Validity of patent annulment based on administrative classification error versus substantive novelty and inventive step analysis

Şedinţa publică din data de 10 martie 2020

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 9 decembrie 2013, sub nr. x/2013, reclamantele S.C. A. S.A. şi S.C. B. S.R.L. au chemat în judecată pe pârâţii C. şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, solicitând anularea în totalitate a Brevetului de invenţie nr. x B "Remorcă pentru afişaj publicitar", pentru faptul că emiterea acestuia s-a făcut cu încălcare prevederilor exprese ale art. 7,10 şi 12 din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie (republicată), brevetul fiind emis pentru un produs nebrevetabil, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa nr. 686/1.06.2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins acţiunea, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată în sumă de 23.713 RON, cu obligarea reclamantelor şi la achitarea în contul Biroului Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Bucureşti a suplimentului de onorariu de expertiză, în sumă de 1.500 RON, pentru expert D..

Prin decizia nr. 277/7.03.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă a admis apelul formulat de reclamante împotriva sentinţei civile menţionate, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis acţiunea şi a dispus anularea BI 115391B "Remorcă pentru afişaj publicitar", cu cheltuieli de judecată în primă instanţă şi în apel; totodată, a admis în parte cererea de majorare a onorariului de expertiză şi a stabilit onorariu definitiv la 21.000 RON, obligând pe apelantele - reclamante să achite diferenţa de onorariu de 15.000 RON.

Împotriva deciziei menţionate, a declarat recurs pârâtul C., criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Recurentul - pârât a susţinut, în esenţă, că lipseşte o analiză efectivă a celor două criterii de brevetare distincte, respectiv noutatea şi activitatea inventivă, în condiţiile în care instanţa şi-a propus efectuarea unei asemenea analize, înlăturând concluziile raportului de expertiză întocmit în apel, însă constatările şi concluziile sale relevă încălcarea prevederilor legale aplicabile şi expunerea unor considerente contradictorii sau străine de natura cauzei.

Astfel, în ceea ce priveşte condiţia noutăţii, analiza efectuată de instanţa de apel nu se referă la invenţia revendicată, fiind încălcate prevederile art. 8 din Legea nr. 64/1991 şi ale Regulii 32A(1) din H.G. nr. 152/1992, regulă ce prevede că noutatea unei invenţii brevetabile se stabileşte în conformitate cu prevederile art. 8 din lege, în raport cu conţinutul revendicărilor şi al domeniului de aplicare precizat în descriere.

Instanţa de apel a analizat, din punctul de vedere al noutăţii, diverse caracteristici tehnice ale remorcii (prisma triunghiulară culcată pe o latură, modurile de prindere a panourilor publicitare, cadrele triunghiulare care servesc la închiderea prismei, lonjeroanele ranforsate), dar nu se exprimă asupra noutăţii invenţiei, respectiv noutatea remorcii pentru afişaj publicitar având toate caracteristicile mai sus menţionate şi nici nu identifică în stadiul tehnicii niciun document (sau documente luate separat) care ar distruge noutatea brevetului de invenţie x.

Astfel, prevederile legale au fost încălcate, cât timp a fost realizată doar o analiză a noutăţii unor caracteristici tehnice şi nu a invenţiei în sine, neexistând nicio concluzie referitoare la noutatea invenţiei, ci doar aprecieri referitoare la anumite caracteristici tehnice ale invenţiei.

Totodată, s-a făcut o analiză a noutăţii în sistem mozaic, şi nu prin luarea în considerare individuală a materialelor din stadiul tehnicii, încalcă prevederile Regulii 32A(2) din H.G. nr. 152/1992.

În analiza noutăţii unor caracteristici tehnice ale invenţiei, instanţa de apel a realizat un mozaic de soluţii tehnice între mai multe brevete şi cunoştinţe în stadiul tehnicii, astfel:

- în ceea ce priveşte dispunerea panourilor publicitare sub formă de prismă triunghiulară culcată pe o latură - pe de o parte, între brevetele x şi y şi presupuse soluţii tehnice din antichitate, pentru care nu există nicio dovadă la dosarul cauzei, iar, pe de altă parte, între x/y şi z şi t.

Cu toate că soluţia tehnică a dispunerii panourilor publicitare sub formă de prismă triunghiulară culcată pe o latură era cunoscută din z şi t, faptul că aceasta nu se regăseşte în x şi y conferă noutate brevetului w faţă de x şi y.

Recurentul a arătat, totodată, că nu a fost respectată nici Regula 11(2) din H.G. nr. 152/1992, care prevede că produsele ca obiect al unei invenţii "vor fi definite tehnic prin elemente constitutive, rolul funcţional al fiecărui element, legătura dintre acestea, relaţii constructive, funcţionale şi de poziţie dintre elementele constitutive, ... etc."

Această regulă nu face nicio excepţie în ceea ce priveşte forma unui element constitutiv, cu condiţia ca această formă să aibă caracter tehnic.

În cazul formei de prismă triunghiulară culcată pe o latură a celor două panouri publicitare în raport cu saşiul, aceasta prezintă caracter tehnic prin: vizibilitatea mai bună a panourilor, atât pentru persoanele aflate la nivelul solului sau în trafic, cât şi pentru persoanele aflate la un nivel mai înalt (parter înalte, etajele 1 sau 2); stabilitatea mărită a remorcii publicitare în condiţiile în care remorca conform w este o remorcă uşoară. Această stabilitate mărită este obţinută prin coborârea centrului de greutate în cazul formei de prismă triunghiulară culcată pe o latură, faţă de alte forme, cum sunt cea paralelipipedică (s), cea de prismă triunghiulară culcată pe o bază.

Or, în acest caz, în care dispunerea panourilor publicitare sub formă de prismă triunghiulară culcată pe o latură în raport cu şasiul prezintă caracter tehnic şi participă la rezolvarea unei probleme tehnice prin elementul de stabilitate şi devizibilitate conferit unei remorci publicitare, nu sunt legale considerentele instanţei de apel forma diferită nu poate constitui un element de noutate per se în cazul unui brevet, dat fiind că formele geometrice, mai cu seamă cele regulate, sunt cunoscute din antichitate.

Brevetul w nu revendică o formă geometrică per se, ci dispunerea panourilor publicitare sub formă de prismă triunghiulară culcată pe o latură în raport cu şasiul, iar această dispunere prezintă caracter tehnic şi rezolvă o problemă tehnică.

Cât priveşte comparaţia cu un desen sau model industrial, contrar celor reţinute prin decizia recurată, forma este relevantă în situaţia acestora doar în măsura în care are exclusiv un caracter estetic, nefiind cazul prezentei dispuneri. În plus, chiar şi un desen sau model industrial trebuie să prezinte noutate, conform legislaţiei în vigoare - art. 6 alin. 1 din Legea nr. 129/1992.

- în ceea ce priveşte modul de prindere al materialului publicitar pe cadrele remorcii - între brevetele s şi u.

Instanţa de apel a constatat că brevetul s nu a fost analizat din punctul de vedere al noutăţii în raportul de expertiză şi, în propria analiză efectuată, a concluzionat că singurele diferenţe între cele două remorci (cea din w şi cea din s) ar fi natura panourilor publicitare şi modul de prindere al acestora, însă acesta din urmă, prevăzut de brevetul în litigiu, nu este nou, fiind cunoscut din brevetul nr. US 5507109.

