Unjust enrichment liability of statutory successor authority for debt discharged by third-party garnishee via validated garnishment.

Şedinţa publică din data de 26 iunie 2020

Asupra recursului de faţă, din actele dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâta AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI -A.A.A.S., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 333.077,22 RON, cu titlu de prejudiciu, ce a fost cauzat prin plata unei sume pe care nu o datorează.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1345 şi 1348 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 2161 din data de 4 iulie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune ca neîntemeiată şi a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta A. S.A., solicitând admiterea apelului şi schimbarea, în parte, a sentinţei atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 844 din 10 mai 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 2161 din data de 4 iulie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata-pârâtă AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S; a schimbat, în parte, soluţia Tribunalului, în sensul că a admis, în parte, cererea şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 322.382,58 RON, cu titlu de prejudiciu şi la plata sumei de 6.828,83 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Recurenta-pârâtă AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S. a formulat cerere de recurs împotriva deciziei civile nr. 844 din 10 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivare, a susţinut, sub un prim aspect, că în mod nelegal au respins instanţele excepţia prescripţiei pretenţiilor intimatei-reclamante din cererea de chemare în judecată, faţă de dispoziţiile art. 2500 şi următoarele din C. civ. şi Legea nr. 113/2013.

A arătat că dreptul material la acţiune al intimatei-reclamante s-a născut la data de 23 mai 2013 şi s-a împlinit la data de 23 mai 2016, aşadar, la data introducerii cererii de chemare în judecată (2 octombrie 2017), acesta era prescris.

În acest sens, a invocat dispoziţiile art. 2500, 2501, 2517 şi 2523 din C. civ., precizând că prescripţia începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui.

Or, în conformitate cu dispoziţiile art. II din Legea nr. 113/2013 pentru aprobarea O.U.G. nr. 93/2013 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 234 din data de 23 mai 2013, recurenta-pârâtă a considerat că Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului s-a subrogat în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare începând cu data de 26 aprilie 2013, acesta fiind momentul când a început să curgă prescripţia dreptului acesteia la acţiune.

Ca atare, a solicita instanţei de recurs să constate intervenită prescripţia.

Sub un al doilea aspect, în considerarea dispoziţiilor anterior menţionate (art. II din Legea nr. 113/2013 pentru aprobarea O.U.G. nr. 93/2013), a solicitat admiterea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive în cauza dedusă judecăţii, deoarece textul arătat prevede că recurenta-pârâtă preia fără plată toate drepturile şi obligaţiile Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare rezultate din actele juridice prin care Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a fost obligată, ca parte responsabilă civilmente, la plata de despăgubiri către investitorii la Fondul Naţional de Investiţii, subrogându-se în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare şi dobândind calitatea procesuală pe care aceasta o are, la data intrării în vigoare a legii, în toate procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent dacă este vorba de faza de judecată sau de executare silită.

Or, prin decizia atacată, instanţa de apel a dispus plata către intimata-reclamantă a sumei de 322.382,58 RON cu titlu de prejudiciu, aspect considerat a fi netemeinic şi nelegal, atâta vreme cât intimata-reclamantă a achitat o sumă de bani existentă în contul debitorului urmărit şi nu în propriul patrimoniu.

A afirmat că intimata-reclamantă nu face dovada îmbogăţirii fără justă cauză, instanţa de apel reţinând că:

"în ceea ce priveşte suma de 10.694,64 RON nu rezultă îndeplinirea condiţiilor legale ale îmbogăţirii fără justă cauză, nu există o obligaţie care incumbă intimatei şi care, prin neplată, a dus la îmbogăţirea patrimoniului acesteia".

Prin executarea dispoziţiilor executorului judecătoresc s-a produs o micşorare a patrimoniului recurentei-pârâte, pe seama măririi patrimoniului debitorului obligat la plata sumei mai sus precizate.

