Archaeological looting liability: absolute nullity for failure to serve appeal summons at designated legal domicile

Şedinţa publică din data de 17 februarie 2021

Deliberând asupra cauzei prezente, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, sub nr. x/2008, şi precizată ulterior, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale (fost Misterul Culturii şi Cultelor) a chemat în judecată pe pârâţii A. şi B., solicitând instanţei să se constate prejudiciul cauzat patrimoniului cultural naţional mobil şi proprietăţii publice a Statului Român, urmare a faptei ilicite săvârşite de către defunctul-făptuitor C., constând în braconaj arheologic, în siturile arheologice clasate monument istoric ce aparţin domeniului public al Statului Român, şi, pe cale de consecinţă, să fie obligaţi pârâţii la repararea, în natură sau prin echivalent, prin plata despăgubirilor în cuantum de 1.221.000 euro, pentru prejudiciul cauzat patrimoniului cultural naţional mobil şi proprietăţii publice a Statului Român, prin sustragerea a 2.442 monede koson ce fac parte dintr-un tezaur naţional.

Acţiunea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile O.G. nr. 43/2000, ale Legii nr. 182/2000 şi pe art. 998 C. civ. din 1864.

Prin întâmpinare, pârâtul B. a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, iar prin cererea reconvenţională formulată în cauză, a solicitat să se dispună ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra tuturor bunurilor antecesorului său, C..

Prin încheierea de şedinţă din 20.02.2009, instanţa a dispus suspendarea judecăţii cauzei, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. din 1865, până la soluţionarea dosarului penal nr. x/2008 al Judecătoriei Deva, cauza fiind repusă pe rol potrivit dispoziţiilor încheierii din 22.01.2019, la cererea părţii interesate.

Prin încheierea din 07.05.2019, s-a dispus disjungerea cererii reconvenţionale formulate de pârâtul B. şi înregistrarea ei pe calea separată.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 80/23.01.2020, Tribunalul Hunedoara a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtul B.. A respins acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamantul Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, în contradictoriu cu pârâţii A. şi B., având ca obiect pretenţii.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că, din întreg materialul probator administrat în cauză, nu se poate reţine indubitabil faptul că soţii D. ar fi sustras, prin detecţii şi săpături neautorizate, 3000 de monede Koson, pe care le-ar fi valorificat pe piaţa de profil, internă sau internaţională.

3. Hotărârea pronunţată în apel:

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel reclamantul Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, solicitând schimbarea sentinţei şi, rejudecând cauza în fond, să fie admisă acţiunea.

Prin decizia nr. 644/2020 din 25 iunie 2020, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale împotriva sentinţei civile nr. 80/23.01.2020, pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă în dosar nr. x/2008.

Pentru a adopta această soluţie, instanţa de apel a reţinut, în acord cu prima instanţă, că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, în sensul că nu a fost dovedită fapta ilicită şi vinovăţia autorului pârâţilor, defunctul C..

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale care a solicitat, în principal, admiterea recursului, în baza art. 304 pct. 5 C. proc. civ., casarea deciziei civile nr. 644 din 25.06.2020 a Curţii de Apel Alba Iulia, invocând faptul că s-au încălcat formele de procedură, prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute, reglementate de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., referitoare la obligativitatea citării părţilor, dat fiind faptul că judecata apelului a avut loc fără ca apelanta să fie citată, conform dispoziţiilor procedurale, şi să se dispună trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului la Curtea de Apel Alba Iulia, conform art. 315 C. proc. civ.

În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, invocând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - hotărârea este dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 998 şi următoarele C. civ. modificarea deciziei civile nr. 644/25.06.2020 a Curţii de Apel Alba Iulia şi a sentinţei civile nr. 80/2020 şi, procedând la rejudecare, să se dispună admiterea acţiunii civile.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a arătat că, la data de 21.09.2020, Ministerului Culturii i s-a comunicat, la sediul procesual ales, decizia civilă nr. 644/25.06.2020 a Curţii de Apel Alba Iulia.

