Jurisdiction for parental consent substitution based on minor's de facto residence despite legal domicile assignment

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Găeşti la data de 03 martie 2020 sub nr. x/2020, reclamanta A. l-a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să suplinească acordul tatălui pentru înscrierea minorei C., în clasa pregătitoare la Şcoala George Bacovia, cu sediul în Bucureşti, strada x, nr. 72, sector 4 sau, la o orice altă unitate de învăţământ de pe raza sectorului 4 Bucureşti la care vor fi locuri disponibile.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat faptul că, prin sentinţa civilă nr. 4438/2017 a Judecătoriei Sector 2, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1491/2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III- a civilă, a fost dispusă desfacerea căsătoriei dintre părţi, exercitarea, în comun, a autorităţii părinteşti asupra minorei C. şi stabilirea domiciliului minorei la pârâtă; întrucât pârâtul nu a înţeles să execute de bună voie obligaţia de a-i permite să o ia pe minoră la domiciliul acesteia, a procedat la punerea în executare a sentinţei civile nr. 4438 din 13 aprilie 2017 a Judecătoriei Sector 2. Astfel, a fost înregistrată la S.C. P..E.J D. si E. cu sediul în Târgovişte, judeţul Dâmboviţa cererea cu privire la punerea în executare a sentinţei civile menţionare, formându-se dosarul de executare nr. 588/2017.

În continuare pârâtul refuză să execute de bună voie sentinţa civilă nr. 4438 din 13 aprilie 2017 a Judecătoriei Sector 2, prin care domiciliul minorei C. a fost stabilit la reclamantă, considerându-se pe sine singurul îndreptăţit să hotărască cu privire la minoră.

Prin sentinţa civilă nr. 933 din 12 iunie 2019, Judecătoria Găeşti a dispus suplinirea consimţământului pârâtului pentru ca minora sa fie înscrisă la grădiniţa Ciupercuţa nr. 263 din Bucureşti, str. x. Cu toate acestea, minora nu frecventează, în prezent, nicio grădiniţă, întrucât tatăl refuză să pună în aplicare dispoziţiile sentinţei civile nr. 933 din 12 iunie 2019 a Judecătoriei Găeşti, invocând faptul că minora refuză orice are legătură cu reclamanta.

Prin încheierea nr. 2044 din 06 octombrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Judecătoria Găeşti a admis excepţia conexităţii, invocată de reclamantul B. în dosarul nr. x/2020 având ca obiect cererea reclamantului B., în contradictoriu cu pârâta A., prin care a solicitat instanţei suplinirea acordului parental pentru înscrierea minorei C. la grădiniţa Băduleşti din comuna Crângurile, judeţul Dâmboviţa, sau la orice alta unitate de invatamant din proximitatea domiciliului, şi a dispus conexarea acestui dosar la dosarul nr. x/2020, înregistrat primul pe rolul instanţei.

Prin sentinta civilă nr. 1165 din 13 octombrie 2020, Judecătoria Găesti a admis exceptia de necompetenţă teritorială si a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 4 Bucuresti.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că în raport de prevederile art. 114 alin. (1) din C. proc. civ. şi având în vedere că persoana ocrotită, minora C., are locuinţa stabilită la mamă prin sentinţa civilă nr. 4438/2017, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia civilă nr. 1491A/2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, competenţa aparţine Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, ca instanţă în circumscripţia căreia se află domiciliul legal al minorei.

Împrejurarea că minora locuieşte efectiv cu tatăl acesteia, împotriva voinţei mamei şi contrar celor stabilite prin hotărârea instanţei, este lipsită de relevanţă juridică, câtă vreme nu a existat un acord al părinţilor în acest sens şi nicio modificare a locuinţei prin hotărârea unei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 461 din 18 ianuarie 2021, Judecătoria sectorului 4 Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Sector 4 Bucureşti, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Găeşti şi, constatând ivit conflictul negativ de competenta, în temeiul art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., a înaintat dosarul cauzei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justitie în vederea soluţionării conflictului.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că având în vedere faptul că, la data introducerii acţiunii, minora locuia alături de tatăl său la domiciliul acestuia din comuna Crângurile, sat Crângurile de Jos, judeţul Dâmboviţa, aflată în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Găesti, în temeiul dispoziţiilor art. 130 alin. (2), raportat la art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., competenţa teritorială aparţine acestei din urmă instanţe.

