Peremption Finding Quashed and Case Remanded for Retrial in Communist-Era Tort Claim

Şedinţa publică din data de 10 martie 2021

asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la 12 octombrie 2016, A. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, obligarea pârâtului la repararea prejudiciului patrimonial ce i-a fost cauzat ca urmare a persecutării politice la care a fost supus de regimul comunist, a arestărilor frecvente din motive exclusiv politice, a retrogradărilor salariale permanente, prin pensionare abuzivă şi degradare civică în perioada 1969-1889, prejudiciu pe care reclamantul l-a apreciat la valoarea de 97.800 euro, echivalent în RON la cursul de schimb BNR, precum şi obligarea pârâtului la plata unor daune morale pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a faptului că a fost privat, pe perioada copilăriei, de îngrijirea, prezenţa, afecţiunea şi sprijinul material al părinţilor, care au suferit condamnări şi detenţii politice, pentru perioada 1947-1961, când a absolvit facultatea, evaluate la suma de 5.000 euro echivalent în RON la cursul BNR, cu cheltuieli de judecată.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 71/2011, art. 998-999 din C. civ. de la 1864 şi art. 6 alin. (2) din noul C. civ.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa nr. 1142 din 11 septembrie 2017, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată din oficiu şi, în consecinţă, a respins acţiunea în răspundere civilă delictuală, ca prescrisă.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia nr. 544A din 25 iunie 2020, a constatat perimat apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei tribunalului.

4. Calea de atac a recursului formulată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A..

Prin cererea de recurs, reclamantul a criticat decizia pentru nelegalitate şi netemeinicie, prin prisma motivelor prevăzute la pct. 5, 6 şi 8 ale art. 488 C. proc. civ. în coroborare cu cele ale art. 417 din cod şi a solicitat casarea acesteia.

A arătat că instanţa nu a luat în considerare faptul că a solicitat comunicarea prin email, faţă de situaţia sa medicală şi că a renunţat la avocat, care nu a respectat cererea sa de modificare a obiectului dosarului.

A susţinut că instanţa a calculat greşit perioada de nejudecare, care ar fi din culpa sa, între 1 decembrie 2019 şi 25 iunie 2020, fără a lua în considerare perioada în care a fost decretată stare de urgenţă şi de alertă (de 4 luni), când nu s-au judecat decât pricinile urgente, cauza sa nefiind repusă pe rol.

5. Urmare a comunicării recursului, intimatul - pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice nu a formulat întâmpinare în cauză.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit potrivit art. 493 C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 27 ianuarie 2021, completul de filtru a admis, în principiu, recursul şi a acordat termen de judecată, cu citare părţi, la 10 martie 2021.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte reţine următoarele:

Motivele de recurs vizează, în esenţă, calculul eronat al termenului de perimare, precum şi aplicarea greşită a prevederilor art. 417 C. proc. civ. referitoare la întreruperea cursului perimării, raportat la conduita procesuală a părţii, critici subsumabile pct. 5 al art. 488 din cod.

Recurentul a susţinut astfel, că instanţa nu a luat în considerare solicitările sale de comunicare prin poştă electronică, faţă de situaţia sa medicală şi faptul că a renunţat la apărătorul său care nu i-a respectat cererea de modificare a obiectului dosarului.

Se constată ca fiind fondate criticile recurentului, în raport cu dispoziţiile legale care reglementează instituţia perimării, ca sancţionând o anumită atitudine a părţii în legătură cu desfăşurarea procedurii în faţa instanţei de judecată.

Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ., "orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii timp de 6 luni".

Alin. (3) al articolului stipulează în sensul că "Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum şi cele când, din motive care nu sunt imputabile părţii, cererea n-a ajuns la instanţa competentă sau nu se poate fixa termen de judecată".

În cauză, se observă că instanţa de apel a dispus suspendarea judecăţii la data de 6 septembrie 2018, conform art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., având în vedere că părţile legal citate nu s-au înfăţişat la strigarea cauzei şi nu au formulat cerere scrisă de judecare în lipsă.

