Liability for litigation costs following annulment for non-payment of judicial stamp duty: procedural fault versus good faith

Şedinţa publică din data de 18 februarie 2021

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj, secţia civilă, la 16 iulie 2019, sub nr. x/2019, reclamanţii A., B., C. şi D., în nume propriu şi pentru minorul E., au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii F. S.A. şi G., obligarea pârâtei la plata daunelor morale, astfel: 400.000 euro pentru reclamatul C., 200.000 euro pentru reclamata D., 200.000 euro pentru reclamata B., 200.000 euro pentru reclamata A., 200.000 euro pentru reclamatul C., moştenitor al defunctului H., şi 200.000 euro pentru reclamantul minor E.; la plata sumei de 12.924,19 RON, reprezentând daune materiale şi la plata penalităţilor de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, începând de la cea de-a 11-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 43 alin. (2), art. 1381-1395 C. civ. şi pe cele ale Legii nr. 132/2017.

3. Apărările formulate la fond

Pârâtul G. a depus întâmpinare, prin care a solicitat anularea cererii de chemare în judecată, ca netimbrată, iar în subsidiar, respingerea acesteia, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinare, pârâta F. S.A. a invocat inadmisibilitatea acţiunii civile promovate de reclamantul C., în calitate de moştenitor al defunctului H., prin raportare la dispoziţiile art. 1391 alin. (4) C. civ.. În subsidiar, a invocat lipsa calităţii procesuale active a reclamantului cu privire la daunele morale solicitate, în calitate de moştenitor al defunctului H., pentru aceleaşi considerente. A solicitat respingerea acţiunii civile formulate de reclamanţi, faţă de neîndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale (lipsa vinovăţiei) a intervenientului G. în producerea evenimentului rutier. În subsidiar, a solicitat diminuarea daunelor materiale şi morale solicitate de reclamanţi.

4. Sentinţa Tribunalului Sălaj

Prin sentinţa nr. 946 din 14 noiembrie 2019, Tribunalul Sălaj, secţia civilă a admis excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu şi a anulat, ca netimbrată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C. şi D., în nume propriu şi pentru minorul E., în contradictoriu cu pârâţii F. S.A. şi G.. A luat act că pârâta va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. A respins, ca nefondată cererea pârâtului privind obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată.

5. Decizia Curţii de Apel Cluj

Prin decizia nr. 61 din 19 mai 2020, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a admis apelul declarat de intervenientul G. împotriva sentinţei nr. 946 din 14 noiembrie a Tribunalului Sălaj, secţia civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis cererea acestuia privind obligarea reclamanţilor A., B., C., D., în nume propriu şi pentru minorul E. şi C., la plata sumei de 1.200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

6. Recursul

Împotriva deciziei nr. 61 din 19 mai 2020, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă au declarat recurs, în termenul legal, reclamanţii A., B., C. şi D., în nume propriu şi pentru minorul E..

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenţii, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., au susţinut că decizia recurată a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură care reglementează obligaţia instanţelor de a motiva hotărârile pronunţate, decizia cuprinzând motive contradictorii şi străine de cauză.

Recurenţii au menţionat că, prin hotărârea atacată, Curtea a înlăturat, în mod nelegal, apărările formulate în apel şi, ca efect al greşitei calificări juridice, a pronunţat soluţia fără a se raporta la poziţia lor procesuală, aspect ce echivalează cu nemotivarea hotărârii.

De asemenea, au susţinut că instanţa de apel a pronunţat hotărârea recurată prin încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material care vizează buna-credinţă a exercitării drepturilor recunoscute de lege, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, au invocat aplicarea eronată a prevederilor art. 14 C. civ., arătând că motivele expuse în cuprinsul notelor de şedinţă nu au reprezentat solicitări de scutire de la plata taxei judiciare de timbru, ci veritabile apărări, prin care tindeau la dovedirea bunei-credinţe în exercitarea demersului judiciar, aspect ce este incompatibil cu reţinerea culpei procesuale.

În subsidiar, recurenţii au solicitat ca, în măsura în care Înalta Curte va reţine cauza spre rejudecare, să respingă apelul formulat de pârâtul G. şi să reducă valoarea onorariului de avocat.

Consideră că nu pot fi obligaţi la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat, întrucât nu sunt în culpă procesuală, acţiunea civilă fiind promovată cu respectarea prevederilor legale.