Sumele au fost executate de executorii judecătoreşti în dosarele de executare, după intrarea în vigoare a Legii nr. 113/2013, ca urmare a validării popririlor împotriva A. S.A. prin hotărâri judecătoreşti irevocabile, fiind încasate de creditorii FNI.

Ca atare, în dosarele de executare menţionate s-a dispus încetarea executărilor silite, astfel că, în considerarea dispoziţiilor Legii nr. 113/2013, recurenta-pârâtă nu mai are calitate procesuală pasivă în cauză, nefiind îndeplinită condiţia existenţei unor "procese şi cereri aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, în faza de judecată sau de executare silită".

În consecinţă, a arătat că instanţa de apel trebuia să admită excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a recurentei-pârâte în cauza dedusă judecăţii, faţă de dispoziţiile art. II din Legea nr. 113/2013.

Sub un al treilea aspect, a arătat că în mod nelegal au stabilit instanţa de fond şi cea de apel că în speţă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1347 C. civ., fiind în mod greşit obligată AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S. la plata sumelor menţionate în decizia atacată, deoarece, în realitate, obligaţiile de plată executate reveneau debitoarei Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) în temeiul titlului executoriu - sentinţa penală nr. 423/20.03.2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II a Penală.

A arătat că în mod netemeinic şi nelegal a susţinut intimata-reclamantă A. S.A. că, prin executarea de către aceasta a dispoziţiilor executorului judecătoresc şi efectuarea plăţii în locul recurentei-pârâte, s-ar fi produs o micşorare a patrimoniului A. S.A. pe seama măririi patrimoniului recurentei-pârâte şi s-ar fi născut un raport juridic întemeiat pe îmbogăţirea fără justă cauză, fiind îndreptăţită intimata-reclamantă să recupereze integral suma de 190.946,51 RON.

Dimpotrivă, a susţinut că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1345 C. civ. privind îmbogăţirea fără justă cauză deoarece, în raport cu dispoziţiile Legii nr. 113/2013, nu exista o mărire a patrimoniului AUTORITĂŢII PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S., nu există o diminuare a patrimoniului A. S.A. şi cele două raporturi juridice nu au o cauza unică.

A considerat că în cauză există o cauză legitimă pentru care sumele au fost executate asupra conturilor deţinute de debitoarea Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare la A. S.A, anume titlul executoriu -sentinţa penală nr. 423/20.03.2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a Penală, deţinut de creditorii F.N.I. şi hotărârile judecătoreşti irevocabile prin care au fost validate popririle înfiinţate de executorii judecătoreşti împotriva A. S.A.

În consecinţă, a considerat că nu mai există temei legal prin care intimata-reclamantă să solicite aceste sume de la AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S., la data cererii de chemare în judecată, nefiind îndeplinite condiţiile restituirii sumei de 333.077,22 RON pentru îmbogăţire fără justă cauză, prevăzute de art. 1345 şi 1347 C. civ.

Sub un ultim aspect, a apreciat ca instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 452, 453, 454 şi următoarele din C. proc. civ., acordând, cu titlu de cheltuieli de judecată, sumele de 6.828,83 RON şi de 3.414,41 RON, nefiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale în ceea ce priveşte recurenta-pârâtă şi nefiind dovedită efectuarea acestor cheltuieli.

În concluzie, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, admiterea apelului şi respingerea acţiunii.

Intimata-reclamantă a transmis la dosar întâmpinare, solicitând, în esenţă, respingerea recursului formulat, ca nefondat.

În cauză a fost întocmit, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., raportul asupra admisibilităţii recursului, în cuprinsul căruia s-a apreciat că susţinerile formulate de recurenta-pârâtă pot fi analizate în cadrul motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. şi s-a precizat că recursul este admisibil în principiu.

Potrivit dispoziţiilor instanţei cuprinse în încheierea de şedinţă din data de 17 ianuarie 2020, raportul asupra admisibilităţii recursului a fost comunicat părţilor din proces, cărora li s-a pus în vedere să formuleze, în scris, un punct de vedere asupra acestuia, în termen de 10 zile de la comunicare.

