Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 991/2020 AI generated

Adverse possession claim remanded after appellate court exceeded devolution on unraised tax objection

Case Number Decizia nr. 991/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the claimants' appeal, quashed the Court of Appeal's decision no. 1416 A of 18 December 2018, and remanded the case to the same appellate court for retrial, thereby setting aside the appellate ruling that had rejected the usucapion claim and reinstating the need for reconsideration; the first-instance judgment recognizing the claimants' acquisition of ownership by 30-year adverse possession over a 539 sqm plot against the municipality was therefore no longer in force, with costs on remand to be addressed. The underlying dispute concerned an action to declare ownership acquired by long-term prescription and joinder of possessions over a municipal plot, where the trial court had upheld the claim but the appellate court reversed it solely on the ground that failure to register in fiscal records and pay taxes rendered possession equivocal and non-public. The High Court ruled that the appellate court exceeded the limits of its devolution by deciding on a ground—non-payment of taxes—never raised by the appellant in its appeal, violating Articles 479(1) and 477(1) of the Civil Procedure Code, which confine appellate review to the grounds explicitly or implicitly invoked by the appellant, thus mandating annulment under Article 488(1)(5); it declined to review the substantive merits, including the presumption of owner-like intent under Article 1854 of the 1864 Civil Code, because the appellate court had not been lawfully seised of that issue.

Legislator headnote

AI generated

art. 477 alin. (1) C. proc. civ, art. 1847 C. civ, art. 480 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 1854 C. civ, art. 1852 C. civ; Adverse possession claim remanded after appellate court exceeded devolution on unraised tax objection: 1416 A of 18 December 2018, and remanded the case to the same appellate court for retrial, thereby setting aside the appellate ruling that had rejected the usucapion claim and reinstating the need for reconsideration; the first-instance judgment recognizing the claimants' acquisition of ownership by 30-year adverse possession over a 539 sqm plot against the municipality was therefore no longer in force, with costs on remand to be addressed. The underlying dispute concerned an action to declare ownership acquired by long-term prescription and joinder of possessions over a municipal plot, where the trial court had upheld the claim but the appellate court reversed it solely on the ground that failure to register in fiscal records and pay taxes rendered possession equivocal and non-public. The High Court ruled that the appellate court exceeded the limits of its devolution by deciding on a ground—non-payment of taxes—never raised by the appellant in its appeal, violating Articles 479(1) and 477(1) of the Civil Procedure Code, which confine appellate review to the grounds explicitly or implicitly invoked by the appellant, thus mandating annulment under Article 488(1)(5); it declined to review the substantive merits, including the presumption of owner-like intent under Article 1854 of the 1864 Civil Code, because the appellate court had not been lawfully seised of that issue.

Keywords

AI generated
action for annulment civil dispute tax register grounds for cassation acquisition tax municipal taxes

Cited Legislation

AI generated
art. 477 alin. (1) C. proc. civ
(1) teza I şi art. 477 alin. (1) C. proc. civ.
art. 1847 C. civ
Uzucapiunea se întemeiază pe existenţa unei posesii care, pentru a putea conduce la dobândirea proprietăţii, trebuie să fi fost exercitată în mod util, potrivit art. 1847 C.
art. 480 C. proc. civ
În concluzie, reţinând caracterul echivoc al posesiei, ca efect al neînregistrării intimaţilor reclamanţi şi autorilor lor în evidenţele fiscale, în baza art. 480 C.
art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ
În consecinţă, sunt întrunite cerinţele motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanţa de apel pronunţând o hotărâre cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
art. 1854 C. civ
Singurul fapt al nedeschiderii rolului fiscal şi neplăţii taxelor şi impozitelor pe perioada posesiei nu poate fi avut în vedere ca un element în măsură să răstoarne, ut singuli, prezumţia de posesor animus sibi habendi, instituită prin art. 1854 C. civ.
art. 1852 C. civ
Clandestinitatea este viciul publicităţii posesiei şi presupune exercitarea posesiei pe ascuns faţă de adevăratul proprietar, astfel încât acesta nu o poate cunoaşte, după cum prevede art. 1852 C. civ.
art. 1862 C. civ
Instanţa de apel nu a aplicat, în mod corect, nici dispoziţiile art. 1862 C.
art. 485 alin. (1) C. proc. civ
Recursul a fost promovat în termenul prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., întrucât decizia a fost comunicată recurenţilor la 7 ianuarie 2019, iar recursul a fost exercitat la 31 ianuarie 2019, depus prin serviciul de registratură al Curţii de Apel .
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496, art. 497 cu referire la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Basis for admitting the appeal, quashing the decision and remitting the case for retrial.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 28 mai 2020

deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, sub nr. x/2016, la 1 iulie 2016, reclamanţii A., B., C. şi D. au chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, şi Primăria sectorului 5 Bucureşti, solicitând să se constate dobândirea dreptului de proprietate, prin prescripţie achizitivă şi joncţiunea posesiilor, asupra imobilului teren, situat în Bucureşti, str. x, în suprafaţă de 546 m.p., cu vecinătăţile indicate în cerere.

Prin întâmpinare, pârâta Primăria Sectorului 5 Bucureşti, prin Primar, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive; pe fond, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Prin întâmpinare, pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, a invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti; excepţia lipsei calităţii procesuale pasive; pe fond, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 8860/14 decembrie 2016, Judecătoria sectorului 5 Bucureşti a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă sub nr. x/2017.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 1920/15 decembrie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei sectorului 5 Bucureşti, cu consecinţa respingerii acţiunii îndreptate împotriva acestei pârâte; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Bucureşti, reprezentat de Primarul General; a admis acţiunea în contradictoriu cu acest pârât şi a constatat că reclamanţii au dobândit dreptul de proprietate, prin uzucapiunea de 30 de ani, asupra terenului de 539 m.p., situat în Bucureşti, str. x, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit de către expertul E..

3. Hotărârea pronunţată în apel:

Împotriva sentinţei civile nr. 1920/15 decembrie 2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă a formulat apel pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, considerând-o netemeinică şi nelegală.

Prin decizia nr. 1416 A din 18 decembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul exercitat în cauză, a schimbat, în parte, sentinţa apelată şi a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti, prin Primar, ca neîntemeiată. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate şi i-a obligat pe intimaţii reclamanţi la plata către apelant a sumei de 3.595,5 RON cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut următoarele:

În ceea ce priveşte critica din apel, prin care s-a susţinut că reclamanţii nu îndeplinesc cerinţa caracterului neechivoc al posesiei exercitate de ei şi de autorii lor, aceasta urmează a fi analizată în condiţiile art. 479 alin. (1) teza I şi art. 477 alin. (1) C. proc. civ.

Uzucapiunea se întemeiază pe existenţa unei posesii care, pentru a putea conduce la dobândirea proprietăţii, trebuie să fi fost exercitată în mod util, potrivit art. 1847 C. civ., adică fără să fi fost afectată de vreun viciu - discontinuitatea, violenţa, clandestinitatea şi echivocul - şi fără ca respectiva posesie să fi încetat prin întrerupere sau precaritate.

Din aspectele de fapt relevate de probatoriul administrat, Curtea a constatat că lipsa achitării impozitelor de către autorii reclamanţilor şi, ulterior, de către aceştia din urmă, constituie o cauză de viciere a posesiei de lungă durată sub aspectul caracterului său public, sub aspectul exercitării posesiei sub nume de proprietar sau din perspectiva precarităţii, respectiv a lipsei elementului intenţional, psihologic.

Potrivit adresei nr. x din 25 august 2016 emise de către D.I.T.L. sector 5, în evidenţa electronică a instituţiei nu figurează înregistraţi titulari de rol fiscal la adresa din str. x.

Deşi există elemente de fapt (împrejmuirea parţială a terenului, cultivarea sa) care denotă că reclamanţii şi autorii lor au intenţionat să stăpânească terenul învecinat cu proprietatea lor, sub nume de proprietar şi în mod public, în condiţiile în care reclamanţii opun posesia de lungă durată Municipiului Bucureşti, devine relevantă situaţia rolului fiscal pentru acest imobil.

Astfel, este adevărat că achitarea taxelor şi impozitelor pentru terenul stăpânit reprezintă doar unul, iar nu singurul dintre aspectele care pot demonstra că deţinerea materiala a bunului are natura juridica a posesiei, iar nu a unei simple detenţii precare. Cu toate acestea, omisiunea înregistrării, în evidenţele fiscale ale unităţii teritorial administrative căreia intimaţii îi opun acum posesia, afectează calitatea posesiei, ea devenind precară, nepublică în raport cu apelantul pârât. Este real că potrivit reglementării fiscale existente de-a lungul timpului, obligaţia de plată a impozitului pe teren revenea proprietarului imobilului (iar nu posesorului), însă, în egală măsură, este adevărat şi notoriu şi faptul că, în perioada posesiei invocate în cauză, au fost acceptate spre plată, pe baza unor simple declaraţii, impozite pe terenuri aflate doar în posesia titularilor de rol, regimul achitării impozitelor pe proprietate devenind mai riguros după adoptarea actualului Codul fiscal.

