State electricity company wins appeal; restitution claim over forest expropriation payments quashed and remanded for retrial.

Asupra recursului dedus judecăţii, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 13 noiembrie 2018, pe rolul Tribunalului Caraş-Severin, secţia I civilă, sub nr. x/2018, reclamanta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A., în nume propriu şi în numele Sucursalei de Transport Timişoara, în contradictoriu cu pârâta Comuna Ciudanoviţa, prin Primar, a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 527.336,7 RON, suma fiind încasată de către pârâtă cu titlu de contravaloare pierdere de creştere şi reinstalare vegetaţie pe anul 2015, chirie anuală pe anul 2017 şi chirie anuală pe anii 2015-2016; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale de la data achitării sumelor şi până la data restituirii de către pârâtă a sumei solicitate la petitul 1.

2. Hotărârile pronunţate în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 126 din 6 februarie 2019, Tribunalul Caraş-Severin a admis excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea cauzei şi a dispus înaintarea dosarului la secţia a II-a civilă din cadrul Tribunalului Caraş-Severin, complet specializat în judecarea cauzelor cu profesionişti.

Cauza a fost înregistrată la secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Caraş-Severin la data de 04.03.2019 sub nr. x/2018*.

Prin sentinţa civilă nr. 104 din 18 martie 2019, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a completului c8 din cadrul secţiei a II-a civilă a Tribunalului Caraş-Severin şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei I civile a aceleiaşi instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 44/PI/CC din 10 aprilie 2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II a civilă, a stabilit competenţa de soluţionare materială a cauzei în favoarea secţiei I civilă a Tribunalului Caraş-Severin.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului Caraş-Severin, secţia I-a civilă, la data de 22.05.2019, sub nr. dosar x/2018

Prin sentinţa civilă nr. 998 din 26 iunie 2019, Tribunalul Caraş-Severin, secţia I civilă, a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune prin raportare la plata efectuată conform OP nr. x din 10 noiembrie 2015, invocată de către pârâtă prin notele scrise depuse la dosar.

A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A. împotriva pârâtei Comuna Ciudanoviţa prin Primar.

3. Hotărârea pronunţată în apel:

Prin decizia civilă nr. 267 din 12 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a fost respins apelul declarat de apelanta-reclamantă Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A..., în nume propriu şi în numele Sucursalei de Transport Timişoara, în contradictoriu cu intimata-pârâta Comuna Ciudanoviţa, prin Primar, împotriva sentinţei civile nr. 998 din 26 iunie 2019, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. x/2018.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, recurenta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A., în nume propriu şi în numele Sucursalei de Transport Timişoara a declarat recurs, criticând soluţia pentru nelegalitate.

În şedinţa publică din data de 21 ianuarie 2021 s-a depus un set de înscrisuri din care rezultă că Sucursala de Transport Timişoara a fost desfiinţată şi radiată de la Registrul Comerţului, făcându-se precizarea că recursul este susţinut de persoana juridică Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. în nume propriu.

În cuprinsul cererii de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, apreciind că decizia atacată este pronunţată cu încălcarea şi cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

În acest sens susţine că hotărârea atacată este pronunţată cu aplicarea greşită şi încălcarea prevederilor art. 14 din Legea nr. 225/2010, cu încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile, cu încălcarea art. 7 C. proc. civ. şi ale art. 20 din acelaşi act normativ.

Se arată că instanţa de apel, prin modul de interpretare a Deciziei nr. 67/2017 a Curţii Constituţionale, a pronunţat o hotărâre cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv art. 14 din Legea nr. 255/2010.

Învederează că, prin decizia menţionată anterior, Curtea Constituţională a stabilit că Legea nr. 255/2010 constituie reglementarea specială în materie de expropriere atunci când această măsură este dispusă în vederea realizării unor obiective specifice de interes naţional, iar Legea nr. 46/2008 este cadrul general în materia stabilirii obligaţiilor băneşti în privinţa scoaterii terenurilor din fondul forestier naţional.