Totodată, prin încheierea din 6 iunie 2019, curtea de apel a respins cererea apelantului - reclamant de repunere a cauzei pe rol, formulată la data de 8 ianuarie 2019, constatând că partea nu a solicitat judecata în lipsă.

Astfel, instanţa de apel a constatat că termenul de perimare de 6 luni a început să curgă la data de 6 septembrie 2018, data suspendării judecăţii şi s-a împlinit la 6 martie 2019, aşa încât reiterarea cererii de repunere pe rol formulată de apelantul - reclamant la 3 decembrie 2019 nu ar fi produs niciun efect cu privire la sancţiunea perimării care ar fi intervenită de drept.

Însă prin prisma dispoziţiilor legale care reglementează perimarea, aceasta se înfăţişează nu numai ca o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege dar şi ca o prezumţie tacită de desistare, dedusă din faptul nestăruinţei vreme îndelungată în judecată, având astfel un caracter mixt.

Totodată, textele de lege menţionate prevăd expres că pentru a opera sancţiunea perimării este necesară îndeplinirea unor cerinţe, printre care şi aceea ca dosarul să fi rămas în nelucrare din motive imputabile părţii.

Dacă partea a fost în imposibilitate de a acţiona, această împrejurare este incompatibilă cu noţiunea de "motive imputabile" folosită de dispoziţia legală.

Or, în cauză, se constată că nu este întrunită cerinţa prevăzută de lege privind rămânerea dosarului în nelucrare din motive imputabile părţii, dată fiind imposibilitatea medicală în care s-a aflat reclamantul, precum şi stăruinţa acestuia de a continua judecata desprinsă din actele procedurale îndeplinite.

Astfel, din actele dosarului reiese că reclamantul a întreprins demersuri şi a formulat cereri din care rezultă neîndoielnic dorinţa sa de a se judeca şi nicidecum desistarea sa de procedura judiciară în curs.

În acest context, se constată că recurentul, învederând instanţei situaţia sa medicală, a cerut efectuarea comunicărilor prin poştă electronică, iar ulterior pronunţării încheierii de suspendare a judecăţii din 6 septembrie 2018, prin cererea înregistrată la 8 ianuarie 2019, a solicitat repunerea pe rol după o anumită dată, respectiv 27 februarie 2019, având în vedere faptul că trebuia să suporte o intervenţie chirurgicală în străinătate, menţionând, totodată, că a renunţat la apărătorul său convenţional.

La 4 martie 2019, recurentul a formulat o nouă cerere prin care a solicitat acordarea unui termen de judecată, achitând o taxă judiciară de timbru, iar la 1 aprilie 2019 a formulat o nouă cerere de comunicare prin poştă electronică motivat de faptul că este internat la spital pentru o afecţiune oncologică, cereri de consultare a dosarului fiind depuse şi în 27 mai 2019.

La 22 mai 2019, reclamantul a depus note scrise la dosar pentru termenul din 6 iunie 2019, înscris înregistrat şi la 3 iunie 2019, prin care a reiterat considerentele promovării acţiunii sale, având ca scop acordarea unor daune morale pentru prejudiciul cauzat tatălui său decedat, care în opinia sa, ar avea un rol în reabilitarea imaginii acestuia.

Astfel, se constată că pentru termenul stabilit iniţial de curtea de apel la 4 aprilie 2019 şi amânat la 6 iunie 2019, apelantul - reclamant A. a întreprins demersuri, atât pentru repunerea cauzei sale pe rol, cât şi pentru justificarea demersului său procesual, din toate acestea reieşind dorinţa sa de se judeca pentru reabilitarea memoriei tatălui său, conform motivelor care i-au justificat acţiunea.

