Lack of legal interest in challenging land sale nullity due to persistent right-of-way servitude over servient estate

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2020

Asupra recursului de faţă, constată şi reţine următoarele:

La 11 februarie 2019 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă sub nr. x/2019, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.A. - în faliment, prin lichidator judiciar B. în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Constanţa, prin Primar, S.C. A. S.A. - în insolvenţă, prin administrator judiciar C.I.I. C., D. şi E., prin care s-a solicitat constatarea nulităţii absolute şi anularea contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x din 28 februarie 2007 de B.N.P.A. F. şi G., încheiat între Municipiul Constanţa, prin Primar, în calitate de vânzător şi S.C. A. S.A., în calitate de cumpărător, reprezentat prin pârâtul E..

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că menţionatul contract a fost încheiat de către S.C. A. S.A., în calitate de cumpărător, prin interpuşi, cu încălcarea cu intenţie directă a prevederilor art. 1308 pct. 3 C. civ., atât timp cât pârâtul D., în calitate de acţionar al S.C. A. S.A., deţinea în acelaşi timp şi calitatea de consilier local al Consiliului Local al Municipiului Constanţa (mandatul 2004 - 2008), neavând dreptul să cumpere terenul în cauză din averea municipiului.

A arătat reclamanta că preţul vânzării a fost de 275.157 euro, iar obiectul contractului a constat în terenul intravilan situat în Constanţa, judeţul Constanţa, în suprafaţă de 3.483 mp, identificat la O.C.P.I. Constanţa sub nr. cadastral x şi nr. carte funciară x, potrivit extrasului de carte funciară din x februarie 2007.

S-a mai arătat că reclamanta, în faliment, are pe acest teren un drept de trecere pentru accesul la construcţia proprietatea sa, conform sentinţei civile nr. 12454 din 27 octombrie 2019 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. x/2014, ceea ce îi conferă interes în promovarea acţiunii de faţă.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1308 pct. 3 C. civ., ale art. 174 şi următoarele C. proc. civ., precum şi ale art. 123 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 215/2001.

Prin sentinţa civilă nr. 1212 din 24 iulie 2019, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a respins ca nefondată excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată. A admis excepţia lipsei de interes şi a respins ca lipsită de interes cererea de chemare în judecată. A obligat-o pe reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.190 RON către pârâtul Municipiul Constanţa, prin Primar şi în sumă de 2.000 RON către pârâtul S.C. A. S.A. - în insolvenţă, prin administrator judiciar C.I.I. C..

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a expus considerente teoretice referitoare la interes, ca şi condiţie de exerciţiu a dreptului la acţiune, a făcut referire la împrejurarea că sentinţa civilă nr. 12454 din 27 octombrie 2019, pronunţată de Judecătoria Constanţa şi invocată de reclamantă în acţiune vizează dreptul de trecere recunoscut reclamantei pentru terenul în suprafaţă de 1.398 m.p., care este limitrof celui ce face obiectul contractului de vânzare a cărui nulitate absolută se invocă în prezenta cauză, situaţie în care reclamanta nu poate fi considerată persoană interesată în promovarea acţiunii de faţă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, iar prin decizia civilă nr. 571/2019 din 7 noiembrie 2019 Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondat apelul formulat, a respins ca nefondată cererea intimatei S.C. A. S.A., prin lichidator judiciar C.I.I. C. de aplicare a unei amenzi judiciare apelantei şi a obligat-o pe apelantă să plătească cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 833 RON către intimatul Municipiul Constanţa, prin Primar şi suma de 3.000 RON către intimata S.C. A. S.A., prin lichidator judiciar.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut în esenţă elementele contractului a cărui nulitate se invocă şi a subliniat menţiunile de la art. 6.4 din acest contract:

"din extrasul de Carte Funciară nr. x din 19.02.2006 rezultă faptul că în partea a III-a se află înscrisă somaţia transcrisă sub nr. x/2004, somaţie care însă din încheierea nr 438/8.12.2004 rezultă că se referă la construcţiile ce reprezintă sediu administrativ, compus din 22 de camere, proprietatea A. S.A., construcţii ce nu se află pe terenul ce face obiectul prezentului contract".