Arată că art. 14 din Legea nr. 255/2010 a fost declarat parţial neconstituţional, doar în privinţa persoanelor fizice şi juridice private, situaţie care nu se regăseşte în speţă, UAT Ciudanoviţa fiind persoană de drept public, iar terenurile în discuţie aparţinând domeniului public al acesteia.

În acest context, susţine că motivarea instanţei de apel cu privire la încetarea efectelor juridice ale art. 14 din Legea nr. 225/2010 şi întemeierea cererii de chemare în judecată pe un text neconstituţional este în vădită contradicţie cu prevederile legale, în condiţiile în care Decizia nr. 67/2017 a Curţii Constituţionale viza doar cazul persoanelor fizice şi juridice private, iar excepţia de la plata taxelor prevăzute la art. 14 din Legea nr. 255/2010 se aplică întocmai în privinţa exproprierilor realizate de către stat prin reprezentanţii săi, cum este recurenta.

Învederează că acest aspect rezultă şi din modificarea Legii nr. 255/2010 prin Legea nr. 233 din 9 august 2018, iar ca argument al aplicării în continuare a art. 14 din Legea nr. 255/2010, recurenta invocă art. 6 din H.G. nr. 352 din 30 mai 2019, publicată în M.Of. nr. 474 din 11 iunie 2019.

Recurenta mai susţine că instanţa de apel nu a avut în vedere că pretenţiile recurentei erau anterioare publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 67 din 21 februarie 2017 în Monitorul Oficial din iulie 2017, dată la care dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 255/2010 produceau efecte depline, hotărârea fiind pronunţată cu aplicarea greşită şi încălcarea prevederilor art. 14 din Legea nr. 225/2010, cu încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile, cu încălcarea art. 7 C. proc. civ. şi ale art. 20 din acelaşi act normativ.

Consideră că decizia atacată este nelegală întrucât recurenta a solicitat restituirea sumei încasate de intimată cu titlu de contravaloare pierdere de creştere şi reinstalare vegetaţie pe anul 2015, sume care se regăsesc la art. 41 lit. a) şi e) din Legea nr. 46/2008, care nu au fost declarate neconstituţionale.

Instanţa de apel a interpretat greşit prevederile art. 3 din Legea nr. 255/2010, în sensul că acest text de lege priveşte doar exproprierea şi nu scoaterea temporară a unor terenuri din fondul forestier naţional în vederea realizării unor proiecte de interes naţional. Arată că, în speţă, statul a scos temporar suprafeţe de teren din fondul forestier naţional administrat de pârâtă, în baza H.G. nr. 841 din 7 octombrie 2015, pentru ocuparea temporară a terenului din fondul forestier naţional în suprafaţă de 51.6499 ha de către Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A., în vederea realizării unui proiect, lucrare de interes naţional pentru care legea specială, Legea nr. 255/2010 reglementează excepţia de la plata taxelor instituite de Codul silvic.

Instanţa de apel a apreciat, în mod nelegal, că art. 1 alin. (12) din H.G. nr. 841/2015 instituie, prin forma existentă, obligaţia de plată în sarcina Transelectrica S.A. Actul normativ anterior menţionat nu stabileşte, în mod concret, vreo obligaţie bănească în sarcina recurentei, astfel încât recurenta nu avea interes sau motiv întemeiat să atace, pentru nelegalitate, H.G. nr. 841/2015.

Arată că această hotărâre de guvern, emisă în aplicarea prevederilor art. 36, 37, 39 şi 42 din Legea nr. 46/2008, este un act normativ de putere inferioară legii, emis pentru organizarea executării legii, iar textele legale precitate se interpretează prin raportare la prevederile art. 14 din Legea nr. 255/2010.

Instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra tuturor criticilor recurentei. Arată că instanţa de fond a motivat, în mod neîntemeiat, că recurenta nu a formulat cerere de chemare în judecată pentru a invoca sau beneficia de prevederile art. 14 din Legea nr. 255/2010 atât timp cât a fost formulată cerere împotriva beneficiarului sumei de bani, respectiv instituţia în contul căreia au fost efectuate plăţile nedatorate.

