Municipality loses copyright appeal; treble damages for unauthorized concert music affirmed, penalties struck, costs awarded.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă sub nr. x/2016, la data de 23 mai 2016, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Târgu Mureş, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 424.075,20 RON, inclusiv TVA, reprezentând triplul remuneraţiilor estimate provizoriu, datorate de pârât cu titlu de drepturi patrimoniale de autor pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul spectacolelor desfăşurate în perioada 27 mai 2013 - 15 mai 2016 în Târgu Mureş; în subsidiar, s-a solicitat obligarea pârâtului la plata remuneraţiei estimate provizoriu la 141.358.40 RON, inclusiv TVA, datorată cu titlu de drepturi patrimoniale de autor pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadru spectacolele desfăşurate în perioada 27 mai 2013 - 15 mai 2016 în Târgu Mureş, obligarea pârâtului la plata sumei de 43.696,60 RON reprezentând 0,1%/zi de întârziere aplicabile asupra remuneraţiilor datorate pentru spectacolele desfăşurate în perioada 27 mai 2013 - 15 mai 2016, determinate de la data scadenţei plăţii remuneraţiilor datorate pentru fiecare spectacol în parte şi până la data de 17 mai 2016, obligarea pârâtului la plata penalităţilor echivalente cu 0,1%/zi de întârziere, aplicabile asupra remuneraţiilor datorate pentru spectacolele desfăşurate în perioada 27 mai 2013 - 15 mai 2016, determinate de la data de 18 mai 2016 şi până la data plăţii efective a acestor remuneraţii, obligarea pârâtului la comunicarea rapoartelor-playlistelor cuprinzând toate operele muzicale comunicate public în cadrul spectacolelor desfăşurate în perioada 27 mai 2013 - 15 mai 2016, rapoarte care să cuprindă: denumirea fiecărui spectacol, denumirea formaţiilor/soliştilor, data şi locaţia desfăşurării, denumirea fiecărei opere muzicale comunicate public, autorii fiecărei opere muzicale utilizate şi durata de utilizare în spectacol a fiecărei opere muzicale; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

II.2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de tribunal

Prin sentinţa civilă nr. 163 din data de 30 ianuarie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis cererea şi s-a dispus obligarea pe pârâtului să plătească reclamantei remuneraţia restantă în cuantum de 127.018 RON, plus 103.194,94 RON, reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la data de 30 august 2017, pentru întârzierea plăţii remuneraţiilor restante, precum şi să plătească penalităţi de 0,1% pe zi de întârziere, pentru perioada cuprinsă între data de 30 august 2017 şi data plăţii efective, aferente remuneraţiei restante.

Totodată, a obligat pe pârât să comunice reclamantei rapoarte-playlist cuprinzând operele muzicale comunicate public în cadrul spectacolelor desfăşurate în perioada 27 mai 2013 - 15 mai 2016, a respins ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtului la plata despăgubirilor reprezentând triplul remuneraţiei şi a obligat pe pârât să plătească reclamantei suma de 5.575 RON, cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru, onorariu pentru expertiză, onorariu avocaţial).

II.3. Hotărârea pronunţată în apel de curtea de apel

Prin decizia nr. 494A din data de 27 martie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelurile formulate de apelanta-reclamantă A. şi de apelantul-pârât Municipiul Târgu Mureş, prin Primar, împotriva sentinţei civile nr. 163 din data de 30 ianuarie 2018, pronunţate în dosarul nr. x/2016 de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

A schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că:

A obligat pe pârât să plătească reclamantului suma de 317.010 RON reprezentând triplul sumelor legal datorate pentru comunicarea publică a operelor muzicale în perioada 27 mai 2013 - 15 mai 2016.

A înlăturat dispoziţiile privind obligarea la plata penalităţilor de întârziere şi a menţinut, în rest, dispoziţiile sentinţei.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs pârâtul Municipiul Târgu Mureş, prin Primar.

