Defamation plaintiff's annulment motion inadmissible as disguised second appeal after full cassation review.

Şedinţa publică din data de 17 februarie 2021

Deliberând, asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui, secţia civilă, la 12 aprilie 2014, sub nr. x/2014, reclamantul A. i-a chemat în judecată pe pârâţii B., C., D. şi S.C. E. S.A., solicitând obligarea acestora la plata sumei de 200.000 euro fiecare, în solidar cu partea responsabilă civilmente, reprezentând daune morale provocate prin anunţurile calomnioase la adresa sa, prezentate în mass-media; obligarea părţii responsabile civilmente S.C. E. S.A. să facă corecţiile necesare, întrucât au fost date publicităţii informaţii inexacte şi obligarea acesteia de a publica/difuza, în termen de 5 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, dreptul la replică - formă de reparare parţială a prejudiciului adus.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 192-526 C. proc. civ., art. 1349, art. 1373, art. 1357- art. 1359, art. 1381- art. 1382 C. civ.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă:

Prin sentinţa nr. 178 din 10 februarie 2016, Tribunalul Vaslui, secţia civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B., S.C. E. S.A., C. şi D.; a respins cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată şi a luat act că pârâţii nu au solicitat cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea pronunţată în apel:

Prin decizia nr. 968 din 21 decembrie 2016, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a admis apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 178 din 10 februarie 2016, pronunţată de Tribunalul Vaslui, secţia civilă, pe care a anulat-o în tot, şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

4. Hotărârea instanţei de fond, în rejudecare:

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui, la data de 24 mai 2017, sub nr. x/2014*.

Prin sentinţa nr. 730 din 4 iulie 2017, pronunţată de Tribunalul Vaslui, secţia civilă, în dosarul nr. x/2014, a fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B., C., D. şi partea responsabilă civilmente S.C. E. S.A.. A obligat-o pe pârâta B. la plata către reclamantul A. a sumei de 2.000 euro, reprezentând despăgubiri civile, daune morale. A obligat-o pe pârâta C., în solidar cu partea responsabilă civilmente, S.C. E. S.A. a sumei de 2.000 euro, reprezentând despăgubiri civile, daune morale. A respins acţiunea civilă formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârâta D.. A obligat-o pe partea responsabilă civilmente să difuzeze, în termen de 5 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, a dreptului la replică al reclamantului. A respins restul pretenţiilor formulate de reclamant. I-a obligat pe pârâţii B., C. şi pe partea responsabilă civilmente S.C. E. S.A. la plata către reclamant a sumei de 2.750 RON, reprezentând cheltuieli de judecată la prima judecată în fond şi apel, constând în onorariu de avocat şi taxă judiciară de timbru.

5. Hotărârea Curţii de Apel Iaşi:

Prin decizia nr. 376 din 11 iulie 2019, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a respins apelurile formulate de reclamantul A. şi de pârâta B. împotriva sentinţei nr. 730 din 4 iulie 2017, pronunţate de Tribunalul Vaslui, secţia civilă. A admis apelul formulat de pârâţii S.C. E. S.A. şi C. împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu aceşti pârâţi. A păstrat dispoziţiile sentinţei care nu contravin deciziei. L-a obligat pe apelantul-intimat A. să-i plătească intimatei-apelante S.C. E. S.A. suma de 50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

6. Hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Prin decizia nr. 1769 din 24 septembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 376 din 11 iulie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

7. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare contestatorul A., cale de atac cu a cărei soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

În motivarea contestaţiei în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 504 alin. (2) C. proc. civ., contestatorul a precizat că instanţa de recurs a respins recursul fără o cercetare a motivelor de casare invocate, respectiv cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., ci s-a rezumat doar la a indica neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de cele două motive de recurs, fără o analiză concretă a acestora.

Contestatorul a mai arătat că instanţa de recurs a reţinut că nu are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua probele, însă acest lucru nu s-a cerut prin cererea de recurs.

A mai arătat contestatorul că, în ceea ce priveşte primul motiv de recurs, a indicat considerentele deciziei recurate apreciate ca fiind contradictorii, dar instanţa de recurs a deviat motivarea recursului către o altă problemă de drept, nesolicitată de către contestator, ceea ce reprezintă o lipsă de analiză a fondului recursului.

Contradictorialitatea hotărârii, astfel cum a fost expusă în cuprinsul cererii de recurs, şi la care instanţa de recurs trebuia să se raporteze, constă în faptul că, pe de-o parte, instanţa de apel a reţinut răspunderea civilă delictuală a reprezentanţilor postului de televiziune, iar pe de altă parte, a reţinut o lipsă a răspunderii delictuale în ceea ce priveşte moderatorul şi reporterul emisiunii.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., contestatorul a învederat că, în mod greşit, instanţa de recurs a reţinut existenţa puterii de lucru judecat sub aspectul comitentului pentru fapta prepusului.