Învederează că nu există nicio sumă de bani dintre cele prevăzute de art. 41 şi 42 Cod silvic, în sarcina recurentei, cu privire la imobilele proprietate publică, care trebuia plătită de recurentă deţinătorilor imobilelor proprietate publică, neexistând astfel motiv ca H.G. nr. 700/2014 şi H.G. nr. 841/2015 să fie atacate. Invocă prevederile art. 4 şi 5 din H.G. nr. 700/2014 şi arată că sumele menţionate în acest act normativ nu au legătură cu cele ce fac obiectul prezentului dosar, iar fondul forestier administrat de pârâtă aparţine domeniului public al statului, situaţie în care aceasta nu beneficiază de despăgubirile menţionate la art. 5 din H.G nr. 700/2014.

5. Apărările formulate în cauză:

Intimata-pârâtă Comuna Ciudanovita a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea dispoziţiilor instanţei de apel.

6. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 12 noiembrie 2020, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamanta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A., împotriva deciziei nr. 267 din 12 decembrie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă şi a fixat termen de judecată la 21 ianuarie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Recurenta apreciază că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea/aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, respectiv când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", fie prin nesocotirea unei asemenea norme, fie prin interpretarea ei eronată.

Acest caz de casare priveşte în mod exclusiv aplicarea greşită a normelor de drept material şi are în vedere situaţiile în care instanţa recurge la textele de lege ce sunt de natură să ducă la soluţionarea cauzei, dar fie le încalcă, în litera sau spiritul lor, fie le aplică greşit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă, prea restrânsă sau cu totul eronată.

Sub un prim aspect, se apreciază că instanţa de apel a aplicat în mod greşit art. 14 din Legea nr. 225/2010 cu interpretarea eronată a Deciziei nr. 67/2017 a Curţii Constituţionale, aceasta menţionând că "nu îşi însuşeşte interpretarea dată deciziei de neconstituţionalitate de către apelanta-reclamantă, Curtea Constituţională făcând referire la necesitatea stabilirii unui cadru legislativ şi coerent, nerezultând ca norma ar fi neconstituţională într-o anumită interpretare" şi că "apelanta-reclamantă îşi întemeiază acţiunea pe un text neconstituţional, care nu îşi mai produce efectele juridice până la momentul în care legiuitorul va adopta o soluţie legislativă în concordanţă cu statuările Curţii Constituţionale, astfel încât soluţia primei instanţe de respingere a demersului judiciar este una temeinica şi legală".

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceste critici sunt fondate, având în vedere că prin Decizia nr. 67 din 21 februarie 2017 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 581 din iulie 2017, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate, constatându-se că e neconstituţională soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 14 din Legea 255/2010 potrivit căreia scoaterea definitivă ori temporară, din fondul forestier naţional a terenurilor necesare pentru obiectivele de interes naţional, judeţean şi local se exceptează de la plata despăgubirilor prevăzute la art. 41 alin. (1) lit. b) - d) şi art. 42 alin. (1) lit. b) - d) din Legea 46/2008 cuvenite persoanelor fizice şi persoanelor juridice private.