Procedura de citare a acestuia, pentru termenul de judecată din data de 25.06.2020, nu a fost legal îndeplinită, deoarece:

- prin cererea de apel depusă, a solicitat, în mod expres, ca toate actele de procedură să fie comunicate la sediul procesual ales - Cabinet de avocat "E." din Simeria, str. x, bl. Al, se. A, judeţ Hunedoara

- instanţa de apel a nesocotit solicitarea de comunicare a actelor la sediul procesual ales, unde nu s-a primit nici o citaţie pentru termenul de judecată din 25.06.2020;

- instanţa de apel nu a comunicat citaţia pentru termenul de judecată din 25.06.2020 nici la sediul din Bucureşti a Ministerului Culturii.

Ca atare, judecata a avut loc fără ca recurentul să aibă cunoştinţă despre fixarea termenului de judecată şi fără a avea posibilitatea de a se prezenta la Curtea de Apel Alba Iulia, în vederea susţinerii apelului declarat.

Procedând la judecata apelului în data de 25.06.2020, deşi procedura de citare a reclamantului nu era legal îndeplinită, curtea de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, care nesocoteşte dreptul reclamantului la un proces echitabil, cu componenta sa, respectiv dreptul la apărare.

Soluţionarea unei cauze se poate face numai dacă partea a fost legal citată; în cazul în care cauza s-a soluţionat cu lipsa de procedură sau cu procedură viciată, hotărârea este nulă, întrucât s-au încălcat dispoziţiile art. 90 şi urm. şi 105 C. proc. civ., impunându-se casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, conform art. 312 alin. (2) C. proc. civ.

În acest sens, recurentul a arătat că instanţa de apel a respins cererile de probatorii în apel, formulate de Ministerul Culturii, constatând că acestea nu ar fi pertinente, concludente sau relevante în dezlegarea pricinii (probatoriu prin care dorea să facă dovada întrunirii elementelor răspunderii civile delictuale pentru care trebuie să răspundă C., autor al pârâţilor - cu privire la prejudiciile cauzate Statului Român şi patrimoniului naţional, ca urmare a propriilor fapte, care au fost cercetare de autorităţile judiciare în dosarul penal nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia); pentru ca, în motivarea apelului, să se reţină că, deşi, în calitate de reclamant, Ministerul Culturii avea sarcina probei, nu a făcut dovada faptei ilicite şi a vinovăţiei lui C..

Procedându-se de această manieră - prin judecata apelului, în lipsa apelantului Ministerul Culturii, coroborat şi cu respingerea nemotivată şi nejustificată a cererilor de probatorii în apel - instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, prin care dreptul la apărare al Ministerului Culturii a fost grav vătămat (repararea prejudiciului cauzat nu mai este posibilă decât prin casarea cu trimitere spre rejudecare, având în vedere caracterul devolutiv al apelului, unde trebuia să li se permită a face proba celor susţinute).

Recurentul a apreciat că se impune ca instanţa de recurs să dispună ca instanţa de apel să procedeze, în rejudecare, la administrarea probelor solicitate de Ministerul Culturii, în cererea de apel şi, de asemenea, în baza art. 27 alin. (2) C. proc. pen., să folosească probele administrate în dosarul penal, având în vedere că Ministerul Culturii a formulat cerere de constituire ca parte civilă şi în dosarul penal, inclusiv cu privire la prejudiciul cauzat de C., ca urmare a activităţii infracţionale desfăşurate; cum instanţa penală nu s-a pronunţat cu privire la vinovăţia lui C., deoarece acţiunea nu mai putea fi exercitată, raportat la decesul lui C., Ministerul Culturii, ca parte civilă, avea posibilitatea de a se adresa direct instanţei civile şi de a se folosi de probele administrate în faza de urmărire penală.

Recurentul a apreciat că este incident şi motivul de casare prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., dat fiind faptul că probele de la dosar (administrate în dosarul penal) demonstrează atât fapta ilicită, cât şi vinovăţia lui C., antecesorul pârâţilor.

În susţinerea acestui motiv de recurs, s-a reiterat situaţia de fapt din dosarul penal nr. x/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, ce nu se impune a fi expusă.

5. Apărările formulate în cauză:

Intimatul-pârât B. a formulat întâmpinare în termen legal, obligatorie conform art. 308 alin. (2) C. proc. civ., prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea ca legală şi temeinică a deciziei atacate.

