Inadmissibility of cassation appeal in RCA insurance liability case due to statutory exclusion of insurance disputes from extraordinary remedies

Şedinţa publică din data de 10 martie 2021

asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată la 14 ianuarie 2019 pe rolul Tribunalului Olt, A., B., C., D. şi E. au solicitat, în contradictoriu cu F. S.A., obligarea pârâtei la plata daunelor morale şi materiale, în urma decesului numitei G. produs prin accidentul de circulaţie din 30 iulie 2018, astfel: către primul reclamant, în calitate de frate, a sumei de 200.000 euro daune morale, către reclamanta din rândul doi a sumei de 100.000 euro daune morale şi 40.000 RON cheltuieli cu înmormântarea şi pomenirile, către cel de-al treilea reclamant a sumei de 100.000 euro, iar către ultimii doi reclamanţi a sumei de 50.000 euro, către fiecare, cu titlu de daune morale.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1357-1359 C. civ., Legea nr. 136/1995 şi Legea nr. 132/2017.

În cauză, s-a formulat cerere de intervenţie de către H., în calitate de mamă naturală a persoanei decedate.

2. Sentinţa tribunalului

Tribunalul Olt, secţia I civilă, prin sentinţa nr. 391 din 1 octombrie 2019, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanţi, în contradictoriu cu S.C. F. S.A.. A obligat-o pe pârâtă după cum urmează: la plata către reclamantul A. a sumei de 100.000 euro cu titlu de daune morale, la plata către reclamanta B. a sumei de 25.000 euro cu titlu de daune morale şi a sumei de 6.159,75 RON cu titlu de daune materiale şi la plata către fiecare dintre reclamanţii C., D. şi E. a sumei de 10.000 euro cu titlu de daune morale. A respins cererea formulată de intervenienta H., ca neîntemeiată.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Soluţia primei instanţe a fost menţinută de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, prin decizia nr. 816 din 26 mai 2020, prin care s-au respins, ca nefondate, apelul declarate de reclamanţi şi de pârâtă împotriva sentinţei tribunalului.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S.C. F. S.A..

Pârâta a considerat ca fiind admisibil recursul faţă de faptul că obiectul cererii de chemare în judecată are o valoare de peste 1.000.000 RON, în raport de decizia nr. 52/2018 pronunţată de Înalta Curte în recurs în interesul legii.

Motivele recursului au fost circumscrise de pârâtă pct. 6 şi 8 ale art. 488 C. proc. civ.

A criticat soluţia curţii de apel, solicitând a se avea în vedere că prin hotărârea pronunţată s-a nesocotit jurisprudenţa în materie, cu privire la cuantumul daunelor morale.

A solicitat, totodată, să se dispună ca, în caz de casare, despăgubirile pentru prejudiciul personal nepatrimonial ce vor fi acordate să fie stabilite prin raportare la sumele avute în vedere de instanţele naţionale în situaţii similare şi în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în această materie.

Recurenta a mai arătat că daunele acordate reclamantului A. excedează limitelor prevăzute de Ghidul pentru acordarea daunelor morale întocmit de către FVPS - aceasta oferind criterii obiective de cuantificare a daunelor raportat la jurisprudenţa instanţelor.

A apreciat, în acest sens, că instanţa de apel nu a examinat criteriul jurisprudenţial şi nu a analizat în suficientă măsură jurisprudenţa naţională.

În opinia recurentei, dacă curtea de apel s-ar fi raportat la jurisprudenţa instanţelor ar fi constatat că sumele acordate reclamanţilor nu răspund cerinţelor consacrate de a nu constitui o sursă de îmbogăţire ci de a reprezenta un remediu pentru suferinţele psihice suferite.

A considerat, prin prisma art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., că instanţa de apel nu a motivat şi argumentat în suficientă măsură, raportat la textele de lege, cuantumul daunelor acordate.

Cu privire la ceilalţi reclamanţi, a solicitat a se constata că aceştia nu au legături de rudenie cu victima, fiind membrii familiei asistentului maternal B., astfel încât acordarea de daune morale acestora apare ca nefiind justificată.

5. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin rezoluţia din 5 octombrie 2020, a dispus efectuarea procedurilor de comunicare.

Prin întâmpinarea formulată de intimaţii - reclamanţi s-a solicitat a se constata nulitatea recursului, pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

În opinia intimaţilor, simpla indicare a textelor de lege pe care se întemeiază recursul şi menţionarea faptului că nu sunt corect stabilite daunele morale raportat la practica instanţelor naţionale şi a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului nu poate fi considerată dezvoltare a motivelor de recurs.