Soluţia din dispozitivul acestei decizii care declară neconstituţionale prevederile în discuţie doar în cazul persoanelor fizice şi juridice private expropriate este întărită de argumentele inserate în cadrul considerentelor la pct. 25, care are următorul conţinut: Or, în măsura în care despăgubirea pentru exproprierea realizată în privinţa terenurilor din fondul forestier nu cuprinde elementele prevăzute de art. 41 alin. (1) lit. b)-d) şi art. 42 alin. (1) lit. b)-d) din Legea nr. 46/2008 din Legea nr. 46/2008, Curtea nu poate decât să constate că textul legal criticat reglementează, în mod implicit, un transfer silit de proprietate realizat cu titlu gratuit în favoarea statului. Prin urmare, în lipsa caracterului drept al despăgubirii, Curtea constată că au fost încălcate prevederile art. 44 alin. (3) din Constituţie (acest din urmă articol vizând dreptul de proprietate privată), dar şi la pct. 27, care statuează că: în aceste condiţii, având în vedere considerentele de mai sus, Curtea constată că soluţia legislativă cuprinsă în art. 14 din Legea nr. 255/2010, potrivit căreia scoaterea, definitivă ori temporară, din fondul forestier naţional, a terenurilor necesare pentru obiectivele de interes naţional, judeţean şi local se exceptează de la plata despăgubirilor prevăzute de art. 41 alin, fi) lit. b)-d) şi art. 42 alin, fi) lit. b)-d) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cuvenite persoanelor fizice şi persoanelor juridice private încalcă dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (2) şi (3) din Constituţie.

În atare condiţii, se constată că art. 14 din Legea nr. 255/2010 a fost declarat parţial neconstituţional prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 67/21 februarie 2017, numai în cazul terenurilor persoanelor fizice şi persoanelor juridice private, nu şi în cazul persoanelor de drept public, cum este UAT Ciudoviţa.

Faptul că prin Legea nr. 233/2018, adoptată ulterior Deciziei Curţii Constituţionale anterior amintită a fost introdus art. 14 alin. (2), potrivit căruia dispoziţiile alin. (1) se aplică în cazul scoaterii definitive şi ocupării temporare a terenurilor din fondul forestier naţional expropriate şi a terenurilor proprietate publică, situate pe coridorul de expropriere, nu vine decât să confirme că, în continuare, dispoziţiile legale pe care se întemeiază acţiunea reclamantei, au rămas valabile în cazul terenurilor proprietate publică.

Ca atare, sunt fondate criticile recurentei în sensul că, este în vădită contradicţie cu prevederile legale motivarea avută în vedere de instanţa de apel "că apelanta-reclamantă şi-a întemeiat prezenta acţiune pe un text legal declarat neconstituţional, care nu îşi mai produce efectele juridice până în momentul în care legiuitorul va adopta o soluţie legislativă în concordanţă cu statuările Curţii Constituţionale, astfel încât soluţia primei instanţe de respingere a demersului judiciar este una legală şi temeinică", în condiţiile în care art. 14 din Legea nr. 255/2010 a fost declarat parţial neconstituţional, doar în privinţa persoanelor fizice şi juridice private, ceea ce nu este cazul în speţa dedusă judecaţii, UAT Ciudanovita fiind persoană de drept public, iar terenurile în discuţie aparţinând domeniului public al acesteia, aşa cum au reţinut atât instanţa de apel, cât şi instanţa de fond.

În aceste condiţii, câtă vreme decizia Curţii Constituţionale nu îi era aplicabilă, apar ca fiind fără relevanţă criticile recurentei în ceea ce priveşte încălcarea de către instanţa de apel a principiului neretroactivităţii legii, a art. 7 şi 20 C. proc. civ., cu referire la faptul că nu s-a ţinut cont că pretenţiile Transelectrica S.A. erau anterioare publicării Deciziei nr. 67 din 21 februarie 2017 adoptată de Curtea Constituţionala, în Monitorul Oficial nr. 581 din iulie 2017 şi că a fost declarată neconstituţionalitatea art. 14 din Legea nr. 255/2010, numai în privinţa exceptării de la plata despăgubirilor prevăzute de art. 41 alin. (1) lit. b) -d) şi art. 42 alin. (1) lit. b) -d) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cuvenite persoanelor fizice şi persoanelor juridice private, nu şi a prevederilor de la celelalte alineate ale acestor articole.

Deoarece această decizie a vizat doar cazul persoanelor fizice şi juridice private, însă, în rest excepţia de la plata taxelor prevăzută la art. 14 din Legea nr. 255/2010 se aplică întocmai în ceea ce priveşte exproprierile realizate de către stat prin reprezentanţii săi, care în speţa de faţă este compania recurentă, în mod greşit instanţele anterioare nu au analizat cererea reclamantei prin prisma acestui temei.

