Recus dismissed as unfounded for lack of connection between unconstitutionality exception and annulment proceedings

Şedinţa publică din data de 17 februarie 2021

Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea formulată la data de 14 septembrie 2020, în dosarul nr. x/2020 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, având ca obiect contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 823 din 14 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, petentul A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 C. proc. civ., susţinând că, în mod greşit, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat în dosarul nr. x/2016, întrucât Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată în dosarele nr. x/2014 şi nr. y/2013 ale Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi a constatat că sintagma "precum şi alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010, este neconstituţională.

Recurentul a arătat că îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2) şi art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţia României.

Prin decizia civilă nr. 522 R/2020 din 22 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 din C. proc. civ. a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de inadmisibilitate a contestaţiei în anulare şi a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 823 din 14 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata B..

Împotriva acestei decizii, în ceea ce priveşte soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, a declarat recurs contestatorul A., la data de 23 septembrie 2020.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 12 ianuarie 2021 şi repartizată aleatoriu completului nr. 10.

În susţinerea căii de atac exercitate, recurentul-contestator A. a criticat decizia atacată, invocând că nu se justifică soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 prin raportare la art. 94 pct. 1 lit. c) C. proc. civ., articol în baza căruia i s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat în dosarul nr. x/2016.

În continuare, recurentul a prezentat aspecte cu privire la situaţia de fapt a litigiului.

În drept, recurentul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2) şi art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţia României.

2. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Analizând recursul declarat în cauză, prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor legale relevante, Înalta Curte constată că acesta este nu este fondat şi îl va respinge pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, această instanţă decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti (...) privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Corelativ, alin. (5) din acelaşi articol dispune că dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge, printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Ca atare, instanţa este abilitată, în raport de prevederile alin. (1) şi (5) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, să aprecieze ea însăşi asupra relevanţei ori nerelevanţei textului denunţat ca fiind contrar legii fundamentale în soluţionarea cauzei în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate.

Aşadar, posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanţei de a putea respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate este limitată de textul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, strict la constatarea condiţiilor de admisibilitate, printre care şi cea referitoare la existenţa unei legături între textul legal a cărui neconstituţionalitate a fost invocată şi cauza dedusă judecăţii.

Condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie îndeplinite cumulativ, dar analiza lor este graduală, astfel încât dacă una dintre acestea nu este îndeplinită, instanţa va respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

În calea extraordinară de atac, exercitată împotriva hotărârii prin care s-a respins cererea de sesizare a instanţei de control constituţional, va fi examinată respectarea, de către instanţa care a pronunţat hotărârea atacată, a cerinţelor impuse de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Înalta Curte reţine că una dintre condiţiile pentru a sesiza Curtea Constituţională este aceea a interesului procesual, ceea ce presupune ca partea să probeze influenţa hotărâtoare asupra judecării procesului a textelor sau dispoziţiilor dintr-o lege sau ordonanţă, în vigoare, contestate sub aspectul constituţionalităţii acestora.

În speţă, criticile recurentului în sensul că prin respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale i s-a îngrădit accesul la justiţie nu sunt fondate.

Recurentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 C. proc. civ., în faţa curţii de apel, instanţă învestită cu soluţionarea căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare formulate împotriva deciziei civile nr. 823 din 14 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2016, prin care s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarant de recurentul-pârât A. împotriva deciziei civile nr. 3832A/19.11.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă B..

Prin decizia civilă nr. 823 din 14 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a reţinut că, potrivit art. 483 alin. (2) teza I raportat la art. 94 lit. c) teza I din C. proc. civ., hotărârile pronunţate în cererile având ca obiect administrarea clădirilor cu mai multe etaje, apartamente sau spaţii aflate în proprietatea exclusivă a unor persoane diferite, precum şi cele privind raporturile juridice stabilite de asociaţiile de proprietari cu alte persoane fizice sau persoane juridice, sunt supuse numai apelului, motiv pentru care recursul declarat de recurentul-pârât A. a fost respins, ca inadmisibil.

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare recurentul A., înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. x/2020, în cadrul căreia a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 C. proc. civ.

Astfel, având a aprecia asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, curtea de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, atunci când a constatat că nu se impune învestirea instanţei de contencios constituţional cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, nefiind întrunite cerinţele textului legal care să facă posibilă sesizarea, respectiv, că dispoziţiile invocate de către contestatorul A., ca fiind neconstituţionale, nu au legătură cu cauza.

Cu privire la relevanţa pe care soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată ar avea-o în prezenta cauză, din analiza prevederilor legale a căror neconstituţionalitate a fost invocată şi a obiectului cauzei, Înalta Curte constată că nu sunt fondate criticile recurentului, neexistând legătură între soluţia ce ar fi putut fi dată în contestaţia în anulare şi soluţia ce ar fi putut fi pronunţată de Curtea Constituţională. Aceasta întrucât contestaţia în anulare, reglementată de prevederile art. 503-508 din C. proc. civ., este o cale extraordinară de atac, de retractare, deschisă exclusiv pentru situaţiile prevăzute de art. 503 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

Or, dispoziţiile art. 483 din C. proc. civ., a căror neconstituţionalitate se invocă, reglementează calea de atac a recursului, care nu face obiectul învestirii instanţei de judecată sesizată cu soluţionarea unei contestaţii în anulare, iar nu cu rejudecarea recursului, etapă procesuală distinctă şi subsecventă celei a soluţionării contestaţiei în anulare, condiţionată de admiterea acestei căi extraordinare de atac.

Prin urmare, în mod corect şi legal, curtea de apel a reţinut că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 pentru admisibilitatea cererii de sesizare, respectiv existenţa legăturii dintre excepţia de neconstituţionalitate şi contestaţia în anulare dedusă judecăţii.

În consecinţă, Înalta Curte reţine că legătura dintre excepţia de neconstituţionalitate invocată şi soluţionarea contestaţiei în anulare ar putea fi pusă în discuţie numai în situaţia în care soluţionarea contestaţiei în anulare ar presupune aplicarea şi interpretarea de către instanţă a prevederilor legale pretins neconstituţionale, aspect inadmisibil în speţă, aşa cum s-a arătat anterior.

Cum condiţia legală a existenţei unei legături între pricina dedusă judecăţii şi excepţia de neconstituţionalitate este una sine qua non, analiza îndeplinirii celorlalte condiţii, prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privitoare la sesizarea Curţii Constituţionale nu se mai impune.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, în raport de dispoziţiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 522R/2020 din 22 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca nefondat.

Cu privire la cererea formulată de intimata B. de acordare a cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat în cuantum de 900 RON, potrivit chitanţei seria x nr. x din 17 februarie 2021, Înalta Curte, având în vedere soluţia pronunţată în cauză, în temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., va obliga pe contestatorul A. la plata sumei de 900 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, sumă pe care o apreciază ca având un caracter rezonabil în raport de complexitatea cauzei şi activitatea desfăşurată de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 522R/2020 din 22 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca nefondat.

Obligă pe contestator la plata către intimata B. a sumei de 900 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 februarie 2021.