II.1. Motivele de recurs

Invocând incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului şi casarea hotărârii atacate, cu excepţia dispoziţiilor privind "înlăturarea dispoziţiilor privind obligarea la plata penalităţilor de întârziere".

În esenţă, recurentul-pârât a susţinut următoarele:

- decizia de apel este criticabilă în ceea ce priveşte admiterea cererii, respectiv a apelului privind plata sumei de 317.010 RON, reprezentând triplul sumelor legal datorate pentru comunicarea publică a operelor muzicale în perioada 27 mai 2013 - 15 mai 2016:

- instanţa de apel a greşit în sensul că, potrivit dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., trebuia să se pronunţe mai întâi asupra excepţiilor şi apoi asupra fondului problemei;

- este greşită aprecierea curţii de apel, potrivit căreia nu este fondat argumentul său referitor la aplicarea în speţă a hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţate în cauza C-283/10 (B.);

- nu datorează remuneraţiile, întrucât, în opinia sa, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a hotărât că directiva privind dreptul de autor nu a fost transpusă corect în legislaţia României, decizie ce a survenit în litigiul dintre autorităţile române şi B., referitor la comunicarea publică a operelor muzicale;

- instanţa de la Luxemburg a statuat că prevederea din legea română privind dreptul de autor care instituie o gestiune colectivă obligatorie a dreptului de comunicare a operelor muzicale către un public care este prezent fizic la locul de provenienţă a comunicării este contrară dreptului Uniunii Europene; Curtea a pornit de la constatarea că directiva nu defineşte expres noţiunea de "comunicare publică";

- pentru interpretarea acestei noţiuni de drept al Uniunii, este necesar să se ţină seama nu numai de modul de redactare a dispoziţiei în care apare această noţiune, ci şi de contextul în care se înscrie şi de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte; în ceea ce priveşte contextul, unul dintre considerentele directivei prevede că dreptul de comunicare publică "trebuie înţeles în sens larg, ca acoperind orice comunicare către un public care nu este prezent în locul de provenienţă a comunicării"; cât priveşte obiectivul urmărit de directivă, Curtea subliniază că acesta vizează crearea unui cadru juridic general şi flexibil la nivelul Uniunii, care să sprijine dezvoltarea societăţii informaţionale şi adaptarea şi completarea normelor actuale în materia drepturilor de autor şi a drepturilor conexe pentru a ţine seama de faptul că dezvoltarea tehnologică a făcut să apară noi forme de exploatare a operelor protejate;

- în subsidiar, în măsura în care se va aprecia că datorează remuneraţia potrivit deciziei ORDA şi a legislaţiei în vigoare la acea dată - se impune respingerea pretenţiilor intimatei-reclamante de acordare a triplului remuneraţiilor pentru perioada 27 mai 2013 - 15 mai 2016, având în vedere că spectacolele desfăşurate în această perioadă nu au fost aducătoare de venituri pentru organizatori;

- pentru manifestările ce fac obiectul raportului de expertiză contabilă financiară şi a răspunsului la obiecţiunile formulate, se impune calcularea a 3% din bugetele alocate, având în vedere caracterul festiv al acestor manifestări;

- instanţa de apel a reţinut în mod greşit că evenimentele organizate de Revelion, Zilele Oraşului sau 8 martie nu au un caracter festiv;

- s-ar putea lua în considerare şi calcularea remuneraţiei la tariful minim de 500 RON/concert;

- nu este în culpă, astfel încât nu sunt incidente prevederile legale referitoare la antrenarea răspunderii civile delictuale, în condiţiile art. 1387 din Legea nr. 8/1996, evaluate conform art. 139 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996 şi acordarea triplului remuneraţiei.

- instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active a intimatei-reclamante A.;

- în motivarea hotărârii recurate, instanţa de apel reţine doar că este nefondată critica privind lipsa calităţii procesuale active a intimatei-reclamante, aspectele invocate cu privire la această excepţiei pe care a invocat-o nu se regăsesc nici în dispozitivul deciziei atacate şi nici în cel al sentinţei pronunţate de către tribunal;

- în procesul civil, pentru formularea şi susţinerea acţiunii este necesar un mandat expres, iar obligaţia organismelor de gestiune colectivă priveşte numai activitatea de gestiune a drepturilor patrimoniale de autor sau conexe şi nu reprezentarea sau subrogarea în drepturi în faţa instanţei, obligaţia de gestiune existând potrivit unui mandat scris acordat de către titularii dreptului organismului de gestiune colectivă;

- instanţa de fond a făcut aplicarea prevederilor art. 1231 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/1996 (forma de la data pronunţării sentinţei) fără a lua în considerare prevederile art. 123 din acelaşi act normativ;

- legea prevede două posibilităţi de exercitare a dreptului de autor, posibilităţi care se exclud reciproc;

- partea adversă nu a dovedit existenţa unui mandat pentru exercitarea acestor drepturi;

- nerespectarea principiului rolului activ al judecătorului în prezenta cauză;

- în mod greşit instanţa de apel a apreciat că "pârâtul are calitatea de utilizator al operelor muzicale şi nu a înţeles să formuleze cerere de chemare în garanţie, astfel că judecătorul s-a pronunţat asupra a ceea ce s-a cerut, în limitele învestirii, fără a i se putea reproşa încălcarea ar. 22 noul C. proc. civ..";

- potrivit probatoriului încuviinţat de instanţa de fond, a depus broşurile în care dovedesc calitatea de coorganizator a Municipiului Târgu Mureş pentru evenimentele supuse analizei;

- chiar în condiţiile în care nu s-a formulat cererea de chemare în garanţie, instanţa era obligată să analizeze aspectul vizând răspunderea în solidar (raportat la art. 2 din metodologia adoptată prin decizie ORDA), astfel încât Municipiul Târgu Mureş să fie obligat doar la ceea ce legea obligă;

- după cum reiese şi din apărările formulate în faţa instanţei de fond, tocmai pentru a demonstra calitatea de coorganizator, a solicitat introducerea în cauză a mai multor entităţi, astfel încât calculul sumelor să se facă cu luarea în considerare a acestei calităţi, cu obligarea acestora în solidar cu Municipiul Târgu Mureş;

- în raport de dispoziţiile art. 22 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 2 din Metodologie, rezultă o veritabilă încălcare a principiului rolului activ al judecătorului.

- referitor la obiecţiunile formulate la raportul de expertiză:

- instanţa a apreciat în mod greşit că este nefondată critica privind nesoluţionarea acestora de către tribunal;

- din analiza actelor dosarului, rezultă că i-a fost înaintată copia raportului de expertiză la data de 10 octombrie 2017, astfel că nu avea cum să formuleze obiecţiuni la conţinutul acestuia până la termenul din data de 10 septembrie 2017;

- primul termen de judecată după ce i-a fost comunicat raportul de expertiză este 29 noiembrie 2017;

- a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză, care au fost transmise prin fax în data de 21 noiembrie 2017, dată la care acestea au fost depuse şi prin intermediul poştei, fiind înregistrate la Tribunalul Bucureşti la data de 24 noiembrie 2017;

- obiecţiunile pe care le-a formulat cu privire la raportul de expertiză au fost depuse în termen, astfel că aprecierea curţii de apel, preluată din justificarea primei instanţe, este greşită.

- cu privire la cheltuielile de judecată:

- instanţa de apel a menţinut în mod greşit dispoziţia privind cheltuielile de judecată;

- acţiunea a fost admisă doar în parte, atât de către instanţa de fond, cât şi de cea de apel, astfel că, raportat la dispoziţiile art. 453 C. proc. civ., era permisă cenzurarea cheltuielilor de judecată.

Recurentul a solicitat judecarea cauzei şi în lipsă, în temeiul dispoziţiilor art. 223 din C. proc. civ.

