Recurrence in cassation annulled for failure to frame factual disputes on property sale price within statutory grounds of illegality

Şedinţa publică din data de 27 februarie 2020

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată sub nr. x/2017, reclamanta x a chemat în judecată pe pârâtul A. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună: obligarea acestuia la plata sumei de 105.000 euro, echivalentul sumei de 477.183 RON, calculat la cursul BNR din data de 03.03.2017, 1 euro=4,5446 RON, reprezentând contravaloarea preţului de vânzare achitat cu bună-credinţă în conformitate cu dispoziţiile antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x/25.03.2008, pentru imobilul B., situat în localitatea Costeştii din Vale, judeţul Dâmboviţa, cu număr cadastral x şi intabulat în cartea funciară nr. x Costeştii din Vale; notarea în cartea funciară a interdicţiei de a înstrăina imobilul menţionat până la plata integrală şi efectivă a pretenţiilor solicitate; obligarea pârâtului A. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, în temeiul dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă, pârâtul a solicitat admiterea, în parte, a acţiunii şi compensarea sumelor până la cea mai mică datorie între părţi.

Pe calea cererii reconvenţionale, s-a solicitat ca, în urma probelor ce se vor administra, să fie obligată reclamanta-pârâtă să achite pârâtului-reclamant suma de 28.800 RON, reprezentând chiria aferentă perioadei 01.02.2015- 01.02.2017, precum şi penalităţile aferente acesteia, de 0,5%, pentru fiecare zi de întârziere ce depăşeşte 5 zile calendaristice de la data scadentă, calculate de la scadenţă şi până la plata efectivă a acestora.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa

Prin sentinţa civilă nr. 179 din 30 ianuarie 2018, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta S.C. "C." S.R.L.; a obligat pârâtul la plata sumei de 105.000 euro, echivalentul a 477.183 RON, sumă calculată la cursul BNR din 03.03.2017; a respins capătul de cerere privind notarea interdicţiei de înstrăinare în cartea funciară până la plata integrală a preţului; a admis cererea reconvenţională şi a obligat reclamanta pârâtă la plata sumei de 28.800 RON, reprezentând chiria aferentă perioadei 01.02.2015-01.02.2017, precum şi a penalităţilor aferente acesteia, în cuantum de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere, ce depăşeşte 5 zile calendaristice de la data scadentă, calculate de la scadenţă până la plata efectivă a sumei datorate; a compensat cele două creanţe reciproce în sensul obligării pârâtului reclamant la plata sumei de 448.383 RON către reclamanta pârâtă, sumă din care se vor scădea penalităţile de întârziere de 0,5% zi de întârziere; a obligat pârâtul reclamant la plata sumei de 5.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată; a obligat reclamanta pârâtă la plata către pârâtul reclamant a sumei de 3.970 RON, reprezentând cheltuieli de judecată; a compensat cele două creanţe, astfel încât pârâtul reclamant va achita reclamantei pârâte suma de 1.030 RON cu titlu de onorariu apărător.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel toate părţile litigiului.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti

Prin decizia nr. 3067 din 12 decembrie 2018, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a respins, ca nefondate, apelurile exercitate în cauză.

4. Calea de atac formulată în cauză

Această ultimă hotărâre a fost atacată pe calea recursului de către pârâtul reclamant A..

Recurentul susţine incidenţa motivelor de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ., invocând următoarele aspecte:

Curtea de Apel, prin decizia pronunţată, a ignorat apărările acestuia şi nu a oferit o motivare în legătură cu argumentele recurentului privind plăţile invocate de reclamantă - de ce unele sunt considerate valabile, iar altele nu. De altfel, instanţa a arătat că îmbrăţişează motivarea judecătorului fondului, fără, însă, a prezenta argumente în acest sens.

Recurentul nu este de-acord cu raţionamentul expus prin decizia nr. 3067 din 12 decembrie 2018 şi afirmă că hotărârea în cauză încalcă autoritatea de lucru judecat, întrucât se reţine că o parte din plata preţului este dovedită prin înscrisul sub semnătură privată intitulat "chitanţă" din 25.03.2008, deşi prin încheierea din 25.07.2016, pronunţată în dosarul nr. x/2010, definitivă, se menţionează că respectiva sumă de bani nu a fost primită (la pagina 4, paragraful 7).

Instanţa de fond, în mod greşit, a apreciat, la pagina 3 a sentinţei că pârâtul ar fi primit suma de 50.000 euro la data încheierii antecontractului, deşi, din probatoriul administrat în dosarul nr. x/2010 şi reţinut prin hotărârile pronunţate, rezultă că antecontractul nu reflectă realitatea, iar diferenţa de 55.000 euro ar fi fost primită de pârât la 09.10.2015. Or, la această dată, partea a primit suma de 145.767,60 RON, echivalentul a 32.830 euro, şi nu 55.000 euro, decizia atacată menţinând acest raţionament greşit.

