Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 316/2021 AI generated

Annulment of appeal for missing signature under Art. 486 CPP: legal seisin and proportionality of formal procedural defects

Case Number Decizia nr. 316/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the appellant's appeal for lack of signature, thereby upholding the prior decision that had dismissed the constitutional application and rejecting the appellant's challenge. The dispute concerned a procedural irregularity where the appellant failed to provide a signed copy of the appeal despite a formal court order to regularize the defect, raising issues of legal seisin and the right to a fair trial. Relying on Article 486(1)(e) and 486(3) of the Code of Civil Procedure, which stipulate that the absence of the party's signature on an appeal constitutes a nullity, and applying the proportionality standards of Article 6 of the European Convention on Human Rights as interpreted in *Lefter v. Romania*, the court held that the procedural discipline measure of annulment for formal non-compliance was legitimate and did not constitute a disproportionate interference with access to justice.

Legislator headnote

AI generated

art. 486 alin. (3) C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ, art. 196 C. proc. civ, art. 200 din Legea nr. 134/2010; Annulment of appeal for missing signature under Art. 486 CPP: legal seisin and proportionality of formal procedural defects: Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin rezoluţia din 13 ianuarie 2021, a dispus comunicarea recursului către intimaţi, fiind fixat termen de judecată la data de 11 februarie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în vederea soluţionării recursului declarat de recurentul A.. S-a dispus ca recurentului să i se pună în vedere să depună un exemplar al cererii de recurs care să conţină semnătura sa, în original, sub sancţiunea anulării acesteia, conform art. 486 alin. (3) C. proc. civ.

Keywords

AI generated
formal procedural defect lack of signature civil annulment article of civil procedure rights of access right to fair trial

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 11 februarie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Piteşti:

Prin decizia nr. 2421 din 18 noiembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020, s-a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a cererii recurentului A. de sesizare a Curţii Constituţionale. Hotărârea a fost dată cu drept de recurs cu privire la respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, în 48 ore de la comunicare.

A fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva încheierii din 13 august 2020 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă. Hotărârea este definitivă cu privire la soluţia de respingere a recursului.

2. Calea de atac formulată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 2421 din 18 noiembrie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020, a fost declarat recurs de către A..

3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi:

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin rezoluţia din 13 ianuarie 2021, a dispus comunicarea recursului către intimaţi, fiind fixat termen de judecată la data de 11 februarie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în vederea soluţionării recursului declarat de recurentul A.. S-a dispus ca recurentului să i se pună în vedere să depună un exemplar al cererii de recurs care să conţină semnătura sa, în original, sub sancţiunea anulării acesteia, conform art. 486 alin. (3) C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului:

Înalta Curte urmează a analiza cu prioritate aspectul referitor la nesemnarea cererii de recurs, întrucât acesta priveşte legalitatea învestirii instanţei, astfel că nu se pot analiza alte probleme legate de judecarea litigiului dedus spre soluţionare înainte de satisfacerea acestei obligaţii.

Conform dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde semnătura părţii sau a mandatarului părţii în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic.

Alin. (3) al aceluiaşi text de lege dispune că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

În cauza de faţă, deşi recurentului i s-a comunicat prin citaţia comunicată la data de 22 ianuarie 2021 obligaţia de a depune un exemplar al cererii de recurs care să conţină semnătura sa, în original, în temeiul art. 486 alin. (1) lit. e) coroborat cu art. 196 C. proc. civ., partea nu s-a conformat obligaţiei dispuse de instanţă.

În lipsa semnăturii părţii, o atare cerere, privată de unul dintre elementele necesare şi esenţiale, nu poate determina o legală învestire a instanţei de judecată.

Analizând cauza şi din perspectiva dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat şi garantat de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, se constată că, învestită cu constatarea unei încălcări a dreptului la un proces echitabil, în contextul anulării unei cereri de chemare în judecată, în procedura de regularizare reglementată de dispoziţiile art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicat, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de acces la instanţă nu este unul absolut, acesta putând fi supus limitărilor legale, cu condiţia ca dreptul să nu fie afectat în substanţa sa. O limitare a dreptului de acces la instanţă nu se conciliază cu art. 6 din Convenţie decât dacă urmăreşte un scop legitim şi există un raport de rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit.

Astfel, prin decizia din 15 aprilie 2014, în cauza Lefter împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către Statul român a prevederilor art. 6 din Convenţie. S-a reţinut că procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată, reglementată de art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., nu se substituie unei cercetări judiciare şi nu anticipează faza de admitere a probelor, însă este vorba de o etapă obligatorie, care urmăreşte a impune reclamanţilor o anumită disciplină, în vederea evitării oricărei tergiversări în cadrul procedurii, prin urmare o astfel de procedură este prevăzută de lege şi urmăreşte buna administrare a justiţiei. Curtea a apreciat că anularea cererii reclamantei nu a constituit o ingerinţă disproporţionată în dreptul său de acces la instanţă (art. 6 din Convenţie), reţinând că reclamanta a fost informată de instanţă asupra omisiunii sale şi de sancţiunea susceptibilă a-i fi aplicată.

Deşi în speţa redată se face vorbire despre anularea unei cereri de chemare în judecată în faza de regularizare reglementată de dispoziţiile art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicat, aceasta poate fi apreciată ca reprezentând poziţia, de principiu, a instanţei de contencios european cu privire la soluţiile de anulare a cererilor pentru neîndeplinirea condiţiilor de formă, cum este şi cazul în speţă, atunci când limitările impuse îndeplinesc condiţiile enunţate şi standardele Curţii în această materie.

Având în vedere normele procesuale anterior menţionate, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de dispoziţiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., anume anularea cererii de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca nesemnat, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 2421 din 18 noiembrie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 februarie 2021.