Suspension of claims case upheld; defendants' access-to-justice challenge rejected as unfounded.

Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

I.1. Hotărârea recurată:

Prin încheierea de şedinţă din data de 23 aprilie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a respins cererea de amânare a cauzei formulată de procurator A., pentru recurenţii-pârâţi B. şi C. şi, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecarea recursului formulat de pârâţii B. şi C. împotriva deciziei civile nr. 1502 din data de 7 noiembrie 2018, pronunţate de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi D., E. şi intimatul-pârât F., având ca obiect pretenţii.

I.2. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva încheierii de şedinţă din data de 23 aprilie 2019, pronunţate în dosarul nr. x/2016 de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă au declarat recurs pârâţii B. şi C., cale de atac care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 5 septembrie 2019, sub nr. x/2016/a1.

I.3. Motivele de recurs:

Fără a proceda la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenţii-pârâţi, în esenţă, au susţinut că suspendarea judecării cauzei este nelegală, iar măsura dispusă de instanţă se bazează pe motive contradictorii, desprinse de situaţia reală, fără a se ţine seama de cererile pe care le-au formulat, fiind astfel influenţat cursul normal al judecăţii, efectele acestei suspendări afectând grav interesele părţilor aflate în litigiu.

Au arătat că instanţa a dispus suspendarea cauzei având în vedere faptul că nu au depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, aferente recursului formulat în cauză, procedând la suspendarea cauzei pe motiv că părţile nu au solicitat judecarea în lipsă, în condiţiile în care, la data de 22 aprilie 2019, au solicitat, prin mandatar, acordarea unui nou termen de judecată, pentru imposibilitatea de a se prezenta în faţa instanţei, depunând la dosar şi actele medicale care confirmau aceste susţineri.

Recurenţii-pârâţi au apreciat că, în speţa de faţă, nu poate fi vorba despre o măsură la care instanţa ar fi fost obligată, nefiind incidentă ipoteza în care desfăşurarea procesului era împiedicată din vina acestora, prin neîndeplinirea obligaţiilor dispuse în cursul judecăţii, deoarece cererea de amânare a judecăţii a fost formulată la primul termen de judecată şi a fost susţinută de actele medicale depuse la dosar.

Au subliniat că cererea le-a fost respinsă fără nicio motivare, astfel că, din acest punct de vedere, suspendarea pentru lipsa de stăruinţă a părţilor este lipsită de orice acoperire legală.

Totodată, au susţinut şi că, la data de 1 martie 2019, înainte de comunicarea către intimaţii-reclamanţi a cererii de recurs, au formulat cerere prin care au solicitat instanţei de recurs să ia act de renunţarea la judecarea recursului, care ar fi condus la închiderea procesului, cerere asupra căreia instanţa se putea pronunţa chiar şi fără citarea părţilor.

În opinia recurenţilor-pârâţi, întreruperea cursului judecăţii, a soluţionării acţiunii, echivalează, în fapt, cu îngrădirea, chiar şi pentru un timp limitat, a dreptului de acces la justiţie, cu încălcarea art. 21 din Constituţia României, precum şi a art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Concluzionând, au solicitat admiterea recursului, casarea încheierii din data de 23 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2016, luând act de cererea de renunţare la judecarea recursului formulat împotriva deciziei civile nr. 1502 din data de 7 noiembrie 2018, pronunţate de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2016.

I.4. Apărările formulate în cauză:

În termen legal, la data de 18 octombrie 2019, intimaţii-reclamanţi D. şi E. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat sau ca nemotivat.

Totodată, au susţinut că aspectele arătate de recurenţii-pârâţi nu pot constitui aspecte de nelegalitate a încheierii recurate şi nu pot fi încadrate în niciunul dintre motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Recurenţii-pârâţi B. şi C. nu au depus răspuns la întâmpinare.

I.5. Încheierea de admitere în principiu:

Prin încheierea de şedinţă din data de 15 septembrie 2020, prezentul recurs a fost admis în principiu şi s-a acordat termen în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în vederea soluţionării pe fond a căii de atac, reţinându-se şi că sancţiunea nulităţii recursului, prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., intervine doar în situaţia în care niciuna dintre criticile formulate de parte nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, situaţie care nu se verifică în prezenta speţă, având în vedere că recurenţii-pârâţi au dezvoltat critici care sunt susceptibile de a fi încadrate în ipoteza reglementată la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate de către recurenţii-pârâţi, Înalta Curte constată următoarele:

Prioritar, deşi recurenţii-reclamanţi nu au invocat, prin cererea de recurs, niciunul dintre motivele de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceştia au formulat susţineri care pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., din perspectiva căruia acestea vor fi analizate.

În speţă, prin încheierea recurată, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă. În temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecarea recursului formulat de pârâţii B. şi C. împotriva deciziei civile nr. 1502 din data de 7 noiembrie 2018, pronunţate de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2016, reţinând că niciuna dintre părţi nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în condiţiile în care acestea, deşi legal citate, nu s-au prezentat în faţa instanţei la termenul de judecată.