În temeiul principiului restabilirii situaţiei anterioare, pârâtul a fost obligat la restituirea către reclamantă a sumei de 105.000 euro, reprezentând contravaloarea preţului de vânzare achitat în baza antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x/25.03.2008.

Instanţele anterioare nu au avut în vedere înscrisurile depuse de pârât pe cale de apărare şi nici cele depuse de partea adversă pentru a reţine situaţia exactă care a condus la întocmirea pro causa a antecontractului nr. x din 25.03.2008. Astfel, pârâtul a fost cercetat penal într-un dosar de către DIICOT Dâmboviţa şi i s-a pus sechestru pe imobil. Reprezentantul reclamantei, prin interpuşi, a ajuns la pârât şi i-a promis că poate ridica sechestrul judiciar înfiinţat de organele de urmărire penală şi că, în viitor, după finalizarea acestei situaţii, va cumpăra ferma la preţul pieţei, după ridicarea sechestrului. Pârâtul a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare fără a primi o sumă de bani. De altfel, intimata nu probează că ar avea acea sumă de bani în contabilitate.

Recurentul arată că, în dosarul nr. x/2010 al Judecătoriei Găeşti, în care s-a respins definitiv cererea reclamantei de a se constata valabilă vânzarea-cumpărarea fermei Jirlău, precum şi în care s-a constatat nulitatea absolută a antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x/25.03.2008, reclamantul a depus mai multe înscrisuri în susţinerea cererii de chemare în judecată: o chitanţă datată 10.03.2008, din care rezultă că s-au promis spre vânzare imobile pentru suma de 105.000 euro, din care s-au achitat 30.000 euro; o chitanţă din 25.03.2008, care probează că reclamanta ar fi plătit pârâtului suma de 40.000 euro, restul urmând a fi achitat la definitivarea actului de vânzare-cumpărare; o dispoziţie de caserie din 23.03.2008, prin care se presupune că pârâtul ar fi încasat suma de 148.928 RON, echivalentul a 40.000 euro; o chitanţă datată 25.03.2008, prin care se pretinde că, în cauză, D. ar fi remis pârâtului suma de 20.000 euro, restul urmând a fi plătită la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare; antecontractul nr. x din 25.03.2008 cu dată certă, din care reiese că s-ar fi achitat un avans de 50.000 euro.

În timpul respectivului proces, singura sumă remisă pârâtului a fost de 145.767,60 RON, echivalentul a 32.830 euro, valoare precizată de reclamantă şi în prezenta cauză, la fila x. Din înscrisurile depuse la dosar până la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x/2008 se presupune că reclamanta i-ar fi achitat suma de 140.000 euro, la care se adaugă suma de 40.000 euro - rezultată din echivalentul sumei de 148.928 RON, la cursul BNR din 23.03.2008, de 3,723 RON/euro.

În faţa instanţelor de fond s-a susţinut că în contractul de închiriere din 18.06.2008, întocmit între aceleaşi părţi şi pentru acelaşi imobil, în cadrul art. 2 alin. (1) se menţionează că, pentru imobilele ce formează obiectul contractului, s-a achitat un avans de 20.000 euro, în condiţiile în care, conform actelor menţionate mai sus, se presupune că s-a plătit suma de 180.000 euro. A fost evident pentru instanţe de ce nu s-a consemnat în contract achitarea sumei de 140.000 euro şi 148.928 RON, motiv pentru care s-a şi pronunţat soluţia de constatare a nulităţii absolute a antecontractului de vânzare-cumpărare, cu motivarea, pe de o parte, că acel contract care a stat la baza cererii de chemare în judecată, prin care să se constate valabilă vânzarea-cumpărarea, a fost întocmit pro causa, pentru a se încerca îndepărtarea sechestrului aplicat de DIICOT, iar, pe de altă parte, că pârâtului nu i-au fost remise sume de bani.

În dosarul nr. x/2008, având ca obiect contestaţie la măsurile asigurătorii dispuse de DIICOT, s-a reţinut achitarea unui avans de 50.000 euro, cu toate că din înscrisuri s-a presupus că suma plătită era mult mai mare.

În aceeaşi contestaţie, se susţine că, ulterior încheierii antecontractului, s-au mai efectuat plăţi, rămânând de achitat aproximativ 30.000 euro. Din niciun înscris aflat la dosar, în perioada 25.03.2008-12.06.2009, nu se mai presupune că s-au achitat şi alte sume de bani.