Neplata impozitelor poate fi invocată de apelant sub aspectul viciului relativ al clandestinităţii, al echivocului posesiei, deoarece apelantul este chiar unitatea administrativ teritorială care, prin subdiviziunile sale, administrează bugetul local unde, dacă autorii reclamanţilor sau reclamanţii s-ar fi înregistrat ca titulari de rol fiscal, aceştia ar fi obţinut o posesie utilă, care să poată fi opusă Municipiului Bucureşti.

În concluzie, reţinând caracterul echivoc al posesiei, ca efect al neînregistrării intimaţilor reclamanţi şi autorilor lor în evidenţele fiscale, în baza art. 480 C. proc. civ., Curtea a admis apelul declarat de pârât, cu consecinţa schimbării, în parte, a sentinţei atacate şi respingerii acţiunii, ca neîntemeiate.

4. Cererea de recurs formulată de reclamanţi:

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii C., D., B. şi A., criticând-o ca netemeinică şi nelegală, pentru următoarele motive:

a. Instanţa de apel a reţinut caracterul echivoc al posesiei reclamanţilor, rezultând din neplata impozitelor, fără să supună dezbaterii această chestiune şi fără ca apelantul să fi invocat o astfel de critică. Aceasta nu se poate deduce din formularea generică a apelantului, reţinută de Curte, în sensul că "nu sunt întrunite condiţiile cumulative pentru a uzucapa". Nici în faţa primei instanţe, Municipiul Bucureşti nu a formulat o asemenea apărare.

Mai mult, apelantul nu a arătat din care anume împrejurări ar rezulta viciile posesiei, astfel că este greşită reţinerea instanţei de apel, referitoare la invocarea de către apelant a neplăţii impozitelor sub aspectul viciului clandestinităţii sau al echivocului, astfel cum s-a consemnat în decizia recurată - art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

b. Soluţia instanţei de apel este în contradicţie cu prevederile art. 1846, art. 1852-1854 din C. civ. de la 1864.

Sub un prim aspect, deşi instanţa de apel a reţinut existenţa elementului material, ca element constitutiv al posesiei, respectiv faptul material al deţinerii terenului şi al săvârşirii unor acte de folosinţă, constând în modificări şi transformări, respectiv îngrădiri şi îmbunătăţiri, a apreciat, în mod greşit, că aceste acte materiale nu au fost făcute de reclamanţi şi autorii lor pentru sine, cu intenţia de a se comporta ca proprietari cu privire ia imobil, ceea ce ar determina precaritatea posesiei.

Curtea a nesocotit dispoziţiile art. 1854 C. civ., conform cărora reclamanţii nu erau obligaţi să dovedească existenţa elementului intenţional, textul de lege enunţat instituind, în favoarea lor, o prezumţie legală, în sensul că stăpânirea materială a bunului reprezintă o exprimare a voinţei că această stăpânire se face animus sibi habendi, deci, sub nume de proprietar.

În cauză, nu s-a probat de către apelant situaţia de excepţie, că reclamanţii sau autorii lor au început prin a poseda pentru altul, în baza unui contract de uzufruct, locaţiune, spre exemplu, astfel încât instanţa de apel avea obligaţia de a reţine, în favoarea acestor părţi, prezumţia existenţei elementului intenţional.

Singurul fapt al nedeschiderii rolului fiscal şi neplăţii taxelor şi impozitelor pe perioada posesiei nu poate fi avut în vedere ca un element în măsură să răstoarne, ut singuli, prezumţia de posesor animus sibi habendi, instituită prin art. 1854 C. civ.

Mai mult, posesorul nu datorează taxe şi impozite, acestea fiind în sarcina proprietarului.

Clandestinitatea este viciul publicităţii posesiei şi presupune exercitarea posesiei pe ascuns faţă de adevăratul proprietar, astfel încât acesta nu o poate cunoaşte, după cum prevede art. 1852 C. civ.