A reţinut instanţa de apel că, în susţinerea atât a interesului în formularea acţiunii, cât şi a calităţii sale procesual active, reclamanta a invocat existenţa în favoarea sa a unei servituţi de trecere consfinţită prin sentinţa civilă nr. 12454 pronunţată de Judecătoria Constanţa la 27 octombrie 2016 în dosarul nr. x/2014.

Analizând dispozitivul şi considerentele acestei sentinţei civile, curtea de apel a constatat că prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa sub nr. x/2014 reclamanta S.C. A. S.A,. prin lichidator judiciar B.., în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A., prin administrator judiciar C.I.I. C., a solicitat să se constate că reclamanta are un drept de proprietate asupra construcţiei în suprafaţă construită la sol de 533 mp, situată în Constanţa, judeţul Constanţa şi să stabilească în favoarea reclamantei un drept de trecere pe terenul aparţinând pârâtei, situat în Constanţa, judeţul Constanţa, pentru exploatarea imobilului construcţie situat pe teren.

A mai reţinut instanţa de apel că Judecătoria Constanţa a admis acţiunea şi a constatat că reclamanta are un drept de proprietate asupra construcţiei în suprafaţă construită la sol de 533 mp, situată în Constanţa, judeţul Constanţa stabilind în favoarea reclamantei un drept de trecere pe terenul aparţinând pârâtei, situat în Constanţa, judeţul Constanţa, pentru exploatarea imobilului construcţie situat pe teren, pe traiectul A-C-D, identificat prin anexa nr. 1 - plan de situaţie la raportul de expertiză tehnică topografică efectuat de expertul H..

A reţinut că prin decizia nr. 1223 din 21 septembrie 2017 Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a admis apelul formulat de apelanta S.C. A. S.A. - societate în insolvenţă prin administrator judiciar C.I.I. C. împotriva sentinţei de primă instanţă, pe care a schimbat-o în parte şi, în consecinţă, a respins ca nefondată acţiunea, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Instanţa de apel a notat că prin decizia civilă nr. 89 din 11 martie 2019, Curtea de Apel Constanţa a admis recursul, a casat decizia recurată şi a respins apelul ca nefondat, sentinţa pronunţată de Judecătoria Constanţa devenind astfel definitivă în sensul admiterii în parte a acţiunii şi instituirii servituţii de trecere. Subliniind faptul că în considerentele sentinţei civile invocate de reclamantă s-a menţionat că reclamanta nu are acces la calea publică şi că expertul topograf a precizat că "traiectul A-C-D, de lungime de 48 m este situat pe un teren mai puţin amenajat, care este însă limitrof hotarului şi ca atare ar stânjeni mai puţin eventualele activităţi ale pârâtei în perimetrul proprietăţii sale", instanţa de apel a constatat că este întemeiată susţinerea apelantei în sensul că în mod greşit prima instanţă a reţinut că servitutea de trecere este stabilită pe un teren limitrof celui ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare contestat în prezenta cauză, întrucât din situaţia de fapt expusă rezultând că în favoarea reclamantei a fost instituit dreptul de trecere chiar pe terenul în suprafaţă de 3483 mp.

Această situaţie nu a fost însă apreciată de instanţa de prim control judiciar ca având aptitudinea de a duce la admiterea căii de atac, soluţia primei instanţe în ceea ce priveşte lipsa de interes fiind apreciată ca legală şi temeinică, câtă vreme apelanta-reclamantă nu a arătat nici în faţa tribunalului şi nici a curţii de apel care este scopul concret urmărit prin declanşarea prezentului litigiu şi nici folosul practic pe care îl va obţine prin constatarea nulităţii actului juridic.

Urmând acest raţionament, curtea de apel a reţinut că, din perspectiva existenţei unei servituţi de trecere instituită printr-o hotărâre definitivă, această sarcină grevează un imobil, pentru uzul sau utilitatea imobilului unui alt proprietar, conform art. 755 C. civ., dispoziţie legală din care reiese că sarcina priveşte imobilul aservit indiferent de identitatea proprietarului acestuia cu cel împotriva căruia servitutea a fost instituită. Din acest punct de vedere, instanţa de apel a constatat că apelanta nu a făcut dovada unui folos practic pe care l-ar obţine prin anularea contractului de vânzare cumpărare prin care pârâta S.C. A. S.A. a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 3483 mp din Constanţa, str. x, dat fiind că servitutea de trecere va exista asupra imobilului indiferent de titularul dreptului de proprietate.

