Territorial and material jurisdiction for tort damages claiming delayed issuance of restitution payment titles

Asupra conflictului negativ dedus judecăţii, constată următoarele:

Prin cererea ce chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la 16 ianuarie 2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, ca prin hotărârea ce va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare, calculată la suma de 419.971,55 RON, începând de la scadenţa fiecărei tranşe a despăgubirii şi raportat la 23 mai 2013 (data depunerii documentaţiei complete în vederea emiterii titlului de plată) până la 28 decembrie 2018 (data emiterii efective a titlului de plată), în vederea acoperirii prejudiciului creat prin fapta ilicită a pârâtei de a refuza emiterea unui titlu de plată în valorificarea titlului de despăgubire, constituit din Decizia nr. 7355/18.11.2009; a sumei reprezentând actualizarea cu indicele de inflaţie a cuantumului despăgubirii 419.971,55 RON ce a făcut obiectul Titlului de plată nr. x din 28 decembrie 2018, începând cu scadenţa fiecărei tranşe de plată până la data emiterii titlului.

La 21 februarie 2020, reclamantul a depus precizări prin care a arătat că pârâta a soluţionat cererea de emitere a titlului de plată la 21 iunie 2014, refuzând emiterea respectivului titlu de plată, prin adresa înregistrată sub nr. x/SSET. Respectivul refuz a fost sancţionat de către instanţele de judecată prin sentinţa civilă nr. 88 din 21 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Dolj, sentinţă menţinută de Curtea de Apel Craiova prin decizia civilă nr. 3282 din 6 decembrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, ANRP fiind obligată să emită în favoarea reclamantului titlul de plată. Prin soluţiile pronunţate cu putere de lucru judecat, s-a stabilit caracterul ilicit al refuzului ANRP de a emite titlu de plată, reţinându-se cu autoritate de lucru judecat şi caracterul complet al documentaţiei depuse la 23 mai 2013.

Prin sentinţa civilă nr. 3943 din 17 iulie 2020, Judecătoria Sectotului 1 Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată de pârâtă, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 94 C. proc. civ., judecătoria judecă doar cererile având unul dintre obiectele menţionate la lit. a)-k), tribunalul având plenitudine de competenţă, cu excepţia acelor cauze date prin lege în competenţa altei instanţe, conform art. 95 C. proc. civ.

S-a reţinut că pentru valorificarea Deciziei nr. 7355 privind acordarea de despăgubiri, prin care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a decis emiterea titlului de despăgubire în favoarea reclamantului, se va urma procedura prevăzută de Capitolul V1 din Titlului VII din Legea nr. 247/2005, modificată şi completată prin O.U.G. nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Ca situaţie de fapt s-a reţinut că pârâta a emis, la 28 decembrie 2018, titlul de plată în cuantum de 419.971,55 RON pe numele reclamantului, acesta fiind înştiinţat, la 28 decembrie 2019, despre emiterea titlului de plată reprezentând contravaloarea primei tranşe din despăgubirile cuvenite conform Legii nr. 165/2013.

Apreciind că instanţa a fost învestită cu o acţiune în despăgubiri prin care reclamantul urmăreşte repararea prejudiciului produs de fapta ilicită a pâtâtei, concretizată în întârzierea nejustificată de a emite titlul de plată şi reţinând că pentru plata despăgubirii principale s-a urmat procedura prevăzută de Legea nr. 165/2013, iar reclamantul nu şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004, în temeiul art. 35 din Legea nr. 165/2013, a constatat că revine secţiei civile a Tribunalului Dolj competenţa de soluţionare a cauzei.

Învestit prin declinare, Tribunalul Dolj a pronunţat sentinţa civilă nr. 634 din 16 noiembrie 2020, prin care a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectotului 1 Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În motivarea hotărârii pronunţate, instanţa a reţinut că cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată de către reclamant, se întemeiază pe dispoziţiile C. civ. privind răspunderea civilă delictuală având în vedere fapta ilicită a pârâtei de a refuza emiterea titlurilor de plată, iar nu pe dispoziţiile legii speciale.

