Contractual association: Classification of profit-sharing clause as leonine and nullity under Civil Code Arts. 1902(5) and 1953(5)

Şedinţa publică din data de 26 iunie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 7 decembrie 2015 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2015, astfel cum a fost precizată, la 25 septembrie 2017 şi la 23 octombrie 2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L. solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 931.454,50 RON, reprezentând cota de 10% din contravaloarea lucrărilor executate şi încasate de Consiliul Judeţean Dolj până la data de 11.03.2014; a sumei de 4.358.583,65 RON, reprezentând penalităţi de întârziere calculate de la scadenţă şi până la data de 07.12.2015, precum şi la plata penalităţilor de întârziere de 0,5% pe zi, calculate pentru debitul de 931.454,50 RON, de la data de 08.12.2015 şi până la achitarea integrală a acestuia.

Pârâta a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia prematurităţii formulării cererii, excepţia inadmisibilităţii şi a solicitat a se constata că menţiunile prevăzute în art. 1 alin. (3) din Acordul nr. 3/14.06.2012 reprezintă o clauză leonină sancţionată cu nulitatea absolută. În subsidiar, pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.

Prin cererea reconvenţională, pârâta a invocat excepţia de neexecutare a contractului (exception non adimplenti contractus), în raport de art. 1164 şi art. 1557 din C. civ.

La termenul de judecată din 18 mai 2016 s-a luat act că pârâta-reclamantă a precizat că excepţia de neexecutare a contractului invocată prin întâmpinare nu este o veritabilă excepţie, ci o apărare de fond.

Prin încheierea de şedinţă din 25 mai 2016, instanţa a constatat că excepţia prematurităţii, excepţia caracterului de clauză leonină a art. 1 alin. (3) din Acord şi excepţia inadmisibilităţii nu sunt veritabile excepţii, ci apărări de fond.

Prin sentinţa civilă nr. 3833 din 23 octombrie 2017 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis cererea principală, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta-pârâtă A., a obligat pârâta-reclamantă la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 931.454,50 RON, reprezentând cota de 10% din contravaloarea lucrărilor executate şi încasate de Consiliul Judeţean Dolj până la data de 11.03.2014, a obligat pârâta-reclamantă la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 4.358.583,65 RON, reprezentând penalităţi de întârziere calculate de la scadenţă şi până la data de 07.12.2015, precum şi la plata penalităţilor de întârziere de 0,5% pe zi, calculate pentru debitul de 931.454,50 RON, de la data de 08.12.2015 şi până la achitarea integrală a acestuia, a obligat pârâta-reclamantă la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 5283,9 Euro şi 64.110,38 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, a respins, ca neîntemeiată, cererea reconvenţională, astfel cum a fost precizată şi a obligat pârâta-reclamantă la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 587,1 Euro, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei civile nr. 3833 din 23 octombrie 2017 a declarat apel pârâta S.C. B. S.R.L., prin care a solicitat modificarea în tot a sentinţei, în sensul respingerii acţiunii principale şi admiterii cererii reconvenţionale, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 24 septembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant a apărătorului societăţii A.. şi a amânat pronunţarea la 8 octombrie 2018.

Prin decizia civilă nr. 1886 din 8 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost admis apelul apelantei-pârâte, a fost schimbată, în parte, sentinţa apelată, în sensul că s-a respins acţiunea principală, ca neîntemeiată.

A fost înlăturată dispoziţia privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

S-a menţinut, în rest, sentinţa apelată.

În termen legal, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., reclamanta A. a declarat recurs împotriva încheierii din 24 septembrie 2018 şi a deciziei civile nr. 1886 din 8 octombrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

În ceea ce priveşte nelegalitatea încheierii din 24 septembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, recurenta susţine că prin această hotărâre instanţa de judecată a dispus admiterea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a apărătorului recurentei, constatând în mod eronat faptul că "împuternicirea avocaţială a fost semnată de către C., persoană care nu are calitatea de reprezentant legal al societăţii A.".

În realitate, arată recurenta, dl. C. a fost împuternicit în mod legal de către reprezentanţii societăţii recurente pentru a demara acţiunea împotriva societăţii B. S.R.L..

Încă de la momentul la care prezenta pricină a fost soluţionată de către instanţa de fond, la dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri doveditoare pentru mandatul dl. C., respectiv: adresă din partea autorităţilor malteze ce dovedesc calitatea de administratori a domnilor D. şi E., hotărârea Consiliului de Administraţie al A..

Precizează că în faţa instanţei de apel recurenta a depus la dosarul cauzei şi contractul de asistenţă juridică şi reprezentare şi împuternicirea avocaţială în baza delegaţiei emise la 18 iunie 2018, acordată de către dna. F., rolul acestei împuterniciri acordate de dna. F. fiind acela de a confirma din nou mandatul dl. C..

