Enrichment without just cause inadmissibility: misapplication of subsidiarity condition and res judicata effect on supplementary works lacking contractual basis

Şedinţa publică din data de 11 februarie 2021

Deliberând asupra prezentei cauze şi văzând dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Mangalia, la data de 15.12.2015, sub nr. x/2015, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Mangalia, prin primar, pentru ca instanţa, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate în favoarea pârâtei şi care au dus la majorarea fără temei a patrimoniului acesteia, evaluată provizoriu (în vederea satisfacerii timbrajului) la suma de 25.000 de RON, precum şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1345 şi urm. C. civ.

Pârâta municipiul Mangalia, prin primar, a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, prin raportare la sentinţa civilă nr. 4827/CA din 23.12.2013 a Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, excepţia inadmisibilităţii acţiunii întemeiată pe dispoziţiile art. 1345 din C. civ. şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată şi obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârile pronunţate în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 1557/22.09.2016, Judecătoria Mangalia a admis excepţia necompetenţei material şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia I civilă, la data de 03.11.2016, sub acelaşi număr de dosar.

Prin încheierea din 9.02.2017, Tribunalul Constanţa a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţia autorităţii lucrului judecat, precum şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

La data de 21.09.2018, reclamantul şi-a majorat câtimea obiectului litigiului la suma de 782.447 RON, reprezentând valoarea lucrărilor efectuate, astfel cum aceasta a rezultat din raportul de expertiză efectuat în cauză.

Prin sentinţa civilă nr. 2285 din 08 octombrie 2018, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a admis acţiunea precizată şi a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 782.447 RON.

Împotriva acestei sentinţe şi a încheierii de şedinţă din data de 09.02.2017 a formulat apel pârâtul Municipiul Mangalia, prin care a criticat hotărârea primei instanţe pentru nelegalitate şi netemeinicie.

2. Decizia pronunţată, în apel, de Curtea de Apel Constanţa.

Prin decizia civilă nr. 46 C din 18 aprilie 2019, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a admis apelul formulat de pârâtul Municipiul Mangalia, prin primar împotriva încheierii de şedinţă din 9.02.2017 şi a sentinţei civile nr. 2285/8.10.2018 pronunţate de Tribunalul Constanţa; a schimbat, în parte, încheierea apelată şi, în tot, sentinţa civilă nr. 2285/2018, în sensul că, admiţând excepţia inadmisibilităţii acţiunii, a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Mangalia, intimatul reclamant fiind obligat să plătească apelantului-pârât suma de 5.714,36 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

4. Calea de atac exercitată în cauză.

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a declarat recurs reclamantul A..

În motivarea cererii de recurs, reclamantul a formulat, în esenţă, următoarele critici:

Hotărârea pronunţată de instanţa de apel este nelegală, întrucât s-a reţinut greşit că acţiunea, ce a fost întemeiată pe îmbogăţirea fără just temei, este inadmisibilă, întrucât lucrările efectuate suplimentar, de autorul său în drepturi, solicitate în cauza de faţă, ar avea temei contractual, sens în care, în cuprinsul deciziei pronunţate, instanţa de apel a făcut referire la decizia civilă nr. 332/CA/2014 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, în dosarul nr. x/2013, în cuprinsul căreia s-ar fi constatat "cu putere de lucru judecat, că lucrările efectuate suplimentar în favoarea pârâtei au temei contractual, dar au fost executate de S.C. B. S.R.L. pe riscul său şi, ca atare, nu se impune suportarea lor de către beneficiar".

Apreciază recurenta că această motivare a instanţei de apel este criticabilă, pe de o parte, sub aspect formal, al aplicării nelegale a puterii de lucru judecat, iar, pe de altă parte, sub aspectul fondului, reţinerea nereală a constatărilor din decizia 332/CA/2014 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, în dosarul nr x/2013, sub aspectul modului în care instanţa de apel i-a dat relevanţă, fiind străin de natura prezentei cauze, ajungându-se în final la o greşită aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