II.2. Apărările formulate în cauză

Cu depăşirea termenului legal, intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-reclamante la data de 15 iunie 2020, astfel cum rezultă din dovada de înmânare aflată la dosarul de recurs, iar întâmpinarea a fost transmisă prin fax la data de 20 iulie 2020 (înregistrată la data de 21 iulie 2020) şi prin intermediul poştei, la data de 27 iulie 2020.

În cauză, recurentul nu a formulat răspuns la întâmpinare.

II.3. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 08 decembrie 2020, completul de filtru admis în principiu recursul declarat de pârâtul Municipiul Târgu Mureş împotriva deciziei nr. 494A din data de 27 martie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi a fixat termen de judecată la data de 26 ianuarie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Într-o primă critică, recurentul impută instanţei de apel încălcarea, din perspectiva art. 248 din C. proc. civ., a ordinii de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a A. pe care a invocat-o, în raport cu chestiunile vizând fondul cauzei.

Înalta Curte constată că această critică este susceptibilă de analizare pe temeiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., încadrarea realizată de instanţă în baza art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., precizare necesară întrucât recurentul nu a invocat decât prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8.

Critica nu poate fi primită.

Excepţia lipsei calităţii procesuale active nu a fost invocată de către pârât în calea de atac, ci a fost invocată prin întâmpinarea formulată la prima instanţă, excepţia fiind soluţionată în cuprinsul considerentelor sentinţei tribunalului, în sensul respingerii ei.

Pârâtul a criticat prin motivele de apel soluţia dată excepţiei lipsei calităţii procesuale active a organismului de gestiune colectivă A., aceasta fiind analizată de curtea de apel în cadrul deciziei recurate, în contextul evaluării criticilor susţinute prin motivele de apel.

Ca atare, întrucât excepţia procesuală de fond, absolută şi peremptorie a excepţiei lipsei calităţii procesuale active nu a fost invocată în etapa procesuală a apelului, incidenţa dispoziţiilor art. 248 din C. proc. civ. referitoare la prioritatea analizării excepţiilor procesuale faţă de aspectele vizând fondul cauzei, nu este direct incidentă pentru instanţa de apel, dată fiind împrejurarea că instanţa de apel a fost învestită cu un motiv de apel prin care se critica modalitatea de soluţionare de către tribunal a acestei excepţii.

Or, într-un atare context, reflectarea aplicării dispoziţiilor art. 248 din C. proc. civ. putea rezulta numai într-o manieră indirectă, anume din stabilirea ordinii de analiză a criticilor dezvoltate prin motivele de apel.

Aşa fiind, Înalta Curte apreciază că analizarea criticilor într-o succesiune care nu respectă prioritatea motivelor de apel privind respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active nu este de natură a antrena vreo vătămare procesuală pentru recurent, potrivit celor prevăzute art. 175 alin. (1) din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte soluţia dată acestei excepţii, Înalta Curte constată că într-o corectă aplicarea a dispoziţiilor Legii nr. 8/1996, respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei A. a fost confirmată de instanţa de apel în cuprinsul considerentelor decizie recurate.

Astfel cum deja s-a arătat, curtea de apel a fost învestită cu o critică având acest obiect, iar nu cu însăşi excepţia lipsei calităţii procesuale active a A., astfel încât, contrar susţinerilor recurentului, reflectarea analizării acestei critici nu trebuia a avea loc în dispozitivul deciziei pronunţate în apel.

Recurentul-pârât a arătat, în susţinerea excepţiei, că intimata-reclamantă a acţionat în cauza de faţă fără a avea mandat din partea autorilor ale căror opere au fost comunicate public în cadrul evenimentelor ce fac obiectul cauzei, astfel încât în mod greşit instanţa de apel s-a prevalat de dispoziţiile art. 1231 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/1996 (forma de la data pronunţării sentinţei), întrucât a ignorat dispoziţiile art. 123 alin. (1) din Legea nr. 8/1996.