Pe de altă parte, instanţa a constatat că servitutea de trecere se exercită pe o suprafaţă de 48 de mp aflată la limita dintre cele două terenuri deţinute în prezent de către pârâta intimată S.C. A. S.A., situaţie în care exercitarea dreptului de trecere pe o suprafaţă de 48 de mp dintr-un total de 3483 mp nu poate justifica un interes legitim şi personal al reclamantei în formularea unei cereri de constatare a nulităţii absolute a întregului contractului de vânzare-cumpărare.

În fine, la aprecierea interesului apelantei-reclamante în promovarea şi susţinerea litigiului de faţă, instanţa de apel a avut în vedere şi situaţia juridică a reclamantei la momentul introducerii acţiunii, aceea de societate aflată în procedura falimentului, caracterizată prin lichidarea bunurilor în vederea acoperirii pasivului, etapă procesuală în cadrul căreia reclamanta nu poate în mod rezonabil să urmărească în mod indirect, ca urmare a constatării nulităţii contractului de vânzare-cumpărare, achiziţionarea de către ea însăşi a terenului de la vânzătorul iniţial Municipiul Constanţa, având în vedere dispoziţiile art. 77 din Legea 85/2006.

În fine, s-a reţinut şi că interesul apelantei-reclamante nu apare ca fiind actual nici din perspectiva dispoziţiilor art. 759 C. civ., pentru a paraliza o eventuală obligare la plata lipsei de folosinţă pentru exercitarea dreptului de servitute.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs motivat reclamanta, cauza fiind înregistrată sub acelaşi număr unic la 21 ianuarie 2020 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

În motivarea recursului a fost realizat un scurt istoric al litigiului şi s-a invocat în primul rând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţinând că instanţa de apel era obligată să analizeze excepţia lipsei de interes în limitele în care aceasta a fost soluţionată de instanţa de fond şi în limitele motivelor de apel, astfel cum obligă dispoziţiile art. 477 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestei critici au fost redate limitele în care a analizat prima instanţă excepţia lipsei de interes, comparativ cu aspectele analizate de către instanţa de apel în examinarea aceleiaşi excepţii, recurenta-reclamantă susţinând că instanţa de apel s-a raportat la alte împrejurări decât cele examinate în fond şi, în plus, nici nu le-a pus în discuţia contradictorie a părţilor, încălcând în acest fel şi dispoziţiile art. 13, ale art. 14 şi ale art. 20 C. proc. civ., referitoare la principiul contradictorialităţii şi la principiul asigurării dreptului la apărare.

Al doilea motiv de recurs este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă reiterând limitele şi modul în care prima instanţă a examinat excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii şi conchizând că soluţia astfel pronunţată este greşită.

Referindu-se la considerentele reţinute de curtea de apel în soluţionarea aceleiaşi excepţii, recurenta-reclamantă a susţinut că acestea nu pot fi validate.

Astfel, deşi a reţinut că este reală aprecierea asupra faptului că, la momentul introducerii acţiunii de faţă, se afla în procedura falimentului şi că în această fază a procedurii nu putea să urmărească în mod indirect achiziţionarea pentru sine a terenului de la vânzătorul Municipiul Constanţa, a susţinut că lichidarea patrimoniului său presupune şi valorificarea construcţiei în considerarea exploatării căreia s-a instituit servitutea de trecere, preţul de lichidare al acesteia fiind influenţat favorabil de existenţa dreptului de trecere.

De asemenea, a socotit ca lipsită de relevanţă împrejurarea că servitutea de trecere este instituită pe o suprafaţă de doar 48 m.p. din totalul de 3483 m.p., în raport de obiectul acţiunii, care este constatarea nulităţii absolute a contractului.