O astfel de analiză a noutăţii relevă încălcarea Regulii 32A(2) din H.G. nr. 152/1992, întrucât s-a raportat la mozaicul format din brevetele s şi u, cu atât mai mult cu cât instanţa de apel nu a reuşit să identifice şi celelalte caracteristici tehnice prin care x diferă faţă de v, cu toate că aceste elemente sunt evidenţiate în tabelul comparativ din expertiza tehnică realizată în apel (dispunerea panourilor publicitare sub formă de prismă triunghiulară culcată pe o latură în raport cu şasiul; ranforsările lonjeroanelor în partea lor mediană prin nişte rigidizări verticale realizate sub forma unui cadru ce aproximează un solid de egală rezistenţă; pe laturile mici cu două cadre plane triunghiulare care servesc la închiderea prismei în poziţia mediană.

Cât priveşte condiţia de brevetabilitate a activităţii inventive, recurentul a susţinut că analiza acesteia a fost realizată cu încălcarea art. 9 din Legea nr. 64/1991 şi a Regulii 32B din H.G. nr. 152/1992.

Conform acestor dispoziţii legale, activitatea inventivă presupune ca invenţia să nu rezulte în mod evident pentru o persoană de specialitate în acel domeniu din cunoştinţele cuprinse în stadiul tehnicii şi se apreciază în raport cu revendicările şi cu problema tehnică pe care o rezolvă invenţia.

Or, instanţa de apel a analizat diverse caracteristici tehnice ale remorcii (prisma triunghiulară culcată pe o latură, modurile de prindere a panourilor publicitare, cadrele triunghiulare care servesc la închiderea prismei, lonjeroanele ranforsate), dar nu s-a exprimat asupra activităţii inventive a remorcii pentru afişaj publicitar ce are toate caracteristicile menţionate în brevetul de invenţie x şi nici nu identifică în stadiul tehnicii vreo combinaţie de documente în sistem mozaic care ar distruge activitatea inventivă în cauză.

Mai mult, Regula 32B(2) prevede că:

"La aprecierea activităţii inventive se stabileşte stadiul tehnicii din care se formează un mozaic de soluţii tehnice ce se compară, în totalitatea lui, cu revendicările. [...] Dacă din analiza totalităţii soluţiilor din stadiul tehnicii rezultă, printr-o sinteza ulterioară, că o persoană de specialitate în domeniu, fără să depună un efort creativ, poate ajunge la soluţia care face obiectul cererii de brevet de invenţie, atunci acest obiect nu are la bază o activitate inventivă".

Altfel spus, soluţia tehnică trebuie apreciată în totalitatea ei cu totalitatea soluţiilor din stadiul tehnicii, şi nu caracteristicile tehnice separate de ansamblu.

Aşadar, instanţa de apel ar fi trebuit ca, din poziţia persoanei de specialitate, să aprecieze dacă soluţia tehnică revendicată în revendicarea 1 în ansamblul ei, rezultă sau nu, în mod evident, din mozaicul (combinaţia) de soluţii din stadiul tehnicii, luat în totalitatea sa. Cu alte cuvinte, dacă persoana de specialitate ar putea să obţină soluţia revendicată în totalitatea sa, fără efort inventiv, printr-o sinteză a soluţiilor din stadiul tehnicii.

În fapt, însă, au fost analizate doar anumite elemente: dispunerea sub formă de prismă triunghiulară culcată pe o latură; cele două cadre plane triunghiulare de pe laturile mici care servesc la închiderea prismei; ranforsările din partea mediană a lonjeroanelor prin nişte rigidizări verticale realizate sub forma unui cadru ce aproximează un solid de egală rezistenţă), acestea fiind luate separat, fără a fi analizate în contextul ansamblului invenţiei, respectiv al remorcii publicitare, împreună cu celelalte caracteristici tehnice din prima revendicare a brevetului x.

Cât priveşte dispunerea sub formă de prismă triunghiulară culcată pe o latură, acest element a fost redus de instanţa de apel la o simplă formă geometrică per se şi considerată ca neavând activitate inventivă, deoarece este cunoscută din stadiul tehnicii (p), apreciere care ignoră faptul că este vorba doar despre o caracteristică tehnică a remorcii publicitare, iar analiza activităţii inventive se face asupra întregii invenţii, nu asupra unei caracteristici tehnice luate separat.

În cazul brevetului x, obiectul revendicat nu este o prismă triunghiulară, ci o remorcă publicitară care are în componenţa sa panouri publicitare dispuse sub formă de prismă triunghiulară culcată pe o latură în raport cu şasiul.

Mai mult, instanţa de apel a citat trunchiat din raportul de expertiză, arătând în mod eronat că experţii ar fi reţinut aşa-zisa "lipsă a activităţii inventive în alegerea formei" geometrice în discuţie.

În fapt, experţii au considerat în cadrul analizei activităţii inventive, prin abordarea problemă-soluţie, că, deşi persoana de specialitate ar fi ajuns, prin combinarea y, p şi u, la o remorcă prevăzută lateral cu două cadre plane dreptunghiulare înclinate şi unite în partea lor superioară care îi dau forma unei prisme triunghiulare culcată pe una din laturi, şi anume, pe cea desemnată de şasiu, totuşi soluţia tehnică obţinută în mod neinventiv prin combinarea y, p şi u diferă de remorca revendicată în revendicarea 1 a x prin alte elemente menţionate la fila x din raport. Concluzia experţilor a fost aceea că brevetul x prezintă activitate inventivă faţă de combinaţia celor trei documente din stadiul tehnicii.

În examinarea de fond a cererii de brevet nr. x, aprecierea activităţii inventive nu s-a făcut prin abordarea problemă-soluţie, astfel încât instanţa de apel a impus o metodă de analiză a activităţii inventive care nu exista în legislaţia în vigoare la data efectuării examinării şi acordării brevetului x. Mai mult, raportarea elementului "prismă" la problema tehnică a fost efectuată eronat de către instanţa de apel, considerentele fiind fanteziste şi contradictorii.

Astfel, instanţa de apel a respins în mod neîntemeiat următoarele aspecte: dispunerea panourilor într-un unghi faţă de verticală (prisma triunghiulară din w) creează o vizibilitate mai bună de la etaj, faţă de dispunerea panourilor in plan vertical (pe o formă paralelipipedică) - pe o suprafaţă desfăşurată mai mică se obţine o vizibilitate bună atât la nivelul solului, cât şi la etajele superioare; suprafaţa desfăşurată mai mică în cazul prismei asigură o greutate mai mică a remorcii decât în cazul unui paralelipiped, unde numărul cadrelor şi al suprafeţelor de afişaj este mai mare.

Instanţa de apel a analizat şi sistemul de prindere a panourilor publicitare din combinaţia documentelor s cu u, iar concluzia că folosirea acestui element nu este rezultatul unei activităţi inventive a fost reţinută cu încălcarea art. 9 din Legea nr. 64/1991, din moment ce aprecierea activităţii inventive se face asupra întregii invenţii, nu asupra unei caracteristici tehnice luate separat.

În cazul brevetului x, obiectul revendicat nu este un sistem de prindere al unor panouri, ci o remorcă publicitară care are în componenţa sa panouri publicitare care se prind prin intermediul unor corzi elastice dispuse de-a lungul panoului şi prevăzute cu cârlige de agăţare ce se prind de nişte agrafe, ocheţi sau eventual găuri dispuse pe laturile cadrelor.

Şi de această dată, instanţa de apel a citat trunchiat din raportul de expertiză, arătând în mod eronat că experţii ar fi reţinut aşa-zisa "lipsă a activităţii inventive în alegerea formei" geometrice în discuţie.