Astfel, potrivit art. 14 din Legea nr. 255/2010, (1) Scoaterea, definitivă ori temporară, a terenurilor necesare pentru obiectivele de interes naţional, judeţean şi local din circuitul agricol şi respectiv, din fondul forestier naţional, se exceptează de la plata taxelor prevăzute la art. 92 alin. (4) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv a taxelor şi a celorlalte sume datorate potrivit art. 33 alin. (2) lit. h). art. 36 alin. (2), art. 41 (privind terenurile scoase definitiv din fondul forestier naţional n.n.) şi 42 (privind terenurile care se ocupă temporar din fondul forestier naţional n.n.) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 42 alin. (3) lit. h) din Legea îmbunătăţirilor funciare nr. x republicată, cu completările ulterioare.

Coroborând aceste dispoziţii cu cele ale art. 42 alin. (1) din Legea nr. 46/2008, rezultă că terenurile care se ocupă temporar din fondul forestier naţional, în cazurile prevăzute la art. 39, pentru obiectivele de interes naţional, judeţean şi local din circuitul agricol şi forestier, se exceptează de la plata taxelor, respectiv a chiriei, contravalorii pierderii de creştere determinate de exploatarea masei lemnoase înainte de vârsta exploatabilităţii tehnice şi a cheltuielilor de reinstalare a vegetaţiei forestiere şi de întreţinere a acesteia.

Este adevărat că, potrivit art. 3 din Legea nr. 255/2010, conform prevederilor prezentei legi pot fi expropriate bunurile imobile proprietate a persoanelor fizice sau persoanelor juridice, cu sau fără scop lucrativ, şi a oricăror alte entităţi, precum şi cele aflate în proprietatea privată a comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor, pe care se realizează lucrările de utilitate publică de interes naţional, judeţean şi local, dar aceasta nu înseamnă (aşa cum susţine recurenta în sensul că exproprierea nu poate fi decât un fapt definitiv) că dispoziţiile acestei legi nu sunt incidente în situaţia ocupării temporare a unui teren, câtă vreme art. 14 din Legea nr. 255/2010 face referire expresă la art. 42 din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic, care reglementează situaţia terenurilor din fondul forestier naţional care se ocupă temporar.

Pentru verificarea textelor legale incidente în cauză, trebuie observat că, situaţia de fapt reţinută de instanţele anterioare a fost aceea că, reclamanta în calitate de expropriator în numele Statului Român, în temeiul Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local cu modificările şi completările ulterioare şi H.G. nr. 53/2011 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 cu modificările şi completările ulterioare, a demarat procedurile de expropriere şi scoatere din fondul forestier a terenurilor necesare realizării obiectivului de investiţii şi de interes naţional "LEA 400 kV de interconexiune Reşiţa (România)-Pancevo (Serbia)".

În acest sens, Guvernul României a adoptat pe data de 19 august 2014 H.G. nr. 700/2014 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici şi declanşarea procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al obiectivului de investiţii "LEA 400 kV de interconexiune Reşiţa (România)-Pancevo (Serbia)", linie electrică aeriană care traversează terenuri aparţinând fondului forestier administrate de unităţile administrative şi de Romsilva - Direcţia Silvica Caras Severin şi 11 unităţi administrativ teritoriale (UAT) inclusiv UAT Ciudanoviţa.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 4 din această hotărâre de guvern, s-a aprobat declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al obiectivului de investiţii "Linie electrică aeriană 400 kV de interconexiune Reşiţa (România)-Pancevo (Serbia)", expropriator fiind statul român, reprezentat de Secretariatul General al Guvernului, prin Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A.