Potrivit art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., judecătorul va suspenda judecata când niciuna dintre părţi, legal citate, nu se înfăţişează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă.

Aceste dispoziţii legale reglementează un caz de suspendare voluntară a judecăţii, voinţa părţilor fiind tacită şi se deduce din faptul neprezentării la termenul de judecată, în condiţiile în care sunt legal citate şi nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de niciuna dintre ele.

În ipoteza în care niciuna dintre părţile legal citate nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă şi nu se înfăţişează la strigarea pricinii, instanţa va dispune suspendarea procesului, norma cuprinsă la art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. având caracter imperativ, iar nesocotirea acesteia de către instanţă se sancţionează cu nulitatea hotărârii pronunţate în urma judecării cauzei în lipsa părţilor, fie pe fond, fie pe calea unei excepţii procesuale, nulitate ce operează în condiţiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, dat fiind caracterul imperativ al acestor dispoziţii procedurale, instanţa este obligată să suspende judecata ori de câte ori constată lipsa părţilor legal citate şi faptul că acestea nu au solicitat soluţionarea pricinii şi în absenţa lor.

Verificând încheierea recurată, Înalta Curte constată că la termenul din data de 23 aprilie 2019, când s-a dispus măsura atacă, părţile, care au fost legal citate, nu s-au prezentat în faţa instanţei şi nici nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar aceste aspecte, reţinute în cuprinsul încheierii de şedinţă, nu au fost contestate prin cererea de recurs.

Or, odată îndeplinite condiţiile stabilite de prevederile legale anterior evocate, instanţa de judecată este obligată să dispună suspendarea judecăţii, orice altă măsură subsecventă fiind nelegală şi de natură să atragă nulitatea hotărârii pronunţate în aceste circumstanţe, astfel cum s-a arătat anterior.

Ca atare, împrejurarea că recurenţii-pârâţi depuseseră cerere de amânare a judecării cauzei pentru imposibilitate de prezentare din motive medicale, precum şi cerere de renunţare la judecata recursului nu poate duce la înlăturarea aplicabilităţii art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., în situaţia în care, la termenul de judecată din data de 23 aprilie 2019, erau întrunite toate condiţiile care obligau instanţa la luarea măsurii suspendării.

Raţiunea pentru care legiuitorul a instituit măsura suspendării reglementată de art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. a fost aceea a respectării dreptului la apărare şi al principiului contradictorialităţii procesului civil, care presupun punerea în discuţia părţilor a cererilor şi apărărilor formulate pe parcursul procesului, suspendarea judecării cauzei şi necontinuarea judecăţii în lipsa părţilor care nu şi-au exprimat expres opţiunea ca soluţionarea pricinii să se facă şi în absenţa lor reprezentând tocmai o garanţie a drepturilor procesuale ale acestora.

Totodată, contrar susţinerilor recurenţilor-pârâţi, suspendarea judecăţii în prezenta cauză s-a dispus ca urmare a lipsei părţilor legal citate şi a împrejurării că niciuna dintre acestea nu solicitase judecarea pricinii în lipsă şi nu ca efect al constatării neîndeplinirii unor obligaţii stabilite în sarcina acestora în cursul judecăţii.

În ceea ce priveşte cele susţinute de către recurenţii-pârâţi potrivit cărora măsura dispusă de către instanţă se bazează pe motive contradictorii, desprinse de situaţia reală nu reprezintă veritabile motive de recurs care să poată fi supuse analizei în această cale de atac, întrucât recurenţii-pârâţii nu au arătat în concret care sunt motivele contradictorii pe care curtea de apel şi-a întemeiat încheierea recurată, aspect ce determină imposibilitatea încadrării acestora în vreunul dintre motivele de casare prevăzute expres şi limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, nu se poate reţine că suspendarea judecării cauzei aduce atingere dreptului de acces la justiţie al recurenţilor-pârâţi, în condiţiile în care, pe de o parte, aceştia au posibilitatea formulării unei cereri de repunere a cauzei pe rol, în condiţiile art. 415 pct. 1 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, măsura dispusă de către instanţă este rezultatul conduitei părţilor care nu au înţeles să solicite judecarea cauzei în lipsă.

Prin urmare, Înalta Curte constată caracterul nefondat al criticilor formulate de către recurenţii-pârâţi, în cauză, curtea de apel dispunând măsura suspendării cu respectarea prevederilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., care, aşa cum s-a mai arătat, nu lasă la aprecierea instanţei dacă dispune sau nu suspendarea, ci instituie acesteia o obligaţie legală în acest sens dacă sunt întrunite condiţiile reglementate de această normă de procedură.

Ca o concluzie a argumentelor expuse, Înalta Curte constată legalitatea încheierii atacate şi, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PETRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii C. şi B. împotriva încheierii de şedinţă din data de 23 aprilie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, pronunţate în dosarul nr. x/2016.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 ianuarie 2021.