În fapt, experţii au considerat în cadrul analizei activităţii inventive, prin abordarea problemă-soluţie, că, deşi persoana de specialitate ar fi ajuns, prin combinarea y, p şi u, la o remorcă având ataşate panouri publicitare prin intermediul unor corzi elastice dispuse de-a lungul panoului şi prevăzute cu cârlige de agăţare ce se prind de nişte ocheţi sau eventual găuri dispuse pe laturile cadrelor (conform soluţiei tehnice din u), totuşi soluţia tehnică obţinută în mod neinventiv prin combinarea y, p şi u diferă de remorca revendicată în revendicarea 1 a x prin alte elemente menţionate la fila x din raport. Concluzia experţilor a fost aceea că w prezintă activitate inventivă faţă de combinaţia celor trei documente din stadiul tehnicii.

Cât priveşte cele două cadre plane triunghiulare de pe laturile mici, care servesc la închiderea prismei, instanţa de apel a considerat că acestea ar fi cunoscute din s şi identifică în acest document trei tipuri de rigidizări: rigidizările înclinate de la colţurile inferioare ale panourilor verticale; rigidizarea realizată prin traversele de pe planşeul structurii paralelipipedice; armătura tubulară de formă geometrică rigidizată cu cadrele profilate pe toate laturile paralelipipedului.

Cu toate acestea, instanţa de apel a apreciat în mod contradictoriu că cele două cadre plane triunghiulare de pe laturile mici nu ar avea noutate faţă de rigidizările din s, deşi a admis că în brevetul în litigiu rigidizarea suplimentară a structurii geometrice este făcută doar pe bazele triunghiulare ale prismei, iar nu pe toate laturile. Această contrarietate între considerente conduce la casarea hotărârii în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În fapt, cele două cadre plane triunghiulare de pe laturile mici ale prismei diferă de rigidizările din s atât prin dispunerea lor, cât şi prin funcţia pe care o au. Cadrele plane, pe lângă funcţia de rigidizare, au şi rol de fixare a panourilor publicitare, conform brevetului. Mai mult, cele două cadre plane triunghiulare de pe laturile mici, care servesc la închiderea prismei, reprezintă o soluţie simplificată şi eficientă de rigidizare a remorcii din w faţă de cele trei tipuri de rigidizări identificate în s.

În mod evident, consumul de material pentru rigidizarea structurii paralelipipedice în s este mult mai mare decât în cazul w, ceea ce conduce la o greutate crescută a remorcii.

Astfel soluţiile tehnice din s şi w nu sunt echivalente, iar o persoană de specialitate nu ar ajunge fără aport inventiv la soluţia revendicată în x luând în considerare rigidizările din s, cu atât mai mult cu cât nu există niciun indiciu în s care să sugereze persoanei de specialitate că rigidizările şi, în general, soluţia tehnică din s ar conduce la o remorcă publicitară mai uşoară, stabilă şi cu o greutate redusă.

În continuare, instanţa de apel a considerat că persoana de specialitate ar putea deduce cele două cadre plane triunghiulare de pe laturile mici ale prismei prin raportarea la cea mai simplă formă de cort, apreciere care arată o confuzie între cadrele plane triunghiulare din w, realizate din profile metalice, cu stâlpii verticali ai cortului uniţi printr-o traversă.

În fapt, deşi forma unui cort simplu este asemănătoare cu cea a remorcii publicitare, având tot forma unei prisme triunghiulare culcate pe o latură, totuşi structura obţinută prin stâlpii verticali şi traversă este diferită de cea a unor cadre plane triunghiulare. De fapt, în cazul cortului, una dintre ipotenuzele cadrului plan triunghiular este dată de foaia de cort prinsă prin ancorare, iar una dintre catete este dată de sol, acestea nefiind rigidizate de profile metalice ca în cazul remorcii din w.

Mai mult, persoana de specialitate nici nu ar recurge la soluţia tehnică a unui cort, deoarece cortul aparţine unui domeniu tehnic mult prea îndepărtat de cel al unei remorci publicitare. În plus, structura de rezistenţă a unui cort simplu expusă de instanţa de apel este pentru un cort de dimensiuni mai mici decât remorca publicitară. Corturile de dimensiuni mai mari prezintă structuri mai complexe, dar şi ele diferă de cele două cadre plane triunghiulare de pe laturile mici ale prismei din w.

Faţă de cortul invocat de instanţă, invenţia din brevetul w prezintă activitate inventivă deoarece îndeplineşte cel puţin cerinţa din Regula 32B(3) din H.G. nr. 152/1992, potrivit căreia "O invenţie este considerată ca implicând o activitate inventivă dacă este îndeplinită cel puţin una dintre condiţiile următoare: (…) d) invenţia este folosită cu sau fără modificări într-un alt domeniu pentru soluţionarea unei alte probleme şi efectul tehnic obţinut este fie acelaşi, fie neaşteptat sau superior efectelor obţinute de alte invenţii din domeniul în care se transpune invenţia, cu condiţia ca cele două domenii să nu fie apropiate". Soluţia tehnică a unui simplu cort este utilizată cu modificări neevidente persoanei de specialitate în domeniul îndepărtat al remorcilor publicitare, obţinând un efect de rigidizare superior.

În ceea ce priveşte ranforsările verticale, mediane ale lonjeroanelor ce aproximează un solid de egală rezistenţă, instanţa de apel a avut aceeaşi abordare, considerând că este vorba despre un concept cunoscut din domeniul podurilor mobile.

Nu s-a precizat, însă, cum anume se aplică concret acest concept în domeniul podurilor mobile (conceptul este o idee sau o teorie fără caracter brevetabil), deoarece numai aplicarea acestui concept într-un produs cu caracter tehnic, realizat de om, poate avea relevanţă în evaluarea unei invenţii. Această neprecizare (nemotivare) este menită să ducă la casarea hotărârii în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât nu s-a prezentat probatoriul documentar din care să rezulte anterioritatea relevantă pentru brevetul w.

De asemenea, instanţa de apel nu a precizat dacă utilizarea conceptului de "solid de egală rezistenţă" este cunoscut în stadiul tehnicii pentru lonjeroane de remorci şi dacă aplicarea unui concept utilizat în domeniul podurilor mobile era sau nu evidentă pentru o persoană de specialitate în domeniul remorcilor. Şi aceasta neprecizare (nemotivare) conduce la casarea hotărârii în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât nu s-a prezentat probatoriul documentar din care să rezulte anterioritatea relevantă pentru x, respectiv documentul din stadiul tehnicii din care să rezulte un lonjeron ranforsat prin rigidizări verticale sub forma unui cadru care să aproximeze un solid de egală rezistenţă.

Pentru o analiză corectă, ar fi trebuit prezentate probe documentare clare din stadiul tehnicii, în legătură cu modul concret în care conceptul de solid de egală rezistenţă este aplicat în obţinerea unor produse cu caracter tehnic, în domeniul podurilor mobile sau al lonjeroanelor, ce efect tehnic are caracteristica tehnică ce manifestă calitatea de solid de egală rezistenţă în cadrul produsului obţinut şi dacă persoana de specialitate ar fi fost îndreptăţită să utilizeze învăţătura din domeniul podurilor mobile în domeniul remorcilor.

Ca şi în cazul cadrelor plane triunghiulare care servesc la închiderea prismei, instanţa de apel nu a analizat dacă ranforsările verticale, mediane ale lonjeroanelor realizate sub forma unui cadru ce aproximează un solid de egală rezistenţă conduc la o invenţie care îndeplineşte prevederile Reg. 32B(3)(d) din H.G. nr. 152/1992.

Faţă de toate argumentele expuse, recurentul a conchis în sensul că întreaga motivare a deciziei recurate pe aspectul activităţii inventive s-a făcut fără respectarea prevederilor art. 9 din Legea nr. 64/1991 şi a Regulii 32B din H.G. nr. 152/1992.

