisibilităţii recursului, în raport de prevederile art. 483 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

Recursul vizează decizia nr. 285/C/2018-A din 1 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a admis apelul formulat de pârâtul D. împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond într-un litigiu având ca obiect desfiinţarea contractului de cesiune părţi sociale încheiat între intimaţii-pârâţi D. şi C., pe calea unei cereri de opoziţie. Recurenta-reclamantă a indicat ca temei de drept al cererii de chemare în judecată dispoziţiile art. 61, 62 şi art. 202 alin. (2)3 din Legea nr. 31/1990, republicată.

Conform dispoziţiilor art. 202 alin. (2)3 din Legea nr. 31/1990, republicată, "creditorii sociali şi orice alte persoane prejudiciate prin hotărârea asociaţilor privitoare la transmiterea părţilor sociale pot formula o cerere de opoziţie prin care să solicite instanţei judecătoreşti să oblige, după caz, societatea sau asociaţii la repararea prejudiciului cauzat, precum şi, dacă este cazul, atragerea răspunderii civile a asociatului care intenţionează să îşi cedeze părţile sociale. Dispoziţiile art. 62 se aplică în mod corespunzător".

Conform dispoziţiilor art. 62 din Legea nr. 31/1990, republicată, opoziţia se face în termen de 30 de zile de la data publicării hotărârii asociaţilor sau a actului adiţional modificator în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, dacă legea nu prevede un alt termen, iar hotărârea pronunţată asupra opoziţiei este supusă numai apelului.

Având în vedere dispoziţiile legale evocate mai sus, precum şi prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. care statuează că "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului", Înalta Curte reţine că decizia atacată nu este susceptibilă de a fi cenzurată prin intermediul căii de atac a recursului.

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, prevăzut de art. 457 C. proc. civ., regulă ce are şi valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul lor şi într-o anumită ordine. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

În consecinţă, Înalta Curte, văzând dispoziţiile art. 62 din Legea nr. 31/1990, republicată, şi ale art. 483 alin. (2) C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va admite excepţia invocată şi va constata inadmisibilitatea recursului declarat.

Faţă de soluţia de respingere, ca inadmisibil, a recursului, în temeiul art. 494, raportat la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. a sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, conform dovezii aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimată.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 285/C/2018-A din 1 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Obligă recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON, reprezentând onorariu avocat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 iunie 2020.