Referitor la soluţia de anulare a cererii de chemare în judecată, ca netimbrată, recurenţii au susţinut că nu se află în culpă procesuală, întrucât au considerat că nu datorează taxă judiciară de timbru, aspect ce rezultă şi din faptul că au formulat cerere de reexaminare împotriva încheierii prin care s-a stabilit cuantumul timbrajului la fond.

În situaţia în care se va aprecia în sens contrar, recurenţii au solicitat reducerea cheltuielilor de judecată solicitate de pârâtul G., conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., în raport de activitatea efectiv îndeplinită de reprezentantul său convenţional şi de complexitatea litigiului dedus judecăţii.

7. Întâmpinarea şi răspunsul la întâmpinare

Prin întâmpinarea formulată în termenul legal, intimata F. S.A. a invocat excepţia inadmisibilităţii motivelor de recurs ce vizează aplicarea normelor de drept material referitoare la buna-credinţă a exercitării drepturilor recunoscute de lege, care nu au fost invocate în apel, excepţia inadmisibilităţii, referitoare la petitul ce vizează rejudecarea fondului de către instanţa supremă şi excepţia nulităţii, din perspectiva neîncadrării motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Intimatul G. nu a depus întâmpinare.

Recurenţii nu au formulat răspuns la întâmpinarea intimatei F. S.A..

8. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţi şi Justiţie asupra recursului

8.1 Prioritar, în ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului invocată de intimata F. S.A. prin întâmpinare, din perspectiva neîncadrării motivelor de recurs în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Privite în ansamblul lor, motivele de recurs vizează aplicarea greşită a normelor de procedură reglementate de art. 451 alin. (2) C. proc. civ., din perspectiva obligării părţii care a pierdut procesul la plata cheltuielilor de judecată efectuate de partea adversă, urmare constatării culpei procesuale reglementate de art. 453 din acelaşi act normativ; nemotivarea deciziei pronunţate în apel prin înlăturarea apărărilor formulate de recurenţi prin notele scrise şi ignorarea poziţiei lor procesuale, precum şi eronata interpretare, de către instanţa de apel, a dispoziţiilor art. 14 C. civ.

Întrucât criticile invocate pot fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că nu se impune constatarea nulităţii recursului, astfel cum se susţine de intimata F. S.A. prin întâmpinare.

8.2 Analizând motivul de recurs încadrat în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele argumente:

Prin sentinţa nr. 946 din 14 noiembrie 2019, Tribunalul Sălaj, secţia I civilă a anulat, ca netimbrată, cererea de chemare în judecată formulată de recurenţi (reclamanţi), urmare faptului că aceştia nu s-au conformat obligaţiei legale de a achita taxa judiciară de timbru stabilită prin încheierea din 21 octombrie 2019.

Această soluţie a fost adoptată în contextul în care, fiind legal citaţi cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru, recurenţii nu s-au conformat acestei obligaţii, iar demersul lor în procedura reexaminării prevăzute de art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 a eşuat, cererea de reexaminare fiind respinsă prin încheierea nr. 150 din 7 noiembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Sălaj, secţia civilă în dosarul nr. x/2019.

Deşi prin sentinţa nr. 946 din 14 noiembrie 2019, Tribunalul Sălaj a respins cererea intimatului G., de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate la fond (onorariul avocaţial), prin decizia care face obiectul recursului pendinte, Curtea de Apel Cluj, constatând că sunt întrunite exigenţele art. 453 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., a admis această solicitare, urmare admiterii căii de atac a apelului exercitate de această parte.

Înalta Curte constată că instanţa de apel a făcut o aplicare corectă a textelor de lege mai sus enunţate.

Astfel, conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ., "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată."

Dreptul legal la acordarea cheltuielilor de judecată îşi are izvorul într-un raport juridic procesual ce are ca finalitate acoperirea prejudiciului material cauzat părţii care a câştigat procesul.

Contrar susţinerii recurenţilor, fundamentul acestei obligaţii nu este reprezentat de buna-credinţă reglementată de C. proc. civ., care presupune exercitarea drepturilor procesuale potrivit scopului pentru care au fost recunoscute de lege şi pentru care s-a prevăzut sancţionarea părţii care îşi exercită abuziv drepturile procesuale, ci culpa procesuală ce decurge din iniţierea fără succes a unui demers judiciar, care a generat efectuarea unor cheltuieli de către partea adversă (ex. taxe judiciare de timbru, onorarii ale avocaţilor, experţilor şi specialiştilor, sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cheltuieli de transport, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului - art. 451 alin. (1) din acelaşi cod).