Considerentele deciziei nr. 332/CA/2014 nu au un caracter esenţial prin raportare la obiectul prezentei speţe, fiind lipsit de importanţă faptul că, într-o altă speţă, ce a avut ca temei răspunderea contractuală, în referire la aceleaşi lucrări a căror contravaloare se solicită în prezentul dosar, s-a reţinut că "lucrările suplimentare nu au fost aprobate de beneficiar". De altfel, în decizia nr. 332/CA/2014, Curtea de Apel Constanţa nu reţine, aşa cum eronat arată instanţa de apel în decizia recurată, că lucrările suplimentare, efectuate de autoarea sa în drepturi, ar avea temei contractual. Dimpotrivă, în dosarul nr. x/2013, instanţa reţine, în mod neechivoc, că nu a existat acordul beneficiarului pentru efectuarea lucrărilor şi că, deşi contractul încheiat între părţi permitea şi efectuarea unor lucrări neprevăzute, efectuarea şi plata acestora trebuia acceptată de beneficiar, conform art. 15.1. Oricum, simpla referire la faptul că lucrările sunt "neprevăzute" nu poate decât să ducă la concluzia că nu erau cuprinse în contractul iniţial al părţilo din moment ce erau "neprevăzute".

- Instanţa de apel a aplicat greşit normele de drept material, întrucât în cazul acţiunii întemeiate pe îmbogăţirea fără justă cauză nu este necesar acordul beneficiarului lucrărilor ce au dus la îmbogăţirea sa, respectiv a pârâtului Municipiul Mangalia. Dacă ar fi existat un acord al beneficiarului pentru efectuarea lucrărilor şi plata preţului, reclamantul ar fi avut deschisă calea acţiunii contractuale şi nu ar fi putut introduce acţiunea, subsidiară, întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză.

Instanţa de apel a omis a avea în vedere tocmai faptul că între părţi nu a fost încheiat un contract pentru efectuarea lucrărilor suplimentare, deşi autoarea în drepturi a reclamantului a solicitat beneficiatului efectuarea demersurilor pentru încheierea unui contract sau a unui act adiţional la contractul iniţial pentru lucrările suplimentare şi plata acestora, însă beneficiarul pârât, Municipiul Mangalia, a refuzat efectuarea demersurilor în acest sens.

Lucrările în plus, a căror valoare a fost solicitată prin acţiunea de faţă, nu sunt cuprinse în contractele şi acordurile iniţiale încheiate între beneficiarul Municipiul Mangalia şi constructorul S.C. B. S.R.L., autoarea în drepturi a reclamantului, şi nici nu a fost semnat un act adiţional sau altă convenţie, ulterioară, pentru cuprinderea acestor lucrări şi plata lor, acesta fiind şi motivul pentru care a fost respinsă acţiunea în răspundere contractuală, ce a format obiectul dosarului nr. x/2013 În schimb, beneficiarul Municipiul Mangalia şi-a îmbogăţit patrimonial prin recepţionarea tuturor lucrărilor, inclusiv a lucrărilor suplimentare, însă a refuzat efectuarea demersurilor pentru reglementarea acestei situaţii, respectiv a încheierii unui acord pentru contravaloarea lucrărilor suplimentare.

Neîndeplinirea acestei obligaţii legale a determinat ca, în dosarul nr. x/2013, să fie solicitat instanţei a se pronunţa o hotărâre care să tină loc de act adiţional la contractul subsecvent de execuţie de lucrări nr. x/16.05.2011, însă instanţa de fond a respins acest capăt de cerere, motivat de faptul că O.U.G. nr. 34/2006 impune, în sarcina autorităţii contractante, parcurgerea unei proceduri speciale, pe care Municipiul Mangalia, în mod culpabil, nu a derulat-o.

Mai mult, după soluţionarea dosarului nr. x/2013, S.C. B. S.R.L. a emis două facturi pentru parte din valoarea lucrărilor suplimentare efectuate şi le-a transmis beneficiarului Municipiul Mangalia, însă pârâtul a returnat facturile în discuţie, cu adresa nr. x/05.02.2014, în care a arătat, expres, că nu există temei legal pentru emiterea facturilor şi, că, lucrările facturate nu fac obiectul vreunui contract încheiat.

Nu există nicio normă legală care să oblige prestatorul de servicii, într-un contract asemeni celui existent între B. S.R.L. şi Municipiul Mangalia, să efectueze pe cheltuiala sa lucrările suplimentare rezultate din modificarea soluţiilor tehnice, iar acestor lucrări să intre în patrimonial beneficiarului. Or, îmbogăţirea fără just temei presupune un fapt juridic licit, adică respectarea dispoziţiilor legale care au determninat executarea lucrărilor suplimentare, corespunzător normelor legale cu continut tehnic, înscrise în Legea nr. 10/1995, Ordinul MDRL nr. 839/2009 şi nr. 1496/2011

Hotărârea recurată a mai fost criticată şi sub aspectul încălcării sau aplicării greşite a normelor de drept, având în vedere motivele străine de natura pricinii pe care le conţine, referitoare la împrejurarea că reclamantul ar fi dobândit creanţa împotriva pârâtului cu titlu gratuit.