Înalta Curte apreciază că instanţa de apel în mod corect a confirmat calitatea procesuală activă a A. care, în calitate de organism de gestiune colectivă, a solicitat de la pârât plata remuneraţiilor datorate cu titlu de drepturi patrimoniale de autor pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul spectacolelor desfăşurate în perioada 27.05.2013 - 15.05.2016 în Târgu Mureş (triplul remuneraţiilor ori plata remuneraţiilor, cu aplicarea penalităţilor de întârziere).

În acest sens, curtea de apel s-a raportat la dispoziţiile art. 1231 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/1996 potrivit cărora pentru dreptul de comunicare publică a operelor muzicale gestiunea colectivă este obligatorie, recurentul-pârât neinvocând, din acest punct de vedere, existenţa concretă a unei gestiuni individuale (în sensul că ar fi primit autorizare directă de la autorii ale căror opere muzicale au fost comunicate public în spectacolele derulate în intervalul de referinţă), ci împrejurarea că organismul de gestiune colectivă ar fi trebuit să prezinte mandatele acordate de autorii operelor muzicale în numele cărora a formulat cererea de chemare în judecată.

Înalta Curte constată că pe lângă prevederile anterior menţionate, instanţa de apel a indicat argumentul legal decurgând din conţinutul art. 1231 alin. (2) din aceeaşi lege, aspect ignorat de către recurent în conceperea acestor critici.

Astfel, textul invocat stabileşte în mod neechivoc că: "(2) Pentru categoriile de drepturi prevăzute la alin. (1), organismele de gestiune colectivă îi reprezintă şi pe titularii de drepturi care nu le-au acordat mandat", categoriile de drepturi enunţate la alin. (1) vizând drepturile patrimoniale de autor supuse gestiunii colective obligatorii, între care, aşa cum s-a arătat, şi dreptul de comunicare publică a operelor muzicale.

Dreptul de comunicare publică a operelor este un drept patrimonial de autor, distinct şi exclusiv, astfel cum prevede art. 13 lit. f) din Legea nr. 8/1996 şi are conţinutul reglementat prin prevederile art. 15 alin. (1) din acelaşi act normativ.

În plus, Înalta Curte constată că legitimarea procesuală activă a organismului de gestiune colectivă desemnat colector unic pentru un anumit tip de remuneraţie (precum A. pentru colectarea remuneraţiilor datorate pentru comunicarea publică a operelor musicale, de natura celor pretinse în cauza de faţă) este una legală, statuată în mod expres de prevederile art. 139 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, potrivit cărora:

"(1) Titularii drepturilor recunoscute şi protejate prin prezenta lege pot solicita instanţelor de judecată sau altor organisme competente, după caz, recunoaşterea drepturilor lor şi constatarea încălcării acestora şi pot pretinde acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat. Aceleaşi solicitări pot fi formulate în numele şi pentru titularii de drepturi de către organismele de gestiune, de către asociaţiile de combatere a pirateriei sau de către persoanele autorizate să utilizeze drepturi protejate prin prezenta lege, conform mandatului acordat în acest sens."

Recurentul a mai susţinut că instanţa de apel a reţinut în mod greşit că evenimentele organizate de Revelion, Zilele Oraşului sau 8 martie nu au un caracter festiv.

Înalta Curte apreciază că printr-o atare critică se solicită reaprecierea unor elemente de fapt, ceea ce excedează controlul de legalitate pe care îl efectuează instanţa de recurs, astfel încât acestea nu pot fi analizate.

Referitor la respingerea obiecţiunilor la raportul de expertiză efectuat la prima instanţă, recurentul consideră că instanţa de apel a dezlegat în mod greşit aceste critici formulate prin motivele de apel.

Se susţine că, din analiza actelor dosarului, rezultă că i-a fost înaintată copia raportului de expertiză la data de 10 octombrie 2017, astfel că nu avea cum să formuleze obiecţiuni la conţinutul acestuia până la termenul din data de 10 septembrie 2017, cum greşit a stabilit instanţa de apel, iar primul termen de judecată după comunicarea raportului de expertiză a fost cel din 29 noiembrie 2017, termen la care în mod greşit i-au fost respinse obiecţiunile ca tardiv formulate.