Prin decizia nr. 968 din 21 decembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, a fost admis apelul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 178 din 10 februarie 2016 a Tribunalului Vaslui, sentinţă care a fost anulată, în tot, cauza fiind trimisă spre rejudecare.

Or, anularea în tot a unei hotărâri nu are puterea lucrului judecat, iar decizia atacată este lipsită de motivarea prevăzută de art. 504 alin. (2) teza a II-a din C. proc. civ.

Contestatorul a conchis că instanţa de recurs a reţinut, greşit, concordanţa considerentelor Curţii de Apel Iaşi cu cele ale art. 1373 din C. civ., în contextul în care situaţia de fapt reţinută şi puterea lucrului judecat nu se circumscriu cauzei.

8. Apărările formulate în cauză:

Intimata E. S.A. a depus întâmpinare, în termen legal, prin care a solicitat respingerea căii de atac, întrucât instanţa de recurs a analizat motivele de casare invocate prin cererea de recurs şi a respins, în mod justificat, calea de atac promovată, sens în care nu sunt incidente dispoziţiile art. 504 alin. (2) invocate de către contestator.

9. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Analizând prezenta contestaţia în anulare, Înalta Curte urmează a o respinge, având în vedere următoarele considerente:

Prin decizia atacată cu contestaţie în anulare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 376 din 11 iulie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, hotărâre pe care a menţinut-o, ca fiind legală, considerând că nu sunt incidente motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., invocate de către recurent.

Contestatorul şi-a întemeiat contestaţia în anulare pe dispoziţiile art. 504 alin. (2) C. proc. civ., criticând faptul că instanţa de recurs a respins recursul fără o cercetare a fondului său, deşi motivele de recurs pe care le-a invocat au vizat două aspecte, respectiv considerentele contradictorii ale instanţei de apel şi greşita interpretare a dispoziţiilor de drept material care reglementează răspunderea civilă delictuală a comitenţului pentru fapta prepuşilor.

Înalta Curte reţine că prezenta cale de atac dedusă judecăţii este una extraordinară, ce poate fi promovată numai pentru motivele limitativ prevăzute de lege, care sunt de strictă interpretare.

În aceste condiţii, constată că, în cauză, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 504 alin. (2) C. proc. civ., invocate de către contestator, deoarece legiuitorul a înţeles să reglementeze două tipuri de contestaţie în anulare: contestaţia în anulare de drept comun, prevăzută de art. 503 alin. (1) C. proc. civ., ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor definitive atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata şi contestaţia în anulare specială, reglementată de art. 503 alin. (2) C. proc. civ.

Dispoziţiile art. 504 C. proc. civ., invocate de către contestatorul A. ca temei al cererii sale, se referă, la alin. (1) şi (2) exclusiv la condiţiile de admisibilitate ale contestaţiei în anulare obişnuite, aşa cum rezultă din referirea ce se face la art. 503 alin. (1) C. proc. civ.

Or, contestatorul a înţeles să promoveze o contestaţie în anulare specială, din moment ce argumentele cuprinse în cererea introductivă nu se referă în niciun mod la vreo neregularitate privind citarea sa pentru termenul la care a avut loc judecata.

Pe cale de consecinţă, nu se verifică ipoteza prevăzută de alin. (2) al art. 504 C. proc. civ., astfel încât motivele subsumate de contestator acestor dispoziţii legale nu pot fi analizate din această perspectivă.

Nici dacă aceste motive ar fi analizate în raport de dispoziţiile pct. 3 al art. 503 alin. (2) C. proc. civ., contestaţia în anulare nu este fondată.

Astfel, contestatorul a susţinut că instanţa de recurs s-a rezumat numai la a indica neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de cele două motive de casare, fără o analiză concretă a acestora.

În ceea ce priveşte primul motiv de recurs invocat, subsumat dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., contestatorul a susţinut că a indicat considerentele contradictorii ale curţii de apel, însă instanţa de recurs a deviat motivarea către o altă problemă de drept, denaturând susţinerile sale din recurs într-o altă perspectivă, ceea ce reprezintă o lipsă a motivării în fond.

Contradictorialitatea considerentelor hotărârii atacate la care instanţa de recurs trebuia să se raporteze constă în faptul că, pe de-o parte, instanţa de apel a reţinut răspunderea civilă delictuală a reprezentanţilor postului de televiziune, iar pe de altă parte, a reţinut o lipsă a răspunderii civile delictuale pentru reporterul şi moderatorul emisiunii.

Prin decizia atacată, se constată că instanţa de recurs a analizat această critică din perspectiva motivului de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., şi a reţinut că din considerentele prezentate de recurent ca fiind contradictorii nu se poate reţine nicio contradicţie în logica instanţei de apel, care a arătat, în mod clar, că moderatorul emisiunii, pârâta C., nu poate fi răspunzătoare pentru faptele altor persoane participante la emisiune, ci doar pentru fapta proprie, iar pârâta S.C. E. S.A. a fost introdusă în proces exclusiv în calitate de comitent al moderatorului şi reporterului emisiunii, persoane faţă de care s-a dispus respingerea cererii reclamantului, ca neîntemeiată.