Totodată, recurenta-reclamantă a susţinut că, din perspectiva dispoziţiilor art. 759 C. civ., instanţa de apel a ignorat faptul că S.C. A. S.A. a formulat în dosarul nr. x/2004 sau în dosarul x/2004 al Tribunalului Constanţa declaraţie de creanţă pretinzând contravaloarea dreptului de folosinţă asupra terenului, intenţia creditoarei subzistând şi după constatarea existenţei dreptului de trecere.

Intimata S.C. A. S.A., prin administrator special şi prin administrator judiciar a depus întâmpinare, prin care a invocat în principal excepţia nulităţii recursului pentru lipsa criticilor de nelegalitate impuse de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

A formulat apărări şi pe fondul recursului, solicitând respingerea căii de atac ca nefondată, cu solicitarea de aplicare a unei amenzi judiciare în sarcina recurentei-reclamante pentru încălcarea principiului bunei-credinţe, principiu fundamental al procesului civil.

Excepţia nulităţii recursului pentru lipsa motivelor de nelegalitate a fost invocată şi în întâmpinările depuse de intimaţii Municipiul Constanţa, prin Primar şi D., acest din urmă intimat solicitând, la rândul său, aplicarea unei amenzi judiciare în sarcina recurentei-reclamante pentru exercitarea drepturilor procesuale în mod abuziv.

Toţi intimaţii au formulat în cadrul întâmpinărilor depuse apărări pe recurs, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

La termenul din 17 iunie 2020 au fost respinse ca nefondate excepţiile nulităţii recursului, reţinându-se, aşa cum s-a consemnat în practicaua prezentei decizii, că motivele invocate pot fi încadrate în ipotezele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Sub acest aspect, instanţa supremă notează şi că argumentele referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 13, art. 14, art. 20 şi art. 477 C. proc. civ., care sunt în întregime norme de procedură, pot fi analizate din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Faţă de actele şi lucrările dosarului, de probele administrate în cauză şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte apreciază recursul ca nefondat şi îl va respinge pentru următoarele considerente:

Preliminar, trebuie subliniat faptul că în concluziile orale de la termenul din 17 iunie 2020 reprezentantul convenţional al recurentei-reclamante a precizat că susţine doar motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., însă instanţa supremă va lua în analiză ambele motive de recurs, întrucât nu s-a făcut dovada că avocatul a fost mandatat în mod expres să renunţe la cel de-al doilea motiv de recurs, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 81 alin. (1) C. proc. civ. fiindcă renunţarea, chiar şi parţială, reprezintă un act procedural de dispoziţie, pentru care este nevoie de mandatul special al părţii reprezentate.

Primul motiv de recurs este nefondat.

Înalta Curte constată că prima instanţă a analizat excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii şi a găsit-o întemeiată în considerarea faptului că din actele dosarului a reieşit că reclamanta este titulara unui drept de trecere asupra unui teren alăturat celui care face obiectul contractului a cărui nulitate absolută se invocă.

Această argumentaţie a instanţei de fond a fost invalidată de instanţa de apel, care a purces la examinarea excepţiei lipsei de interes din alte perspective.

Procedând astfel, instanţa de apel nu a încălcat nici limitele devoluţiunii stabilite prin cererea de apel şi nici principiile contradictorialităţii şi al respectării dreptului la apărare.

Aceasta întrucât în întâmpinarea depusă la fond intimatul-pârât Municipiul Constanţa s-a apărat invocând lipsa interesului din perspectiva situaţiei juridice a reclamantei, societate aflată în faliment, precum şi lipsa oricărui folos practic pe care reclamanta l-ar putea obţine în caz de constatare a nulităţii contractului, iar în legătură cu aceste aspecte reclamanta s-a apărat pe calea răspunsului la întâmpinare .

În plus, se constată că în apel acelaşi intimat a invocat în întâmpinare faptul că reclamanta nu ar obţine niciun folos practic în cazul anulării contractului, câtă vreme efectul nulităţii ar fi reintrarea bunului în patrimoniul vânzătorului, iar dreptul de trecere al reclamantei nu ar fi afectat, apărare susţinută şi în întâmpinarea formulată de intimatul-pârât D., apelanta-reclamantă apărându-se pe cale răspunsului la întâmpinare .

