Territorial jurisdiction for delictual liability against company administrators: domicile of defendants controls when illicit act or prejudice location is unidentifiable

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 31 mai 2019 sub nr. x/2019, reclamanta Directia Generală a Finantelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Iaşi, în contradictoriu cu pârâţii A. şi B., a formulat acţiune în răspundere delictuală prin care a solicitat obligarea pârâţilor, în calitate de administratori la S.C. C. S.R.L. Iasi la plata sumei de 47.907 RON, reprezentând creanţă datorată bugetului consolidat al statului.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1349 din C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 2930 din 24 septembrie 2020, Judecatoria Suceava a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată de pârâţi, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

În susţinerea acestei soluţii, Judecătoria Suceava a reţinut următoarele:

În cauză, nu a fost identificat niciun motiv care să atragă competenţa teritorială a Judecătoriei Suceava, în sensul în care nu a fost precizat locul unde ar fi fost săvârşită presupusa faptă ilicită sau unde s-a produs prejudiciul şi care ar fi atras incidenţa dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ.

În acest context, faţă de domiciliile pârâţilor, menţionate în cuprinsul cărţilor de identitate aflate în copie la dosar, şi în raport de obiectul pricinii deduse judecăţii, care vizează antrenarea răspunderii civile delictuale în temeiul prevederilor art. 1349 din C. civ., competenţa aparţine Judecătoriei Iaşi, ca instanţă în a cărei circumscripţie se află domiciliile pârâţilor.

Învestită prin declinare, Judecătoria Iaşi, prin sentinţa civilă nr. 1104 din 05 februarie 2021, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus suspendarea judecării cauzei şi înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, această instanţă a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ. şi împrejurarea că la data săvârşirii faptei ilicite, 24 aprilie 2018, pârâţii aveau domiciliile în Suceava, aşa cum reise din cuprinsul înscrisului aflat la dosarului nr. x/2019 al Judecătoriei Suceava, apreciind că este lipsit de relevanţă faptul că înscrisul menţionat poartă o dată anterioară săvârşirii faptei ilicite.

Ca atare, în temeiul prevederilor art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., competenţa aparţine Judecătoriei Suceava, ca instanţă în a cărei circumscripţie se aflau domiciliile pârâţilor la data săvârşirii faptei ilicite.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Regula de drept comun în materia competenţei teritoriale este înscrisă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia, cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediu pârâtul, dacă legea nu dispune astfel.

Sunt însă situaţii în care legea stabileşte o competenţă teritorială alternativă astfel încât, pe lângă instanţa de la domiciliul pârâtului, mai sunt competente şi alte instanţe.

Regula înscrisă în art. 107 C. proc. civ. se aplică ori de câte ori nu există o dispoziţie legală care să stabilească o altă instanţă competentă din punct de vedere teritorial.

În cauza dedusă judecăţii, obiectul acţiunii cu care reclamanta Directia Generală a Finantelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Iaşi a învestit instanţa de judecată îl constituie obligarea pârâţilor A. şi B., în calitate de administratori la S.C. C. S.R.L. Iaşi, în temeiul răspunderii civile delictuale, la plata sumei de 47.907 RON, reprezentând creanţă datorată bugetului consolidat al statului.

Faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv acţiune în răspundere civilă delictuală, şi de temeiul de drept invocat, respectiv prevederile art. 1349 din C. civ., acesteia nu-i sunt incidente numai dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., care reglementează regula generală de competenţă teritorială, în sensul stabilirii acesteia în funcţie de domiciliul pârâtului, ci şi prevederile art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ.

Astfel, prin art. 113 C. proc. civ. este stabilită o competenţă teritorială alternativă, în alin. (1) pct. 9 stipulându-se că, în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligaţiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.

Prin urmare, potrivit dispoziţiilor C. proc. civ. menţionate anterior, în materia răspunderii civile delictuale sunt competente, din punct de vedere teritorial, mai multe instanţe, alegerea între acestea revenind reclamantului.

Aşadar, în cauza de faţă, ar fi competente, deopotrivă, atât judecătoria în circumscripţia căreia se află domiciliul pârâţilor, la data sesizării instanţei, în acord cu prevederile art. 107 alin. (2) din C. proc. civ., cât şi judecătoria în circumscripţia căreia s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul.

În cauza dedusă judecăţii, se reţine că reclamanta s-a adresat Judecătoriei Suceava.

Potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, dosarul Judecătoriei Suceava nr. 5618/314/2019, la data sesizării instanţei, 31 mai 2019, pârâţii aveau stabilite domiciliile în raza teritorială a Judecătoriei Iaşi, (pârâtul A. în municipiul Iaşi Şoseaua x, judeţul Iaşi şi pârâtul B. în judeţul Iaşi.), aspect relevat şi de către pârăţi, care, prin întâmpinările formulate în faţa Judecătoriei Suceava, au invocat excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe.

Pe de altă parte, pretinsa faptă ilicită vizează omisiunea îndeplinirii de către pârâţi a unor obligaţii fiscale, faptă săvârşită printr-o inacţiune sancţionată de lege. Ca atare, nu se poate identifica nici locul săvârşirii acesteia şi nici locul producerii prejudiciului în cauză, singurul criteriu aplicabil în determinarea instanţei competente teritorial fiind cel al domiciilor pârâţilor la data sesizării instanţei.

Potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente însă, în soluţionarea prezentului conflictul negativ de competenţă cu care a fost învestită, Înalta Curte reţine că aceste prevederi nu sunt incidente având în vedere că reclamantul s-a adresat unei instanţe care nu se regăsea printre cele care ar fi fost competente să soluţioneze cauza conform dispoziţiilor legale arătate.

Având în vedere că la data sesizării instanţei, pârâţii aveau stabilite domiciliile în circumscripţia Judecătoriei Iaşi, competenţa teritorială de soluţionare a pricinii revine acestei instanţe.

Pentru aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta Directia Generală a Finantelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Iaşi, în contradictoriu cu pârâţii A. şi B., având ca obiect "acţiune în răspundere delictuală", în favoarea Judecătoriei Iaşi.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Iaşi, în contradictoriu cu pârâţii A. şi B., având ca obiect "acţiune în răspundere delictuală", în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 martie 2021.