Aceste demersuri au continuat a fi întreprinse de parte şi ulterior respingerii cererii de repunere pe rol, prin încheierea din 6 iunie 2019, la 3 decembrie 2019, acesta reiterând cererea de repunere pe rol a dosarului şi de ataşare a dosarului nr. x/2012 al Curţii de Apel Bucureşti, iar la 13 februarie 2020 formulând concluzii, pe fond, pentru termenul fixat de instanţă la 2 aprilie 2020.

Se observă, totodată, că prin acest ultim înscris, reclamantul a mai arătat că solicită termen pentru angajarea unui apărător, având în vedere că a renunţat la avocatul său, precum şi judecata în lipsă, motivat de faptul că este încă spitalizat.

Cerere anterioară termenului de judecată din 25 iunie 2020, de amânare a judecării pentru angajare apărător, motivată de imposibilitatea medicală de prezentare a părţii în instanţă, a fost formulată şi la 5 iunie 2020 şi reiterată la 24 iunie 2020, prin prisma stării sale de boală şi a stării de alertă instituite pe teritoriul ţării.

Prin urmare, este eronată reţinerea instanţei de apel referitoare la intervenirea sancţiunii perimării, în condiţiile în care nu este îndeplinită cerinţa lăsării în nelucrare a dosarului din motive imputabile părţii, în cauză neputând opera prezumţia tacită de desistare, având în vedere toate demersurile părţii din care rezultă cu evidenţă dorinţa continuării judecăţii.

Ca atare, în speţă nu era îndeplinită cerinţa premisă a dispoziţiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ. - aceea a rămânerii cauzei în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni - pentru ca instanţa de apel să poată aplica sancţiunea perimării.

Dimpotrivă, acordarea de termene de judecată timp de 1 an şi 3 luni de la data la care a constatat ulterior că ar fi intervenit perimarea (respectiv, la 6 martie 2019, în condiţiile în care decizia asupra perimării a fost pronunţată la 25 iunie 2020) ar fi trebuit să pună instanţa de apel în imposibilitate procedurală de a mai face aplicarea dispoziţiilor art. 420 alin. (1) C. proc. civ. referitoare la constatarea perimării.

Aceasta întrucât, depăşind momentul la care putea fi făcută această constatare - prin îndeplinirea de acte de procedură, atât de către instanţă, cât şi de către parte - instanţa de apel nu mai putea trage concluzia asupra unei desistări de la judecată a părţii şi nici pe cea a intervenirii sancţiunii perimării, câtă vreme conduita părţii a fost, în mod evident, una contrară desistării, corespunzând voinţei exprimate, cu ocazia fiecărui termen acordat, a continuării judecăţii.

În acest context, constatarea intervenirii de drept a perimării după 1 an şi 3 luni de la data la care a considerat operabilă sancţiunea - interval de timp, în care aşa cum s-a arătat, atât instanţa, cât şi partea au îndeplinit acte de procedură legate de cadrul judecăţii, precizarea motivelor de apel, reprezentarea convenţională a părţii şi respectiv, manifestarea voinţei acesteia de a fi prezentă personal la judecată - s-a făcut cu aplicarea greşită a dispoziţiilor procedurale în materie, prevăzute de art. 416, art. 420 C. proc. civ.

În consecinţă, văzând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se va admite recursul reclamantului, se va casa decizia şi se va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În majoritate, admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 544A din 25 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2021.

Cu opinia separată a doamnei judecător B., în sensul respingerii recursului, ca nefondat.

Diferit de opinia majoritară, consider că recursul formulat în cauză nu putea primi decât o soluţie de respingere ca nefondat prin raportare la soluţia instanţei de apel - aceea de perimare a apelului formulat împotriva sentinţei civile nr. 1142/11.09.2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă - şi la criticile susţinute de parte împotriva acesteia.

Astfel, potrivit celor susţinute prin memoriul de recurs, instanţa de apel a fost criticată pentru că nu ar fi luat în considerare solicitarea reclamantului de realizare a comunicării actelor de procedură către acesta prin e-mail (la adresa indicată), informarea sa de renunţare la avocat (care nu ar fi respectat dorinţa de modificare a obiectului dosarului) şi nici cererea de ataşare în cauză a dosarului nr. 15578/3/2012.

