Exclusion of social security litigation from cassation review under the exclusive appeal regime of the Pensions Law

Şedinţa publică din data de 23 iunie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea formulată la 22 mai 2018 şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Casa Naţională de Pensii Publice solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate că în cadrul unei proceduri judiciare desfăşurate în faţa instanţei române în perioada 1996-2014 i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, respectiv, dreptul la nediscriminare, garantat de art. 6 din CEDO, interpretat separat sau combinat cu art. 1 Primul protocol (nu i-a fost respectat dreptul la pensie în funcţie de vechimea cotizată dovedită de angajator prin pronunţarea dată de instanţa de fond), art. 14 din CEDO şi art. 1 din protocolul 12 la CEDO, cerere precizată în cadrul procedurii de regularizare a cererii de chemare în judecată.

Prin precizarea formulată la 12 iulie 2018, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 230.743 RON, care reprezintă diferenţa de pensie pe perioada 1996-2005, 1000 RON cheltuieli de judecată, precum şi la plata sumei de 9328 euro daune morale, respectiv penalităţi calculate pentru fiecare zi de întârziere pentru perioada mai sus arătată.

De asemenea, reclamantul şi-a menţinut şi capătul de cerere care viza încălcarea, în cadrul unei proceduri judiciare desfăşurate în faţa instanţei române în perioada 1996-2014, a dreptului la un proces echitabil, respectiv a dreptului la nediscriminare, garantat de art. 6 din CEDO.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 6, art. 13, art. 14, art. 2 (P7), art. 1 (P 12) şi art. 41 din CEDO, art. 11, art. 20 din Constituţia României, art. 1357 şi următoarele C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 117/18.09.2018, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, raportat la faptul că potrivit art. 95 C. proc. civ., tribunalele judecă, în primă instanţă, toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altei instanţe, iar conform art. 98 alin. (1) C. proc. civ., competenţa se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere.

Prin sentinţa civilă nr. 45/2019 din 31 septembrie 2019, Tribunalul Gorj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice şi, în consecinţă, a respins cererea faţă de acesta ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Totodată, a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Gorj.

Prin decizia civilă nr. 1579/2019 din 29 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 45/2019 din 31 ianuarie 2019, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosar nr. x/2018.

La data de 31 mai 2019, reclamantul A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1579/2019 din 29 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Recurentul-reclamant a precizat că instanţa de apel, în mod greşit nu a pronunţat o hotărâre care să oblige pârâta Casa Judeţeană de Pensii Gorj la emiterea unei decizii în baza Legii nr. 221/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

La 12 august 2019, intimata-pârâtă Casa Naţională de Pensii Publice a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, raportat la faptul că decizia civilă recurată a fost pronunţată în apel în soluţionarea unui litigiu de asigurări sociale, fiind astfel definitivă şi nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Recurentul a formulat la data de 13 septembrie 2019 răspuns la întâmpinare prin care a reiterat criticile formulate prin cererea de recurs.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 28 ianuarie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Părţile nu au depus punct de vedere la raport.

Înalta Curte, constituită în completul de filtru, luând în examinare cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea căii extraordinare de atac, urmează să admită excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata Casa Naţională de Pensii Publice şi să respingă recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 1579 din 29 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă într-un litigiu de asigurări sociale.

Art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 prevede că hotărârile pronunţate în cererile privitoare la conflicte de muncă şi de asigurări sociale nu sunt supuse recursului.

Totodată, art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 prevede că împotriva hotărârilor tribunalelor, prin care au fost soluţionate pe fond cererile îndreptate împotriva C.N.P.P. sau împotriva caselor teritoriale de pensii, având ca obiect drepturile de pensie, indemnizaţii şi pensii de serviciu prevăzute prin legi cu caracter special, se poate face numai apel la curtea de apel competentă, iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, hotărârile curţilor de apel, precum şi hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive.

Din coroborarea dispoziţiilor art. 155 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 cu modificările ulterioare, ale art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 şi ale art. 483 alin. (2) teza finală din C. proc. civ. care conţin prevederea expresă că hotărârile pronunţate într-un litigiu de asigurări sociale sunt supuse numai apelului, rezultă că pentru acţiunile introduse după intrarea în vigoare a noului C. proc. civ., cum este acţiunea în speţă, hotărârea curţii de apel este definitivă.

Astfel, decizia recurată are caracter definitiv de la pronunţarea sa, motiv pentru care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, aceasta neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căreia hotărârile susceptibile de recurs sunt cele date în apel, cele date potrivit legii fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

În accepţiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 din C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac - care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac - fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunţării lor.

Având în vedere prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., care stipulează că sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele ale art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, rezultă că decizia atacată în speţă, având ca obiect un litigiu de asigurări sociale, este definitivă, nefiind supusă prin lege cenzurii căii de atac a recursului.

În raport cu prevederile legale evocate, decizia recurată nu este supusă controlului de legalitate prevăzut în calea extraordinară a recursului, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 din C. proc. civ.

Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile stabilite de aceasta.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., să admită excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata Casa Naţională de Pensii Publice şi să respingă ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1579 din 29 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata Casa Naţională de Pensii Publice.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1579 din 29 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 iunie 2020.