În opinia recurentei, din analiza tuturor acestor documente, de care instanţa de apel nu a ţinut cont, se poate concluziona faptul că dl. C. a avut mandat deplin pentru a semna contractul de asistenţă juridică şi reprezentare în baza căruia reprezentantul convenţional putea să asigure reprezentarea în faţa Curţii de Apel Bucureşti.

Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta apreciază că decizia atacată a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor de drept material când a stabilit, în contradicţie cu instanţa de fond, faptul că în prezenta cauză este în discuţie o clauză leonină.

Recurenta precizează faptul că dispoziţiile art. 1902 alin. (5) C. civ. nu sunt aplicabile în prezenta cauză, dat fiind faptul că, pentru a analiza "participarea la beneficii şi pierderi" a părţilor contractante, instanţa de judecată trebuie să aibă în vedere faptul că voinţa părţilor a fost exprimată prin toate contractele şi acordurile încheiate între părţi, înscrisuri care trebuie analizate împreună.

Chiar dacă Acordul din 14.06.2012 şi Contractul de asociere din data de 23.02.2012 au fost încheiate pe parcursul derulării relaţiei contractuale, scopul urmărit de părţi a fost acela de a completa şi clarifica situaţia iniţială, şi nicidecum să realizeze un nou mecanism contractual prin stabilirea unor noi clauze contractuale care să deroge de la Contractul de Asociere iniţial, în cuprinsul Acordului din 14.06.2012 neexistând menţiunea că s-ar modifica sau elimina prevederile Contractului iniţial.

În cuprinsul deciziei recurate, mai susţine recurenta, s-a reţinut în mod eronat că, clauzele contractuale prevăzute în Acordul din 14.06.2012 ar reprezenta "clauze speciale ce derogă de la condiţiile generale reglementate prin Contractul de Asociere din 23.02.2012", întrucât, în realitate, voinţa părţilor a fost total diferită de optica instanţei de apel, părţile dorind ca aceste dispoziţii contractuale să fie analizate ca un tot unitar, interpretarea şi analiza acestora realizându-se unele prin altele, dându-se astfel, fiecăreia, înţelesul ce rezultă din ansamblul contractelor.

Din contractele agreate rezultă în mod direct faptul că obiectul Contractului de Asociere este reprezentat de activităţile necesare participării la procedura de achiziţie publică organizată de Consiliul Judeţean Dolj, pentru atribuirea contractului Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea ambulatoriului de specialitate al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova.

Recurenta subliniază faptul că asocierea părţilor trebuie privită per ansamblu, scopul înţelegerii părţilor fiind reprezentat de participarea la Procedura de Achiziţie - prima etapă şi executarea efectivă a lucrărilor cea de-a doua etapă.

Mai mult, în preambulul Acordului din 14.06.2012 se prevede expres că el este încheiat "în scopul aducerii la îndeplinire cu bună-credinţă a obligaţiilor pe care S.C. A. şi B. S.R.L. şi le-au asumat prin Contractul de asociere din 23.02.2012 şi Contractul de Achiziţie Publică a Lucrărilor", precum şi luând în considerare şi necesitatea aducerii unor precizări de ordin funcţional cu privire la colaborarea dintre cele două părţi.

În aceste condiţii, recurenta consideră că este nelegală interpretarea dată în cuprinsul hotărârii atacate potrivit căreia Acordul din 14.06.2012 ar avea ca efect înlăturarea/eliminarea prevederilor Contractului de Asociere şi a Anexei acestuia, acest fapt conducând la neanalizarea prevederilor Contractului de Asociere şi a Anexei acestuia, acestea prevăzând în mod expres participarea părţilor atât la profit cât şi la pierderi. Or, dacă aceste prevederi ar fi fost analizate, silogismul greşit care a condus la concluzia existenţei unei clauze leonine nu ar mai fi fost posibil.

Aşa fiind, conchide recurenta, nu se poate reţine în prezenta cauză că dispoziţiile art. 1 paragraful 3 din Acord ar reprezenta o clauză leonină, întrucât contractele nu cuprind doar avantaje pentru recurentă, ci şi obligaţii a căror nerespectare ar fi atras un rezultat negativ în ceea ce priveşte atât procedura de achiziţie, cât şi executarea contractului.

În ceea ce priveşte incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta apreciază că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pentru care apelul a fost admis în totalitate, iar hotărârea fondului a fost schimbată în sensul exonerării pârâtei B. de la plata obligaţiilor băneşti către recurentă, în condiţiile în care raţiunile instanţei de apel au în vedere doar caracterul de "clauză leonină" al art. 1, paragraf 3 din Acord, adică primul temei de drept ce a stat la baza acţiunii reclamantului.