Referitor la competenţa secţiilor civile ale tribunalului de a soluţiona litigiile ce decurg din aplicarea Legii nr. 165/2013, indiferent de titularul acţiunii, s-a reţinut, în esenţă, că a fost atribuită acestor secţii competenţa de soluţionare atât a contestaţiilor împotriva deciziilor emise de entităţile deţinătoare sau învestite de lege cu soluţionarea notificărilor, cât şi împotriva celor emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, în scopul diminuării duratei procedurii, prin menţinerea competenţei instanţei de contencios administrativ de soluţionare a contestaţiilor formulate de prefect neputând fi înregistrată nicio accelerare a procesului de restituire.

În acest context, se apreciază greşită interpretarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, potrivit căreia dispoziţiile art. 35 alin. (1)1 din Legea nr. 165/2013 se interpretează în sensul că toate litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor legii anterior menţionate sunt de competenţa secţiilor civile ale tribunalelor, inclusiv litigiile în pretenţii, întemeiate pe dispoziţiile dreptului comun.

Reţinând că instanţa a fost învestită cu o acţiune în pretenţii, întemeiată în drept pe dispoziţiile privind răspunderea civilă delictuală, a cărei valoare este de 121.087,89 RON, după preţuirea reclamantului, în raport de dispoziţiile art. 94 alin. (1), lit. k) şi art. 95 alin. (1) din C. proc. civ., coroborate cu art. 98 şi art. 99 alin. (2) din acelaşi act normativ, a apreciat că revine judecătoriei competenţa materială de soluţionare a cauzei, competenţa fiind declinată în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea ce chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la 16 ianuarie 2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, ca prin hotărârea ce va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare, calculată la suma de 419.971,55 RON, începând de la scadenţa fiecărei tranşe a despăgubirii şi raportat la 23 mai 2013 (data depunerii documentaţiei complete în vederea emiterii titlului de plată) până la 28 decembrie 2018 (data emiterii efective a titlului de plată), în vederea acoperirii prejudiciului creat prin fapta ilicită a pârâtei de a refuza emiterea unui titlu de plată în valorificarea titlului de despăgubire, constituit din Decizia nr. 7355/18.11.2009; a sumei reprezentând actualizarea cu indicele de inflaţie a cuantumului despăgubirii de 419.971,55 RON, ce a făcut obiectul Titlului de plată nr. x din 28 decembrie 2018, începând cu scadenţa fiecărei tranşe de plată până la data emiterii titlului.

Cererea introductivă de instanţă, astfel cum a fost precizată de reclamant prin răspunsul la întâmpinarea formulată de pârâtă, are ca obiect despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin fapta ilicită a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor de a emite cu întârziere titlurile de plată, se întemeiază pe dispoziţiile C. civ. privind răspunderea civilă delictuală şi are două capete de cerere principale care au aceeaşi cauză.

Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, la temeiul juridic al acesteia, astfel cum a fost anterior arătat, precum şi la valoarea obiectului cererii, estimată provizoriu de reclamant la 121.087,89 RON, pentru stabilirea instanţei competente material a soluţiona pricina nu au relevanţă dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, ce vizează exclusiv litigiile privind modalitatea de aplicare a acestei legi, fiind incidente dispoziţiile de drept comun prevăzute de art. 94 alin. (1) lit. k) C. proc. civ. potrivit cărora: "Judecătoriile judecă, în primă instanţă, (...) orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti", coroborate cu cele ale art. 99 alin. (2) din acelaşi act normativ.

Sub aspectul determinării competenţei teritoriale în prezentul litigiu, sunt aplicabile dispoziţiile art. 107 C. proc. civ. ce instituie regula generală de stabilire a competenţei teritoriale, prevederile alin. (1) statuând în sensul introducerii cererii de chemare în judecată la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

În litigiul pendinte, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti este instanţa în a cărei circumscripţie teritorială se află sediul pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor din Bucureşti, Calea x.

Din perspectiva celor expuse, în raport de textele de lege invocate, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 ianuarie 2021.