Or, câtă vreme reclamantul nu a înţeles să se îndrepte împotriva altor persoane considerate responsabile, printre care producătorul sau realizatorul emisiunii, instanţa de recurs a reţinut că, în mod corect, s-a constatat, în decizia atacată, că nu există fapta ilicită a prepuşilor chemaţi în judecată, deci, că nu poate fi atrasă nici răspunderea comitentului pentru fapta acestor prepuşi.

S-a mai reţinut că, în cauză, nu există dovezi care să demonstreze că pârâta-apelantă C. a avut vreo responsabilitate sau implicare în realizarea emisiunii de televiziune, alta decât cea de prezentator/moderator, iar difuzarea filmării efectuate cu camera ascunsă nu poate fi atribuită reporterului D., ci realizatorilor emisiunii şi reprezentanţilor postului de televiziune.

Conchizând analiza acestui motiv de recurs, Înalta Curte a constatat că nu există nicio contradictorialitate în motivarea soluţiei, dezlegarea dată de instanţa de apel problemelor de drept deduse judecăţii, fiind pe deplin şi coerent susţinută de considerente ce nu se contrazic şi care conduc la soluţia din dispozitiv.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., contestatorul a susţinut că, în mod greşit, instanţa de recurs a reţinut existenţa puterii de lucru judecat sub aspectul comitentului pentru fapta prepusului, însă anularea în tot a hotărârii, în primul ciclu procesual, nu are putere de lucru judecat, reţinându-se greşit concordanţa considerentelor hotărârii curţii de apel cu cele ale art. 1373 C. civ.

Înalta Curte constată că, în cuprinsul deciziei atacate, instanţa de recurs a reţinut că, sub aspectul răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, cu putere de lucru judecat s-a statuat, prin decizia de casare, că una dintre condiţiile pentru antrenarea răspunderii civile delictuale este săvârşirea faptei de către prepus în legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor ce i-au fost încredinţate, iar aceste concluzii nu au format obiectul unei căi de atac, condiţiile răspunderii răspunderii civile delictuale a comitentului pentru fapta prepusului prezentate de instanţa de trimitere fiind, de altfel, în concordanţă cu dispoziţiile art. 1373 C. civ., care la alin. (1) face referire la fapta săvârşită de prepuşi, faptă care trebuie să aibă caracter ilicit pentru a angaja răspunderea obiectivă a comitentului.

Or, recurentul a fost în eroare atunci când a susţinut că instanţa de apel, a considerat că răspunderea comitentului este în strânsă legătură cu culpa prepusului întrucât, aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, respingerea acţiunii faţă de prepuşii chemaţi în judecată s-a făcut pentru lipsa faptei ilicite şi nu pentru lipsa vinovăţiei, condiţii distincte ale răspunderii civile delictuale.

Având în vedere considerentele anterior prezentate, Înalta Curte constată că, în speţă, nu se poate reţine omisiunea cercetării vreunui motiv de casare, invocat de recurent în termen, în sensul celor prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. şi că, în realitate, prin formularea căii de atac a contestaţiei în anulare, contestatorul este nemulţumit de modalitatea în care instanţa de recurs a apreciat asupra caracterului nefondat al motivelor de casare invocate de acesta.

De altfel, trebuie observa t că prin cercetarea motivelor de casare trebuie înţeleasă analiza motivelor de recurs, iar nu omisiunea instanţei de a răspunde fiecărui argument de fapt şi de drept invocat de recurent, acestea trebuind să fie subsumate unuia dintre motivele de nelegalitate enumerate limitativ de art. 488 C. proc. civ.

În aceste condiţii, dacă instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare ar examina motivele contestaţiei din perspectiva celor solicitate de contestator, s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a recursului, contestaţia în anulare neputând fi însă convertită într-un recurs la recurs.

În acest sens, în mod constant, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv şi irevocabil, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei; contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui "recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative.

Totodată, în cadrul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, principiul supremaţiei dreptului reprezintă un element de patrimoniu comun al statelor semnatare ale convenţiei în ansamblul valorilor pe care le protejează, iar între acestea, din perspectiva art. 6 paragr. 1, securitatea raporturilor juridice este o dimensiune esenţială.

Acest concept presupune că o soluţie definitivă să nu mai fie rejudecată, decât pentru motive, "defecte", fundamentale, care nu se regăsesc în prezenta cauză (Cauzele Brumărescu, Stan şi Rosemberg, Belasin, Blidaru, S.C. Sefer S.A., Cornif, Cârstoiu, S.C. Editura Orizonturi S.R.L., Creţu, Caracaş, Ionescu, Puşcaş, Tripon II, Savu).

Pentru considerentele expuse, având în vedere că motivele formulate de contestator nu se încadrează în cele prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 503 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1769 din 24 septembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1769 din 24 septembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 februarie 2021.