Jurisdictional conflict: Validity of garnishment where creditor is an active judge, applying Article 127 CCP impartiality rule

Şedinţa publică din data de 27 ianuarie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă;

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, secţia a II-a civilă, la data de 20 noiembrie 2019, sub nr. x/2019, creditoarea A., în contradictoriu cu debitorul Ministerul Justiţiei şi terţii popriţi B. S.A. şi C. S.A., a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună validarea popririi înfiinţate de BEJA D. în dosarul de executare nr. 49/2019, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 2077/13.12.2018, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2018, asupra sumelor de bani datorate sau pe care le vor datora în viitor terţii popriţi debitorului, până la concurenţa sumei totale de 89.696,26 RON.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţă civilă nr. 2151 din 09 iunie 2020, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe creditoarea A., debitorul Ministerul Justiţiei şi terţii popriţi B. S.A. şi C. S.A., în favoarea Judecătoriei Piteşti

Pentru a pronunţa această hotărâre, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a reţinut că reclamanta este judecător în cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, după cum rezultă din extrasul de pe portalul Tribunalului Bucureşti şi de pe pagina web a Consiliului Superior al Magistraturii, împrejurare în raport de care devin incidente dispoziţiile art. 127 din C. proc. civ., normă ce reglementează o competenţă de ordine publică având în vedere interesul general ocrotit, şi anume apărarea prestigiului şi imparţialităţii justiţiei şi care urmează regimul juridic prevăzut de art. 130 alin. (2) din C. proc. civ. pentru necompetenţa teritorială exclusivă.

În acest sens, a constatat că cererea de executare silită a fost formulată de către creditoare la data de 31 ianuarie 2019, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, prin care a fost modificat C. proc. civ., implicit şi art. 127, în scopul măririi gradului de protejare a aparenţei de imparţialitate obiectivă în soluţionarea cauzei, nu numai în primă instanţă, ci inclusiv în căile de atac de competenţa instanţelor ierarhic superioare.

2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Judecătoria Piteşti, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 4657 din 24 septembrie 2020, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti. Totodată, în temeiul art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., a constatat ivit conflictul negativ de competenţă; în temeiul art. 135 alin. (1) raportat la art. 134 din C. proc. civ. a înaintat dosarul instanţei competente să soluţioneze conflictul negativ de competenţă, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; în temeiul art. 134 din C. proc. civ. a suspendat din oficiu judecata cauzei până la soluţiomnarea conflictului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Piteşti a apreciat ca fiind relevante în stabilirea competenţei teritoriale dispoziţiile art. 790 alin. (1) din C. proc. civ., text de lege în raport de care dacă terţul poprit nu îşi îndeplineşte obligaţiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terţul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanţa de executare, în vederea validării popririi.

În acest context, devin incidente dispoziţiile art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., reţinând că scopul urmărit de legiuitorul a fost acela de a asigura unicitatea instanţei de executare - pentru a elimina procedurile paralele şi contrazicerile între hotărârile judecătoreşti pronunţate în cadrul acestora - şi uşurinţa determinării acesteia chiar de la începutul executării silite.

II. Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti, secţia civilă, în considerarea argumentelor ce succed:

În ceea ce priveşte legalitatea învestirii în vederea soluţionării conflictului de competenţă, Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competenţă vizează cererea de validare a popririi înfiinţată de Biroul Executorilor Judecătoreşti D. în dosarul de executare nr. 49/2019, formulată de creditoarea A., în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 2077 din 13 decembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, asupra sumelor de bani datorate sau pe care le vor datora în viitor terţii popriţi B. S.A. şi C. S.A. debitorului Ministerul Justiţiei, până la concurenţa sumei totale de 89.696,26 RON.

În raport de particularitatea speţei, determinată de calitatea creditoarei, care este judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, Înalta Curte constată incidenţa art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cu care:

"Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei în care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", şi are caracter de normă specială în raport de dispoziţiile art. 790 alin. (1) din C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 651 din acelaşi cod, astfel încât se aplică cu prioritate, conform principiului "specialia generalibus derogant."

Art. 127 din C. proc. civ. reglementează un caz de necompetenţă teritorială absolută a instanţei la care îşi desfăşoară activitatea judecătorul care are calitate de reclamant al unei pricini şi prevăd o prorogare legală de competenţă teritorială în favoarea uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în care în a cărei circumscripţie se află instanţa în care îşi desfăşoară activitatea judecătorul reclamant, calitate pe care acesta trebuie să o întrunească la momentul sesizării instanţei.

Interpretarea extensivă a dispoziţiilor art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. relevă că necompetenţa teritorială vizează nu doar instanţa la care activează efectiv judecătorul (ipoteza fiind aceea în care judecătorul activează la o instanţă de control judiciar), ci şi instanţa de fond, a cărei hotărâre urmează a fi supusă, în calea de atac, cenzurii instanţei de control judiciar la care activează judecătorul, argumentul fiind că dispoziţia legală vizează protejarea justiţiabilului, iar raţiunea protecţiei subzistă indiferent de stadiul procesual al cauzei - primă instanţă, apel sau recurs.

În altă ordine de idei, interesul ocrotit prin norma legală menţionată este unul general, şi anume apărarea prestigiului şi imparţialităţii justiţiei, garanţie instituţională a dreptului la un proces echitabil, prin care sunt oferite părţii adverse dintr-un litigiu pârghiile necesare pentru înlăturarea oricăror suspiciuni care ar plana asupra imparţialităţii instanţei la care îşi desfăşoară activitatea judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul, subiecţii pe care legiuitorul a înţeles să îi plaseze în sfera de aplicare a normei juridice.

Potrivit deciziei nr. 7 din 16 mai 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în recurs în interesul legii, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., sintagma "instanţa la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situaţia în care judecătorul, asistentul judiciar sau grefierul îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în prima instanţă.

Ulterior, prin Decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 638 din 23 iulie 2018, s-a statuat că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. sunt neconstituţionale, încălcând principiul imparţialităţii justiţiei cuprins în art. 124 alin. (2) şi, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie, prin limitarea pe care o operează prin sintagma "instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul lor.

De asemenea, s-a statuat că noţiunea de "judecător" din cuprinsul art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. îşi găseşte un sens constituţional numai în măsura în care aceasta vizează şi instanţa de judecată, astfel încât competenţa facultativă urmează a se aplica şi în ipoteza în care instanţa de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

Prin urmare, interpretarea dată de Curtea Constituţională asupra modului în care pot fi interpretate sintagma "instanţa la care îşi desfăşoară activitatea" şi noţiunea de "judecător" din cuprinsul prevederilor art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ. se impun cu caracter obligatoriu şi în speţa de faţă.

Cum dispoziţiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. conţin o derogare de la normele de competenţă, reglementând o situaţie excepţională, iar în cauză este îndeplinită condiţia premisă, aceea ca judecătorul să funcţioneze la instanţa competentă să soluţioneze pricina, se constată că, în speţă, operează prorogarea de competenţă în favoarea Judecătoriei Piteşti, instanţă de acelaşi grad, aflată în circumscripţia Curţii de Apel Piteşti, învecinată Curţii de Apel Bucureşti, unde creditoarea îşi desfăşoară activitatea de judecător.

În considerarea argumentelor expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Piteşti, secţia civilă este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza dedusă judecăţii, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 ianuarie 2021.