Territorial jurisdiction for forced execution authorization with multiple debtors domiciled in different districts

Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea înregistrată la 3 noiembrie 2020 pe rolul Judecătoriei Slobozia, petentul Biroul Executorilor Judecătoreşti Asociaţi "A." a solicitat încuviinţarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă definitivă nr. 14011 din 26 noiembrie 2015 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. x/2012, urmare a cererii de executare silită formulată de creditorul B. - în calitate de moştenitor al defunctei C., împotriva debitorilor D., E. şi F..

II. Hotărârea Judecătoriei Slobozia:

Prin sentinţa civilă nr. 2493 din 19 noiembrie 2020 Judecătoria Slobozia a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ. - instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul debitorului.

Constatând că textul menţionat nu face referire la situaţia în care executarea silită vizează mai mulţi debitori, instanţa a apreciat că devin incidente normele generale în materie de competenţă, respectiv art. 536 C. proc. civ. potrivit căruia "dispoziţiile art. 527-535 C. proc. civ. referitoare la procedura necontencioasă se completează cu dispoziţiile de procedură contencioasă, în măsura în care acestea din urmă sunt compatibile cu natura necontencioasă a cererii."

Ca atare, instanţa a constatat că în situaţia în care cererea de executare silită vizează mai mulţi debitori devin aplicabile prevederile art. 112 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora "cererea de chemare în judecată a mai multor pârâţi poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia".

În cauză, creditorul a solicitat executorului judecătoresc deschiderea procedurii de executare silită împotriva debitorilor G., H., I., J., K., D., E., F., L., M., N., O., P. şi Q. - toţi având calitatea de pârâţi în sentinţa civilă ce reprezintă titlul executoriu în baza căruia a fost solicitată executarea silită, fiind format un dosar unic de executare silită, cu nr. 399/2020, deschis la B.E.J.A. A..

Debitorii menţionaţi au domicilii diferite, motiv pentru care, în raport de dispoziţiile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., cererea de încuviinţare a executării silite poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia, respectiv la Judecătoria Iaşi, Judecătoria Slobozia, Judecătoria Braşov, Judecătoria Roman sau Judecătoria Brăila.

Instanţa a reţinut că la 27 octombrie 2020 petentul BEJA A. a formulat o cerere de încuviinţare a executării silite demarate în dosarul de executare nr. 399/2020, cerere ce a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi sub dosar nr. x/2020. Prin depunerea cererii de încuviinţare a executării silite la Judecătoria Iaşi, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de art. 666 C. proc. civ., executorul judecătoresc a ales dintre instanţele deopotrivă competente, fixând în mod definitiv competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

Având în vedere faptul că prin cererea formulată la 27 octombrie 2020, executorul judecătoresc a sesizat mai întâi Judecătoria Iaşi, instanţa de executare competentă în raport de domiciliul unuia dintre debitori, aparţine acestei instanţe competenţa teritorială de soluţionare a cauzei având ca obiect "încuviinţare executare silită".

O altă interpretare ar conduce la crearea mai multor instanţe de executare în funcţie de domiciliul fiecărui debitor în parte, contrar scopului urmărit de legiuitor.

Prin urmare, cu respectarea principiului unicităţii instanţei de executare, Judecătoria Slobozia a declinat competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite în favoarea Judecătoriei Iaşi.

III. Hotărârea Judecătoriei Iaşi:

Învestită prin declinare, Judecătoria Iaşi a pronunţat sentinţa civilă nr. 11096 din 4 decembrie 2020 prin care a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slobozia, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În considerentele hotărârii pronunţate, instanţa a reţinut că cel puţin o parte a debitorilor în discuţie au domiciliul în raza Judecătoriei Slobozia, aceasta fiind una dintre instanţele de executare competente. Or, în cazul regulilor de competenţă alternativă, nu este legală declinarea către o altă instanţă, deopotrivă competentă, atât timp cât şi cea sesizată este competentă.

Judecătoria Iaşi a arătat că nu poate fi reţinută ideea că opţiunea iniţială a executorului pentru Judecătoria Iaşi, într-o altă sesizare, ar avea ca efect imposibilitatea sesizării unei alte instanţe direct în temeiul art. 116 C. proc. civ., având în vedere că prorogarea de competenţă nu poate opera ca o consecinţă a sesizării făcute în cadrul unui litigiu distinct.

IV. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul cauzei în legătură cu care s-a ivit conflictul negativ de competenţă, îl constituie cererea de încuviinţare a executării silite pornită de petentul Biroul Executorilor Judecătoreşti Asociaţi "A.", urmare a cererii de executare silită formulată de creditorul B., împotriva debitorilor D., E. şi F., în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă definitivă nr. 14011 din 26 noiembrie 2015 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. x/2012.

Astfel cum au reţinut ambele instanţe aflate în conflict, în materia executării silite, sunt relevante pentru stabilirea competenţei dispoziţiile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., în temeiul cărora instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În cauză, din lecturarea cererii ce face obiectul acţiunii introductive, reiese că executarea silită a fost îndreptată împotriva mai multor debitori, respectiv împotriva debitorilor D., E., F. - toţi cu domiciliul în Slobozia.

Pentru determinarea competenţei de soluţionare a prezentei cauze nu interesează faptul că creditorul B. a solicitat executorului judecătoresc deschiderea procedurii de executare silită şi împotriva altor debitori având calitatea de pârâţi în sentinţa civilă ce reprezintă titlul executoriu în baza căruia a fost solicitată executarea silită, existând un dosar unic de executare silită, cu nr. 399/2020, deschis la BEJA A., cât timp obiectul prezentului dosar este reprezentat doar de cererea de încuviinţare a executării silite împotriva debitorilor D., E. şi F..

Astfel, în raport de dispoziţiile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., competenţa, ca instanţă de executare, revine judecătoriei în a cărei circumscripţie se află domiciliul debitorilor, respectiv Judecătoriei Slobozia.

Se reţine că, chiar şi în situaţia în care în cauză ar exista debitori cu domicilii diferite, în absenţa unui text de lege special care să reglementeze cum se determină instanţa de executare în caz de pluralitate de debitori cu sedii sau domicilii diferite, sunt aplicabile, prin analogie, dispoziţiile art. 112 C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată a mai multor pârâţi poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia, text legal ce reglementează prorogarea legală de competenţă în cazul pluralităţii de pârâţi. De asemenea, devin aplicabile şi dispoziţiile art. 116 C. proc. civ., potrivit cărora reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Prin depunerea cererii de încuviinţare a executării silite la Judecătoria Slobozia, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 666 C. proc. civ., executorul judecătoresc ar fi ales dintre instanţele deopotrivă competente, fixând, în mod definitiv, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slobozia.

În aceeaşi ordine de idei, se reţine că competenţa teritorială alternativă este reglementată de norme de ordine privată. Potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetenţă de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Or, în condiţiile în care această excepţie nu este invocată de către pârât, instanţa învestită nu o poate invoca din oficiu, aceasta rămânând competentă să soluţioneze pricina.

Revenind la situaţia concretă din speţa dedusă judecăţii, având în vedere că prin cererea formulată executorul judecătoresc a sesizat Judecătoria Slobozia, instanţă de executare competentă în raport de domiciliul debitorilor împotriva cărora s-a solicitat încuviinţarea executării silite, faţă de dispoziţiile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., Înalta Curte constată că aparţine acestei instanţe competenţa teritorială de soluţionare a cauzei.

Pentru considerentele expuse, în aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slobozia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slobozia.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 martie 2021.