Agreând că, dintre cele trei inacţiuni imputate instanţei de apel, ar putea prezenta relevanţă în privinţa soluţiei de perimare pronunţate, cel mult aceea relativă la neluarea în considerare a solicitării de efectuare a comunicărilor către reclamant pe adresa de mail indicată (deşi recurentul nu a expus în ce fel s-a repercutat pretinsa inacţiune a instanţei asupra modului de soluţionare în apel a cauzei sale), se constată la o simplă verificare că, în mod contrar criticii, partea a fost citată inclusiv prin mail atât pentru termenul de judecată din 06.06.2019 (când s-a respins prima sa cerere de repunere a cauzei pe rol, formulată la 08.01.2019), cât şi pentru termenul din 25.06.2020, când a fost soluţionată cauza în apel.

Printr-o altă critică a recursului, s-a susţinut că instanţa de apel ar fi calculat greşit perioada de nejudecare a procesului care ar fi în culpa reclamantului, respectiv între 01 decembrie 2019 şi 25.06.2020, greşeală dedusă din neluarea în considerare a perioadei stării de urgenţă şi de alertă, de 4 luni, când instanţa însăşi nu a judecat decât pricini urgente.

Or, această critică, ce atinge doar formal soluţia pronunţată în apel, este cu totul în afara dezlegărilor instanţei dat fiind că, potrivit considerentelor ce explică decizia atacată, perioada de inacţiune imputabilă reclamantului şi constatată ca atare de instanţă a fost cea înscrisă în perioada 06.09.2018 (când fost dispusă suspendarea judecării pentru lipsa părţilor) - 06.03.2019. Cererea de repunere pe rol a cauzei, formulată de reclamant la 08.01.2019, a fost respinsă prin încheierea instanţei de apel din 06.06.2019 (încheiere ce nu a fost contestată în calea de atac a recursului, conform art. 414 alin. 2 Cod proc.civ.) şi calificată prin decizia pronunţată ca act de procedură inapt să determine o întrerupere a cursului termenului de perimare, lipsindu-i atributul de a fi făcut în vederea judecării procesului (deoarece, deşi solicitase repunerea cauzei pe rol, nu ceruse şi judecarea în lipsă, iar în absenţa părţii adverse, instanţa nu a putut proceda la judecată).

Nici această calificare nu a fost contestată pe calea actualului recurs, ci doar împrejurarea că nu putea fi inclus în calculul termenului de perimare perioada de 4 luni a stării de urgenţă şi de alertă cât instanţa însăşi a avut restrânsă/suspendată activitatea curentă.

Or, perioada indicată în critica recurentului este situată cu mult în afara intervalului temporal avut în vedere de instanţă la adoptarea sancţiunii perimării, respectiv este survenită la un an după momentul reţinut ca fiind imputabil sub aspectul lăsării cauzei în nelucrare, respectiv 06.09.2018-06.03.2019.

Astfel spus, pe scurt, perioada stării de urgenţă nu a fost inclusă în calculul termenului de perimare întrucât aceasta (perimarea) intervenise, potrivit constatărilor instanţei de apel, necontestate de reclamant sub vreun aspect, cu un an de zile anterior instituirii stării de urgenţă prin Decretul nr. 195/2020 al Preşedintelui României şi prelungite apoi prin Decretul nr. 240/2020 al aceleiaşi autorităţi.

În mod evident însă, o astfel de critică nu poate să justifice nici aprecierea recursului ca fiind întemeiat şi nici să declanşeze un control în legalitate asupra actelor de procedură intermediare înfăptuite de instanţa de apel, cum ar fi încheierea de suspendare a judecăţii în apel din 06.09.2018, încheierea din 06.06.2019 de respingere a cererii de repunere pe rol ori a celorlalte încheieri pronunţate.