Mai mult, instanţa de apel şi-a structurat motivarea privind criteriul de activitate inventivă a unor caracteristici tehnice (şi nu a invenţiei în ansamblu, aşa cum prevede art. 9 din Legea nr. 64/1991) bazându-se doar pe faptul că elementele respective ar fi cunoscute, aspect ce atrage casarea hotărârii în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Simplul fapt ca anumite caracteristici tehnice sunt cunoscute în stadiul tehnicii nu reprezintă un indicator al lipsei activităţii inventive.

Aşa cum se arată în Decizia T37/85 a Comisiei de Apel (Board of Appeal) a Oficiului European de Brevete, citată şi în doctrina din România, "Simplul fapt că elementele sunt cunoscute, nu permite extrapolarea concluziei că invenţia este evidentă (lipsită de activitate inventivă n.n.), atât timp cât stadiul tehnicii nu sugerează persoanei de specialitate interacţiunea dintre elementele combinaţiei, precum şi funcţia acestora în cadrul combinaţiei".

Per a contrario, dacă raţionamentul Curţii ar fi corect, şi anume că elementele cunoscute atrag după sine lipsa de activitate inventivă, atunci nu ar fi posibilă existenţa invenţiilor de combinaţie şi nu ar putea fi îndeplinită Regula 32B(3)(e), conform căreia "O invenţie este considerată ca implicând o activitate inventivă dacă este îndeplinită cel puţin una dintre condiţiile următoare: (…) e) constă în combinarea elementelor cunoscute din stadiul tehnicii, astfel încât rezultă o legătură organică funcţională, o influenţare reciprocă, o interacţiune sau o intercondiţionare şi aceasta conduce la obţinerea unui efect global pozitiv".

Mai mult, în Decizia T111/86 a Comisiei de Apel (Board of Appeal) a Oficiului European de Brevete, citată şi în doctrina din România se precizează că "Nu este necesar ca toate caracteristicile invenţiei să fie neevidente, astfel încât chiar şi numai dacă o caracteristică esenţială care rezultă din combinarea elementelor are acest caracter, în principiu, este îndeplinită condiţia activităţii inventive."

Pe de altă parte, instanţa de apel a omis să analizeze dacă o persoană de specialitate în domeniu ar fi fost îndreptăţită să selecteze caracteristicile tehnice cunoscute şi să le combine pentru obţinerea remorcii conform brevetului w şi să precizeze care sunt indicatorii din stadiul tehnicii care ar fi condus persoana de specialitate la selectarea caracteristicilor tehnice care compun remorca din brevetul w, în condiţiile în care niciunul dintre documentele selectate din stadiul tehnicii nu rezolvă problema tehnică a obţinerii unei remorci uşoare, dar stabile, pentru activităţi publicitare.

Analiza în sistem mozaic este absolut indispensabilă pentru o apreciere corectă a activităţii inventive, iar modul de combinare a documentelor în sistem mozaic care compun stadiul tehnicii pentru aprecierea activităţii inventive trebuie să constituie răspunsul la întrebarea daca persoana de specialitate ar fi fost îndreptăţită, din punct de vedere tehnic, să combine aceste documente pentru a ajunge la invenţie, şi nu dacă ar fi putut ajunge la invenţie, combinându-le.

Trebuie, în consecinţă, să existe o raţiune a acţiunii respective, iar cea mai raţională motivaţie constă în combinarea documentelor în scopul rezolvării unei probleme tehnice şi găsirii unei soluţii tehnice adecvate.

Concluzia că o soluţie este fezabilă din punct de vedere tehnic nu înseamnă că ar fi fost evident unei persoane de specialitate faptul că din combinaţia documentelor să poată deduce soluţia, în sine fezabilă.

În al doilea rând, pentru aprecierea evidenţei, este necesară existenţa în stadiul tehnicii a unui "indicator" recognoscibil, care să conducă în mod evident şi univoc la combinarea unor elemente sau caracteristici cunoscute, în modul prezentat în învăţătura invenţiei revendicate.

Or, în cauză, contrar modului corect de evaluare a activităţii inventive a brevetului şi a aplicării corecte a prevederilor legale, instanţa de apel a realizat o veritabilă analiză post-factum a activităţii inventive a brevetului w, acest tip de analiză viciată fiind evitată atât de examinatorii OSIM, cât şi cei ai oficiilor de brevete din străinătate, precum şi de experţii tehnici judiciari în domeniul brevetelor.

În acest sens, recurentul a făcut referire la Ghidul de examinare al Oficiului European de brevete, partea G, capitolul VII-19 (Guidelines for Examination in the EPO, Part G - Chapter VII-19), la jurisprudenţa Comisiilor de Apel ale Oficiului European de Brevete ediţia a 8-a, iulie 2016 (Case Lawof The Boards of Appeal) şi la doctrina din România, care precizează importanţa evitării analizei post-factum.

Faptul că, în speţă, instanţa de apel nu s-a plasat în postura unei persoane de specialitate dinainte de data relevantă este evident din consideraţiile privitoare la problema tehnică.

Referinţa la automobilele electrice arată clar că instanţa de apel nu se poziţionează de la bun început la data de depozit a cererii de brevet respectiv 11.02.1999. Pe de altă parte, făcând doar o cercetare sumară a autovehiculelor electrice care erau înregistrate în România la data de depozit a w, se constată că numărul acestora era insignifiant raportat la numărul total de autovehicule aflate în circulaţie în România, astfel că avantajul oferit de automobilele electrice care ar putea tracta o remorcă publicitară grea fără consum mare de combustibil fosil nu se susţine.

În realitate, chiar şi în prezent, raportat la numărul total al autovehiculelor de pe piaţă, în România, numărul autovehiculelor electrice sau hibride este extrem de redus, astfel încât este improbabil ca utilizatorul unei remorci să folosească un autovehicul electric sau hibrid sau cu propulsie pe bază de hidrogen.

Astfel, din anul 2012 până în prezent, 562 de maşini 100% electrice au primit cărţi de identitate a autovehiculului (CIV) eliberate de Registrul Auto Român, potrivit datelor furnizate de RAR.

Numărul maşinilor electrice existente în circulaţie continuă să fie extrem de redus, chiar şi în prezent, raportat la numărul total de autovehicule. Chiar şi în 2018, considerat cel mai bun an referitor la automobilele electrice în România, au fost înmatriculate doar 605 maşini, prin comparaţie cu numărul total de autovehicule înmatriculate: 130.919 maşini noi şi 473.616 de maşini second-hand, totalizând un număr de 604.535 autovehicule.

De aceea, este pertinentă susţinerea că o remorcă cu o greutate redusă conduce chiar şi în prezent la avantajul unui consum mic de combustibil fosil şi reducerea poluării în cazul în care remorca este tractată de un autoturism pe combustibil fosil, deoarece marea masă a autovehiculelor înmatriculate în România funcţionează cu un astfel de combustibil. Existenţa pe piaţă a autovehiculelor electrice nu diminuează efectul reducerii poluării, cu atât mai mult cu cât nici sursele de energie electrică nu sunt în totalitate nepoluante.

Mai mult, aprecierile instanţei de apel referitoare la publicitatea care poate fi realizată pe autovehicule care realizează transport de mărfuri sau persoane este nerelevantă, reprezentând o altă soluţie tehnică.

Recurentul a arătat, totodată, că instanţa de apel a invocat în mod greşit raportul de expertiză întocmit în cauză, în sensul că reunirea elementelor din revendicarea 1 a brevetului, cunoscute în stadiul tehnicii, nu prezintă caracter inventiv.