Susţine că instanţa de apel reţine eronat, în considerentele deciziei recurate, că "reclamantul A. a dobândit creanţa împotriva Municipiului Mangalia cu titlu gratuit, iar aceasta ar fi trebuit să facă inutilă orice analiză a condiţiilor îmbogăţirii fără justă cauză atât timp cât, în mod evident, una din condiţiile materiale ale action de in rem verso - diminuarea patrimoniului reclamantului - nu există ". Creanţa împotriva Municipiului Mangalia, ce face obiectul prezentei cauze, nu a fost dobândită cu titlu gratuit de la B. S.R.L., întrucât preţul contractului a fost indicat prin stabilirea criteriilor de determinare ale acestuia, fiind un preţ determinabil. Stabilirea unor modalităţi de determinare şi de plată ale preţului nu atrage concluzia că cesiunea s-ar fi făcut cu titlu gratuit.

Această motivare a instanţei de apel încalcă normele legale şi prin aceea că apreciază diminuarea patrimoniului ce stă la baza acţiunii din prezenta cauză prin raportare strict la diminuarea patrimoniului cesionarului A.. În realitate, calitatea de reclamant a lui A. se justifică prin încheierea cesiunii de creanţă cu S.C. B. S.R.L., în baza căreia cesionarul preia poziţia cedentului cu privire la creanţa cedată, astfel cum aceasta a existat în patrimoniul cedentului. În raport de aceste reguli privitoare la cesiunea de creanţă, instanţa trebuia să aibă în vedere sărăcirea patrimoniului cedentului şi nu al cesionarului, întrucât între cesionar şi pârâta Municipiul Mangalia nu există raporturi care să genereze formularea acţiunii din prezenta cauză. Aceste raporturi există între S.C. B. S.R.L. şi Municipiul Mangalia, iar, prin cesiunea de creanţă, reclamantul s-a subrogat în poziţia cedentei S.C. B. S.R.L. în raport de Municipiul Mangalia.

Arată că instanţa nu a fost învestită, prin apelul formulat, cu o astfel de critică. Practic, instanţa de apel a analizat legalitatea cesiunii şi implicit calitatea procesuală activă a reclamantului A., fără ca, în cuprinsul apelului apelantul, Municipiul Mangalia să fi formulat critici sub acest aspect, încălcându-se, astfel, normele de procedură reglementate de art. 9, art. 477 şi art. 478 C. proc. civ., încălcări ce atrag sancţiunea nulităţii hotărârii atacate.

Dezvoltând şi particularizând condiţiile pentru admiterea acţiunii în îmbogăţire fără just temei, inclusiv cerinţa relativă a caracterului subsidiar al unei astfel de acţiuni, solicită admiterea recursului şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel.

În drept, recurentul a invocat motivele de casare înscrise în art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

5. Procedura de filtru.

Prin rezoluţia din data de 11 septembrie 2019, s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului conform art. 493 alin. (2) C. proc. civ., după efectuarea procedurilor de comunicare menţionate de dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.. Raportul întocmit în cauză, a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 9 iulie 2020 completul de filtru a fixat termen de judecată, în şedinţă publică, la 05.11.2020, cu citarea părţilor litigante.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor de nelegalitate susceptibile de încadrare în art. 488 ali. 1 pct. 5 şi 8 C. proc. civ. şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte va constată că recursul declarat este fondat, având în vedere considerentele care succed:

1. În speţă, reclamanta a invocat, ca fundament al pretenţiilor deduse judecăţii, îmbogăţirea fără justă cauză, apreciind că lucrările de construcţii suplimentare, faţă de cele prevăzute în proiectul tehnic şi menţionate în detaliile de execuţie, efectuate în favoarea pârâtei în scopul edificării a două blocuri cu destinaţia de locuinţe sociale, au condus la majorarea patrimoniului acesteia şi au o natură extracontactuală, neexistând o altă cale judiciară pentru a solicita restituirea contravalorii acestora.