Or, unitatea teritorial administrativă cunoştea situaţia imobilului în litigiu, astfel cum rezultă din adresa din 25 iulie 2016 eliberată de Primăria Municipiului Bucureşti-Direcţia Patrimoniu-Serviciul Evidenţă Domeniu Public şi Privat, în care se reţine că terenul reprezintă o secţiune din proprietatea particulară cu care autorul reclamanţilor, F., figura, la nivelul anului 1986, în evidenţele cadastrale, ca posesor al suprafeţei de 1.146 m.p., situată pe strada x, nr. 55.

De asemenea, instanţa de apel a reţinut că terenul este împrejmuit şi cultivat, dar a apreciat că aceste elemente nu sunt suficiente pentru a reţine caracterul public al exercitării posesiei, cu toate că inclusiv martorii audiaţi în cauză au arătat că posesia reclamanţilor şi autorilor lor asupra terenului este cunoscută în mod public.

O astfel de interpretare a dispoziţiilor art. 1852 din vechiul C. civ., prevederi legale care se referă, în mod explicit, la modul ascuns şi imposibil de cunoscut de către cel căruia i se opune uzucapiunea, este rezultatul aplicării greşite a normelor de drept material.

Instanţa de apel nu a aplicat, în mod corect, nici dispoziţiile art. 1862 C. civ., care, referindu-se la clandestinitate, ca un viciu relativ, prevăd că poate fi opus uzucapantului "numai de cei în privinţa cărora posesiunea a avut asemenea caracter"; Curtea a reţinut, faţă de Municipiul Bucureşti, clandestinitatea posesiei, deşi apelantul pârât nu a afirmat sau probat că nu a cunoscut despre posesia reclamanţilor şi a autorilor lor.

În concluzie, prin aplicarea corectă a C. civ., nu se peste susţine, în mod temeinic, că, din cauza nedeschiderii rolului fiscal, posesia reclamanţilor ar fi afectată de viciul clandestinităţii, respectiv că nu ar fi fost publică, atâta timp cât nu a fost exercitată în ascuns faţă de adevăratul proprietar, Municipiul Bucureşti.

Recurenţii au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, instanţei de apel, cu cheltuieli de judecată.

5. Procedura de filtru:

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 5 februarie 2019 şi repartizat aleatoriu completului de filtru CF x, care a dispus măsurile procesuale necesare în derularea procedurii de filtru.

Recursul a fost promovat în termenul prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., întrucât decizia a fost comunicată recurenţilor la 7 ianuarie 2019, iar recursul a fost exercitat la 31 ianuarie 2019, depus prin serviciul de registratură al Curţii de Apel .

Recurenţii au timbrat recursul cu suma de 3.696 RON, astfel cum li s-a pus în vedere.

Prin rezoluţia din 13 februarie 2019, s-a dispus comunicarea cererii de recurs către intimaţi.

În cauză nu a fost depusă întâmpinare.

S-a procedat la întocmirea raportului privind admisibilitatea, în principiu, a recursului.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.

Prin încheierea din 5 decembrie 2019, completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de reclamanţi împotriva deciziei civile nr. 1416 A din 18 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi a fixat termen de judecată la 28 mai 2020 ora 09:00, în şedinţă publică, complet C4, cu citarea părţilor.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Analizând decizia civilă atacată în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

a. Critica referitoare la depăşirea limitelor de învestire a instanţei, raportat la motivele de apel formulate şi descrierea incompletă a împrejurărilor care le susţin, este fondată.

În esenţă, Curtea de Apel şi-a fundamentat soluţia pe aspectul legat de neînregistrarea intimaţilor reclamanţi şi a autorilor lor în evidenţele fiscale, ceea ce a determinat reţinerea de către instanţă a caracterului echivoc al posesiei exercitate de părţi şi antecesorii lor.

Pe parcursul considerentelor, instanţa de apel a făcut referire şi la relevanţa împrejurării de fapt enunţate mai sus în legătură cu îndeplinirea cerinţelor unei posesii utile, conform art. 1847 C. civ., vizând caracterul său public şi exercitarea sub nume de proprietar, precum şi la existenţa elementului intenţional, psihologic, care reprezintă un element constitutiv al posesiei.

În raţionamentul expus, Curtea a pornit de la ceea ce a considerat că reprezintă un motiv de apel, şi anume invocarea caracterului echivoc al posesiei, sens în care l-a analizat din perspectiva necesităţii îndeplinirii obligaţiilor fiscale de către reclamanţi şi autorii lor, prin aplicarea dispoziţiilor art. 479 alin. (1) teza I şi art. 477 alin. (1) C. proc. civ.