În realitate, comisia de experţi a analizat activitatea inventivă a întregii invenţii prin abordarea problemă-soluţie, nu doar a elementelor cunoscute, iar concluzia acestora la fila x din raport a fost că invenţia în ansamblu prezintă activitate inventivă, deoarece persoana de specialitate ar ajunge la o altă soluţie tehnică decât invenţia din x. Experţii desemnaţi au făcut o analiză a activităţii inventive a invenţiei în sistem mozaic (inclusiv aspectele legate de combinarea caracteristicilor tehnice esenţiale).

În realitate, problema tehnică reţinută (diminuarea greutăţii remorcii, cu menţinerea stabilităţii acesteia şi a posibilităţii de afişaj de mari dimensiuni) este rezolvată de combinarea tuturor elementelor din revendicarea 1, conducând la obţinerea unui efect global pozitiv şi încadrându-se astfel în prevederile Regulii 32B(3)(d) din H.G. nr. 152/1992, astfel încât instanţa a redus, contrar dispoziţiilor legale în materie, soluţia tehnică a brevetului la elementele considerate noi şi cu "caracter inventiv" şi le separă de celelalte caracteristici tehnice, cu care acestea conlucrează pentru rezolvarea problemei tehnice.

Mai mult, instanţa de apel a constatat în mod eronat că analiza de activitate inventivă s-ar fi făcut prin raportare la domeniul publicităţii.

În fapt, invenţia din brevetul x a fost încadrată în clasa G09F21/04 "Publicitate vizuală mobilă prin intermediul vehiculelor terestre" din clasificarea internaţională a brevetelor de invenţie, iar examinatorul OSIM a reţinut în mod corect faptul că soluţia tehnică se referă la o remorcă publicitară şi nu la un şasiu împreună cu structura ataşată acestuia.

Mai mult, instanţa de apel a considerat în mod greşit şasiul şi structura ataşată acestuia ca fiind "material rulant", locuţiune care desemnează totalitatea vehiculelor care se deplasează pe o cale ferată, conform DEX. De altfel, din documentele citate atât în examinarea OSIM, cât din cele invocate de reclamanţi în acţiunea în anulare, următoarele au fost încadrate tot în clasa G09F21/04 de către examinatorii din Oficiile de Brevete din SUA, Franţa, Germania şi de la Brevetul european. Aceste invenţii se referă tot la remorci publicitare.

Aprecierea instanţei de apel referitoare la materialul documentar care s-ar fi limitat la documente care implicau publicitatea este eronată, deoarece documentul "Indespension" invocat de reclamanţi şi cuprins în materialul documentar conţine o multitudine de remorci destinate altor scopuri decât cel publicitar. De altfel, nimic nu i-a împiedicat pe reclamanţi să invoce documente din domeniul tehnic al construcţiei de şasiuri şi lonjeroane sau din domeniul tehnic al podurilor mobile si al corturilor, în măsura în care considerau că sunt relevante faţă de obiectul invenţiei. Probarea defectuoasă de către reclamanţi a acţiunii de anulare a brevetului x nu poate fi pusă în sarcina titularului brevetului şi în nici un caz nu poate reprezenta un motiv legal şi pertinent de anulare a unui brevet.

În ceea ce priveşte consideraţia instanţei de apel în sensul că remorca pentru canoe de la fila x:3 din manualul Indespension ar fi fost "eliminată din stadiul tehnicii" doar pentru că este destinată transportului de canoe este eronată, întrucât aceasta a fost analizată în ceea ce priveşte noutatea şi activitatea inventivă în raportul de expertiză ce s-a efectuat la Tribunalul Bucureşti.

Remorca pentru transportul de canoe nu conţine nicio caracteristică tehnică suplimentară faţă de celelalte dezvăluiri, astfel încât aceasta nu aduce niciun element nou faţă de celelalte documente din stadiul tehnicii, acesta fiind, probabil, motivul pentru care nici comisia de experţi din apel şi nici expertul-parte al reclamanţilor, dl. E., nu au luat-o în considerare pentru analiza brevetabilităţii brevetului w.

În punctul de vedere depus la dosar, expertul - parte se referă doar la remorca publicitară şi cea utilitară (cu tulumbă) din manualul Indespension, ambele aflate la pagina 2:6 a acestuia. De altfel, remorca utilitară cu tulumbă care nu are nicio legătură cu domeniul publicităţii a fost analizată atât de către expertul desemnat de Tribunal, cât şi de experţii desemnaţi în apel. Aşadar, susţinerea Curţii că excluderea din stadiul tehnicii a remorcii de canoe ar fi fost determinată de încadrarea invenţiei în domeniul publicităţii este nefondată.

Recurentul a susţinut, totodată, că instanţa de apel s-a raportat în mod greşit la stadiu al tehnicii "eronat", întrucât legea nu face distincţie între un asemenea stadiu al tehnicii şi unul "corect". În aplicarea art. 8 din Legea nr. 64/1991 şi Regula 27(3) din H.G. nr. 152/1992, examinatorul OSIM realizează o selecţie din absolut toate documentele aduse la cunoştinţa publicului anterior datei de depozit, pe care le consideră relevante faţă de soluţia tehnică din cererea de brevet analizată. Legislaţia din România, ca şi legislaţia internaţională, prevede că "Raportul de documentare conţine materialele documentare selectate din stadiul tehnicii, materiale care sunt existente la dispoziţia OSIM la data respectivă". Aşadar, stadiul tehnicii pentru brevetul x cuprinde absolut toate documentele de 11.02.1999 (data cererii de brevet), nu doar pe cele referitoare la remorcile publicitare.

Stadiul tehnicii selectat de examinatorul OSIM este relevant, deoarece conţine documente referitoare la remorci publicitare cu diverse îmbunătăţiri ale componentelor acestora, iar invenţia din x se referă, de asemenea, la o remorcă publicitară cu anumite îmbunătăţiri şi caracteristici tehnice bine definite.

Lonjeronul şi rigidizările invocate de Curte sunt parte componentă a remorcii publicitare şi sunt special concepute pentru a fi utilizate la o remorcă publicitară, dar nu ele sunt obiectul invenţiei, ci remorca publicitară.

Pe de altă parte, în mod evident Curtea a confundat criteriile de apreciere a noutăţii şi activităţii inventive, deoarece Regula 32B din H.G. nr. 152/1992 se referă exclusiv la criteriile de apreciere a activităţii inventive. Criteriile de apreciere a noutăţii sunt diferite de cele referitoare la activitatea inventivă şi se regăsesc la Regula 32A din H.G. nr. 152/1992, cu toate acestea, s-a dispus anularea brevetului fără să se constate că brevetul w nu ar îndeplini condiţiile de brevetabilitate.

Mai mult, în contradictoriu cu soluţia de anulare a brevetului w, instanţa a recunoscut caracterul nou şi inventiv cel puţin al unor elemente din compunerea remorcii publicitare, anume ranforsarea mediană a lonjeroanelor prin cadre verticale care aproximează un solid de egală rezistenţă, diminuarea greutăţii saşiului cu menţinerea rezistenţei şi stabilităţii acestuia ca urmare a ranforsărilor menţionate şi mărirea rezistenţei şi stabilităţii structurii ca urmare a ranforsări acesteia prin cadrele plane triunghiulare care închid prisma.