În susţinerea apărărilor, s-a invocat, în esenţă, faptul că afirmaţia, potrivit căreia nu a fost îndeplinită procedura de citare cu Ministerul Culturii, este neadevărată întrucât, la dosar apel, exista dovada îndeplinirii procedurii cu Ministerul Culturii, care a primit citaţia, semnată de numita F., la data de 04.06.20.

În ceea ce priveşte subsidiarul, menţiunile făcute în declaraţia de recurs reiau cele arătate în apel, însă fără producerea vreunei probe noi.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerentele:

Un prim motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., s-a raportat la faptul că, în cauză, s-au încălcat formele de procedură, prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., referitoare la obligativitatea citării părţilor, dat fiind faptul că judecata apelului a avut loc fără ca reclamantul apelant să fie citat la sediul procesual ales.

Această critică este fondată.

Raportat la circumstanţele factuale ale cauzei, se poate constata că, prin cererea de apel, apelantul reclamant Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale a solicitat, în mod expres, ca toate actele de procedură să fie comunicate la sediul procesual ales - Cabinet de avocat "E." din Simeria, str. x, bl. Al, judeţ Hunedoara.

La termenul din 25 iunie 2020, singurul termen acordat în cauză, la care apelul a şi fost soluţionat, apelantul nu a fost citat la sediul procesual ales, care fusese indicat prin însăşi cererea de apel, ci la sediul din Bucureşti, B-dul x nr. 22, astfel cum rezultă din actul de procedură existent la dosarului de apel.

În acelaşi sens, se poate observa, din conţinutul citaţiei la care s-a făcut referire în paragraful anterior, că persoanei căreia i s-a înmânat acest act procedural nu apare ca fiind persoana însărcinată de către apelant cu primirea actelor de procedură în litigiul în care acesta era parte.

În drept, articolul 85 prevede că judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, cu excepţia situaţiei în care legea prevede altfel.

Conform art. 89 C. proc. civ., citaţia, sub pedeapsa nulităţii, va fi înmânată părţii cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată.

În conformitate cu art. 107 C. proc. civ., preşedintele va amâna judecarea pricinii ori de câte ori constată că partea care lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege sub pedeapsa nulităţii.

În acest context procesual, se reţin şi prevederile art. 93 C. proc. civ., conform cărora, în caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat şi persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană.

Dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităţilor anume prevăzute de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie.

Legiuitorul a statuat, aşadar, în mod expres, că nerespectarea procedurii de citare se sancţionează cu nulitatea, fiind incidente dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.. Din perspectiva interesului ocrotit prin dispoziţiile legale enunţate, nulitatea este relativă, ceea ce presupune că poate fi invocată numai de către cel vătămat, anume de partea pentru care procedura de citare nu a fost îndeplinită în condiţiile legii şi numai dacă neregularitatea nu a fost cauzată prin propria faptă.

În considerarea dispoziţiilor art. 105 alin. (2) teza a doua C. proc. civ., în ipoteza avută în vedere de art. 89 C. proc. civ., neînmânarea citaţiei în condiţiile impuse de lege este sancţionată cu nulitatea şi, în consecinţă, vătămarea este prezumată până la proba contrarie, probă ce incumbă părţii adverse care are un interes procesual în înlăturarea sancţiunii nulităţii.

Această consecinţă legală reiese în mod logic din reglementarea procedurii citării şi comunicării actelor de procedură ca instituţii fundamentale ale procesului civil, menite să contribuie la concretizarea dreptului de acces la o instanţă, a dreptului la apărare şi la exerciţiul firesc al contradictorialităţii, toate acestea având semnificaţia unor garanţii esenţiale ale procesului echitabil, reglementat de art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Or, în cauza dedusă judecăţii, Curtea de Apel Alba Iulia a procedat la judecata apelului, la termenul din 25.06.2020, când a fost pronunţată decizia recurată, deşi citarea reclamantului nu fusese realizată la sediul procesual ales, astfel încât acesta nu s-a prezentat la proces, prin reprezentantul convenţional, care fusese indicat în cauză, şi nu a putut beneficia de garanţiile procesuale inerente procesului civil, care trebuie să fie efective - dreptul la apărare şi contradictorialitatea, nu a putut solicita şi administra probele necesare susţinerii căii de atac exercitate în cauză, în condiţii de contradictorialitate, nu a putut pune concluzii asupra căii de atac exercitate, cu consecinţa respingerii acesteia.