De lege lata, faptul juridic licit al îmbogăţirii fără justă cauză beneficiază de consacrare legislativă, sediul materiei fiind reprezentat de dispoziţiile art. 1345-1348 din C. civ., adoptat prin Legea nr. 287/2009.

Condiţiile materiale ale actio de in rem verso vizează existenţa unei îmbogăţiri a pârâtului, a unei însărăciri a reclamantului şi a legăturii directe dintre modificările intervenite în cele două patrimonii (art. 1345 C. civ.). Îmbogăţirea pârâtului presupune, în esenţă, obţinerea unui avantaj exprimabil pecuniar de către acesta. Corelativ, însărăcirea părţii adverse se referă la pierderea economică pe care o suferă, între cele două fenomene fiind necesar să existe o cauză comună.

Condiţiile juridice, înscrise în art. 1345 şi 1348 C. civ., sunt: lipsa unui temei juridic care să justifice îmbogăţirea şi însărăcirea corelativă, adică lipsa cauzei juste a mişcării de valori între patrimonii; buna-credinţă a îmbogăţitului, întrucât dacă îmbogăţitul a fost de rea-credinţă, izvorul obligaţiei este faptul juridic ilicit; respectiv, inexistenţa unei alte acţiuni în justiţie la îndemâna însărăcitului pentru recuperarea pierderii suferite.

Prima condiţie juridică are în vedere absenţa unui temei juridic în raport de care pârâtul să fie îndrituit să păstreze, în patrimoniu, avantajul pecuniar obţinut de la reclamant, iar condiţia juridică referitoare la caracterul subsidiar al lui actio de in rem verso presupune ca însărăcitul să nu aibă nici un alt mijloc juridic pentru realizarea dreptului său de creanţă împotriva pârâtului, deci, nici pe cea izvorâtă dintr-un contract.

Toate aceste condiţii trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, pentru obţinerea unei hotărâri judecătoreşti favorabile în actio de in rem verso, în caz contrar, soluţia fiind de respingere a cererii de chemare în judecată, fie pe fond (pentru neîndeplinirea oricăreia dintre cerinţele materiale, respectiv oricăreia dintre primele două cerinţe juridice menţionate), fie pentru inadmisibilitate (în cazul în care se pune în discuţie caracterul subsidiar al acţiunii, constatându-se că reclamantul are opţiunea unui alt mijloc juridic de realizare a dreptului de creanţă pretins împotriva pârâtului).

Condiţia inexistenţei unui alt demers judiciar la îndemâna reclamantului pentru restituirea sumei de bani pretinse se cercetează prioritar, întrucât, în caz de neîndeplinire, actio de in rem verso devine inadmisibilă, fiind inutilă cercetarea celorlalte condiţii, materiale şi juridice, situaţie care reclamă ca verificările instanţei de control judiciar să fie limitate la motivele de apel, în cuprinsul cărora apelantul-pârât Municipiul Mangalia a invocat caracterul subsidiar al acţiunii, în contextul autorităţii de lucru judecat, raportat la decizia civilă nr. 332/CA/2014 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, în dosarul nr. x/2013. Apelantul a pretins că acţiunea ce a format obiectul acestui dosar a fost declanşată pe temei contractual şi a solicitat respingerea acţiunii, ca inadmisibilă.

Verificând condiţiile juridice ale intentării acţiunii în îmbogăţirea fără just temei, instanţa de apel a reţinut inadmisibilitatea demersului judiciar promovat de reclamantă derivând din lipsa caracterului subsidiar al acţiunii, motivat de faptul că a fost constatat, cu putere de lucru judecat, prin decizia civilă nr. 332/CA/24.03.2014 a Curţii de Apel Constanţa, că lucrările efectuate suplimentar în favoarea pârâtei au temei contractual, fiind executate de autoarea reclamantei, pe riscul său şi, ca atare, nu se impune suportarea acestora de către beneficiar.

Recurentul-pârât a criticat modalitatea în care instanţa de apel a procedat la valorizarea puterii de jucru judecat desprinsă din considerentele deciziei civile nr. 332/CA/24.03.2014 a Curţii de Apel Constanţa şi a pretins că modul eronat în care instanţa de apel a dat relevanţă puterii de jucru judecat a condus la o greşită aplicare a normelor de drept material incidente în cauză, ce au avut, drept consecinţă, respingerea lui actio de in rem verso, ca inadmisibilă.