În situaţia în care se va constata că recursul nu este nul, intimaţii - reclamanţi au solicitat respingerea acestuia, ca neîntemeiat.

Recurenta nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Prin rezoluţia din 24 noiembrie 2020, în baza art. 490 coroborat cu art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., s-a stabilit termen de judecată, preschimbat din oficiu, cu citare părţi, în şedinţă publică la 10 martie 2021.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Se constată că instanţa de judecată a fost sesizată cu soluţionarea unei acţiuni în răspundere civilă delictuală formulată de D., E., C., B. şi A. în contradictoriu cu S.C. F. S.A., întemeiată pe dispoziţiile art. 1357-1359 C. civ., Legii nr. 136/1995 şi Legii nr. 132/2017, prin care reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei la plata de daune morale şi materiale pentru prejudiciul suferit în urma unui accident rutier.

În litigiile având ca obiect plata unor astfel de despăgubiri formulate de terţele persoane păgubite prin producerea accidentelor de circulaţie, în care calitatea procesuală pasivă o are asigurătorul RCA, iar persoana vinovată are calitatea de intervenient forţat sau de pârât alături de asigurătorul RCA, îşi găsesc aplicabilitatea dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 132/2017, care consacră expres dreptul de acţiune directă al părţii vătămate împotriva întreprinderii de asigurare, chiar dacă nu este parte în contractul de asigurare.

Se observă, astfel, că litigiul dedus judecăţii este unul născut în materia asigurărilor, în condiţiile în care despăgubirile solicitate de reclamanţi, ca urmare a accidentului rutier soldat cu decesul victimei, decurg dintr-un raport de asigurare, în considerarea unui contract de asigurare valabil încheiat şi a producerii riscului asigurat, constând în săvârşirea unei fapte ilicite delictuale de către persoana care are calitatea de asigurat.

Totodată, se mai observă că în astfel de litigii, care consacră principiul protecţiei terţului păgubit, instanţele sunt învestite cu stabilirea răspunderii civile delictuale de către un terţ faţă de contractul de asigurare, ca urmare a antrenării răspunderii asigurătorului, derivând din contractul de asigurare RCA, în care autorul faptei ilicite a avut calitatea de parte.

În acelaşi sens, sunt şi considerentele Deciziei nr. 13 din 18 mai 2020 pronunţată de Înalta Curte în recurs în interesul legii, prin care se statuează că, în aceste cazuri, instanţele sunt învestite distinct de un litigiu de drept comun în răspundere civilă delictuală, diferenţa constând în chestiunea privind existenţa şi întinderea răspunderii asigurătorului RCA, materia asigurărilor fiind individualizată în mod expres în art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018 (paragrafele 84 şi 85 din decizie).

Art. 483 alin. (2) Cod procedură, cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1074/2018, în forma în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul primei instanţe, respectiv 14 ianuarie 2019, prevede că "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Prin urmare, hotărârile judecătoreşti pronunţate în materia asigurărilor nu sunt supuse recursului, urmare a modificării legislative introduse prin Legea nr. 310/2018.

Aşadar, începând cu data intrării în vigoare a modificărilor aduse C. proc. civ. prin acest act normativ - 21 decembrie 2018 - în materiile prevăzute expres de alin. (2) al art. 483, inclusiv în litigiile din materia asigurărilor, calea de atac a recursului este suprimată, noile reguli de procedură aplicându-se cererilor de chemare în judecată introduse ulterior intrării în vigoare a prevederilor Legii nr. 310/2018.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. "sunt hotărâri definitive, cele date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs".

Astfel, decizia civilă nr. 816 din 26 mai 2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, prin care au fost respinse apelurile îndreptate împotriva sentinţei tribunalului într-un litigiu din materia asigurărilor, nu este supusă căii de atac a recursului, fiind definitivă, în sensul art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Se mai reţine că legalitatea căilor de atac este prevăzută expres de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. şi presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de acesta.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalităţii, cât şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, motiv pentru care apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru toate aceste considerente, constatând că hotărârea pronunţată în apel nu putea fi atacată cu recurs deoarece legiuitorul a suprimat expres această cale de atac în privinţa litigiilor în materia asigurărilor, se va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta S.C. F. S.A. împotriva deciziei nr. 816 din 26 mai 2020 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 martie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.