Cu privire la celelalte două temeiuri invocate de reclamant pentru a obţine angajarea răspunderii contractuale ale pârâtei, respectiv Art. 5 al Anexei 1 la Contractul de Asociere şi Art. 2.4 din Contractul de asociere, recurenta precizează că hotărârea recurată nu cuprinde vreun motiv care să conducă la înlăturarea lor, situaţie în care, sub acest aspect, hotărârea recurată este nemotivată.

Recurenta solicită instanţei de recurs să constate că aceste două motive de drept, separat sau împreună, erau apte să conducă la admiterea acţiunii, chiar şi în situaţia în care al treilea temei de drept (art. 1 par. 3 din Acord) ar fi lipsit de efecte ca urmare a calificării drept "clauză leonină", în aceste condiţii, prin neoferirea unor raţiuni juridice care să determine înlăturarea celor două temeiuri de drept, hotărârea atacată fiind astfel nemotivată. Sub acest aspect recurenta face referire la jurisprudenţa CEDO şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Intimata-pârâtă B. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., soluţia preconizată fiind aceea de admisibilitate în principiu a recursului.

Prin încheierea din 1 martie 2019 a fost încuviinţat în unanimitate raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 17 ianuarie 2020 a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă A. şi s-a acordat termen la 15 mai 2020 pentru discutarea excepţiei insuficientei timbrări şi pentru judecarea acestuia.

La termenul din 15 mai 2020, a fost respinsă excepţia insuficientei timbrări invocată de intimata-pârâtă, având în vedere principiul disponibilităţii şi faptul că partea atât a înţeles să conteste în recurs, iar aceasta nu poate să obţină mai mult decât a dedus judecăţii.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând în cadrul controlului de legalitate încheierea şi decizia atacate, în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, va admite recursul declarat de reclamanta A. pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte nelegalitatea încheierii din 24 septembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, recurenta a susţinut că prin această hotărâre instanţa de judecată a dispus admiterea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a apărătorului recurentei, constatând în mod eronat faptul că "împuternicirea avocaţială a fost semnată de către C., persoană care nu are calitatea de reprezentant legal al societăţii A.".

Criticile recurentei sunt fondate, iar acestea pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., conform căruia hotărârea poate fi casată când prin aceasta, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Înscrisurile depuse în faţa primei instanţe, respectiv extrasul din Registrul Companiilor din Malta, care atestă că dl. E. are calitatea de director al A.; actul constitutiv al A., care prevede prin art. 3 şi art. 8 că G. are calitatea de reprezentant legal al A.; decizia Consiliului de Administraţie al A. din 01.12.2015 (semnată de dl. E.), potrivit căreia dl. C. este reprezentantul societăţii A. în România, sunt documente care atestă faptul că dl. C. a avut mandat deplin pentru a semna contractul de asistenţă juridică şi reprezentare în baza căruia reprezentantul convenţional putea să asigure reprezentarea societăţii A. în faţa Curţii de Apel Bucureşti.

Prin urmare, instanţa de apel a dat o dezlegare greşită excepţiei lipsei calităţii de reprezentant al apărătorului apelantei-reclamante (recurenta din speţă), determinată de lipsa calităţii de reprezentant legal al dl. C. şi, apreciind în mod eronat că apărătorul A. nu are calitate de reprezentant convenţional, a dat cuvântul pe fond doar intimatei-pârâte B. S.R.L., cu încălcarea principiului contradictorialităţii şi a dreptului la apărare al reclamantei.

Totodată, nu se poate pretinde că A. ar fi complinit lipsurile înscrisurilor necesare pentru dovedirea mandatului direct în recurs, or că acestea au fost produse pro causa, astfel cum pretinde intimata-pârâtă, întrucât, astfel, cum a susţinut şi apelanta la termenul din 24 septembrie 2018, acestea au existat la dosar, iar depunerea înscrisurilor în recurs nu pot decât să confirme cele expuse.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Înalta Curte apreciază ca fiind fondate şi criticile recurentei conform cărora instanţa de prim control judiciar a pronunţat hotărârea cu greşita aplicare a normelor de drept, art. 1902 alin. (5) şi art. 1953 alin. (5) din C. civ., în ceea ce priveşte calificarea clauzei prevăzute la art. 1 paragraf 3 din Acord ca fiind o clauză leonină.

Este de necontestat că între părţile litigante s-a încheiat la 23.02.2012 un Contract de asociere privind participarea în comun la procedura de achiziţie publică organizată de Consiliul Judeţean Dolj în privinţa lucrărilor de reabilitare a Ambulatoriului de specialitate al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova.

În urma procedurii de achiziţie Consiliul Judeţean Dolj a atribuit către Asocierea B. - A. contractul de achiziţiei publică de lucrări semnând cu această Asociere Acordul Contractual nr. x din 26.04.2012.