Înalta Curte constată că această critică este susceptibilă de încadrare în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., având în vedere că recurentul invocă neregularităţi de ordin procedural, nesancţionate de către curtea de apel.

Critica este însă nefondată, întrucât, astfel cum corect a constatat şi instanţa de apel, raportul de expertiză a fost depus la dosar la data de 31.08.2017, cu respectarea termenului legal de 10 zile înaintea termenului fixat pentru judecată (12.09.2017), astfel cum prevede art. 336 alin. (1) din C. proc. civ.

Pe de altă parte, curtea de apel s-a raportat la dispoziţiile art. 337 din C. proc. civ. pentru a confirma respingerea ca tardive a obiecţiunilor la raportul de expertiză formulate de pârât pentru termenul din 29.11.2017.

Norma procedurală invocată stabileşte că părţile sau instanţa din oficiu pot solicita lămurirea sau completarea raportului de expertiză la primul termen după depunerea raportului, termen care în cauză a fost cel din data de 12.09.2017.

Ca atare, obiecţiunile formulate de către pârât pentru termenul din 29.11.2017 au fost depuse în afara termenului legal, recurentul fiind în eroare că termenul pentru formularea obiecţiunilor ar fi primul termen de judecată după comunicarea raportului de expertiză de către expert, contrar art. 337 şi art. 10 din C. proc. civ.

Însă, astfel cum corect a susţinut şi intimata-reclamantă, atare critică apare, la acest moment procesual, ca fiind lipsită de interes, întrucât instanţa de apel, în calea devolutivă de atac, a valorificat chestiunile susţinute de pârât prin intermediul obiecţiunilor, cenzurând concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză.

Totodată, recurentul formulează şi o altă critică susceptibilă de încadrare în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., anume încălcarea rolului activ al judecătorului de primă instanţă care nu ar fi introdus în cauză coorganizatorii evenimentelor derulate în perioada de referinţă a litigiului, pentru a analiza răspunderea solidară a pârâtului cu aceştia.

Din acest punct de vedere, Înalta Curte constată că instanţa de apel în mod corect a respins această critică, întrucât pârâtul nu a formulat o cerere de chemare în garanţie a acestora, în condiţiile prevăzute de C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că principiul rolului activ al judecătorului - reglementat de art. 22 din C. proc. civ. - îşi găseşte limitarea în principiul disponibilităţii părţilor procesului civil, procesul civil fiind un litigiu al intereselor private, astfel încât, acestea sunt cel mai bine plasate pentru a determina modalitatea în care aleg să îşi facă apărarea în cauză.

Prin urmare, nu este posibil a se dispune din oficiu de către instanţă alte măsuri procedurale, în afara celor permise în mod expres de lege, reglementate, la nivel de principiu, în prevederile art. 22 din C. proc. civ. acest aspect corespunde unui imperativ de bună administrare a justiţiei, şi, de regulă, este reglementat în legătură cu acele cazuri în care părţile rămân în pasivitate sau se împotrivesc, iar litigiul nu ar putea fi soluţionat într-un cadru procesual restrâns sau incomplet.

În acest sens sunt, de exemplu, prevederile art. 78 din C. proc. civ., în timp ce formularea unei cereri de chemare în garanţie a unui terţ intră exclusiv în sfera de conţinut a principiului disponibilităţii părţilor, fiind la îndemâna părţilor interesate, potrivit art. 72 şi urm. din C. proc. civ.

Nici critica privind incidenţa în speţă a dezlegărilor date de Curtea de Justiţia a Uniunii Europene în cauza C-283/10 (B.), nu poate fi primită, concluziile redate de către recurent, în sensul că Directiva 29/2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor şi drepturilor conexe în societatea informaţională nu ar fi fost corect transpusă în dreptul intern, fiind străine de conţinutul acestei hotărâri a instanţei Uniunii Europene.