Părţile nu au formulat puncte de vedere asupra raportului întocmit.

Prin încheierea din 15 mai 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă s-a admis în principiu recursul formulat de recurenta-pârâtă AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S. împotriva deciziei civile nr. 844 din 10 mai 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi s-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 26 iunie 2020, cu citarea părţilor.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin critica întemeiată pe motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S. a susţinut că soluţia pronunţată de instanţe asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune este greşită, fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 2500 şi următoarele C. civ. şi a prevederilor Legii nr. 113/2013.

Din actele dosarului se constată că, prin sentinţa civilă nr. 2161 din 4 iulie 2018, prima instanţă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, ca fiind neîntemeiată, faţă de faptul că prescripţia a început să curgă de la momentul plăţii sumei achitate la data de 06.05.2016, iar acţiunea a fost introdusă la data de 12.02.2018, în interiorul termenului de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 2517 C. civ.

Potrivit art. 430 alin. (1) din C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească ce soluţionează în tot sau în parte fondul procesului ori statuează asupra unei excepţii procesuale sau asupra oricărui alt incident are de la pronunţare autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată".

Totodată, art. 431 alin. (2) din acelaşi cod reglementează prezumţia legală de lucru judecat, care reprezintă manifestarea pozitivă a autorităţii de lucru judecat.

În prezenta cauză se constată că pârâta AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S. nu a formulat apel împotriva soluţiei de respingere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, astfel încât această chestiune, tranşată de către Tribunalul Bucureşti, a intrat în puterea lucrului judecat şi nu mai poate fi analizată în recurs.

De asemenea, în ceea ce priveşte critica referitoare la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de către recurenta-pârâtă AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S., care se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că prima instanţă a calificat argumentele invocate în susţinerea acestei excepţii ca fiind apărări de fond, iar considerentele reţinute referitoare la acest aspect au intrat în puterea lucrului judecat, câtă vreme nu s-a atacat cu apel, aşa încât nu mai poate fi repusă în discuţie în etapa procesuală a recursului.

În considerentele sentinţei s-a reţinut cu autoritate de lucru judecat că:

"prin dispoziţiile art. II alin. (1) din Legea nr. 113/2013 s-a prevăzut că Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare şi dobândeşte calitatea procesuală pe care aceasta o are, la data intrării în vigoare a prezentei legi, în toate procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent dacă este vorba de faza de judecată sau de executare silită."

Prin urmare, prezentul litigiu este în legătură cu obligaţia stabilită în sarcina Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare de plată a despăgubirilor pentru investitorii Fondului Naţional de Investiţii, creanţă achitată de intimata-reclamantă A. S.A., prin mecanismul validării de poprire, reprezentând o despăgubire către investitorii FNI, fapt ce justifică, în speţă, calitatea procesual pasivă a pârâtei AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S, în temeiul art. II alin. (2) din legea nr. 113/2013.

Este adevărat că prin sentinţa de validare poprire s-a stabilit că intimata-reclamantă are calitatea de terţ poprit faţă de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, dar dispozitiile legale evocate au stabilit expres că A.A.A.S. preia calitatea procesuală a CNVM, în litigiile generate de despăgubirile către investitorii Fondului Naţional de Investiţii chiar şi în faza de executare silită, cum este cazul în speţă.

Astfel, raportul juridic dedus judecăţii în prezenta cauză nu este întemeiat pe executarea silită indirectă prin care se valorifică sume de bani datorate debitorului urmărit de către o terţă persoană, ci este un raport juridic direct rezultat din îmbogăţirea fără justă cauză.

În acest context, criticile care vizează modul de aplicare şi interpretare de către instanţa de apel a dispoziţiilor legale care reglementează îmbogăţirea fără justă cauză, încadrate în dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., nu sunt fondate.

