Competence conflict over compensation claim for abuzively seized property resolved in favor of the property location tribunal

Asupra conflictului negativ dedus judecăţii, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 21 octombrie 2019 pe rolul Tribunalului Hunedoara, secţia I civilă, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (A.A.A.S.) solicitând anularea deciziei nr. 128 din 4 octombrie 2019 emise de pârâtă; obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii, prin care să propună acordarea de despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv, imobil constând în casă de locuit, anexe şi teren intravilan în suprafaţă de 6014 mp, acesta fiind situat în Călan, str. x (fostă 30 decembrie, nr. 97), înscris în CF nr. x Crişeni (Călan), nr. top. x, 650, cu deducerea sumei de 43.597 RON acordată antecesorilor reclamantei conform sentinţei civile nr. 4973/24.12.1979 a Judecătoriei Deva; obligarea pârâtei la transmiterea noii decizii împreună cu dosarul aferent Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor în vederea acordării efective a despăgubirilor conform prevederilor Legii nr. 165/2013.

Acţiunea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi ale Legii nr. 165/2013.

Prin sentinţa civilă nr. 31 din 14 ianuarie 2020, Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată de pârâtă, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut că nu sunt incidente dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 întrucât acestea stabilesc competenţa în materia contestaţiilor împotriva deciziilor emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, iar, în speţă, entitatea învestită cu soluţionarea notificării a fost Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, cu sediul în Bucureşti, aspect de natură a atrage incidenţa dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din legea nr. 10/2001.

Învestit prin declinare, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a pronunţat sentinţa civilă nr. 841 din 30 iulie 2020, prin care a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Hunedoara, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În motivarea hotărârii pronunţate, instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 111/2019, în vigoare de la 31 mai 2019, potrivit cărora deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi art. 34 din lege, pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Constatând că, în cauză, se contestă Decizia nr. 128 din 4 octombrie 2019, emisă de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, în temeiul dispoziţiilor art. 33 din Legea nr. 65/2013, cu privire la imobilul situat în Călan, str. x, jud. Hunedoara, a reţinut caracterul de ordine publică a dispoziţiilor prin care se stabileşte competenţa de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva deciziilor emise în baza art. 33 din Legea nr. 165/2013 şi a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Hunedoara.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Astfel, Înalta Curte constată că Tribunalul Hunedoara şi Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, prima instanţă reţinând că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, în timp ce Tribunalul Bucureşti a stabilit competenţa de soluţionare a pricinii prin raportare la textul de lege anterior menţionat.

În cauză, prin demersul judiciar iniţiat la 21 octombrie 2019, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (A.A.A.S.) solicitând anularea deciziei nr. 128 din 4 octombrie 2019 emise de pârâtă; obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii, prin care să propună acordarea de despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv, imobil constând în casă de locuit, anexe şi teren intravilan în suprafaţă de 6014 mp, acesta fiind situat în Călan, str. x (fostă 30 decembrie, nr. 97), înscris în CF nr. x Crişeni (Călan), nr. top. x, 650, cu deducerea sumei de 43.597 RON acordată antecesorilor reclamantei conform sentinţei civile nr. 4973/24.12.1979 a Judecătoriei Deva; obligarea pârâtei la transmiterea noii decizii împreună cu dosarul aferent Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor în vederea acordării efective a despăgubirilor conform prevederilor Legii nr. 165/2013.

Raportat la obiectul litigiului, astfel cum a fost anterior arătat, precum şi la faptul că pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului este entitatea învestită cu soluţionarea notificării, în temeiul art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 10/2001, respectiv instituţia care a emis decizia contestată, pentru stabilirea instanţei competente a soluţiona pricina au relevanţă dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, modificate prin Legea nr. 111/2019, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 418 din 28 mai 2019, în vigoare din 31 mai 2019.

Potrivit acestor prevederi legale, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 prevede următoarele:

"Entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează: a) în termen de 12 luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de până la 2.500 de cereri; b) în termen de 24 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr cuprins între 2.500 şi 5.000 de cereri; c) în termen de 36 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de peste 5.000 de cereri."

Noţiunea de "entitate învestită de lege" ce are obligaţia soluţionării cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, la care se referă art. 33 din Legea nr. 165/2013, este explicitată la art. 3 alin. (1), pct. 4 din Legea nr. 165/2013, în sensul că au această semnificaţie următoarele structuri cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii: a) unitatea deţinătoare, în înţelesul Hotărârii Guvernului nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/1999, republicată; b) entitatea învestită cu soluţionarea notificării, în înţelesul Hotărârii Guvernului nr. 250/2007, cu modificările şi completările ulterioare; c) comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orăşeneşti şi municipale constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; d) comisia judeţeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase şi comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România; f) Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică; g) Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, înfiinţată potrivit legii.

Prin urmare, în raport de cele anterior reţinute, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara, în a cărei rază teritorială se află imobilul, obiect al deciziei a cărei anulare se solicită.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 ianuarie 2021.