În dosarul nr. x/2010, reclamanta a susţinut îndeplinirea obligaţiei de achitare a preţului convenit prin antecontractul de vânzare-cumpărare invocat, însă pricina a fost amânată pentru mai multe termene urmare a solicitării instanţei de a se face dovada achitării integrale a sumei. În condiţiile în care, conform înscrisurilor din perioada 10.03.2008-25.03.2008, a rezultat că reclamanta ar fi plătit suma de 180.000 euro, nu se înţelege de ce, în timpul procesului, aceasta a mai făcut o plată de 145.767,60 euro, echivalentul a 32.830 euro.

La pagina nr. 5 a cererii de chemare în judecată, unde reclamanta prezintă ce sume de bani au fost remise, se menţionează chitanţa din 10.03.2008 pentru suma de 30.000 euro, chitanţa din 23.03.2008 pentru suma de 40.000 euro, chitanţa din 25.03.2008 pentru suma de 20.000 euro şi extrasul de cont pentru suma de 145.767,60 RON, echivalentul a 32.830 euro la 09.10.2015, în total suma de 122.830 euro. Nu se regăseşte, în raport de apărările şi înscrisurile depuse în dosarul nr. x/2010 al Judecătoriei Găeşti, dispoziţia de casierie nr. 15/23.03.2008 vizând suma de 148.928 RON, echivalentul a 40.000 euro, şi valoarea antecontractului de vânzare-cumpărare, respectiv 50.000 euro.

Recurentul contestă dispoziţia de obligare la plata cheltuielilor de judecată în condiţiile în care a recunoscut parţial pretenţiile reclamantei - 145.767,60 RON, primite la 09.10.2015, astfel încât consideră că nu mai datorează asemenea cheltuieli, în condiţiile în care instanţa de control judiciar va acorda pretenţiile recunoscute.

Pentru toate argumentele aduse, solicită admiterea recursului, schimbarea, în parte, a deciziei atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată pentru suma de 145.767,60 RON şi a exonerării de la plata cheltuielilor de judecată.

5. Apărările formulate în cauză

La 18 iunie 2019, intimata S.C. "C." S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului, pentru neîncadrarea criticilor în motivele de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

7. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosarul de recurs.

Nu au fost depuse puncte de vedere la raport.

Recurentul a timbrat recursul cu suma de 3.660 RON, potrivit dovezii de la dosar recurs.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul sub aspectul posibilităţii de încadrare a criticilor formulate în cazurile de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar, în conformitate cu prevederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. statuează că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Tribunalul Dâmboviţa, prin sentinţa civilă nr. 179 din 30 ianuarie 2018, a dispus următoarele: a admis, în parte, acţiunea şi a obligat pârâtul la plata sumei de 105.000 euro, aplicând principiul repunerii părţilor în situaţia anterioară încheierii antecontractului în cauză; a admis cererea reconvenţională şi a obligat reclamanta pârâtă la plata chiriei aferente perioadei 01.02.2015-01.02.2017 - suma de 28.800 RON, precum şi a penalităţilor aferente acesteia în cuantum de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere; fiind vorba de bunuri de acelaşi gen, a compensat cele două creanţe reciproce, pârâtul având de achitat către reclamanta pârâtă suma de 448.383 RON, din care se vor scădea penalităţile de întârziere; a obligat pârâtul la plata sumei de 5.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată; a obligat reclamanta pârâtă la plata către intimat a sumei de 3.970 RON cheltuieli de judecată; a compensat cele două creanţe, astfel încât pârâtul reclamant are de achitat reclamantei suma de 1.030 RON.

Curtea de Apel a confirmat soluţia primei instanţe şi a stabilit, pe baza probatoriului administrat, că a fost achitat de către promitentul cumpărător preţul din antecontract, astfel că, în virtutea prevederilor art. 1254 alin. (3) C. civ., se impune restituirea prestaţiilor executate în temeiul contractului a cărui nulitate s-a constatat.

Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 488 pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ. au fost invocate în mod formal de către recurent, nefiind găsite în cadrul memoriului de recurs critici care să se poată circumscrie acestor motive de casare.

Astfel, deşi se reproşează o nemotivare a hotărârii în privinţa apărărilor în legătură cu plăţile invocate de reclamantă, de ce unele sunt considerate valabile, iar altele nu, critica nu poate fi subsumată ipotezei de nelegalitate reglementată prin art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât nu conturează nesoluţionarea unor motive de apel ori o motivare insuficientă a acestora. Cercetarea valabilităţii unor plăţi, pentru a se verifica dacă într-adevăr s-a plătit preţul din antecontractul de vânzare-cumpărare nr. x/2008 reprezintă un aspect de temeinicie a hotărârii, necenzurabil în recurs, unde se poate cere casarea hotărârii numai pentru "motive de nelegalitate’’.