Această contradicţie atrage casarea hotărârii recurate în temeiul art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Luând în considerare ipoteza în care Curtea ar fi constatat totuşi neîndeplinirea condiţiilor de brevetabilitate a brevetului w, pe baza documentelor invocate de reclamanţi în acţiunea în anulare şi pe baza unui stadiu al tehnicii neinvocat de aceştia, referitor la corturi, precum şi lonjeroane şi ranforsări din domeniul vehiculelor şi podurilor mobile (în fapt, presupuse cunoştinţe devenite accesibile publicului înainte de 11.02.1999, conform art. 8 din Legea 64/1991), instanţa s-a pronunţat extra petita, deoarece a judecat mai mult decât s-a cerut de reclamanţi prin cererea introductivă şi probatoriul invocat de aceştia, ceea ce atrage casarea în tot a deciziei recurate.

Analiza de specialitate a caracterului nou şi inventiv al invenţiei s-a făcut în ambele etape ale judecării prezentei cauze, atât de către Tribunalul Bucureşti, cât şi de către Curtea de Apel Bucureşti, în raport de toate documentele citate de reclamanţi, aceştia nefiind cu nimic împiedicaţi să depună toate documentele din stadiul tehnicii, din absolut orice domeniu tehnic, considerate relevante în cauză. De altfel, reclamanţii au depus la dosarul cauzei peste 25 de documente, dintre care unele chiar nu au nicio legătură cu domeniul publicităţii.

Totuşi, Curtea se contrazice în continuare, prin raţionamentul că neîndeplinirea condiţiilor de brevetabilitate ar rezulta în mod necesar dintr-o presupusă lipsă a unei analize "reale" a condiţiilor de brevetare şi neraportarea la un aşa-zis "stadiu al tehnicii pertinent".

Or, în lipsa analizei reale a acestor condiţii de brevetare, prin raportarea lor la stadiul tehnicii pertinent, nici nu se poate reţine că la momentul acordării brevetului invenţia îndeplinea aceste condiţii, cu atât mai mult cu cât, aşa cum deja s-a arătat, celelalte elemente din revendicări, care au fost analizate prin raportare la stadiul tehnicii corespunzător categoriei din care făceau parte, nu îndeplineau cel puţin condiţia aportului inventiv.

Raportarea invenţiei din brevetul w la un stadiul al tehnicii care se extinde dincolo de documentele invocate în cererea de anulare atrage casarea în tot a deciziei civile recurate.

De asemenea, aşa cum s-a arătat anterior, instanţa nu a constatat lipsa de noutate şi de activitate inventivă în privinţa invenţiei, ci a analizat în mod nerelevant doar anumite elemente ale acesteia, luate separat, în contradicţie cu art. 8 şi 9 din Legea nr. 64/1991, care se referă la invenţie şi nu la diverse caracteristici tehnice ale acesteia luate individual.

Mai mult, instanţa de apel nu a constatat îndeplinirea prevederilor art. 42 din Legea 64/1991, în sensul că brevetul w nu ar prezenta noutate sau activitate inventivă, nu a indicat documentul sau documentele care ar distruge noutatea şi activitatea inventivă a brevetului şi nici nu a argumentat lipsa noutăţii sau activităţii inventive. Dimpotrivă, aplicând greşit prevederile legale, instanţa s-a rezumat la a analiza anumite elemente caracteristici tehnice ale invenţiei, despre unele dintre acestea constatând că sunt cunoscute, cu toate că din acest fapt nu rezultă în mod automat că invenţia ar fi lipsită de noutate sau activitate inventivă. Instanţa a presupus că elementele care nu sunt cunoscute din documentele depuse la dosarul cauzei (ranforsări ale carcasei şi lonjeroane) s-ar putea regăsi în alte documente, pe care nu le-a identificat în niciun fel, s-a conchis prin motivele de recurs.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 14.01.2020, Înalta Curte, în complet de filtru, a admis în principiu recursul declarat de pârâtul C., membrii completului de filtru fiind în unanimitate de acord că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ.. În aplicarea art. 493 alin. (7) din cod, s-a fixat termen de judecată în şedinţă publică, cu citarea părţilor, pentru soluţionarea recursului.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a actelor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Recurentul - pârât a invocat incidenţa cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., însă, faţă de conţinutul motivelor de recurs, urmează a se reţine exclusiv cazul vizând modul de aplicare a legii de către instanţa de apel, din perspectiva condiţiilor unei invenţii brevetabile, prin raportare la criticile efectiv formulate.

Eventuala inserare în decizie a unor motive străine de natura cauzei se subsumează unei analize eronate a cerinţelor legale de brevetabilitate, ce implică o aplicare necorespunzătoare a legii, iar, pe de altă parte, situaţiile invocate de către recurent, ca relevând o contrarietate între considerente, expun tot modul de raportare a instanţei de apel la dispoziţiile legale incidente, susceptibil de evaluare, de către instanţa de recurs, în contextul aplicării legii, după cum se va arăta în cele ce succed.

Înalta Curte reţine că motivele de recurs vizează, în esenţă, neanalizarea efectivă a noutăţii şi a activităţii inventive - condiţii de brevetabilitate a căror neîndeplinire, în cazul brevetului de invenţie x "Remorcă pentru afişaj publicitar", a fost pretinsă prin cererea de chemare în judecată, având ca obiect anularea brevetului.

Este de precizat faptul că susţinerile recurentului au în vedere şi stabilirea corectă a situaţiei de fapt chiar de către această instanţă de recurs, în concordanţă cu legea aplicabilă, în rejudecarea cauzei după casare. Or, potrivit art. 497 C. proc. civ., admiterea recursului de către Înalta Curte conduce întotdeauna, fără vreo derogare, la casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare, indiferent de motivul de casare, soluţia casării cu reţinere nefiind prevăzută în cazul recursului soluţionat de instanţa supremă. Drept urmare, vor fi analizate exclusiv criticile de nelegalitate invocate, neţinându-se cont de susţinerile ce vizează reaprecierea situaţiei de fapt şi a probelor administrate.

Recurentul a criticat neexaminarea reală de către instanţa de apel a condiţiilor de brevetabilitate, iar susţinerile sale vor fi structurate şi analizate în ordinea presupusă de etapele evaluării acestor condiţii, după cum urmează: aplicarea greşită a sancţiunii nulităţii brevetului pentru necercetarea stadiului tehnicii corespunzător domeniului de aplicare a invenţiei; analiza nediferenţiată a condiţiilor noutăţii şi activităţii inventive; ignorarea ansamblului invenţiei în examinarea acestor condiţii.

Se observă că aceste critici vizează nu numai pronunţarea instanţei de apel, în evocarea fondului pretenţiilor deduse judecăţii, în limitele învestirii instanţei prin cererea de chemare în judecată, prin raportare la motivele de nulitate a brevetului invocate de reclamante, dar şi modul concret de analiză de către instanţa de apel a condiţiilor de brevetabilitate.

În acest context, urmează a se cerceta cu prioritate dacă instanţa de apel a procedat la analiza condiţiilor de brevetabilitate şi a aplicat sancţiunea nulităţii brevetului pentru neîndeplinirea uneia sau chiar a ambelor condiţii ori dacă a anulat brevetul pentru un alt motiv, astfel cum a pretins recurentul. În raport de constatările pe acest aspect, vor fi analizate criticile vizând motivul de nulitate reţinut de către instanţa de apel.

Astfel, Înalta Curte reţine că, în considerentele deciziei, au fost arătate argumentele pentru care instanţa de apel a înlăturat concluziile raportului de expertiză întocmit în etapa procesuală a apelului, formulate de experţi în sensul îndeplinirii celor două condiţii de brevetabilitate şi, totodată, au fost expuse aprecieri proprii asupra noutăţii şi aportului inventiv al caracteristicilor tehnice ale invenţiei, indicate în revendicări şi privite separat una de cealaltă.

