Suspension upheld as revision appeal annulled for lack of statutory grounds.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice annulled the appeal (recurs) brought against the 11 November 2020 interlocutory order of the Timișoara Court of Appeal, which had suspended revision proceedings due to the party's unjustified absence; the annulment is final and leaves the suspension in force. The appellant had challenged the suspension order, arguing that the communicated copy lacked signatures, without framing any grounds under Article 488 of the Civil Procedure Code. The Court held that the appeal failed to meet the admissibility requirements of Articles 486(1)(d) and 488, as the appellant did not identify any specific illegality in the court's reasoning, thereby triggering the sanction of annulment under Article 493(5) of the Civil Procedure Code.
Legislator headnote
AI generatedart. 499 din Legea nr. 134/2010, art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 493 alin. (3) C. proc. civ, Art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ; Suspension upheld as revision appeal annulled for lack of statutory grounds: The appellant had challenged the suspension order, arguing that the communicated copy lacked signatures, without framing any grounds under Article 488 of the Civil Procedure Code. The Court held that the appeal failed to meet the admissibility requirements of Articles 486(1)(d) and 488, as the appellant did not identify any specific illegality in the court's reasoning, thereby triggering the sanction of annulment under Article 493(5) of the Civil Procedure Code.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedGround for annulling the appeal because the grounds did not fall within the grounds for cassation under Art. 488 C. proc. civ.
Used together with Art. 493 alin. (5) to establish that the appeal grounds were not among the enumerated grounds for cassation, justifying annulment.
Full text
asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, prin încheierea din 11 noiembrie 2020, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecata cererii de revizuire formulată de A., având în vedere lipsa nejustificată a părţii şi faptul că nu a solicitat judecata şi în lipsa sa de la dezbateri. A fixat termen pentru verificarea măsurii suspendării la data de 13 mai 2021.
2. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs A., susţinând, în esenţă, că actul nu este semnat.
3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi
Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin rezoluţia din 11 decembrie 2020, a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi a acordat termen la 24 februarie 2021, preschimbat din oficiu la 10 martie 2021, în camera de consiliu, fără citare părţi.
La 11 decembrie 2020 a fost întocmit raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, iar Completul de filtru C3, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părţii, pentru depunerea punctului de vedere, în acord cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din cod.
Nu s-a depus punct de vedere la raport.
II. Considerentele Înaltei Curţi
Analizând recursul, Înalta Curte constată următoarele:
Art. 493 alin. (5) C. proc. civ. stipulează că în cazul în care completul este în unanimitate de acord că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 din cod, anulează recursul printr-o decizie motivată, pronunţată fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac.
Or, în speţă, verificând cererea de recurs, se constată că nu s-a realizat încadrarea motivelor formulate în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., recurentul limitându-se a invoca pretinse nereguli ale exemplarului încheierii de şedinţă ce i-a fost comunicat (lipsa semnăturilor).
Se reţine, în aceste condiţii, că recurentul nu a dedus judecăţii critici care să se încadreze în motivele de casare prevăzute limitativ la pct. 1-8 ale art. 488 C. proc. civ. şi prin care să arate în ce mod, concret, este eronat raţionamentul instanţei care a pronunţat hotărârea atacată.
O astfel de modalitate de redactare a memoriului de recurs nu se circumscrie exigenţelor art. 486 alin. (1) lit. d) şi art. 488 C. proc. civ., care presupun ca în calea de atac a recursului să fie deduse judecăţii critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanţei.
Ca atare, motivele de recurs ridică o problemă de încadrare, cu consecinţa sancţiunii prevăzute de art. 493 alin. (5) C. proc. civ., deoarece motivarea recursului nu se raportează la măsura adoptată de instanţă şi nu arată în ce ar consta nelegalitatea unei astfel de măsuri.
Prin urmare, văzând dispoziţiile art. 493 alin. (5) coroborate cu cele ale art. 488 C. proc. civ., se va anula calea de atac, aceasta fiind exercitată în asemenea condiţii procedurale încât nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a încheierii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de revizuentul A. împotriva încheierii din 11 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 martie 2021.