Conform alin. (2) şi (3) ale art. 4 s-a aprobat, de asemenea, lista cuprinzând imobilele proprietate privată supuse exproprierii potrivit alin. (1), situate pe raza comunelor Berlişte, Ciudanoviţa, Dognecea, Ezeriş, Goruia, Grădinari, Lupac, Ticvaniu Mare, Vărădia, Vrani şi municipiului Reşiţa, judeţul Caraş-Severin, proprietarii sau deţinătorii acestora, precum şi sumele individuale aferente despăgubirilor, prevăzută în anexa nr. 3 şi lista imobilelor proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale, care sunt afectate de lucrările de utilitate publică, prevăzută în anexa nr. 4.

UAT Ciudanoviţa figurează la poziţia 128 din Anexa nr. 3 cu suprafaţa de 90 mp fâneaţă (în dreptul căreia figurează suma de 27 RON despăgubire) şi la poziţia 27 din Anexa nr. 4 cu suprafaţa de 115 mp pădure. Trebuie menţionat că titlul Anexei nr. 4 face referire la terenuri asupra cărora se transferă dreptul de administrare, ce este reglementat de art. 28 din Legea nr. 255/2010.

De asemenea, în vederea scoaterii temporare din fondul forestier a terenurilor necesare realizării obiectivului de interes naţional menţionat, al cărui beneficiar şi proprietar este Statul Român, Guvernul României a adoptat H.G. nr. 841 din 7 octombrie 2015 pentru ocuparea temporară a terenului din fondul forestier naţional în suprafaţă de 51,6499 ha de către Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A., în vederea realizării obiectivului "LEA 400 kV Reşiţa (România) - Pancevo (Serbia), tronson I", având ca beneficiar Statul Român, pentru suprafaţa necesara realizării proiectului.

Instanţa de recurs reţine că, potrivit art. 1 din acest act normativ, s-a aprobat ocuparea temporară a terenului din fondul forestier naţional în suprafaţă de 51,6499 ha de către Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A., în vederea realizării obiectivului "LEA 400 kV Reşiţa (România) - Pancevo (Serbia), tronson I", teren ce face parte din fondul forestier naţional, fiind compus din terenul în suprafaţă de 20,0156 ha proprietate publică a statului, administrat de Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, Direcţia Silvică Caraş-Severin, terenul în suprafaţă de 3,2305 ha proprietate publică a comunei Ezeriş, administrat de Ocolul Silvic Valea Bistrei, din terenul în suprafaţă de 15,8424 ha proprietate publică a municipiului Reşiţa, administrat de Ocolul Silvic Reşiţa, din terenul în suprafaţă de 1,2907 ha proprietate publică a comunei Lupac, administrat de Ocolul Silvic Reşiţa, din terenul în suprafaţă de 7,9913 ha proprietate publică a comunei Dognecea, administrat de Ocolul Silvic Bocşa Română, din terenul în suprafaţă de 2,0879 ha proprietate publică a comunei Goruia, administrat de Ocolul Silvic Oraviţa şi din terenul în suprafaţă de 1,1915 ha proprietate publică a comunei Ciudanoviţa, administrat de Ocolul Silvic Oraviţa amplasat conform art. 1 alin. (9) pe raza Ocolului Silvic Oraviţa în U.P. Jitin u.a. 180%.

Potrivit art. 1 alin. (12) din această hotărâre de guvern, predarea terenului prevăzut la alin. (1) se face pe bază de proces-verbal de predare-primire după achitarea contravalorii pierderii de creştere determinate de exploatarea masei lemnoase înainte de vârsta exploatabilităţii tehnice şi a cheltuielilor de reinstalare a vegetaţiei forestiere şi de întreţinere a acesteia până la realizarea stării de masiv.

Deşi, pentru argumentele arătate anterior, reclamantei îi erau aplicabile dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 255/2010, potrivit cărora scoaterea, definitivă ori temporară, a terenurilor necesare pentru obiectivele de interes naţional, judeţean şi local din circuitul agricol şi, respectiv, din fondul forestier naţional se exceptează de la plata taxelor prevăzute la ..., art. 41 şi 42 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare, ..., printr-un act special, în cazul terenului de 1,1915 ha proprietate publică a comunei Ciudanoviţa menţionat la art. 1 din H.G. nr. 841 din 7 octombrie 2015, legiuitorul a înţeles să deroge în mod expres şi să prevadă că predarea acestuia se face după achitarea contravalorii pierderii de creştere determinate de exploatarea masei lemnoase înainte de vârsta exploatabilităţii tehnice şi a cheltuielilor de reinstalare a vegetaţiei forestiere şi de întreţinere a acesteia până la realizarea stării de masiv.