Critica recurentului referitoare la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1348 C. civ. referitoare la caracterul subsidiar al acţiunii în restituire sunt întemeiate, instanţa de apel reţinând eronat că reclamanta avut la dispoziţie o acţiune izvorâtă din contract, pentru valorificarea pretenţiilor deduse judecăţii.

O acţiune derivată dintr-un contract presupune, în mod evident, răspunderea contractuală a persoanei chemate în judecată, fundamentată pe actul juridic încheiat între părţile litigiului, astfel cum rezultă şi din interpretarea dispoziţiilor art. 1350 alin. (1) şi (2) C. civ.

Pentru a se stabili caracterul subsidiar al acţiunii în îmbogăţire fără justă cauză, în sensul art. 1348 C. civ., nu este semnificativ ce a stat, la un moment dat, la baza edificării lucrărilor iniţiale, respectiv acordul-cadru nr. 91/27.04.2011 şi contractul subsecvent de execuţie de lucrări nr. x/16.05.2011, care au avut ca obiect edificarea, de către autoarea reclamantei, a două blocuri de locuinţe sociale, ci, dacă, între părţile litigante, s-a realizat un raport juridic contractual în legătură cu lucrările suplimentare ce fac obiectul demersului judiciar de faţă, care să-l îndreptăţească pe reclamant să solicite de la pârât restituirea contravalorii lucrărilor, ceea ce nu este cazul în speţă.

Constatarea instanţei de apel că acţiunea reclamantei în îmbogaţire fără just temei are caracter subsidiar şi, că, lucrările efectuate suplimentar de autorul în drepturi a reclamantei, solicitate în cadrul demersului judiciar de faţă ar avea un temei contractual, este greşită, ca efect al modului în care instanţa de apel a valorizat puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 332/CA/2014 a Curţii de Apel Constanţa.

În cuprinsul deciziei recurate, instanţa de apel reţine că s-a constatat "cu putere de lucru judecat, că lucrările efectuate suplimentar în favoarea pârâtei au temei contractual, dar au fost executate de S.C. B. S.R.L. pe riscul său şi, ca atare, nu se impune suportarea lor de către beneficiar (decizia civilă nr. 332/CA/2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal)".

Modul în care instanţa de apel a dat relevanţă efectului pozitiv al lucrului judecat derivând din constatările Curţii de Apel Constanţa, din cuprinsul deciziei nr. 332/CA/2014, este eronat, ceea ce a avut drept consecinţă o greşită interpretare şi aplicare a normelor de drept substanţial înscrise în art. 1348 C. civ. referitoare la condiţia juridică privind caracterul subsidiar al lui actio de in rem verso, ceea ce presupunea ca reclamanta să nu fi avut/aibă nicio altă opţiune pentru realizarea dreptului său de creanţă împotriva pârâtului, deci, nici pe cea izvorâtă dintr-un contract.

C. proc. civ. tranşează problema părţii din hotărâre care dobândeşte autoritate de lucru judecat, art. 430 alin. (2) stabilind că "autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă" recunoscându-se, astfel cum s-a arătat şi în doctrină, autoritate de lucru judecat atât a considerentelor decisive (adică a celor care fac corp comun cu hotărârea şi reprezintă sprijinul indispensabil al soluţiei, întrucât constituie explicaţia acesteia şi participă în egală măsură la autoritatea de lucru judecat a dispozitivului), cât şi a celor decizorii (prin care se rezolvă o chestiune litigioasă, respectiv conţin o soluţie adoptată pe cale incidentală, cu privire la un aspect dedus judecăţii care a fost supus dezbaterii contradictorii a părţilor).

Privite din această perspectivă, raportat la dispoziţiile art. 969, 970 C. civ. de la 1864, ce au constituit temeiul juridic al acţiunii ce a format obiectul dosarului nr. x/2013, considerentele expuse în cuprinsul deciziei civile nr. 332/CA/2014 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa reflectă raţionamentul juridic potrivit căruia lucrările suplimentare, a căror contravaloare s-a solicitat, nu au fost aprobate de beneficiar, situaţie în care instanţa a apreciat că plata reprezentând contravaloarea lucrărilor executate suplimentar nu poate fi impusă beneficiarului, întrucât, deşi art. 15.1 din contractul încheiat între părţi permitea şi efectuarea unor lucrărilor suplimentare, acestea trebuiau acceptate de beneficiar. Cu toate că la 12.12.2012 a fost încheiat procesul-verbal de recepţie a lucrărilor, instanţa a reţinut că, până la acea dată, lucrările suplimentare nu au fost aprobate de beneficiar, astfel că recurenta S.C. B. S.R.L. le-a executat pe riscul său. În final, Curtea de Apel Constanţa a concluzionat că lucrările executate sunt în afara contractului (nefiind acceptate de beneficiar) şi, ca atare, nu se impune suportarea lor de către beneficiar.