Acest aspect reiese din conţinutul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că, la baza obligaţiei de restituire a cheltuielilor de judecată, stă culpa procesuală, iar partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile efectuate în mod justificat de partea care a obţinut un rezultat favorabil în proces.

Soluţia pronunţată de curtea de apel este legală prin raportare la normele legale evocate, întrucât culpa procesuală a părţii care a pierdut procesul este reţinută şi în situaţia în care cererea de chemare în judecată a fost anulată ca netimbrată, întrucât pârâtul, fiind atras în litigiu până la finalizarea acestuia, este nevoit să suporte cheltuielile de judecată făcute pentru a beneficia de o apărare calificată.

Dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. nu condiţionează acordarea spezelor de judecată de modalitatea în care a fost respinsă acţiunea civilă, ci de culpa procesuală rezultată din pierderea litigiului, interesând, pentru aplicarea normei, rezultatul procesului şi conduita pârâtului, manifestată pe parcursul acestuia, respectiv recunoaşterea pretenţiilor până la primul termen la care părţile sunt legal citate, conform art. 454 din cod.

Similar, art. 452 C. proc. civ. condiţionează acordarea cheltuielilor de judecată de dovada existenţei şi întinderii lor.

Or, în cauză, Curtea a reţinut că intimatul a făcut dovada plăţii cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.200 RON, acesta anexând la întâmpinarea formulată la fond, în copie conformă cu originalul, factura seria x nr. x/06.09.2019 şi chitanţa seria x nr. x/06.09.2019, conform contractului de asistenţă juridică nr. x/06.09.2019.

Mai mult decât atât, instanţa de apel, analizând apărările recurenţilor din notele de şedinţă din 8 aprilie 2020, cu privire la caracterul nerezonabil al cuantumului cheltuielilor de judecată solicitate de intimat, a apreciat că nu se impune aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., nejustificându-se reducerea acestora faţă de complexitatea cauzei şi de activitatea efectiv depusă de apărătorul ales al intimatului.

Astfel, se constată că instanţa de apel a aplicat textele de lege menţionate la împrejurările concrete ale cauzei, motiv pentru care nu se poate reţine incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., norma de procedură nefiind încălcată în cauză.

8.3 Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este, de asemenea, nefondat, şi va fi respins pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinute de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea concretă a stării de fapt, urmând o ordine cronologică.

Reţinerea fiecărei împrejurări trebuie argumentată cu ajutorul probelor administrate, iar dacă acestea sunt contradictorii, trebuie examinate comparativ, arătându-se considerentele pentru care s-au reţinut unele şi s-au înlăturat altele.

Invocând incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii au afirmat că hotărârea instanţei de apel este nemotivată, din perspectiva faptului că, în mod greşit instanţa de apel a înlăturat apărările formulate prin notele de şedinţă depuse la 8 aprilie 2020 şi a reţinut, eronat, că acestea vizează scutirea de la plata taxei judiciare, iar nu lipsa culpei lor procesuale şi buna credinţă care a existat la momentul introducerii acţiunii.

Procedând la examinarea acestei critici, prin raportare la considerentele deciziei recurate, Înalta Curte constată că instanţa de apel a argumentat soluţia adoptată în concordanţă cu dispoziţiile legale incidente în speţă - art. 451 alin. (1) şi (2) şi art. 453 alin. (1) C. proc. civ. - şi cu situaţia de fapt dedusă judecăţii, motivând soluţia adoptată conform exigenţelor art. 425 din acelaşi act normativ.

Astfel, prin notele de şedinţă formulate la 8 aprilie 2020, recurenţii au susţinut, în esenţă, că nu pot fi obligaţi la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimat, întrucât soluţia de anulare, pentru netimbrare, a cererii de chemare în judecată nu a fost determinată de culpa lor procesuală, aceştia considerând că acţiunea nu este supusă timbrajului şi acţionând cu bună credinţă în exercitarea drepturilor lor procesuale. De asemenea, au susţinut că, în eventualitatea în care instanţa de apel va considera că pot fi obligaţi la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimat, se impune ca acestea să fie diminuate pentru caracterul disproporţionat al cuantumului lor.

Analizând considerentele expuse în decizia recurată, Înalta Curte constată că instanţa de apel a apreciat că nu pot fi validate apărările recurenţilor cu privire la exonerarea de la plata spezelor de judecată suportate de intimat, întrucât aceştia se află în culpa procesuală prevăzută de art. 453 alin. (1) C. proc. civ., rezultată din neconformarea la obligaţia legală de timbrare a cererii de chemare în judecată, astfel cum li s-a pus în vedere prin încheierea din 21 octombrie 2019 a Tribunalului Sălaj, iar cererea de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru a fost respinsă prin încheierea nr. 150 din 7 noiembrie 2019, pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2019.