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2, coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Înalta Curte reţine incidenţa dispoziţiilor art. 106 alin. (1) C. civ. care prevăd că ocrotirea minorului se realizează prin părinţi, precum şi pe cele ale art. 107 din acelaşi act normativ care dispun în sensul că:

"Procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competenţa instanţei de tutelă şi de familie stabilite potrivit legii".

Conform art. 76 al Legii nr. 76/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori şi familie vor îndeplini rolul de instanţe de tutelă şi familie, având competenţa stabilită potrivit C. civ., C. proc. civ., prezentei legi, precum şi reglementărilor speciale în vigoare".

Art. 114 C. proc. civ. prevede că:

"cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită".

În speţă, instanţele în conflict au considerat, în mod corect, că sunt aplicabile dispoziţiile art. 114 C. proc. civ., normă specială, ce instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită, derogatorie de la norma generală cuprinsă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform căreia cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Cu toate acestea, conflictul negativ de competenţă intervenit a fost determinat de interpretarea diferită a sintagmei "domiciliul sau reşedinţa persoanei ocrotite" de către instanţele ce şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionarea a cererii de ordonanţă preşedinţială.

Potrivit art. 496 alin. (1) - (4) C. civ.:"(1) Copilul minor locuieşte la părinţii săi. (2) Dacă părinţii nu locuiesc împreună, aceştia vor stabili, de comun acord, locuinţa copilului. (3) În caz de neînţelegere între părinţi, instanţa de tutelă hotărăşte, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială şi ascultându-i pe părinţi şi pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani. Dispoziţiile art. 264 rămân aplicabile. (4) Locuinţa copilului, stabilită potrivit prezentului articol, nu poate fi schimbată fără acordul părinţilor decât în cazurile prevăzute expres de lege."

Noţiunea de domiciliu sau reşedinţă a persoanei ocrotite este prevăzută de C. civ. pentru diferitele situaţii ce interesează obiectul cererilor adresate instanţei de tutelă şi de familie.

Pentru locuinţa copilului minor interesează, ca regulă, domiciliul sau reşedinţa părinţilor săi, fie al amândurora, dacă minorul locuieşte cu ambii (art. 496 alin. (1) C. civ.), fie al părintelui la care i s-a stabilit locuinţa prin acordul părinţilor sau de către instanţa de tutelă şi familie, prin hotărâre judecătorească.

În situaţia de faţă, prin sentinţa civilă nr. 4438 din 13 aprilie 2017, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, devenită definitivă prin decizia civilă nr. 1491/2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, locuinţa minorei C. a fost stabilită la domiciliul mamei în municipiul Bucureşti.

Înalta Curte reţine că, deşi domiciliul minorei a fost stabilit, prin hotărâre judecătorească, la mamă, din luna septembrie 2017 aceasta locuieşte, în fapt, cu caracter de continuitate, la domiciliul reclamantului, potrivit raportului de anchetă socială aflat la dosarul nr. x/2020 al Judecătoriei Găeşti.

Deşi este real că reclamantului nu trebuie să îi fie recunoscută decizia de a hotărî, în mod exclusiv, cu privire la domiciliul minorei, în cazul particular dedus judecăţii nu poate fi contestat că, în prezent, minora este integrată în mediul social de la domiciliul reclamantului, este înscrisă la grădiniţă şi locuieşte cu acesta de un timp îndelungat.

De altfel, procedura de executare silită demarată de mamă pentru predarea minorei nu a fost încă finalizată, ceea ce nu face decât să confirme că, în prezent, deşi domiciliul legal al minorei este la aceasta, în fapt, locuieşte de o lungă perioadă de timp la pârât.

Având în vedere că potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei minora locuieşte, în mod statornic, împreună cu tatăl său în comuna Crângurile, sat Crângurile de Jos nr. 172, judeţul Dâmboviţa, localitate aflată în circumscripţia Judecătoriei Găeşti, Înalta Curte, având în vedere dipoziţiile art. 114 C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Găeşti, scopul reglementării acestei norme de competenţă fiind în acord cu principiul ocrotirii interesului superior al minorului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta-pârâtă A., în contradictoriu cu pârâtul-reclamant B., având ca obiect "suplinire acord parental", în favoarea Judecătoriei Găeşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 martie 2021.