Se mai invocă o pretinsă încălcare a autorităţii de lucru judecat din perspectiva faptului că, în apel, s-a reţinut că o parte din plata preţului a fost dovedită prin chitanţa din 25.03.2008, deşi în încheierea din 25.07.2016, pronunţată în dosarul nr. x/2010, se arată că suma respectivă nu a fost primită.

Criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. nu se circumscriu acestui text de lege.

Astfel, art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. se referă la încălcarea autorităţii de lucru judecat sub aspect negativ, ceea ce rezultă din coroborarea acestei dispoziţii cu cea a art. 497 teza finală din acelaşi cod, care prevede, în caz de admitere a excepţiei autorităţii de lucru judecat, o soluţie de respingere a acţiunii, ca inadmisibilă.

Or, recurentul nu a invocat critici din care să rezulte că, din litigiul de faţă şi celelalte procese vizând imobilul pentru care s-a încheiat antecontractul nr. x/25.03.2008, există o identitate de părţi, obiect, cauză, astfel cum presupune autoritatea de lucru judecat, sub aspect negativ.

În realitate, recurentul se prevalează de anumite probe administrate şi apărări formulate în litigiile anterioare, referindu-se în mod generic, la statuări de fapt ale instanţelor anterioare în legătură cu asemenea dovezi, în ceea ce priveşte sumele primite de către pârât pentru imobilul - Fermă din litigiul de faţă.

O astfel de exprimare lipsită de concreteţe în legătură cu hotărârile judecătoreşti pronunţate în celelalte litigii nu permite o eventuală verificare, în prezentul recurs, din perspectiva aspectului pozitiv al lucrului judecat în respectivele procese.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se reţine că nu au fost identificate aspecte privind greşita interpretare şi aplicare a legii de către instanţa de apel, prin memoriul de recurs fiind reiterate considerente faptice referitoare la fondul cauzei.

De fapt, întreaga argumentaţie a cererii de recurs se rezumă la ideea că reclamanta nu ar fi plătit întrega sumă cu titlu de preţ conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2008 pentru imobilul B. - 105.000 euro, pârâtul recunoscând primirea sumei de 145.767,60 RON, la 09.10.2015, şi fiind de-acord cu restituirea diferenţei către reclamantă, după compensarea cu chiria neachitată şi penalităţile de întârziere. Aceste chestiuni nu pot fi examinate în prezentul recurs, întrucât implică aprecierea asupra probatoriului valorificat în dosar în etapele procesuale anterioare, pentru a statua dacă se impune repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x/25.03.2008, respectiv cercetarea dacă preţul a fost achitat de către cumpărător vânzătorului şi în ce cuantum. Se tinde, aşadar, la o devoluare a fondului şi la o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă, ceea ce este incompatibil cu calea de atac a recursului în cadrul căreia se verifică exclusiv chestiuni ce vizează corecta interpretare şi aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, fiind exclusă verificarea temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Nici critica vizând dispoziţia de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, în contextul recunoaşterii parţiale a pretenţiilor solicitate de reclamantă prin acţiune, nu poate fi cenzurată în prezenta cale de atac.

Critica recurentului în legătură cu cheltuielile de judecată la care a fost obligat în primă instanţă se plasează în contextul în care s-ar admite prezentul recurs, cu consecinţa casării deciziei atacate şi, în final, a obligării recurentului la plata sumei de bani de 145.767,60 RON, recunoscute de acesta. Prin urmare, nu reprezintă o veritabilă combatere a dispoziţiei instanţei de fond privind acordarea cheltuielilor de judecată, ci recurentul raportează cheltuielile de judecată la o presupusă soluţie a instanţei de recurs, care, de altfel, pentru argumentele deja arătate, este în sensul respingerii căii de atac.

Nu în ultimul rând, trebuie menţionat că toate criticile din recurs reprezintă o reluare întocmai a motivelor de apel, recurentul nespecificând, în mod concret, care sunt pretinsele greşeli proprii instanţei de control judiciar anterioare, care să poată fi supuse controlului de legalitate specific recursului.

Or, această modalitate de redactare a motivelor de recurs, prin copierea criticilor din apel, nu respectă exigenţele dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) cu referire la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., care implică dezvoltarea unor critici de nelegalitate punctuale şi riguroase în legătură cu dezlegările date, în drept, de instanţa de apel.

Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea aspectelor de nelegalitate a deciziei pronunţate de instanţa a cărei hotărâre se atacă, precum şi încadrarea acestora în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică pentru ca instanţa de recurs să poată exercita controlul de legalitate, cerinţă care nu este îndeplinită în cazul de faţă raportat la considerentele arătate.

Aşa fiind, cum susţinerile recurentului nu se grefează pe motivele de nelegalitate invocate, art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ. şi cum, în speţă, nu pot fi reţinute în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ. motive de ordine publică, Înalta Curte va anula recursul în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei nr. 3067 din 12 decembrie 2018 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 februarie 2020.