Instanţa de apel a considerat că, deşi nu poate fi negat caracterul nou şi inventiv al unora dintre caracteristici, nu a avut loc o analiză reală a condiţiilor de brevetare în procedura administrativă, astfel încât nu se poate reţine că invenţia îndeplinea aceste condiţii la momentul acordării brevetului.

Constatarea absenţei unei analize reale a condiţiilor de brevetare în procedura administrativă s-a fundamentat pe raportarea Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci în analiza acestora la un domeniu eronat, respectiv la domeniul publicităţii, ceea ce a viciat ab initio acordarea brevetului, iar această viciere nu poate fi acoperită în alt mod decât prin anularea brevetului în cauză.

În concret, prin decizia recurată s-a reţinut că domeniul de utilizare a soluţiei tehnice cuprinse în invenţie, ce ar fi trebuit luat în considerare la acordarea brevetului, este realizarea remorcilor uşoare şi stabile cu ajutorul unor ranforsări aplicate şasiului şi structurii, în timp ce afişajul publicitar este doar destinaţia remorcii, domeniul de utilizare a acesteia. Drept urmare, se impunea ca materialul documentar din stadiul tehnicii să fie alcătuit şi din domeniul menţionat, vizând analiza greutăţii, rezistenţei şi stabilităţii unui şasiu şi a stabilităţii unei structuri destinate rulării pe drumurile publice, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.

Faţă de considerentele deciziei recurate, Înalta Curte constată că instanţa de apel a intrat în analiza condiţiilor noutăţii şi a aportului inventiv, în ceea ce priveşte brevetul x "Remorcă pentru afişaj publicitar", însă doar pentru a observa că brevetul de invenţie a fost acordat pentru un domeniu de utilizare eronat şi prin raportare la un stadiu al tehnicii nepertinent şi pentru a concluziona că nu a avut loc o analiză reală a celor două condiţii de brevetabilitate în procedura administrativă.

Instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra îndeplinirii sau a neîndeplinirii în cauză a celor două condiţii de brevetabilitate, iar aprecierea conform căreia nu s-ar putea reţine că invenţia îndeplinea aceste condiţii la momentul acordării brevetului nu infirmă atare constatare, cât timp nu a fost conturată pe baza analizării condiţiilor chiar de către instanţă, ci s-a desprins ca o concluzie a modului în care acestea au fost analizate în procedura administrativă. Rezultă, astfel, fără echivoc faptul că soluţia de anulare a brevetului a fost justificată de raportarea organului administrativ la domeniul de utilizare a invenţiei şi la stadiul tehnicii.

În acest context, Înalta Curte constată caracterul fondat al criticilor recurentului referitoare la aplicarea greşită a sancţiunii anulării brevetului pentru acest motiv, faţă de dispoziţiile Legii nr. 64/1991 şi ale Regulamentului de aplicare a Legii nr. 64/1991, aprobat prin H.G. nr. 152/1992 (ambele acte normative în forma în vigoare la data cererii de brevet - 11.02.1999).

Sub un prim aspect, este de necontestat că, pentru stabilirea unei invenţii brevetabile, noutatea se analizează în raport de stadiul tehnicii, definit în art. 8 teza a doua din Legea nr. 64/1991 (în forma în vigoare la data cererii de brevet - 11.02.1999) ca incluzând "toate cunoştinţele care au devenit accesibile publicului până la data înregistrării cererii de brevet de invenţie sau a priorităţii recunoscute".

În scopul examinării noutăţii, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci întocmeşte un material documentar cu materiale "pertinente" în sensul Regulii 32A alin. (5) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 64/1991, aprobat prin H.G. nr. 152/1992 (în vigoare la data cererii de brevet - 11.02.1999). Astfel, sunt selectate "acele materiale din stadiul tehnicii al căror conţinut acoperă parţial sau total întinderea protecţiei cerute de solicitant prin revendicări."

De asemenea, pentru aprecierea activităţii inventive, potrivit Regulii 32B alin. (2), "se stabileşte stadiul tehnicii din care se formează un mozaic de soluţii tehnice ce se compară, în totalitatea lui, cu revendicările."

Examinarea fondului pretenţiilor deduse judecăţii în cadrul cererii de anulare a brevetului de invenţie pe temeiul art. 42 din Legea nr. 64/1991 (în forma în vigoare la data cererii de brevet - 11.02.1999) nu presupune, însă, cenzurarea modului în care examinatorul, în etapa administrativă de acordare a brevetului, a selectat şi a valorificat, în evaluarea celor două condiţii de brevetabilitate, materialele din stadiul tehnicii.

În mod evident, acordarea brevetului de invenţie poate fi rezultatul unui material documentar insuficient sau greşit selectat din perspectiva Regulii 32A alin. (5), din moment ce s-a socotit a fi îndeplinite una sau chiar ambele cerinţe, dar nu au fost luate în considerare materiale "pertinente".

Cu toate acestea, în acţiunea în anulare a brevetului, reclamantului îi revine sarcina probei pe temeiul art. 249 C. proc. civ., având obligaţia de a înfăţişa acele materiale pertinente despre care pretinde că nu au fost avute în vedere ca atare în procedura administrativă şi care dovedesc neîndeplinirea cerinţei noutăţii.

Drept urmare, instanţa de judecată, în analiza cererii de chemare în judecată, poate constata ignorarea unor materiale pertinente în sensul Regulilor 32A alin. (5) şi 32 B alin. (2) din Regulament la momentul acordării brevetului, însă, doar dintre materialele invocate de către reclamant sau şi a altora, potrivit probelor solicitate şi încuviinţate, pe baza cărora este în măsură să stabilească neîndeplinirea condiţiilor de brevetabilitate la momentul cererii de brevet. Nedepunerea de materiale relevante de către reclamant conduce la sancţionarea acestuia pentru nedovedirea pretenţiilor, şi nu la anularea brevetului, după cum, în mod corect, s-a arătat prin motivele de recurs, din moment ce nu a fost răsturnată prezumţia de validitate a brevetului.

Sub al doilea aspect, domeniul de aplicare a invenţiei se stabileşte chiar de către inventator, la depunerea cererii de brevet, fiind precizat în descrierea invenţiei, potrivit Regulii 13 alin. (1) lit. b).

Precizarea este obligatorie, deoarece, în absenţa descrierii invenţiei, cu toate elementele sale, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci nici măcar nu va înregistra cererea de brevet, astfel cum rezultă din art. 15 alin. (1) din Legea nr. 64/1991. De asemenea, constatarea oricărei neregularităţi, în cursul examinării preliminare a cererii de brevet de invenţie, împiedică derularea procedurii, până la remedierea acestora de către solicitant, conform Regulii 23 din Regulament.

Aşadar, domeniul invenţiei nu face obiectul vreunei evaluări ca atare de către examinatorul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, acesta procedând doar la clasificarea cererii de brevet de invenţie şi, ulterior, la analiza condiţiilor de brevetabilitate pe baza precizării inventatorului.

Regula 24 din Regulament prevede că, înainte de publicarea cererii, "O.S.I.M. clasifică cererea de brevet de invenţie pe baza revendicărilor şi obiectului invenţiei, în termen de 30 de zile de la data depozitului reglementar, utilizând clasificarea internaţională a brevetelor (ediţia în vigoare) şi înscrie pe fiecare cerere de brevet de invenţie indicii de clasificare a invenţiei."