Totodată, se observă că instanţa de apel a argumentat motivul pentru care nu a procedat la diminuarea onorariului reprezentantului convenţional al intimatului, astfel cum solicitaseră recurenţii prin notele de şedinţă din 8 aprilie 2020, deoarece a reţinut că valoarea acestuia, de 1.200 RON, are caracter real, necesar şi rezonabil faţă de complexitatea cauzei, de cuantumul pretenţiilor solicitate prin cererea de chemare în judecată şi de activitatea prestată efectiv de avocat (prezenţa la termenele de judecată din 21 octombrie 2019 şi 14 noiembrie 2019 şi redactarea întâmpinării).

În acelaşi sens, a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 452 C. proc. civ., intimatul făcând dovada plăţii cheltuielilor de judecată, prin depunerea, în copie conformă cu originalul, a facturii seria x nr. x/06.09.2019 şi a chitanţei seria x nr. x/06.09.2019, conform contractului de asistenţă juridică nr. x/06.09.2019.

Faţă de aspectele mai sus expuse, Înalta Curte constată că în considerentele deciziei recurate se regăsesc toate aspectele invocate de recurenţi în apel, judicios examinate de instanţa de apel, care a expus raţionamentul pe care a fost fundamentată soluţia adoptată.

Astfel, considerentele hotărârii atacate sunt detaliate corespunzător obligaţiei legale de motivare prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., acestea fiind în concordanţă şi cu statuările Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, prin raportare la dispoziţiile art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor şi a Libertăţilor Fundamentale ale Omului a stabilit că obligaţia instanţelor naţionale de motivare a hotărârilor nu presupune răspunsuri detaliate la fiecare problemă ridicată, fiind suficient să fie examinate în mod real chestiunile supuse spre judecată, obligaţia de motivare a hotărârii judecătoreşti presupunând o expunere a argumentelor care, prin conţinutul lor, sunt de natură să influenţeze soluţia.

Faţă de aceste argumente, Înalta Curte reţine că nu este incident cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., motivarea hotărârii recurate permiţând verificarea conformităţii acesteia cu susţinerile recurenţilor.

8.4 Critica privind greşita interpretare a dispoziţiilor art. 14 C. civ., subsumată cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmează a fi respinsă, ca nefondată, pentru următoarele considerente:

Astfel cum s-a arătat, argumentele pentru care instanţa de apel a dispus obligarea recurenţilor la plata către intimat a cheltuielilor de judecată au avut la bază culpa procesuală prevăzută de art. 453 alin. (1) C. proc. civ., pentru care partea care a pierdut procesul poate suporta spezele de judecată.

În apel, recurenţii nu au formulat întâmpinare, însă, prin notele de şedinţă din 8 aprilie 2020, au susţinut că nu poate fi reţinută culpa lor procesuală, ci, dimpotrivă, buna lor credinţă în promovarea acţiunii pe care au considerat-o nesupusă obligaţiei de timbrare.

Înalta Curte observă că recurenţii nu s-au prevalat, în calea de atac a apelului, în susţinerea bunei lor credinţe, de prevederile art. 14 C. civ., a căror încălcare de către instanţa de apel o reclamă în recurs.

Din acest motiv, realizarea controlului judiciar cu privire la alte pretenţii decât cele invocate în calea de atac a apelului nu este posibilă, astfel că, din acest punct de vedere această critică nu poate fi primită, întrucât s-ar încălca principiul dublului grad de jurisdicţie.

Conform art. 483 C. proc. civ., obiectul recursului de faţă îl constituie decizia curţii de apel, iar această instanţă nu s-a pronunţat asupra criticii ce vizează încălcarea art. 14 C. civ., astfel încât, este inadmisibil acest motiv de recurs formulat omisso medio, inadmisibilitate ce a fost susţinută şi de intimata F. S.A. prin întâmpinare.

8.5 Solicitarea recurenţilor de reducere în recurs a cuantumului onorariului de avocat din apel nu poate fi primită, întrucât aceasta este subsumată unui motiv de netemeinicie, ce nu poate fi verificat în această cale extraordinară de atac.

Pentru motivele expuse, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A., B., C. şi D., în nume propriu şi pentru minorul E., împotriva deciziei nr. 61 din 19 mai 2020, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A., B., C. şi D., în nume propriu şi pentru minorul E., împotriva deciziei nr. 61 din 19 mai 2020, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 februarie 2021.