Pe de altă parte, cenzurarea acestei concluzii eronate a recurentului nu intră în chestiunile ce se cer a fi dezlegate în cauza de faţă, având în vedere că instanţa de apel în mod corect a stabilit că Hotărârea pronunţată de CJUE în Cauza C-283/2010 nu este incidentă în speţă.

În acest context, Înalta Curte apreciază că în mod corect curtea de apel a reţinut că prin Hotărârea pronunţată în Cauza B., CJUE a interpretat dispoziţii ale Directivei 2001/29/CE, care are ca obiectiv crearea unui cadru juridic general şi flexibil la nivelul Uniunii, care să sprijine dezvoltarea societăţii informaţionale şi adaptarea şi completarea normelor actuale în materia dreptului de autor şi a drepturilor conexe pentru a ţine seama de faptul că dezvoltarea tehnologică a făcut să apară noi forme de exploatare a operelor protejate.

Armonizarea urmărită de această directivă nu vizează formele "tradiţionale" de comunicare publică, precum reprezentarea sau executarea directă a unei opere, în faţa unui public prezent la locul comunicării, astfel cum s-au desfăşurat evenimentele în litigiu, organizate de către recurent.

Dezlegarea dată de CJUE prin hotărârea invocată de recurent, subliniază tocmai excluderea din domeniul de aplicare al Directivei 29/2001 a acelor aspecte deja reglementate prin convenţii internaţionale, din care s-au născut obligaţii în sarcina Uniunii Europene, fără ca prin Directivă să se fi adus modificări de reglementare, de natură a schimba conţinutul raporturilor juridice create la nivel internaţional (precum Convenţia de la Berna) sau chiar de a suprima obligaţiile anterioare.

Prin raportare la dispoziţiile art. 15 şi art. 13 lit. f) din Legea 8/1996 (corespunzătoare art. 11 din Convenţia de la Berna), recurentul-pârât a realizat acte de comunicare directă publică directă a operelor muzicale prin organizarea de concerte destinate publicului în perioada 27.05.2013-15.05.2016 în Municipiul Târgu Mureş, având calitatea de utilizator în sensul Deciziei ORDA nr. 2013/2011, situaţie în care avea obligaţia achitării remuneraţiilor legal datorate pentru comunicarea publică a operelor muzicale ce reprezintă drepturi patrimoniale de autor, în cuantumul stabilit prin Metodologie.

Ca atare, urmează a fi înlăturată ca nefondată şi această critică dezvoltată pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Într-un ultim motiv de recurs, recurentul critică necenzurarea în apel a cheltuielilor de judecată la care a fost obligat în primă instanţă, în condiţiile în care pretenţiile reclamantei au fost admise în parte, potrivit sentinţei tribunalului.

Înalta Curte constată că o atare critică prin care se tinde la susţinerea unui aspect de proporţionalitate nu este una de nelegalitate, nefiind susceptibilă de încadrare în niciuna dintre ipotezele art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în M. Oficial nr. 181 din 5 martie 2020; drept urmare, aceste susţineri nu pot fi analizate în prezentul recurs.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în aplicarea prevederilor art. 497 rap. la art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul formulat de pârât, în cauză nefiind întrunite cerinţele cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 sau pct. 8, invocate sau recalificate de instanţă.

În temeiul dispoziţiilor art. 451 - 453 din C. proc. civ., se va dispune obligarea recurentului-pârât la achitarea cheltuielilor de judecată efectuate în recurs de către intimată, conform dovezilor ce rezultă de la dosar, constând în onorariu de avocat în sumă de 2.975 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Târgu Mureş, prin Primar, împotriva deciziei nr. 494A din data de 27 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Obligă pe recurentul-pârât Municipiul Târgu Mureş, prin Primar, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.975 RON către intimata-reclamantă A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 ianuarie 2021.