Critica recurentei în sensul că în cuprinsul H.G. nr. 841/2015 nu se stabileşte vreo obligaţie bănească de plată în sarcina reclamantei nu poate fi primită câtă vreme, aşa cum s-a arătat anterior, alin. (12) prevede în mod expres o obligaţie de plată a anumitor cheltuieli, care, chiar dacă nu sunt cuantificate în concret în cuprinsul actului normativ, sunt determinabile (aşa cum de altfel s-a şi întâmplat, sumele pretinse de reclamantă fiind deja achitate anterior promovării prezentei acţiuni).

De asemenea, nu pot fi primite nici susţinerile recurentei în sensul că H.G. nr. 841/2015 reprezintă o detaliere a textului prevăzut la art. 39, a cărui aplicare este menţionata la art. 42 din Codul silvic - Legea nr. 46/2008, texte care însă se interpretează prin raportare la prevederile art. 14 din Legea nr. 255/2010.

Este adevărat că art. 39 din Legea nr. 46/2008, reglementează situaţia ocupării temporare de terenuri din fondul forestier naţional şi că potrivit art. 42 pentru ocuparea temporară a acestor terenuri sunt prevăzute anumite obligaţii băneşti.

Cu toate acestea, aplicarea art. 42 din Legea nr. 46/2008 (ce prevede obligaţii de plată pentru ocuparea temporară a terenurilor din fondul forestier naţional) sau a art. 14 din Legea nr. 255/2010 (ce prevede exceptarea de la plata acestor obligaţii în cazul scoaterii definitive sau temporare a terenurilor din fondul forestier naţional) este făcută diferenţiat în funcţie de obiectivul în vederea căruia s-a făcut ocuparea temporară, scutirea de la plata obligaţiilor băneşti fiind făcută doar în privinţa obiectivelor de interes naţional, judeţean şi local.

Având în vedere că obiectivul "LEA 400 kV Reşiţa (România) - Pancevo (Serbia), tronson I" este de interes naţional, deci reclamanta ar fi trebuit a fi scutită de plata acestor obligaţii băneşti, conform art. 14 din Legea nr. 255/2010 trebuie respectată opţiunea legiuitorului care a stabilit la art. 1 alin. (12) din H.G. nr. 841/2015 că, pentru terenul din fondul forestier naţional necesar realizării acestui obiectiv este necesar a se plăti contravaloarea pierderii de creştere determinate de exploatarea masei lemnoase înainte de vârsta exploatabilităţii tehnice şi a cheltuielilor de reinstalare a vegetaţiei forestiere şi de întreţinere a acesteia până la realizarea stării de masiv.

Situaţiile reglementate de actele normative menţionate anterior sunt distincte, fiind diferită situaţia terenului proprietate publică al Comunei Ciudaviţa din Anexa nr. 4 al H.G. nr. 700/2014 pentru care se efectuează transferul dreptului de administrare conform prevederilor art. 28 din Legea nr. 255/2010, cu modificările şi completările ulterioare, de situaţia terenului menţionat la art. 1 alin. (9) din H.G. nr. 841/2015, ce face parte din fondul forestier naţional şi care urma a fi ocupat temporar, pe o perioadă de 10 ani.

De asemenea, este distinctă şi situaţia sumelor solicitate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, câtă vreme chiria solicitată pentru terenurile care se ocupă temporar din fondul forestier naţional este prevăzută de art. 42 alin. (1) lit. b) şi, în atare situaţie reclamanta ar fi fost scutită de plata acesteia, în baza art. 14 din Legea nr. 255/2010, nefiind menţionată ca sumă datorată potrivit art. 1 alin. (12) din H.G. nr. 841 din 7 octombrie 2015.