Faptul că lucrările suplimentare se plasează în afara contractului părţilor şi că acestea nu au fost aprobate şi acceptate de beneficiar, semnifică împrejurarea că între părţi nu a existat un acord de voinţe al părţilor producător de efecte juridice, în sensul naşterii, modificării sau stingerii unui raport juridic între acestea, dovadă fiind şi faptul că, în cadrul dosarului nr. x/2013, instanţa a fost învestită şi cu un al doilea capăt de cerere, prin care s-a solicitat pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act adiţional la contractul subsecvent de execuţie de lucrări nr. x/16.05.2011, solicitare respinsă, motivat de faptul că relatiile contractuale şi procedura de atribuire/încheiere a contractelor de achizitie publica este reglementată prin dispozitii speciale.

Prin urmare, întrucât contextul juridic existent între părţi cu privire la lucrările suplimentare, a căror contravaloare se solicită prin acţiunea de faţă, este semnalat în cuprinsul considerentelor deciziei civile nr. 332/CA/2014 a Curţii de Apel Constanţa rezultă, în mod neechivoc, că între autoarea în drepturi a reclamantei (SC B. SRL) şi beneficiarul acestor lucrări, pârâtul MunicipiulMangalia, nu a fost perfectat niciun acord/convenţie în legătură cu efectuarea şi plata acestor lucrări suplimentare, acestea plasându-se în afara Acordului cadru de lucrări nr. x/27.04.2011 şi a contractului de execuţie subsecvent nr. 100/16.05.2011.

Aşa fiind, întrucât din cuprinsul considerentelor deciziei civile nr. 332/CA/2014 rezultă că între autoarea în drepturi a reclamantei şi pârâtul Municipiul Mangalia nu a fost perfectat niciun acord/convenţie care să justifice o acţiune întemeiată pe un astfel de act juridic, rezultă că reţinerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii de îmbogăţire fără justă cauză este nelegală, atât timp cât nu s-a observat contextul juridic existent între părţi care evidenţiază lipsa unui mecanism de natură convenţională care să poată constitui fundament al executării lucrărilor suplimentare, faţă de cele convenite iniţial, a căror valoare a fost solicitată prin demersul judiciar de faţă.

Drept urmare, reţinând greşita soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii de către instanţa de apel, ca urmare a aplicării greşite a dispoziţiilor art. 1348 C. civ., prin statuarea că nu este îndeplinită condiţia juridică de exercitare a actio de in rem verso, Înalta Curte va reţine incidenţa motivului de recurs înscris în art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., ceea ce va determina admiterea recursului şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.

În raport de soluţia de casare ce va fi dată cauzei, urmează a se constata că susţinerile referitoare la îndeplinirea celorlalte condiţii materiale şi juridice ale acţiunii în restituire nu se mai impun a fi analizate, urmând a fi avute în vedere de instanţa de trimitere.

2. Printr-un alt motiv de recurs, s-a susţinut că hotărârea atacată conţine motivele străine de natura pricinii referitoare la împrejurarea că reclamantul ar fi dobândit creanţa împotriva pârâtului cu titlu gratuit, deşi instanţa de apel nu a fost învestită cu verificarea modalităţii de determinare şi plată din cesiunea de creanţă.

Susţinerile recurentului privind depăşirea limitelor de învestire, prin controlul exercitat de Curtea de Apel, raportat la verificarea legalităţii cesiunii de creanţă, neregularitate care ar fi condus la încălcarea dispoziţiilor art. 477, 478 şi art. 9 C. proc. civ. vor fi examinate din perspectiva încadrării acestora în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât critica vizează încălcarea normelor de procedură (şi nu a pct. 6 al aceluiaşi articol, cum eronat susţine recurentul) fiind, de asemenea, întemeiate.