Între părţi s-a încheiat la 14.06.2012 un Acord prin care au stabilit termenii şi condiţiile colaborării lor în cadrul Asocierii.

Prin art. 2.3 şi art. 2.4 din Contractul de asociere în participaţiune încheiat de părţi la 23.02.2012 (filele x vol. I) s-a convenit ca reclamanta-pârâtă A. să aibă o cotă de 10%, iar pârâta-reclamantă B. S.R.L. o cotă de 90% la îndeplinirea contractului de achiziţie publică şi la repartizarea beneficiilor sau a pierderilor rezultate din activităţile comune desfăşurate de asociaţi, după realul executat.

Conform art. 1 paragraf 3 din Acordul încheiat de părţi la data de 14.06.2012 părţile au convenit următoarele:

"La rândul său S.C. A. va deschide prin sucursala şi/sau compania sa în România un cont la trezoreria din Craiova în care vor fi virate de către S.C. B. S.R.L. sumele reprezentând 10% din valoarea avansului sau a contravalorii lucrărilor executate încasate de la Beneficiarul lucrărilor/AM".

Cu privire la aceste prevederi contractuale, în mod greşit instanţa de apel a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 1902 alin. (5) şi ale art. 1953 alin. (5) din C. civ., câtă vreme această clauză nu conţine nicio referire privind asigurarea unui venit minim garantat pentru recurentă, şi nici faptul că aceasta este exonerată de suportarea pierderilor rezultate din asociere.

Sub un prim aspect, se constată că instanţa a analizat în mod trunchiat prevederile contractuale reţinând că recurenta ar fi îndreptăţită să încaseze "10% din valoarea avansului sau a lucrărilor executate", câtă vreme art. 1 paragraf 3 din Acordul încheiat de părţi la data de 14.06.2012, anterior redat, face referire în mod expres nu la "valoarea avansului sau a lucrărilor executate" ci la "valoarea avansului sau a contravalorii lucrărilor executate încasate de la Beneficiarul lucrărilor/AM".

Rezultă deci că riscul neplăţii de către beneficiarul final este asumat şi suportat atât de către intimata B. S.R.L. cât şi de către recurenta A., în proporţia determinată de cota de participare a fiecărui asociat, după realul executat, conform limitelor stabilite prin contract la art. 2.3 şi 2.4.

Pe de altă parte, împrejurarea că în concret, în speţă, procentul de 10% din valoarea avansului şi a lucrărilor executate şi încasate ar putea să fie mai mare decât procentul de 10% din beneficiile preconizate la momentul constituirii Asocierii, nu echivalează cu o excludere a recurentei de la participarea la pierderile asocierii prin clauza de la art. 1 paragraful 3 din Acordul încheiat de părţi la data de 14.06.2012, şi reprezintă o chestiune distinctă de calificarea acestei clauze ca fiind o clauză leonină, cu consecinţa constatării nulităţii acesteia.

În realitate, intimata pârâtă B. S.R.L. invocă neparticiparea recurentei la cheltuielile determinate de executarea lucrărilor ce au făcut obiectul contractului de achiziţie publică, însă legea prevede în mod expres sancţiunea nulităţii în cazul prevederilor contractuale ce exclud participarea unui asociat la "pierderile" societăţii, noţiune evident distinctă de cea de "cheltuieli".

Pe de altă parte, instanţa de apel nu a făcut nicio referire la activităţile desfăşurate de recurentă în cadrul Asocierii, reţinute de prima instanţă în fundamentarea soluţiei date, rezumându-se la a constata nulitatea art. 1 paragraf 3 din Acordul încheiat de părţi la data de 14.06.2012 în urma calificării greşite a clauzei ca fiind leonină, decizia recurată fiind nelegală sub acest aspect.

Faţă de aceste considerente, se impune casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în limitele stabilite de recurentă, potrivit principiului disponibilităţii.

Astfel, recurenta a înţeles să formuleze recurs numai în ce priveşte soluţia dată de instanţa de apel asupra capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata debitului principal în cuantum de 931.454,50 RON şi asupra capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităţilor în cuantum de 1.860.000 RON, aferente perioadei 15.05.2013-18.06.2014, soluţia privind respingerea penalităţilor în rest nefiind recurată.

Pentru raţiunile înfăţişate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând incidenţa motivelor de nelegalitate reglementate art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. cu referire la art. 497 şi la art. 499 din acelaşi cod, va admite recursul, va casa încheierea şi decizia recurate şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel, în limitele menţionate.

Cu prilejul rejudecării, instanţa de apel va ţine cont de îndrumările date prin decizia de casare, conform art. 501 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 24 septembrie 2018 şi a deciziei civile nr. 1886 din 8 octombrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Casează încheierea şi decizia atacate şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 iunie 2020.