În schimb, pentru obligaţiile băneşti asupra contravalorii de pierdere de creştere prevăzută de art. 42 alin. (1) lit. c) şi de) reinstalare vegetaţie prevăzută de art. 42 alin. (1) lit. e), care, potrivit art. 14 din Legea nr. 255/2010 ar fi trebuit să nu fie achitate de reclamantă, avem o dispoziţie specială, numai în ceea ce priveşte terenul de 1,1915 ha proprietate publică a comunei Ciudanoviţa menţionat la art. 1 din H.G. nr. 841 din 7 octombrie 2015, în sensul că ar trebui să fie achitate anterior predării primirii terenului.

Sub acest aspect, indiferent de caracterul de act normativ inferior Legii nr. 255/2010 al Hotărârii de Guvern nr. 841/2015, se observă că a fost opţiunea legiuitorului, generată de interese economice, sociale, etc. ca, în cazul special reglementat de această hotărâre de guvern, să se stabilească în sarcina expropriatorului obligaţia de a achita contravaloarea pierderii de creştere determinate de exploatarea masei lemnoase înainte de vârsta exploatabilităţii tehnice şi a cheltuielilor de reinstalare a vegetaţiei forestiere şi de întreţinere a acesteia până la realizarea stării de masiv.

Ca atare, fără a se analiza în concret care este terenul pentru care se solicită de către reclamantă contravaloarea de pierdere de creştere şi de reinstalare vegetaţie, pentru a se constata dacă acestuia îi sunt aplicabile art. 14 din Legea nr. 255/2010 privind scutirea reclamantei de la plata taxelor sau dispoziţiile art. 1 alin. (12) din H.G. nr. 841/2015 privind plata acestora, nu se poate aprecia dacă s-a făcut sau nu o corectă aplicare a textelor anterior menţionate.

Pe de altă parte, aceeaşi operaţiune de stabilire a categoriei terenului şi a textului legal incident trebuie făcută şi în ceea ce priveşte contravaloarea chiriei solicitate prin cererea de chemare în judecată.

Aceste evaluări nu ar putea fi realizate direct în această etapă procesuală, având în vedere că instanţa de recurs efectuează un control de legalitate a deciziei recurate, iar analiza instanţei de apel din perspectiva celor anterior enunţate nu a fost realizată, astfel încât, Înalta Curte este lipsită de posibilitatea exercitării controlului judiciar.

Nefiind stabilită situaţia de fapt corespunzătoare care să conducă la o corectă aplicare a dispoziţiilor legale analizate anterior, devin incidente dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

De asemenea, se verifică susţinerile recurentei în sensul că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra tuturor criticilor Transelectrica S.A., în sensul că nu s-a stabilit dacă asupra terenului în litigiu s-a aplicat măsura exproprierii, a ocupării temporare sau doar transferul dreptului de administrare şi, în funcţie de încadrarea acestor operaţiuni să se facă aplicarea corectă a textelor legale incidente, cu stabilirea, în concret, pentru fiecare sumă achitată de reclamantă, solicitată prin prezenta cerere de chemare în judecată dacă aceasta s-a făcut în baza unui temei legal sau reprezintă o plată care nu era în realitate datorată.

Pentru acest motiv se constată de instanţa de recurs că sunt incidente dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. privind cazul de casare a hotărârii recurate atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Fiind incidente dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, conform art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat şi după casarea hotărârii supuse controlului judiciar, va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Cu ocazia rejudecării urmează a fi analizate toate motivele de apel cu care Curtea de Apel Timişoara a fost învestită şi a se stabili în integralitate situaţia de fapt, conform îndrumărilor date prin prezenta decizie, urmând a se face aplicarea textelor legale incidente prin raportare şi la dezlegările problemelor de drept date de către instanţa de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. împotriva deciziei nr. 267 din 12 decembrie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 ianuarie 2021.