Procedând în acest mod, cu neobservarea formelor legale, prin încălcarea regulilor de desfăşurare a procesului civil, în sensul avut în vedere de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel a pricinuit reclamantului o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin reluarea judecăţii, în condiţii de procedură legal îndeplinită, deci cu refacerea actului procedural jurisdicţional.

În acest context, trebuie reamintit că instanţa de contencios european a drepturilor omului a statuat, în mod constant, că dreptul de acces la o instanţă, principiul contradictorialităţii, precum şi principiul egalităţii armelor, consacrate de art. 6 par. 1 din Convenţie, se aplică, de asemenea, în domeniul specific al comunicării actelor de procedură părţilor (a se vedea, în acest sens, hotărârile din cauzele S.C. G. S.R.L. contra României, par. 29, şi, Avotin contra Letoniei, par. 119).

Astfel, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, instanţele interne trebuie să dea dovadă de diligenţă în ceea ce priveşte asigurarea informării reclamanţilor cu privire la termenele de judecată şi să îşi respecte obligaţia de a le asigura participarea efectivă la proces, în caz contrar, dreptul la un proces echitabil, cu componenta sa materială esenţială - dreptul de acces la un tribunal independent şi imparţial, garantat de dispoziţiile convenţionale ale art. 6 par. 1, putând fi afectat în substanţa sa.

În consecinţă, instanţa de recurs consideră că, în cauza dedusă judecăţii, este incident motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 5 Cod procedură şi că vătămarea procesual pricinuită părţii care nu a fost regular citată nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea hotărârii, pronunţate cu nerespectarea prescripţiilor legale în ceea ce priveşte citarea părţilor implicate într-o procedură judiciară, şi rejudecarea cauzei, cu respectarea tuturor garanţiilor legale.

Înalta Curte apreciază însă că incidenţa acestui motiv de recurs, care priveşte formele de procedură şi garanţiile procesuale, nu poate determina, la acest moment procesual, şi cenzurarea motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. privind interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor de drept material, întrucât, dacă, în această etapă procesuală, s-ar da dezlegări pe fondul cauzei, ar fi afectat principiul dublului grad de jurisdicţie pe care legea îl acordă părţilor în această materie, în raport de valoarea obiectului pricinii, şi de care acestea trebuie, în mod necesar, să beneficieze.

În rejudecare, instanţa de apel se va preocupa de îndeplinirea corespunzătoare a procedurii de citare şi va analiza apărările formulate în cauză de părţile litigante, precum şi probele propuse, în vederea stabilirii faptelor şi aplicării corecte a legii, în sensul art. 129 alin. (5) C. proc. civ., luând în considerare miza litigiului pentru toate părţile implicate în această procedură judiciară, dar şi desfăşurarea unei proceduri penale anterioare, pentru care prezenta cauza civilă a fost suspendată şi care, în privinţa lui C., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, s-a finalizat prin încetarea urmăririi penale, ca urmare a intervenirii decesului acestuia, iar cu privire la intimata A., cercetată pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de furt calificat şi de nerespectare a regimului de ocrotire a unor bunuri, s-a dispus încetarea urmăririi penale, din cauza intervenirii prescripţiei.

În acest context, se poate aprecia că nu poate fi primită apărarea intimatului pârât B., potrivit căreia reclamantul nu ar fi putut propune probe în apel, câtă vreme nu le solicitase în faţa primei instanţe, deci, că ar fi formulat o "cerere tardivă" în acest sens, întrucât, în considerarea caracterului devolutiv al apelului şi a dispoziţiilor art. 292 alin. (1) şi ale art. 295 alin. (2) C. proc. civ., apelantul reclamant este în drept să propună probe noi, prin cererea de apel, astfel cum a şi procedat, probe ce urmează a fi cenzurate de instanţă, prin prisma dispoziţiilor legale menţionate şi a celor reglementate de art. 167 C. proc. civ.

Pentru argumentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale împotriva deciziei nr. 644/2020 din 25 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă; va casa decizia atacată şi va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale împotriva deciziei nr. 644/2020 din 25 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 februarie 2021.