Pentru aceleaşi raţiuni, instanţa de judecată, învestită fiind cu verificarea îndeplinirii sau a neîndeplinirii, la data înregistrării cererii de acordare a brevetului de invenţie, a condiţiilor de brevetabilitate la care se face referire în cererea de chemare în judecată având ca obiect anularea brevetului, nu poate face o reapreciere a precizării din cererea de brevet referitoare la domeniul invenţiei, pentru a ajunge la concluzia unei indicări eronate şi, consecutiv, a unei valorificări eronate a domeniului de utilizare a invenţiei în procedura administrativă de acordare a brevetului.

În cauza de faţă, după cum, în mod corect, s-a învederat prin motivele de recurs, potrivit menţiunii de pe brevetul x, invenţia a fost încadrată în clasa G09F21/04 din clasificarea internaţională a brevetelor de invenţie (publicată de Organizaţia Mondială a Proprietăţii intelectuale), clasă ce reprezintă "Publicitate vizuală mobilă prin intermediul vehiculelor terestre".

Drept urmare, nu are temei aplicarea sancţiunii anulării brevetului de către instanţa de apel, pentru motivul că nu ar fi avut loc o examinare reală a condiţiilor de brevetabilitate, cât timp aceasta s-a realizat prin raportare la un domeniu eronat de aplicare a invenţiei.

Se impune a se preciza că Regula 32A alin. (1) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 152/1992 prevede că "Noutatea unei invenţii brevetabile se stabileşte în conformitate cu prevederile art. 8 din lege, în raport cu conţinutul revendicărilor şi al domeniului de aplicare precizat în descriere."

De asemenea, potrivit Regulii 32B alin. (3), "O invenţie este considerată ca implicând o activitate inventivă dacă este îndeplinită cel puţin una dintre condiţiile următoare: a) nu rezultă ca evidentă în stadiul tehnicii din domeniul de aplicare a invenţiei sau dintr-un domeniu apropiat acestuia; (…) d) invenţia este folosită cu sau fără modificări într-un alt domeniu pentru soluţionarea unei alte probleme şi efectul tehnic obţinut este fie acelaşi, fie neaşteptat sau superior efectelor obţinute de alte invenţii din domeniul în care se transpune invenţia, cu condiţia ca cele două domenii să nu fie apropiate (…)".

Din textele citate, rezultă că, într-adevăr, domeniul de aplicare a invenţiei este esenţial în evaluarea ambelor condiţii de brevetabilitate ce interesează cauza.

În timp ce pentru condiţia noutăţii interesează chiar domeniul precizat în cererea de brevet, selectându-se materialele "pertinente" din stadiul tehnicii "al căror conţinut acoperă parţial sau total întinderea protecţiei cerute de solicitant prin revendicări" (conform Regulii 32A alin. (5), pentru activitatea inventivă sunt relevante şi alte domenii, pentru a se aprecia, potrivit Regulii 32B alin. (3), dacă invenţia este evidentă în stadiul tehnicii şi dintr-un domeniu apropiat, nu numai din domeniul de aplicare a invenţiei, sau dacă invenţia este folosită cu un anumit efect tehnic într-un domeniu suficient de diferit de cel preconizat pentru aplicarea invenţiei în cauză.

Întrucât, după cum s-a arătat, în cadrul cererii de anulare a brevetului, materialele considerate relevante în examinarea condiţiilor de brevetabilitate sunt depuse de către părţi, în principal de către reclamant, căruia îi revine sarcina probării susţinerilor vizând neîndeplinirea condiţiilor, instanţa de judecată are obligaţia să cerceteze conţinutul acestora şi să se pronunţe asupra întrunirii sau a neîntrunirii cerinţelor de brevetare la momentul cererii de brevet.

Prin cererea dedusă judecăţii în prezenta cauză, reclamantele au susţinut, în esenţă, că, pentru a obţine un brevet cu titulatura pe care acesta o poartă, era necesar ca "remorca pentru afişaj publicitar" să fie în totalitatea sa un produs absolut nou, ale cărui revendicări să nu se regăsească în stadiul tehnicii, ceea ce nu este cazul în speţă.

După cum s-a arătat prin motivele de recurs, reclamantele au depus un număr mare de documente din stadiul tehnicii, în susţinerea pretenţiei de anulare a brevetului, care au fost analizate prin ambele rapoarte de expertiză depuse la dosar, întocmite de către experţii desemnaţi de către ambele instanţe de fond în cursul judecăţii. Acestea nu s-au limitat la materiale referitoare la remorci publicitare, cât timp manualul "Indespension", de exemplu, cuprinde o serie de remorci destinate altor scopuri decât cel publicitar.

Ca atare, o analiză a condiţiilor de brevetabilitate era posibilă pe baza materialelor depuse la dosar, instanţa de apel nefiind ţinută de concluziile experţilor asupra acestor condiţii, raportându-se doar la constatările cu caracter tehnic ale specialiştilor desemnaţi în acest scop, în condiţiile în care întrunirea sau neîntrunirea cerinţelor de brevetabilitate constituie o chestiune de aplicare a dispoziţiilor legale incidente la situaţia de fapt stabilită.

Întrucât instanţa de apel nu a procedat în acest mod, anulând brevetul de invenţie, în mod nelegal, fără a fi analizat condiţiile de brevetabilitate, în urma cercetării documentelor depuse la dosar, Înalta Curte constată că nu a fost stabilită situaţia de fapt pe baza probelor administrate, ca urmare a aplicării greşite a prevederilor legale aplicabile.

Această concluzie este suficientă pentru conturarea soluţiei ce se impune a fi adoptată în cauză, respectiv admiterea recursului şi casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare, nefiind necesară cercetarea celorlalte critici din motivele de recurs, referitoare la analiza nediferenţiată a condiţiilor noutăţii şi activităţii inventive şi ignorarea ansamblului invenţiei în examinarea acestora, care interesează fondul cauzei, ce urmează a fi examinat cu ocazia rejudecării de către instanţa de apel.

Este de precizat doar faptul că atare critici au fost formulate în contextul în care, după cum s-a arătat, prin decizia recurată au fost expuse aprecieri asupra noutăţii şi aportului inventiv al caracteristicilor tehnice ale invenţiei. Soluţia de anulare a brevetului a fost dispusă, însă, în considerarea neexaminării reale a celor două condiţii de brevetabilitate în procedura administrativă. Instanţa de apel nu a concluzionat asupra noutăţii şi activităţii inventive în privinţa invenţiei înseşi şi nici nu a indicat ipoteza din Regula 32B alin. (3) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 64/1991 ce ar justifica absenţa aportului inventiv.

Cu ocazia rejudecării, vor fi examinate condiţiile de brevetabilitate a căror neîndeplinire la momentul cererii de brevet a fost pretinsă prin cererea de anulare a brevetului x "Remorcă pentru afişaj publicitar", în raport de cele stabilite prin prezenta decizie, însă şi de prevederile Regulamentului aprobat prin H.G. nr. 152/1992, referitoare la examinarea distinctă a noutăţii de cea a activităţii inventive, potrivit criteriilor reglementate pentru fiecare dintre acestea în Regulile 32A şi 32B şi, nu mai puţin, de conţinutul revendicărilor, urmând a se stabili, în raport de acestea, şi întinderea protecţiei conferite de brevet. Se impune ca aprecierea întrunirii sau a neîntrunirii condiţiilor de brevetabilitate să fie formulată în privinţa invenţiei considerate în ansamblu, fără ca acest obiectiv să împiedice evaluarea caracteristicilor tehnice în raport de stadiul tehnicii, în măsura în care o asemenea analiză este relevantă pentru concluzia asupra cerinţelor de brevetabilitate, cum este cazul condiţiei noutăţii.

Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul C. şi, în aplicarea art. 497 C. proc. civ., va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul C. împotriva deciziei nr. 277A din data de 7 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 martie 2020.