În cuprinsul deciziei recurate, deşi se apreciază a fi primordială verificarea condiţiei juridice a caracterului subsidiar a acţiunii în restituire, cu toate acestea, instanţa de apel reţine, prealabil, că reclamantul A. a dobândit creanţa împotriva pârâtului Municipiul Mangalia cu titlu gratuit împrejurare care ar face inutilă orice analiză a condiţiilor îmbogăţirii fără justă cauză, cât timp condiţia materială ale actio in rem verso privind diminuarea patrimoniului reclamantului, nu există.

Efectul devolutiv al apelului este reglementat de dispoziţiile art. 476 C. proc. civ., care în alin. (1) prevede că apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată a fondului, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept, iar în alin. (2) prevede că în cazul în care apelul nu s-a motivat ori motivarea apelului sau întimpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanţa de apel se va pronunţa, în fond, numai pe baza celor invocate în prima instanţă.

Din dispoziţiile art. 477- 478 C. proc. civ., rezultă că efectul devolutiv al apelului este limitat la ceea ce s-a apelat şi, respectiv, la ceea ce s-a supus judecăţii în primă instanţă, apelul fiind, astfel, guvernat de două reguli/principii exprimate prin adagiile tantum devolutum quantum apellatum şi tantum devolutum quantum iudicatum.

Astfel, art. 477 C. proc. civ. dă valoare normativă regulii tantum devolutum quantum apellatum, ceea ce semnifică faptul că instanţa de apel va fi ţinută să judece în limitele criticilor formulate prin motivele de apel reluând judecata asupra fondului, dar nu asupra tuturor problemelor de fapt şi de drept invocate în faţa primei instanţe, ci doar cu privire la acelea criticate de apelant.

Totodată, din perspectiva limitelor efectului devolutiv al apelului, dispoziţiile art. 478 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât cele invocate la prima instanţă, sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare, iar potrivit principiului tantum devolutum quantum iudicatum, efectul devolutiv al apelului este limitat numai la ceea ce s-a judecat de către prima instanţă.

Plecând de la aceste consideraţii de ordin teoretic şi raportând cele expuse la litigiul pendinte, Înalta Curte constată că pârâtul Municipiul Mangalia, prin apelul declarat împotriva hotărârii instanţei de fond, a formulat critici în ceea ce priveşte modul greşit de soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi a inadmisibilităţii acţiunii, motivat de faptul că raportul juridic dedus judecăţii are un temei contractual, apelantul formulând critici şi sub aspectul în care acţiunea a fost soluţionată în fond.

Faţă de această situaţie, Înalta Curte reţine că motivele de apel formulate de pârât nu au vizat aspecte referitoare la examinarea modalităţii de determinare şi de plată a preţului inserat în convenţia privind vânzarea drepturilor litigioase şi cesiunea de creanţă dintre S.C. B. S.R.L. şi reclamant ori alte chestiuni referitoare la valabilitatea acestui contract ce ar avea vreun pretins efect asupra condiţiei materiale a acţiunii în restituire care ar viza diminuarea patrimoniului reclamantului.

Cum aceste aspecte nu au constituit motiv de apel şi nici mijloc de apărare a pârâtului în faţa instanţei de fond, Înalta Curte constată că instanţa de apel, în soluţionarea cauzei, era limitată potrivit dispoziţiilor art. 477- 478 C. proc. civ., la ceea ce s-a apelat şi, respectiv, la ceea ce s-a supus judecăţii în primă instanţă, în respectarea principiilor tantum devolutum quantum apellatum şi tantum devolutum quantum iudicatum, principii pe care, de altfel, instanţa de apel le-a semnalat în cadrul dezbaterilor contradictorii, consemnate în încheierea de şedinţă din 20.03.2019, când a apreciat că, în acel stadiu procesual, verificările se impun a fi efectuate în limitele efectului devolutiv al apelului exercitat de pârât.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că, fiind încălcate limitele efectului devolutiv al apelului, reglementate prin dispoziţiile art. 477 - 478 C. proc. civ., este fondat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ceea ce va determina admiterea recursului şi pentru acest motiv.

În consecinţă, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 şi art. 497 C. proc. civ. raportat la art. 488 pct. 5 şi 8 din acelaşi cod, va admite recursul declarat de reclamantul A., cu consecinţa casării deciziei recurate şi a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, urmând ca, în rejudecare, să se ţină seama de dezlegările date în recurs, de prezenta instanţă, apelul declarat de pârâtul Municipiul Mangalia, urmând a fi soluţionat în raport de motivele de apel prin care au fost aduse critici hotărârii primei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 46/C din 18 aprilie 2019 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 februarie 2021.