În contextul dat, instanţa de apel a respectat în mod riguros dispoziţiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ. şi a procedat în mod corect la examinarea excepţiei lipsei de interes din perspectiva dispoziţiilor art. 755 C. civ., care prevede că servitutea se păstrează indiferent de identitatea proprietarului fondului aservit, ca şi din perspectiva dispoziţiilor art. 77 din Legea nr. 85/2006, întrucât aceste aspecte, chiar dacă nu erau cuprinse în cererea de apel, erau invocate în întâmpinările de la fond şi în întâmpinările din apel, cunoscute şi combătute de către apelanta-reclamantă, astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 20 C. proc. civ., au fost acordate toate garanţiile prevăzute de art. 13 şi 14 C. proc. civ.

Argumentul reţinut de instanţa de apel, referitor la ponderea terenului afectat de servitute în întregul suprafeţei ce formează obiectul contractului contestat, deşi este real că nu a fost adus în discuţie de părţi, apare ca lipsit de relevanţă, fiind un considerent colateral, supraabundent, care nu are aptitudinea, în caz că ar fi înlăturat, de a conduce la o altă soluţie asupra excepţiei lipsei de interes.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanţa de apel fiind ţinută nu numai de limitele devoluţiunii fixate prin cererea de apel, ci şi de dispoziţiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ., care o obligă să purceadă la soluţionarea apelului şi în funcţie de apărările din întâmpinare.

Al doilea motiv de recurs nu va fi primit.

Privitor la argumentul bazat pe suprafaţa modică a terenului afectat de servitute, instanţa supremă reia argumentele expuse în precedent privitoare la caracterul neesenţial al acestuia în economia motivării soluţiei pronunţate.

Privitor la critica referitoare la situaţia favorabilă în care s-ar plasa un cumpărător al terenului, aflat în situaţia de a cumpăra de la Municipiul Constanţa, nu de la o societate aflată în insolvenţă, instanţa supremă, dincolo de caracterul speculativ al acestei susţineri, apreciază că aceasta nu poate fi privită drept o critică de nelegalitate, întrucât solvabilitatea titularului dreptului de proprietate asupra fondului aservit este o chestiune de fapt, care scapă controlului judiciar în calea de atac a recursului.

În acelaşi sens este apreciată şi critica referitoare la interesul în paralizarea unei acţiuni în valorificarea dreptului asupra terenului aflat sub servitute, întrucât ea este fundamentată pe modul în care instanţa de apel a valorificat o probă administrată, anume declaraţia de creanţă formulată de intimata S.C. A. S.A., numai că aprecierea probelor este o chestiune de netemeinicie, nu de nelegalitate.

Toate aceste considerente conduc la concluzia că în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat doar formal, întrucât dezvoltarea criticilor conduce la concluzia că sunt aduse în discuţie aspecte de netemeinicie, nu de nelegalitate a hotărârii atacate.

În consecinţă, apreciind că nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

Va respinge cererea de aplicare a unei amenzi judiciare, întrucât nu sunt îndeplinite cerinţele art. 12 C. proc. civ., recurenta-reclamantă uzând de calea de atac a recursului prevăzută de lege, împotriva unei hotărâri defavorabile, cu respectarea art. 457 C. proc. civ. şi a dispoziţiilor art. 129 din Constituţia României.

Va fi respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimatul-pârât Municipiul Constanţa, având în vedere că nu s-a făcut dovada efectuării acestor cheltuieli.

În temeiul art. 451 - 453 C. proc. civ., va fi admisă cererea cu acelaşi obiect formulată de intimata-pârâtă S.C. A. S.A., recurenta-reclamantă urmând a fi obligată la plata sumei de 1.500 RON conform dovezii aflate la dosarului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A., prin lichidator judiciar B.., împotriva deciziei civile nr. 571/07.11.2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Respinge cererea formulată de intimaţii-pârâţi D. şi S.C. A. S.A., prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă C., privind aplicarea unei amenzi judiciare recurentei.

Respinge cererea formulată de intimatul-pârât Municipiul Constanţa, prin Primar, privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Obligă recurenta-reclamantă la plata sumei de 1.500 RON către intimata-pârâtă S.C. A. S.A., prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă C., cu titlu de cheltuieli judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 17 iunie 2020.