Exclusion of cassation appeal in labor disputes involving material error correction motions

Şedinţa publică din data de 23 iunie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Sibiu, secţia I civilă sub nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.A. la plata sumei de 300.000 euro cu titlu de daune morale şi 6.600 euro, reprezentând daune materiale, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, s-a arătat că reclamanta este angajată a societăţii pârâte, unde lucrează ca montator subansamble potrivit contractului individual de muncă nr. x/14.10.2015, aceasta suferind un accident de muncă. S-a învederat că angajatorul nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de dispoziţiile art. 9 şi 10 din H.G. nr. 1146/2006, respectiv nu a asigurat informarea reclamantei prin fişe de lucru, asupra condiţiilor de folosire a presei, asupra situaţiilor anormale previzibile şi nu a dovedit instruirea acesteia, inclusiv cu privire la riscurile posibile determinate de utilizarea aceluiaşi echipament de muncă.

Prin sentinţa civilă nr. 503/2018 din 29 iunie 2018, Tribunalul Sibiu, secţia I civilă a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. şi, în consecinţă, pârâta a fost obligată la plata sumei de 50.000 euro sau echivalentul în RON la data efectuării plăţii în favoarea reclamantei, cu titlu de daune morale.

Au fost respinse celelalte cereri ale reclamantei.

Prin sentinţa civilă nr. 632/2018 din 2 octombrie 2018, Tribunalul Sibiu, secţia I civilă a respins cererea formulată de pârâta B. S.A. privind completarea sentinţei civile nr. 503/29.06.2018 a Tribunalului Sibiu.

La 28 noiembrie 2018 s-a formulat de către pârâta B. S.A. cerere de îndreptare a erorii materiale strecurate în cuprinsul încheierii de şedinţă din 31 octombrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Sibiu, secţia I civilă, în sensul de a se dispune "Faţă de concluziile ITM Sibiu depuse la dosar, reprezentanta pârâtei arată că nu mai susţine excepţia inadmisibilităţii/prematurităţii acţiunii faţă de lipsa finalizării procedurii prealabile şi excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată/excepţia lipsei de interes actual."

Prin încheierea din 11 decembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017, s-a respins cererea formulată de pârâta B. S.A. privind îndreptarea erorii materiale din încheierea de şedinţă din 31 octombrie 2017.

În motivarea acestei încheieri s-a reţinut că, din analiza dosarului, a susţinerile părţilor şi înregistrarea şedinţei de judecată din 31 octombrie 2017 nu rezultă o eroare formală, de consemnare în încheierea de şedinţă a susţinerilor reprezentantei pârâtei sau a dispoziţiilor instanţei cu privire la excepţiile invocate prin întâmpinare de către pârâtă, care să facă obiectul rectificării.

Împotriva încheierii din 11 decembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017, pârâta S.C. B. S.A. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 888/2019 din 13 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

La data de 15 iulie 2019, recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 888/2019 din 13 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Recurenta a solicitat, în temeiul art. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., admiterea recursului, cu consecinţa admiterii cererii de îndreptare a erorii materiale din cuprinsul încheierii de şedinţă din 31 octombrie 2017.

O primă critică a vizat faptul că decizia recurată este nelegală, întrucât conţine o motivare necorespunzătoare.

Astfel, s-a învederat că prin decizia atacată instanţa de apel a respins în mod greşit apelul formulat de recurentă împotriva încheierii din 11 decembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Sibiu.

Recurenta a arătat că înţelege să critice raţionamentul instanţei de apel, întrucât acesta încalcă prevederile art. 5 şi art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., precum şi pe cele ale art. 6 C.E.D.O.

S-a menţionat că, din perspectiva noţiunii de motivare a unei hotărâri judecătoreşti, obligaţia reglementată de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. nu a fost îndeplinită, în condiţiile în care nu a fost observată existenţa unei probleme de consemnare a declaraţiilor de renunţare efectuate în şedinţa publică, astfel încât instanţa trebuia să constate temeinicia susţinerilor recurentei cu privire la existenţa unei erori sau omisiuni în încheierea din 31 octombrie 2017 şi, astfel, să dispună admiterea cererii.

A doua critică, subsumată aceluiaşi motiv de casare, s-a referit la faptul că hotărârea recurată a fost dată cu nerespectarea normelor prevăzute la art. 442 C. proc. civ.

În cauză, contrar celor reţinute de către instanţa de apel, recurenta a susţinut că nu există o eventuală eroare de judecată a instanţei în raport cu susţinerile părţii, recurenta criticând, de fapt, omisiuni privind susţinerile părţilor.

Faţă de faptul că, în cauză, au fost formulate trei excepţii care privesc prematuritatea acţiunii, recurenta a apreciat că, pentru eliminarea oricăror dubii, instanţa avea îndatorirea de a preciza exact faptul că actul de renunţare a vizat numai excepţiile care erau în legătură cu concluziile ITM Sibiu, iar nu şi excepţia prematurităţii sau inadmisibilităţii acţiunii în raport cu daunele materiale, pe care recurenta a susţinut-o şi prin concluziile scrise.

Astfel, contrar celor reţinute de către instanţa de apel, în opinia recurentei, în cauză, nu este vorba de o eroare de judecată comisă de către Tribunalul Sibiu, ci, de fapt, despre o consemnare incompletă, care poate fi rectificată apelându-se la remediul procesual reglementat de art. 442 alin. (1) C. proc. civ.

Intimata-reclamantă A. nu a formulat întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 28 ianuarie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Recurenta a depus punct de vedere la raport, prin care a învederat faptul că recursul este admisibil, întrucât acţiunea se întemeiază pe răspunderea civilă delictuală.

Înalta Curte, constituită în completul de filtru, luând în examinare cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea căii extraordinare de atac, urmează să respingă recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recursul a fost formulat împotriva unei decizii prin care s-a soluţionat apelul formulat împotriva încheierii din 11 decembrie 2018 a Tribunalului Sibiu, prin care s-a respins cererea de îndreptare a erorii materiale a unei hotărâri.

Potrivit art. 445 C. proc. civ., "încheierile pronunţate în temeiul art. 442 şi 443 C. proc. civ., precum şi hotărârea pronunţată potrivit art. 444 C. proc. civ. sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ori completarea".

În speţă, se constată că hotărârea recurată, privind îndreptarea unei erori materiale, a fost pronunţată într-un litigiu de muncă, soluţionat potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. coroborat cu art. 214 din Legea nr. 62/2011.

Art. 483 alin. (2) C. proc. civ. prevede că nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile privind conflictele de muncă şi de asigurări sociale.

Potrivit art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, cu referire la art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile privind "conflictele de muncă".

Textul de lege anterior evocat cuprinde litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei în care a fost pronunţată hotărârea instanţei de apel.

Art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011 prevede că "hotărârile instanţei de fond sunt supuse numai apelului", iar dispoziţiile art. 274 din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii statuează că "hotărârile pronunţate în fond sunt definitive".

Cum textele de lege anterior evocate exclud dreptul la recurs în litigiile de muncă, rezultă că decizia instanţei de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 274 Codul Muncii.

Fiind o hotărâre definitivă de la data pronunţării, rezultă că decizia civilă nr. 888 din 13 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Potrivit principiului legalităţii căii de atac, prevăzut de art. 457 C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Aşa fiind, în condiţiile în care recursul declarat în cauză nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate în principiu, la care se referă art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport cu prevederile art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat S.C. B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 888 din 13 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta S.C. B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 888 din 13 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 iunie 2020.