Appeal against suspension of revision quashed for failure to state cassation grounds; suspension ruling stands.

Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin încheierea de şedinţă din data de 15 septembrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a dispus suspendarea judecăţii cererii de revizuire formulată de petentul A. împotriva deciziei civile nr. 100 din 13 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019, potrivit dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., având în vedere că petentul nu a cerut judecarea cauzei în lipsă şi nici nu s-a prezentat la dezbateri.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petentul A., la data de 22 septembrie 2020.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 05 octombrie 2020 şi repartizat aleatoriu, spre soluţionare, completului de filtru nr. 10.

Prin recursul formulat, neîncadrat în drept, recurentul a arătat că actul procedural, constând într-o încheiere de şedinţă, nu este semnat, fiind încălcate dispoziţiile art. 426 alin. (5) şi art. 427 C. proc. civ., precum şi dispoziţiile cuprinse în Regulamentul de ordine interioară al instanţelor, situaţie faţă de care acesta este lovit de nulitate, neputând fi luat în considerare.

A arătat, totodată, că solicită desfiinţarea hotărârii şi sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la săvârşirea infracţiunilor de neglijenţă în serviciu şi santaj, săvârşite de către magistraţii acestei instituţii.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a căii de atac.

Prin raport s-a reţinut că, în opinia raportorului, recursul nu respectă cerinţa de formă a încadrării criticilor formulate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., respectiv că cererea de recurs nu cuprinde motive de nelegalitate care să vizeze hotărârea atacată, cerinţă a cărei lipsă este sancţionată cu nulitatea potrivit art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.

Raportul întocmit la data de 13 noiembrie 2020, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în complet de filtru şi comunicat părţii.

Nu s-a formulat punct de vedere la raport.

Examinând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepţia nulităţii recursului reţinută prin raport, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Aşadar, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

În cauză, prin motivele de recurs, recurentul A. nu a arătat în ce constă nelegalitatea încheierii atacate, prin raportare la soluţia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, care a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ci s-a limitat să învedereze că încheierea comunicată nu este semnată, contrar dispoziţiilor art. 426 alin. (5) şi art. 427 C. proc. civ. şi Regulamentului de ordine interioară al instanţelor de judecată.

Având în vedere că recurentul nu a arătat care sunt criticile care susţin nelegalitatea încheierii atacate, iar în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecăţii nu îndeplineşte cerinţele prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 486 alin. (3) din acelaşi act normativ.

Cu privire la aspectele referitoare la lipsa semnăturii membrilor completului de judecată de pe exemplarul hotărârii care i-a fost comunicată, Înalta Curte reţine că potrivit art. 426 alin. (6) din C. proc. civ. şi art. 131 alin. (5) din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, hotărârea judecătorească se întocmeşte în două exemplare originale, dintre care unul se ataşează la dosarul cauzei, iar celălalt se depune spre conservare la dosarul de hotărâri al instanţei.

De asemenea, potrivit art. 427 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 131 alin. (8) din acelaşi regulament, hotărârea se comunică din oficiu părţilor, în copie, chiar dacă este definitivă.

Ca atare, împrejurarea că exemplarul comunicat, identic cu cel aflat la dosarul cauzei, nu poartă semnăturile completului de judecată se explică prin aceea că, potrivit dispoziţiilor legale mai sus indicate, hotărârea se redactează doar în două exemplare originale, purtând semnăturile membrilor completului de judecată.

Referitor la solicitarea recurentului de sesizare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se reţine că prezenta instanţă este una civilă, iar în ipoteza în care partea are suspiciuni cu privire la săvârşirea unor infracţiuni, acesta este îndreptăţit să se adreseze instanţei penale şi să facă demersurile pe care le consideră necesare în acest sens.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din data de 15 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de revizuentul A. împotriva încheierii din 15 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 martie 2021.