Recourse annulled as null due to lack of valid legal grounds in insurance coverage dispute for stolen cargo.

Şedinţa publică din data de 23 iunie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la 12 mai 2017 pe rolul Tribunalului Neamţ, sub număr de dosar x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. Asigurarea Românească B. S.A. - Sucursala Piatra Neamţ, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 360.233,33 RON reprezentând prejudiciul material cauzat prin săvârşirea infracţiunii de furt calificat din vehiculul proprietatea societăţii reclamante, cu care s-a efectuat un transport intern, infracţiune ce a format obiectul dosarului penal nr. x/2016, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, potrivit dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 445/C din 16 aprilie 2018, pronunţată Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantă şi s-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 360.233,33 RON reprezentând despăgubiri. A mai fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 8.208 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta S.C. Asigurarea Românească B. S.A. a declarat apel.

Prin decizia nr. 80/2019 din 28 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, a fost admis apelul promovat de apelanta-pârâtă, fiind schimbată în tot sentinţa civilă apelată, în sensul că a fost respinsă acţiunea ca nefondată.

A fost respinsă ca nedovedită cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată pentru fond.

A fost obligată intimata-reclamantă să plătească apelantei-pârâte suma de 3603,50 RON, cheltuieli de judecată pentru apel.

La 6 martie 2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 80/2019 din 28 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Recurenta-reclamantă se raportează prin motivele de nelegalitate invocate la dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., care prevăd că hotărârea poate fi casată când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii, respectiv când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi, rejudecând cauza, admiterea acţiunii.

În argumentarea cererii de recurs, după un scurt istoric al cauzei, se susţine, în esenţă, că motivarea deciziei recurate este contradictorie.

Aceasta întrucât, pe de o parte instanţa de apel nu a constatat că furtul s-ar fi produs la oprirea din Voluntari, dar pe de altă parte, a sancţionat reclamanta pentru nerespectarea clauzelor contractuale, deşi marfa se afla în autotren.

Se arată că nici organul de urmărire penală nu a putut stabili, în urma cercetărilor, care a fost locaţia exactă a sustragerii bunurilor din autotren, apreciind în acest context că nici Curtea de Apel Bacău nu putea aprecia asupra furtului cu ocazia opririi din Voluntari.

În virtutea rolului activ, susţine recurenta, instanţa de apel ar fi putut solicita probe noi care să lămurească situaţia de fapt cu privire la încălcarea sau nu a clauzelor contractuale, dar acest aspect nu s-a produs.

Recurenta precizează că, în timpul opririi care a durat aproximativ 5-6 minute, nu se putea produce furtul produselor amplasate în partea din faţă a vagonului, deoarece autorul furtului ar fi trebuit să escaladeze efectiv produsele de mari dimensiuni, care protejau practic paleţii cu marfa mai "valoroasă". Mai mult, autotrenul a rulat pe un drum intens circulat, respectiv E85, pe direcţia Bucureşti-Bacău, iar oprirea din Voluntari, jud. Ilfov a fost pe marginea drumului E85, într-un loc luminat şi circulat. Se arată că acest argument nu a făcut obiectul analizei de către instanţa de apel, deşi dacă furtul se producea cu ocazia acestei opriri, conducătorul auto ar fi putut observa, deoarece avea vizibilitate asupra autotrenului.

Consideră recurenta că instanţa de apel a neglijat ansamblul probator, dând eficienţă doar simplelor susţineri ale apelantei pârâte, motivarea fiind, astfel, contradictorie.

Transportul, mai arată recurenta, a fost în permanenţă supravegheat, iar instanţa de apel a făcut doar aprecieri în ceea ce priveşte locaţia săvârşirii infracţiunii şi a modalităţii de săvârşire.

În opinia recurentei, situaţia creată de asigurătorul B. nu reprezintă decât o încălcare a clauzelor contractuale în ceea ce priveşte despăgubirea, prin încercarea de a dovedi că tocmai recurenta-reclamantă a neglijat condiţiile de asigurare.

Chiar dacă nu face obiectul motivelor de recurs, recurenta apreciază clauza prevăzută de pct. 5.2 din Condiţiile de Asigurare ca fiind echivocă, deoarece asigurătorul nu prevede în mod expres faptul că permanenta supraveghere presupune prezenţa fizică a unui angajat lângă vehicul.

Intimata-pârâtă S.C. Asigurarea Românească B. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, susţinând, în esenţă, că motivele invocate nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu din 17 martie 2020, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., Completul de filtru, în unanimitate, a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Intimata-pârâtă S.C. Asigurarea Românească B. S.A. a formulat punct de vedere la raport prin care a achiesat la concluziile exprimate în raportul întocmit în cauză.

Înalta Curte a luat în examinare, în conformitate cu prevederile art. 248, raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată de intimata S.C. Asigurarea Românească B. S.A., reţinând următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din acelaşi cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, partea care a exercitat calea de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul vechii legi de procedură sancţiunea nulităţii exista şi era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Astfel, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) din noul C. proc. civ., se reţine că instanţa are obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţa nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, la modalitatea în care au fost analizate probele, precum şi reevaluarea situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs, în raport de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Este de amintit că, instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces, din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, în sensul unei reconsiderări a situaţiei de fapt.

Este de subliniat că recursul este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs verificând dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale.

Se reţine că recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei cu privire la concluziile extrase din analiza probatoriului.

În expunerea argumentelor, recurenta-reclamantă face trimitere la situaţia de fapt reţinută de către instanţa de apel, respectiv la locul şi condiţiile în care a avut loc sustragerea bunurilor prin raportare la probele administrate în cauză, respectiv planşe foto, înscrisuri, fiind invocate doar formal dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Motivele de recurs ar fi trebuit să vizeze critica deciziei recurate, iar nu doar reiterarea susţinerilor de la judecata în instanţa de prim control judiciar devolutiv. Prin urmare, toate susţinerile recurentei prezentate drept motive de recurs, care nu conţin critici de nelegalitate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceleiaşi părţi făcute în faţa instanţei de apel şi care şi-au primit o rezolvare prin hotărârea atacată, nu pot constitui o motivare legală a recursului.

Din analiza motivelor expuse de recurentă nu se pot desprinde greşelile identificate şi imputate instanţei de apel şi nici încadrarea acestora în motivele limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

În speţă, nu se poate considera că afirmaţiile recurentei din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ., sub forma unei argumentaţii juridice a nelegalităţii invocate. Nu sunt indicate dispoziţiile legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă sau precizate eventualele erori săvârşite de instanţa de apel în legătură cu dispoziţiile legale menţionate ori deficienţele concrete ale motivării soluţiei, instanţa de recurs neputându-se substitui părţii, în sensul de a completa deductiv argumentaţia căii de atac.

Criticile expuse de recurentă nu pot fi încadrate din oficiu şi analizate prin prisma dispoziţiilor care conţin o enumerare expresă şi limitativă a motivelor de recurs, prin dispoziţii speciale, de strictă interpretare, nefiind posibilă devoluarea fondului, cum se solicită, în realitate, prin modul în care reclamanta a conceput motivarea căii de atac.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare a căii de atac, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, respectiv atunci când nu se arată şi nu se dezvoltă motive de nelegalitate. Aceasta este situaţia în speţă, din moment ce susţinerile recurentei vizează netemeinicia afirmată a soluţiei de respingere a cererii de chemare în judecată, dispusă în apel.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.

În considerarea celor ce preced, văzând că recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata S.C. Asigurarea Românească B. S.A. şi va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 80/2019 din 28 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata S.C. Asigurarea Românească B. S.A.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 80/2019 din 28 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 iunie 2020.