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, instanţa de apel a aplicat corect, la situaţia de fapt reţinută în cauză, dispoziţiile art. 1345 şi art. 1347 din C. civ., potrivit cărora pentru admiterea unei acţiuni în restituire, întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză, este necesar să fie îndeplinite următoarele condiţii: mărirea unui patrimoniu, micşorarea unui alt patrimoniu, ca o consecinţă a măririi primului patrimoniu, existenţa unei legături între sporirea unui patrimoniu şi micşorarea celuilalt, ambele fiind efectul aceleiaşi cauze; absenţa unei cauze legitime pentru aceste operaţiuni; mărirea patrimoniului în detrimentul micşorării celuilalt să nu fie imputabilă celui îmbogăţit şi absenţa oricărei alte acţiuni în justiţie pentru recuperarea pierderii suferite.

Astfel cum în mod corect a reţinut instanţa de apel, prin virarea sumei de 322.382,58 RON din contul A., ca efect al validării popririi, în contul de consemnări al executorului judecătoresc s-a produs o mărire a patrimoniului pârâtei, prin aceea că în acest mod recurenta-pârâtă A.A.A.S. şi-a diminuat datoriile. În acelaşi timp cu mărirea patrimoniului recurentei şi ca o consecinţă a acestui aspect, patrimoniul intimatei-reclamante A. a suferit o diminuare.

Suma de 322.382,58 RON era datorată de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare în temeiul sentinţei penale nr. 423/2007, iar efectele hotărârii de validare de poprire sunt constitutive de drepturi, intimata - reclamantă A. S.A., terţul poprit, devenind debitorul creditorului popritor, şi plătind suma poprită direct acestuia din urmă. De asemenea, pe baza probatoriului administrat în cauză, care nu mai poate fi reevaluat în recurs, rezultă că suma a fost achitată de intimata-reclamantă, nefiind avansată din contul Comisiei Naţională a Valorilor Mobiliare.

În ceea ce priveşte aplicarea Legii nr. 113/2013 care vizează "cereri şi procese aflate pe rolul instanţelor", nu se poate susţine în mod temeinic că nu poate fi admisă acţiunea faţă de recurenta-pârâtă AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S., deoarece executarea silită încetase ca urmare a încasării sumelor de către creditorii Fondului Naţional de Investiţii, de vreme ce executarea silită a încetat tocmai ca urmare a plăţii efectuate de A. în locul debitorului CNVM.

Pe cale de consecinţă, în raport de criticile formulate de recurenta - pârâtă prin memoriul de recurs, Înalta Curte constată că în mod corect au fost aplicate prevederile legale referitoare la îmbogăţirea fără justă cauză.

Cu privire la critica referitoare la greşita aplicare a prevederilor art. 452 şi art. 453 C. proc. civ. în acordarea cheltuielilor de judecată, încadrată de recurenta-pârâtă în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceste prevederi legale reprezintă o normă de procedură, ceea ce face posibilă încadrarea motivului de recurs invocat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

În realitate, susţinerile recurentei-pârâte prin care se invocă o pretinsă lipsă a culpei procesuale, deşi recurenta este cea care a pierdut procesul, precum şi cele privind o pretinsă lipsă a dovezilor care să ateste efectuarea cheltuielilor de judecată repun în discuţie situaţia de fapt reţinută în cauză şi modul în care instanţa de apel a interpretat probatoriul administrat, aspecte care se circumscriu laturii de temeinicie, necenzurabilă în recurs, cale de atac care poate fi exercitată exclusiv pentru motive de nelegalitate, iar nu şi pentru cele de netemeinicie.

Prin urmare, Înalta Curte observă că aceste critici nu se referă la un pretins viciu de nelegalitate a deciziei recurate, ci la aspecte de netemeinicie şi, ca atare, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., neputând fi cenzurate în prezenta cale de atac.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei atacate, reţinând că aspectele de nelegalitate deduse judecăţii pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 488 pct. 5 sau pct. 8 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S. împotriva deciziei civile nr. 844 din 10 mai 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 iunie 2020.