Art. 479 alin. (1) teza I se referă la verificarea stabilirii situaţiei de fapt şi aplicării legii de către prima instanţă, în limitele cererii de apel. Dispoziţia legală semnifică, că judecata în apel nu este limitată doar la motive de nelegalitate, ci, ca efect al caracterului devolutiv al căii de atac, prin motivele de apel se pot concepe şi critici de netemeinicie, instanţa urmând a verifica dacă situaţia de fapt reţinută de prima instanţă corespunde realităţii. Evident, o astfel de judecată se realizează însă, după cum prevede textul de lege, în limitele criticilor din apel.

Cel de-al doilea text de lege evocat, art. 477 alin. (1) C. proc. civ., prevede limitele efectului devolutiv al apelului, în sensul că instanţa învestită cu calea de atac respectivă va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată. Norma juridică menţionată, în prima sa teză, cea care interesează, exprimă una dintre limitările caracterului devolutiv al apelului, în sensul că instanţa va fi ţinută să judece în limitele criticilor formulate prin motivele căii de atac, reluând judecata asupra fondului, dar nu asupra tuturor problemelor de fapt şi de drept invocate în faţa primei instanţe, ci doar cu privire la cele criticate de apelant. Totodată, vor trebui evaluate şi toate apărările invocate de adversar, numai în aceste condiţii putându-se considera că ceea ce s-a apelat se rejudecă în fond.

În speţă, în legătură cu calităţile posesiei, apelantul pârât s-a rezumat să invoce că lipsa cerinţei ca posesia să fie exercitată sub nume de proprietar este mai mult decât un viciu, afectând însăşi existenţa posesiei, a redat conţinutul dispoziţiilor art. 1854 C. civ. şi a susţinut că nu este îndeplinită condiţia caracterului neechivoc al posesiei. A conchis că nu sunt întrunite cerinţele cumulative pentru a uzucapa, un uzurpator neputând fi considerat un bun proprietar (paragraful penultim de la pagina 3 din cererea de apel).

După cum se poate constata, criticile din apel, sub acest aspect, au caracter generic, Municipiul Bucureşti nefăcând nicio referire la împrejurarea de fapt legată de neplata impozitelor de către părţile adverse şi autorii lor, care ar fi putut susţine argumentele Curţii în soluţia de admitere a căii de atac şi de respingere a acţiunii.

Mai mult, nici în faţa instanţei de fond, pârâtul nu a invocat o astfel de apărare, prin întâmpinarea depusă, susţinându-se excepţia necompetenţei materiale a primei instanţe; excepţia lipsei calităţii procesuale pasive; caracterul inalienabil al bunurilor proprietate publică, conform reglementărilor constituţionale anterioare anului 1991, cu consecinţe asupra neîndeplinirii termenului de 30 de ani, necesar pentru constatarea uzucapiunii de lungă durată. În aceste condiţii, nici prima instanţă, în evaluarea situaţiei de fapt, nu a reţinut o asemenea împrejurare legată de neplata obligaţiilor fiscale.

Prin urmare, Curtea de Apel, cu depăşirea limitelor de învestire şi interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 479 alin. (1) teza I şi art. 477 alin. (1) C. proc. civ., dispoziţii legale care impuneau tocmai respectarea acestor limite, a admis calea de atac şi, pe fond, a dispus respingerea acţiunii, fundamentându-şi soluţia pe un unic argument, neevocat de apelant, cel referitor la neplata impozitelor de către reclamanţi şi antecesorii lor.

În consecinţă, sunt întrunite cerinţele motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanţa de apel pronunţând o hotărâre cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

b. Având în vedere considerentele expuse în precedent, chestiunile de fond subsumate motivului doi de recurs nu vor mai fi analizate de prezenta instanţă, în condiţiile în care criticile recurenţilor vizează o problemă cu privire la care instanţa de apel nu a fost legal învestită şi pe care, în mod greşit, a examinat-o în afara cadrului procesual.

Pentru toate aceste argumente, în baza art. 496, art. 497 cu referire la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia atacată şi va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de apel.

Instanţa de rejudecare va avea în vedere, raportat şi la soluţia ce urmează a se pronunţa, cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată, formulată de recurenţii reclamanţi în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanţii C., D., B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 1416 A din 18 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează decizia recurată şi trimite cauza, spre rejudecare, instanţei de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 mai 2020.